DECIZIE nr. 82 din 14 martie 2002

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorGabriela Ghita – procurorVlad Mihai Cercel – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Dumitru Ciuchete, Ion Oprescu, Vladimir Dumitrescu şi Constantin Gogonetu în Dosarul nr. 4.015/2001 al Tribunalului Valcea.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată. Arata ca asupra dispoziţiilor art. 46 din Legea nr. 94/1992 în vechea redactare, dispoziţii ce se regăsesc acum în art. 41, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 15/1999, respingând excepţia. Considerentele şi soluţia pronunţate sunt valabile şi în cauza de faţa, întrucât nu se creează nici o discriminare între salariaţii din sectorul de stat şi salariaţii din sectorul privat, neexistand o procedură dezavantajoasa pentru persoanele din prima categorie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 14 septembrie 2001, pronunţată în Dosarul nr. 4.015/2001, Tribunalul Valcea a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Dumitru Ciuchete, Ion Oprescu, Vladimir Dumitrescu şi Constantin Gogonetu într-un litigiu având ca obiect contestaţiile introduse de aceştia împotriva unor decizii de imputare emise de Regia Naţionala a Pădurilor şi Direcţia silvică Valcea.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin ca dispoziţiile art. 41 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt neconstituţionale, întrucât încalcă principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, consacrat de prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie. În acest sens considera ca prin dispoziţiile criticate se instituie o discriminare între salariaţii din sectorul de stat şi cei din sectorul privat în privinta căilor de contestare a deciziilor de imputare emise împotriva lor pentru recuperarea prejudiciilor cauzate în legătură cu munca prestată. Astfel, dacă salariaţii din sectorul privat se pot adresa instanţelor de drept comun, specializate în soluţionarea conflictelor şi litigiilor de muncă, salariaţii din sectorul de stat sunt obligaţi să se adreseze instanţelor financiare ale Curţii de Conturi, chiar şi atunci când producerea pagubelor a fost constatată de organele de control ale unităţilor prejudiciate, iar nu de organele de control financiar ale Curţii de Conturi.De asemenea, autorii excepţiei susţin ca jurisdicţia instanţelor Curţii de Conturi este mai dezavantajoasa decât jurisdicţia instanţelor de drept comun, deoarece nu se asigura în cadrul procedurii de judecată toate garanţiile prevăzute de Codul muncii, iar condiţiile tragerii la răspundere a autorilor faptelor cauzatoare de prejudicii sunt mai grele, întrucât aceştia sunt ţinuţi sa răspundă atât pentru paguba efectivă, cat şi pentru beneficiul nerealizat, spre deosebire de salariaţii supuşi jurisdicţiei de drept comun, care răspund doar pentru paguba efectivă. Discriminarea dintre cele două categorii de salariaţi rezultă şi din împrejurarea ca pentru persoanele supuse jurisdicţiei instanţelor Curţii de Conturi nu exista posibilitatea de a se prevala de riscul normal al serviciului, ca o cauza de inlaturare a răspunderii materiale, şi nici de a invoca vicii de forma sau de conţinut ale deciziei de imputare, de natura sa ducă la anularea acesteia.În susţinerea excepţiei autorii acesteia invoca şi prevederile art. 11 şi 20 din Constituţie, precum şi ale Cartei sociale europene revizuite, ratificată de România prin Legea nr. 74/1999, care reglementează protecţia dreptului lucrătorului de a-şi câştiga existenta prin munca.În concluzie, autorii excepţiei solicita admiterea acesteia.Tribunalul Valcea, exprimandu-şi opinia, considera ca excepţia de neconstituţionalitate ridicată este intemeiata "pentru considerentul ca actele de control pe care se întemeiază deciziile de imputare contestate nu au fost încheiate de către organele de specialitate ale Curţii de Conturi, ci de către organele de specialitate ale unităţii intimate".Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât prin soluţionarea de către organele jurisdicţionale ale Curţii de Conturi a contestaţiilor împotriva deciziilor de imputare emise în cazurile la care se referă dispoziţiile art. 41 din Legea nr. 94/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu se instituie o discriminare a persoanelor care folosesc aceste cai de atac faţă de cele care se adresează instanţelor de drept comun, date fiind situaţiile diferite în care se găseşte fiecare dintre cele două categorii de persoane. Competenţa instanţelor financiare este determinata, în cazul persoanelor prevăzute de dispoziţiile criticate, de natura proprietăţii pagubite, a persoanelor juridice care administrează patrimoniul respectiv, precum şi a prejudiciilor cauzate.Pe de altă parte, competenţa materială a instanţelor Curţii de Conturi îşi are temeiul în prevederile art. 139 alin. (1) din Constituţie, conform cărora Curtea de Conturi exercita, în condiţiile legii, şi atribuţii jurisdicţionale.Este evocata jurisprudenta Curţii Constituţionale în materie, concretizata în deciziile nr. 64/1994 şi nr. 15/1999, prin care au fost respinse excepţii de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile art. 46 în vechea redactare (actualul art. 41) din Legea nr. 94/1992.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere exprimat de Guvern, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 41 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 16 martie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii care au următorul cuprins: „Colegiul jurisdicţional judeca, în prima instanţa, contestaţiile introduse împotriva actelor de imputaţie de către administratorii, gestionării, contabilii, precum şi de către ceilalţi salariaţi care au participat, împreună cu aceştia, la producerea pagubelor cauzate persoanelor juridice prevăzute la art. 18, în legătură cu formarea, administrarea şi întrebuinţarea resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public, precum şi cu gestionarea patrimoniului public şi privat al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale.”Dispoziţiile constituţionale invocate de autorii excepţiei de neconstituţionalitate sunt următoarele:– art. 11 alin. (1): "Statul român se obliga sa îndeplinească întocmai şi cu buna-credinţa obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.";– art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";– art. 20 alin. (1): "Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte."De asemenea, în susţinerea excepţiei se invoca şi prevederile art. 1 pct. 2 din Carta socială europeană revizuită, ratificată de România prin Legea nr. 74/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 4 mai 1999, prevederi care au următorul cuprins: „În vederea exercitării efective a dreptului la munca, părţile se angajează: […]2. sa protejeze de o maniera eficienta dreptul lucrătorului de a-şi câştiga existenta printr-o munca liber întreprinsă."Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca dispoziţiile legale criticate au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 64 din 2 iunie 1994, rămasă definitivă prin nerecurare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 12 iulie 1994, şi prin Decizia nr. 15 din 9 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 23 martie 1999, Curtea s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 46 din Legea nr. 94/1992 în vechea redactare, dispoziţii ce sunt conţinute acum în art. 41, iar prin Decizia nr. 312 din 20 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 5 februarie 2002, s-a pronunţat asupra dispoziţiilor art. 41 din Legea nr. 94/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respingând excepţiile de neconstituţionalitate invocate.Analizând motivele de neconstituţionalitate bazate pe încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea a reţinut prin Decizia nr. 312/2001 ca "principiul egalităţii consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie nu înseamnă uniformitate, asa încât, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite, tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. Egalitatea părţilor în procesul civil nu exclude, ci chiar implica un tratament juridic diferenţiat. Tratamentul diferit instituit prin art. 41 din Legea nr. 94/1992 se întemeiază pe mai multe elemente de diferentiere faţă de alte cazuri de răspundere civilă sau materială, cum ar fi natura proprietăţii pagubite, natura persoanelor juridice care administrează patrimoniul respectiv, natura prejudiciilor cauzate şi calitatea specială a persoanelor cu răspundere principala pentru aceste prejudicii. Aceste categorii de cauze şi persoane se deosebesc de altele şi ele dau dreptul legiuitorului sa instituie un tratament diferit, dar nediscriminatoriu în cadrul categoriilor cu situaţie identică”.Dat fiind că nu au intervenit elemente noi de natura a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţiile pronunţate rămân valabile şi în prezenta cauza.În plus, Curtea retine că nu rezultă nici din dispoziţiile criticate şi nici din alte prevederi ale Legii nr. 94/1992 ca instanţele financiare ar aplica deciziilor de imputare un alt regim juridic decât cel prevăzut de Codul muncii.În susţinerea contestaţiilor introduse la organele de jurisdicţie ale Curţii de Conturi împotriva deciziilor de imputare contestatorii pot propune aceleaşi probe şi pot formula aceleaşi cereri şi apărări pe care le-ar formula în faţa instanţelor judecătoreşti, iar instanţele financiare sunt ţinute sa judece, ca şi instanţele de drept comun, după normele cuprinse în Codul de procedură civilă – în acest sens sunt dispoziţiile art. 130 din Legea nr. 94/1992, republicată – şi pot sa pronunţe aceleaşi categorii de soluţii, şi anume admiterea contestaţiei şi anularea, totală sau parţială, a deciziei de imputare ori respingerea contestaţiei.De asemenea, Curtea nu poate retine susţinerea autorilor excepţiei ca prin judecarea de către organele de jurisdicţie ale Curţii de Conturi a contestaţiilor împotriva deciziilor de imputare s-ar schimba natura răspunderii patrimoniale a contestatarilor dintr-o răspundere materială, specifică raporturilor de muncă, într-o răspundere civilă. Dat fiind ca în Legea nr. 94/1992 nu exista vreo prevedere în sensul arătat de autorii excepţiei, rezultă ca principiile răspunderii materiale reglementate de Codul muncii se aplică şi în cauzele judecate de instanţele financiare.Pentru aceleaşi considerente Curtea nu poate retine nici critica privind încălcarea prevederilor art. 1 pct. 2 din Carta socială europeană revizuită. Legea nr. 94/1992 asigura în mod efectiv, prin dispoziţiile sale, dreptul angajatului de a invoca, în faţa instanţelor Curţii de Conturi şi, ulterior, în faţa instanţelor judecătoreşti, motivele de fapt şi de drept pentru care considera ca o decizie de imputare este netemeinica şi nelegală.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Dumitru Ciuchete, Vladimir Dumitrescu, Constantin Gogonetu şi Ion Oprescu în Dosarul nr. 4.015/2001 al Tribunalului Valcea.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 martie 2002.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Vlad Mihai Cercel──────────────────

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește