DECIZIE Nr. 82 din 20 iulie 1994

– Vasile Gionea – preşedinte– Viorel Mihai Ciobanu – judecător– Mihai Constantinescu – judecător– Antonie Iorgovan – judecător– Ioan Muraru – judecător– Ioan Griga – procuror– Florentina Geangu – magistrat-asistentPe rol pronunţarea asupra recursului declarat de Ministerul Public împotriva Decizie Curţii Constituţionale nr. 23 din 14 martie 1994. Dezbaterile au avut loc în şedinţa din 5 iulie 1994, în prezenta reprezentantului Ministerului Public şi a inculpatului Rusu Constantin şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea Constituţională, având nevoie de timp pentru a delibera, a aminat pronunţarea la 13 iulie 1994 şi apoi la 20 iulie 1994. Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea nr. 108/P/1993, Şerban Dan, Şerban Gheorghe şi Rusu Constantin au fost trimişi în judecata pentru săvârşirea infracţiunii de furt în paguba avutului obştesc prevăzută de art. 224 din Codul penal. La termenul de judecată din 8 iunie 1993, inculpatul Şerban Dan a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 224 din Codul penal, considerind în esenta ca, raportat la prevederile imperative ale art. 150 alin. (1) din Constituţie, acestea sunt abrogate implicit. Prin Decizia nr. 23 din 14 martie 1994, Curtea Constituţională a respins ca lipsită de obiect excepţia de neconstituţionalitate, constatind ca art. 224 din Codul penal a fost abrogat parţial, conform art. 150 alin. (1) din Constituţie, astfel încât textul urmează a se aplică numai cu privire la bunurile prevăzute în art. 135 alin. (4) din Constituţie, bunuri ce fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice. Împotriva acestei decizii Ministerul Public a declarat recurs, invocind următoarele motive: 1. Curtea nu este competenţa de a se pronunţa asupra conflictului legilor anterioare Constituţiei cu prevederile acesteia şi, deci, de a constata ca ele sunt abrogate potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie, în cazul în care încalcă o prevedere constituţională. 2. Decizia este criticata pentru ca soluţia respingerii excepţiei de neconstituţionalitate ca lipsită de obiect este rezultatul aplicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 33/1993 şi nu al examinării pe fond a cazului concret dedus judecaţii. În acest fel decizia ar aparea ca nemotivată. CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,examinînd decizia atacată, încheierea de sesizare, motivele de recurs, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile recurentului – Ministerul Public -, dispoziţiile legale atacate ca neconstituţionale raportate la prevederile Constituţiei, precum şi cele ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele: Primul motiv de recurs, care vizează necompetentă Curţii Constituţionale de a se pronunţa asupra conflictului legilor anterioare Constituţiei cu prevederile acesteia şi, deci, de a constata ca ele sunt abrogate, potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie, în cazul în care contrazic o prevedere constituţională, nu este fondat. Potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie, legile preconstitutionale rămân în vigoare, în măsura în care nu contravin acesteia. Rezultă ca, prin natura sa, contrarietatea unei legi anterioare Constituţiei cu prevederile acesteia are drept consecinţa abrogarea. În cazul legilor anterioare Constituţiei, neconstituţionalitatea are un caracter specific, întrucît cauza sa este posterioară legii, constind în schimbarea temeiului legitimitatii sale constituţionale. În aceste condiţii, controlul constituţionalităţii unei legi preconstitutionale, care are ca rezultat constatarea contrarietatii acesteia cu prevederile Constituţiei, nu duce la declararea legii ca neconstitutionala – o lege putind fi apreciată numai în funcţie de regimul constituţional sub imperiul căruia a fost adoptată – ci la constatarea aprobării, soluţie ce constituie consecinţa constituţională, prevăzută de art. 150 alin. (1), a unei asemenea contrarietati. Nici cel de-al doilea motiv de recurs, care vizează respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca lipsită de obiect, nu este fondat, recursul netinind seama de specificul jurisdicţiei constituţionale. Astfel, excepţia de neconstituţionalitate poate fi admisă sau respinsă prin decizie definitivă. În caz de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, decizia Curţii Constituţionale produce efectele prevăzute de art. 145 alin. (2) din Constituţie şi de art. 26 din Legea nr. 47/1992. Astfel fiind, textul declarat ca neconstitutional sau textul anterior Constituţiei constatat ca abrogat, deoarece, potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie, este contrar acesteia, nu mai poate fi aplicat, este scos din legislaţie. Orice alta excepţie care ar avea ca obiect textul declarat ca neconstitutional sau constatat ca abrogat urmează să fie respinsă ca lipsită de obiect, dacă soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a făcut cu citarea părţilor, ori ca vadit nefondata în cazul în care, pentru acelaşi motiv de fond, excepţia a fost, potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, rezolvată fără citarea părţilor. Asa fiind, referirea la deciziile definitive anterioare nu înseamnă o lipsa de motivare în drept, ci dimpotriva, aplicarea consecventa a dispoziţiilor constituţionale şi legale. Recursul invoca şi faptul ca respingând excepţia ca lipsită de obiect se închide calea sesizării Curţii Constituţionale chiar şi atunci când excepţia priveşte un bun public, nominalizat expres în art. 135 alin. (4) din Constituţie. Argumentul nu poate fi desigur primit deoarece Curtea Constituţională statuează numai asupra problemelor de drept. Constatind în drept ca art. 224 din Codul penal, ca orice alt text în legătură cu avutul obştesc, este abrogat parţial şi ca urmează să se aplice numai cu privire la bunurile prevăzute în art. 135 alin. (4) din Constituţie, bunuri ce fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice, rămâne ca fiecare instanţa judecătorească sa stabilească dacă este vorba sau nu de astfel de bunuri şi sa decidă dacă textele referitoare la infracţiunile privind avutul obştesc sunt sau nu aplicabile. Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c), art. 145 alin. (2) şi art. 150 alin. (1) din Constituţie, precum şi al art. 1, art. 3, art. 13 alin. (1) lit. A. c), art. 25 şi art. 26 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE :Respinge recursul formulat de Ministerul Public împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 23 din 14 martie 1994 pronunţată în Dosarul nr. 74C/1993. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 20 iulie 1994. PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. dr. VASILE GIONEAMagistrat-asistent,Florentina Geangu–––––––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește