DECIZIE nr. 82*) din 29 aprilie 1997

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. 3 din Legea organizării şi disciplinei muncii în unităţile socialiste de stat nr. 1/1970



––-Notă …
*) Definitivă prin nerecurare.Viorel Mihai Ciobanu – preşedinteMihai Constantinescu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRaul Petrescu – procurorValer-Vasilie Bica – magistrat-asistentPe rol, pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. 3 din Legea organizării şi disciplinei muncii în unităţile socialiste de stat nr. 1/1970, invocată de recurenta Societatea Comercială "T.M.U.C.B." – S.A., Filiala Suceava, în Dosarul nr. 1.794/1996 al Curţii de Apel Suceava.Dezbaterile au avut loc în şedinţa din data de 16 aprilie 1997, în absenta părţilor legal citate şi în prezenta reprezentantului Ministerului Public, şi au fost consemnate în încheierea din aceeaşi dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunţarea la data de 23 aprilie 1997 şi, apoi, la data de 29 aprilie 1997.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 26 noiembrie 1996, Curtea de Apel Suceava a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. 3 din Legea organizării şi disciplinei muncii în unităţile socialiste de stat nr. 1/1970, invocată de recurenta Societatea Comercială "T.M.U.C.B." – S.A., Filiala Suceava, în Dosarul nr. 1.794/1996.Motivul invocarii excepţiei este, potrivit încheierii de sesizare, faptul ca Legea nr. 1/1970, „fiind un act normativ specific sistemului socialist, contravine principiilor de funcţionare a societăţilor comerciale care, având caracter privat, sunt supuse prevederilor contractului colectiv de muncă”. În plus, prin note scrise, autoarea excepţiei susţine ca Legea nr. 1/1970 este caducă, neavând suport în cazul societăţilor comerciale particulare, ca disciplina muncii în sistemul socialist „a reprezentat o frana în realizarea productivitatii muncii”, prevederile art. 13 alin. 3 fiind doar în avantajul salariatului, ca practica Plenului Tribunalului Suprem a statuat ca litigiul trebuie judecat în fond, în lipsa cercetării prealabile a faptei ce constituie abatere, şi ca Legea nr. 1/1970 ar trebui să fie abrogată în temeiul art. 150 alin. (1) din Constituţie.Asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocată de recurenta, Curtea de Apel Suceava îşi exprima opinia, în sensul că excepţia trebuie respinsă ca nefondata, arătând, în esenta, următoarele:– dispoziţiile art. 13 alin. 3 din Legea nr. 1/1970, respectiv ca sancţiunea disciplinară se aplică numai după cercetarea prealabilă a faptei ce constituie abatere, ascultarea salariatului şi verificarea susţinerilor făcute de acesta în apărare, au caracterul unor măsuri de protecţie a personalului împotriva unor sancţiuni disciplinare nejustificate, de asigurare a respectării dreptului de apărare prevăzut de art. 24 din Constituţie;– în asigurarea ordinii de drept, art. 13 alin. 3 din Legea nr. 1/1970 dezvolta norma generală cuprinsă în art. 100 alin. (1) din Codul muncii, potrivit căruia abaterea disciplinară se sancţionează „în condiţiile legii”, ceea ce pune în cauza ordinea publică care, sub sancţiunea nulităţii absolute, nu poate fi modificată prin dispoziţii judecătoreşti arbitrare şi „prin clauze incluse în contractul colectiv de muncă, defavorabile salariaţilor”;– normele atacate de recurenta ca neconstituţionale "concorda" cu prevederile Constituţiei, nefiind în situaţia de a fi abrogate în temeiul art. 150 alin. (1) din aceasta.În temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea a solicitat celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului puncte de vedere.În punctul sau de vedere, Guvernul apreciază că nu se poate retine neconstituţionalitatea art. 13 alin. 3 din Legea nr. 1/1970, în esenta pentru următoarele motive:– excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată fără a se menţiona care sunt prevederile constituţionale incalcate de art. 13 alin. 3 din Legea nr. 1/1970;– textul atacat nu contravine art. 24 din Constituţie, potrivit căruia "Dreptul la apărare este garantat", şi constituie o garanţie procedurala pentru stabilirea cat mai exactă a faptelor ce constituie abateri disciplinare, pe de o parte, iar pe de altă parte, reprezintă garantarea dreptului angajatului de a se apara împotriva invinuirilor care i se aduc;– art. 13 alin. 3 din Legea nr. 1/1970 concorda şi cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Constituţie, care consacra principiul supremaţiei legii, „întrucât regimul răspunderii disciplinare a salariaţilor şi procedura de stabilire a acestei raspunderi juridice sunt reglementate prin lege”;– faptul ca Legea nr. 1/1970 este anterioară Constituţiei nu este prin el însuşi un motiv întemeiat de a considera neconstitutional art. 13 alin. 3, de vreme ce acesta este în concordanta cu regimul unitar de protecţie a cetăţenilor din punct de vedere al drepturilor şi îndatoririlor fundamentale, instituit de Constituţie prin art. 16 alin. (1) şi (2), prin art. 24 şi prin art. 38 alin. (1).Camera Deputaţilor şi Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit în cauza, concluziile procurorului, precum şi prevederile art. 13 alin. 3 din Legea nr. 1/1970, raportate la dispoziţiile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională este competenţa, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate, deşi dispoziţia legală atacată este anterioară Constituţiei, deoarece instanţa judecătorească în faţa căreia a fost invocată nu s-a pronunţat asupra abrogării textului potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie şi pentru ca, pe baza prevederilor legale atacate ca neconstituţionale, s-au stabilit raporturile juridice după intrarea în vigoare a Constituţiei din anul 1991.În fond, se constată că textul art. 13 alin. 3 din Legea nr. 1/1970 este atacat fără a se arata ce prevederi constituţionale ar încalcă şi ca motivul invocarii excepţiei se reduce doar la aplicabilitatea acestuia societăţilor comerciale, „care, având caracter privat, sunt supuse prevederilor contractului colectiv de muncă”.În aceasta situaţie, faţă de susţinerile autoarei excepţiei, trebuie stabilit dacă prevederile art. 13 alin. 3 din Legea nr. 1/1970, raportate la noile realitati economico-sociale de după 22 decembrie 1989 şi la dispoziţiile constituţionale, îşi mai păstrează puterea obligatorie faţă de orice categorie de patroni.Legea nr. 1/1970, astfel cum rezultă din titlul şi din conţinutul ei, se referă la disciplina muncii în fostele unităţi socialiste de stat, pentru celelalte persoane juridice existând doar recomandarea, cuprinsă în art. 28 alin. 2 din lege, de a stabili reglementări corespunzătoare cu privire la organizarea şi disciplina muncii.Potrivit art. 1 din lege, "organele de conducere ale unităţilor socialiste de stat" răspund "pentru adoptarea măsurilor necesare în vederea îndeplinirii integrale şi la timp a sarcinilor de plan, pentru respectarea principiilor şi normelor disciplinei socialiste", având printre atribuţii şi "organizarea ştiinţifică a producţiei şi muncii prin repartizarea tuturor salariaţilor pe locuri de muncă şi precizarea atribuţiilor şi raspunderilor lor", cat şi prin "exercitarea unui control permanent şi exigent asupra modului de îndeplinire a sarcinilor" [art. 1 alin. 2 lit. b) din Legea nr. 1/1970]. În mod corespunzător, conform art. 3 alin. 2 din aceeaşi lege, inginerii-şefi, şefii de secţii şi de ateliere, şefii de servicii, conducătorii tuturor compartimentelor de muncă au datoria de a asigura întărirea disciplinei în munca, în vederea îndeplinirii integrale a planului şi îmbunătăţirii activităţii sectoarelor respective. Or, în aceste condiţii, este evident ca legea a avut în vedere ca prin respectarea regulilor de disciplina a muncii să se asigure producţia, bunul mers al activităţii unităţilor de stat, afirmatia ca disciplina muncii ar fi constituit „o frana în realizarea productivitatii muncii”, din acest punct de vedere şi cel puţin teoretic, neavând vreun suport. În fond, încadrarea salariaţilor într-o anumită disciplina, cerută de buna funcţionare a persoanelor juridice cu care au încheiat contract individual de muncă, este o cerinţa general valabilă, indiferent de sistemul economic în care se stabilesc raporturile de muncă.Susţinerea ca prevederile art. 13 alin. 3 din Legea nr. 1/1970 ar crea o situaţie favorabilă doar salariatului nu este întru totul exactă, pentru ca, efectuand cercetarea prealabilă a faptei ce constituie abatere, ascultarea salariatului şi verificarea susţinerilor făcute de acesta în apărare împiedica pe cel ce poate dispune sancţiunea disciplinară, mai ales în cazul desfacerii contractului individual de muncă, sa ia această măsură împotriva unui salariat disciplinat, constiincios şi util, care este victima unei reclamaţii neintemeiate, abuzive sau făcute cu rea-credinţa.În ceea ce priveşte practica fostului Tribunal Suprem, acesta a fost constant în a aprecia ca neefectuarea formalităţilor prevăzute la art. 13 alin. 3 din Legea nr. 1/1970 constituie cauza de nulitate absolută a desfacerii contractului individual de muncă din iniţiativa unităţii. Nici decizia Plenului fostului Tribunal Suprem, data drept exemplu de Societatea Comercială „T.M.U.C.B.” – S.A., Filiala Suceava, nu contrazice aceasta poziţie, ea referindu-se la situaţia în care salariatul, convocat sa dea explicaţii asupra abaterii săvârşite, se sustrage cercetării faptelor săvârşite şi când instanţa, din acest motiv, judeca litigiul în fond.Cu privire la abrogarea Legii nr. 1/1970 în temeiul art. 150 alin. (1) din Constituţie, este de observat ca sesizarea Curţii s-a făcut numai asupra art. 13 alin. 3 din lege. Or, prevederile acestuia, care în fapt asigura protecţia salariatului în faţa eventualelor abuzuri ale celui ce are puterea de a-l sanctiona disciplinar, nu contravin dispoziţiilor constituţionale privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii sau discriminări, principiului supremaţiei legii, garantarii dreptului la apărare şi neingradirii dreptului la munca, cuprinse în art. 16 alin. (1) şi (2), în art. 24 şi în art. 38 alin. (1) din Constituţie.Stabilind ca art. 13 alin. 3 din Legea nr. 1/1970 nu contravine în general normelor constituţionale, se constata totuşi ca în ceea ce priveşte persoanele juridice care, în prezent, au obligaţia ca, în cadrul raporturilor de muncă stabilite cu angajaţii lor, să se conformeze prevederilor acestuia, trebuie distins între continuatoarele fostelor unităţi socialiste de stat, respectiv agenţii economici proveniţi din transformarea acestora, în temeiul Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, precum şi instituţiile publice, pe de o parte, şi societăţile comerciale private, constituite potrivit Legii nr. 31/1990, pe de altă parte.Astfel, Legea nr. 15/1990, prin art. 1, statuează ca fostele unităţi economice de stat, indiferent de organul în subordinea căruia îşi desfăşoară activitatea, se organizează şi funcţionează sub forma de regii autonome sau societăţi comerciale. Aceste societăţi comerciale, prin transferul proprietăţii de stat către sectorul privat, respectiv prin distribuirea echivalentului a 30% din capitalul lor social către cetăţenii români îndreptăţiţi, au devenit, în condiţiile Legii privatizării societăţilor comerciale nr. 58/1991, societăţi comerciale private. În consecinţa, numai regiile autonome înfiinţate ca rezultat al transformarii fostelor unităţi socialiste de stat sunt persoanele juridice cărora, în prezent, li se pot aplica prevederile art. 13 alin. 3 din Legea nr. 1/1970, întrucât aceasta transformare nu a avut ca semnificaţie schimbarea regimului juridic al raporturilor de muncă. De asemenea, aceste prevederi sunt aplicabile şi instituţiilor publice, ca organe ale statului care intrau în sfera de reglementare a art. 13 alin. 3 din Legea nr. 1/1970.În ceea ce priveşte societăţile comerciale constituite conform prevederilor Legii nr. 31/1990, ca şi în cazul societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat, privatizate în condiţiile Legii nr. 58/1991, acestea fiind cu capital privat şi neavând vreun corespondent în economia socialistă, în contextul căreia a fost elaborata şi aplicată şi Legea nr. 1/1970, este evident ca prevederile art. 13 alin. 3 din lege nu le pot fi aplicabile. Dacă li s-ar aplica prevederile acestui articol, ar insemna să se extindă aplicarea legii dincolo de voinţa legiuitorului, care, asa cum s-a arătat pentru alte unităţi economice decât cele de stat, şi anume cele cooperatiste şi obşteşti, a precizat ca legea are numai semnificatia unei recomandări. În reglementarea raporturilor de muncă stabilite între aceste societăţi comerciale şi salariaţii lor, o importanţa deosebită o are contractul colectiv de muncă.Având în vedere toate aceste considerente, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 24 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Admite în parte excepţia de neconstituţionalitate privind art. 13 alin. 3 din Legea organizării şi disciplinei muncii în unităţile socialiste de stat nr. 1/1970, invocată de Societatea Comercială "T.M.U.C.B." – S.A., Filiala Suceava, în Dosarul nr. 1.794/1996 al Curţii de Apel Suceava, şi constata ca prevederile acestuia sunt abrogate în temeiul art. 150 alin. (1) din Constituţie, în măsura în care se referă la societăţile comerciale.Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.Pronunţată în şedinţa publică din 29 aprilie 1997.PREŞEDINTE,prof. univ. dr. Viorel Mihai CiobanuMagistrat-asistent,Valer-Vasilie Bica––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește