DECIZIE nr. 817 din 2 octombrie 2007

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 145 raportat la art. 145^1 din Codul de procedură penală



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorMarinela Mincă – procurorAfrodita Laura Tutunaru – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 145 raportat la art. 145^1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Marian Avramescu în Dosarul nr. 2.364/324/2006 al Judecătoriei Tecuci, de Daciana Brainaş în Dosarul nr. 58/63/2005 (nr. vechi 2.955/P/2005) al Tribunalului Dolj – Secţia penală şi de Alin Bîldea în Dosarul nr. 801/35/P/2007 al Curţii de Apel Oradea – Secţia penală şi pentru cauze cu minori.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea, având în vedere că excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 313D/2007, nr. 611D/2007 şi nr. 661D/2007 au conţinut identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispoziţiile art. 164 din Codul de procedură civilă, nu se opune conexării dosarelor.Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 661D/2007 şi nr. 611D/2007 la Dosarul nr. 313D/2007, care este primul înregistrat.Cauza se află în stare de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin încheierile din 7 februarie 2007, 23 aprilie 2007 şi 24 aprilie 2007, pronunţate în dosarele nr. 2.364/324/2006, nr. 58/63/2005 (nr. vechi 2.955/P/2005) şi nr. 801/35/P/2007, Judecătoria Tecuci, Tribunalul Dolj -Secţia penală şi Curtea de Apel Oradea – Secţia penală şi pentru cauze cu minori au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 145, în integralitatea sa, art. 145 alin. 2 raportat la art. 145^1 şi, respectiv, art. 145 alin. 2, toate din Codul de procedură penală.Excepţia a fost ridicată, în dosarele de mai sus, de Marian Avramescu, Daciana Brainaş şi Alin Bîldea.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie, art. 23 referitoare la libertatea individuală şi art. 24 referitoare la dreptul la apărare, art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, precum şi art. 2 din Protocolul nr. 4 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la libertatea de circulaţie, art. 6 referitoare la dreptul la un proces echitabil şi art. 5 par. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece măsura obligării de a nu părăsi localitatea este aplicabilă, în opinia sa, doar în faza de urmărire penală. Or, instanţa de judecată a aplicat textul criticat şi în faza de cercetare judecătorească. De asemenea, legiuitorul nu a reglementat în mod clar în ce împrejurări poate fi contestată măsura luată în cea de-a doua fază a procesului penal, situaţie care este de natură să afecteze în mod grav exercitarea în condiţii de constituţionalitate a dreptului la apărare.Prin absenţa unei reglementări exprese, textul criticat instituie, în cursul judecăţii, prelungirea măsurii de a nu părăsi localitatea până la soluţionarea în fond a cauzei. Aşa fiind, cetăţenii faţă de care s-a luat o măsură preventivă nu beneficiază în mod egal de acelaşi tratament care să contrabalanseze luarea unor măsuri restrictive de libertate, cum ar fi de pildă situaţia persoanelor arestate preventiv. De asemenea, o măsură restrictivă de libertate este la fel de gravă atât în cursul urmăririi penale, cât şi al judecăţii, şi, prin urmare, nu ar trebui să existe vreun element de diferenţiere în tratamentul procesual al acesteia în funcţie de fazele procesului penal.Din cauza faptului că instanţa nu este obligată să se pronunţe periodic prin încheiere asupra legalităţii şi temeiniciei măsurii obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea, încheiere care în mod normal ar fi supusă cenzurii unei instanţe de recurs, celui aflat în această situaţie i se restrânge practic dreptul la un proces echitabil şi liberul acces la justiţie.În sfârşit, în cazul prelungirii măsurii de a nu părăsi ţara, textul criticat nu prevede obligativitatea încunoştinţării inculpatului, respectiv a citării acestuia pentru a se prezenta în faţa procurorului în vederea asigurării dreptului la apărare. Pe cale de consecinţă, inculpatul este pus în situaţia de a nu mai putea solicita revocarea măsurii decât cu ocazia unei eventuale prelungiri, întrucât, potrivit art. 140^2 din Codul de procedură penală, poate face plângere împotriva ordonanţei procurorului numai în termen de 3 zile de la luarea măsurii.Judecătoria Tecuci opinează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată numai în ce priveşte dispoziţiile art. 145 alin. 2^3 din Codul de procedură penală, deoarece este permisă numai verificarea motivelor care justifică impunerea unor noi obligaţii, înlocuirea sau încetarea celor existente, nu şi a măsurii preventive reglementate ca atare de art. 145 alin. 1 din cod. Aşa fiind, este afectat liberul acces la justiţie.Cât priveşte celelalte alineate ale articolului criticat, prin raportare la dispoziţiile constituţionale invocate, instanţa de judecată apreciază că excepţia este neîntemeiată, întrucât, prin natura sa, măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea reprezintă o restrângere a exerciţiului unor drepturi sau libertăţi în deplină concordanţă cu art. 53 din Legea fundamentală. Se observă că măsura preventivă se impune pentru buna desfăşurare a instrucţiei penale, iar legea reglementează cazurile şi condiţiile în care ea este aplicabilă.Tribunalul Dolj -Secţia penală şi Curtea de Apel Oradea opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile legale criticate sunt în concordanţă cu prevederile constituţionale invocate.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru aşi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul României consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale.De asemenea, deşi reprezintă o restrângere de drepturi, măsurile preventive sunt luate în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, astfel încât această restrângere este justificată atunci când se ia cu respectarea condiţiilor legale, având în vedere scopul pentru care ele sunt instituite.Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile legale criticate prin conţinutul lor nu înlătură posibilitatea persoanelor interesate de a se adresa justiţiei şi de a se prevala neîngrădit de toate garanţiile pe care le presupune un proces echitabil, inclusiv dreptul de a beneficia de asistenţa unui avocat în tot cursul procesului penal. Faptul că legiuitorul a instituit numai pentru faza urmăririi penale o durată maximă de 30 de zile în care învinuitul sau inculpatul este supus măsurii obligării de a nu părăsi localitatea nu poate conduce la concluzia că în acest mod s-ar crea o discriminare nejustificată a persoanelor aflate în faza judecăţii. Aceasta este justificată de necesitatea soluţionării cu celeritate a procesului penal.De asemenea, textul legal criticat nu contravine nici dreptului la apărare ori liberului acces la justiţie, întrucât lipsa posibilităţii de a ataca cu recurs anumite încheieri pronunţate în cursul judecăţii este în concordanţă cu art. 5 par. 4 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.În sfârşit, măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea reprezintă o restrângere a exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi în deplină concordanţă cu prevederile art. 53 din Legea fundamentală.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere emise de Guvern şi de Avocatul Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 145 din Codul de procedură penală cu denumirea marginală "Conţinutul măsurii" de a nu părăsi localitatea, raportat la art. 145^1 cu denumirea marginală "Obligarea de a nu părăsi ţara", ambele din Codul de procedură penală.Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost ridicată, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 145^1 din Codul de procedură penală criticate în prezenta cauză, în raport cu aceleaşi prevederi din Legea fundamentală şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 352 din 23 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 942 din 14 octombrie 2004, respingând ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 145^1 din Codul de procedură penală, Curtea Constituţională a statuat că măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara reprezintă o restrângere a exerciţiului dreptului la liberă circulaţie, în deplină concordanţă cu prevederile art. 53 din Constituţie. Această măsură se impune pentru desfăşurarea în bune condiţii a instrucţiei penale, iar legea reglementează cazurile şi condiţiile în care ea este aplicabilă, în acord cu dispoziţiile art. 25 alin. (1) teza a doua din Legea fundamentală, fără a aduce atingere existenţei dreptului. De asemenea, Curtea a reţinut că instituirea de către legiuitor, numai pentru faza urmăririi penale, a unei durate maxime de 30 de zile în care învinuitul sau inculpatul este supus măsurii obligării de a nu părăsi ţara, nu poate conduce la concluzia că în acest mod s-ar crea o discriminare nejustificată a persoanelor aflate în faza judecăţii, faţă de care instanţa poate dispune luarea măsurii preventive pe întreaga durată a desfăşurării procesului. Această împrejurare este justificată de necesitatea soluţionării cu celeritate a procesului penal şi pentru evitarea obstrucţionării cercetării judecătoreşti. Câtă vreme situaţiile în care se află aceste persoane nu sunt similare, tratamentul juridic nu poate fi decât diferenţiat.Nu poate fi reţinută nici critica potrivit căreia art. 145^1 din Codul de procedură penală contravine prevederilor art. 23 din Constituţie, restrângerea, în condiţiile legii, a exerciţiului dreptului la liberă circulaţie neavând semnificaţia încălcării libertăţii individuale a persoanei. De altfel, în conformitate cu prevederile art. 139 din Codul de procedură penală, există oricând posibilitatea revocării măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, din oficiu sau la cerere, atunci când nu mai există temei pentru menţinerea acestei măsuri preventive. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 141 din Codul de procedură penală, încheierea dată în primă instanţă şi în apel, prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea sau menţinerea unei măsuri preventive, cum este şi cea a obligării de a nu părăsi ţara, poate fi atacată separat cu recurs în situaţia în care se apreciază, de către partea interesată, că această măsură a fost dispusă în mod nelegal.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii, considerentele deciziei mai sus menţionate rămân valabile şi în prezenta cauză şi în ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 145 din Codul de procedură penală, deoarece sunt, potrivit prevederilor art. 145^1 alin. 2 din acelaşi cod, indisolubil legate de acestea din urmă, diferenţa dintre cele două măsuri preventive fiind făcută doar de întinderea îndatoririi opozabile învinuitului sau inculpatului referitoare la libertatea de mişcare restrânsă până la limita teritorială a ţării sau a localităţii.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 145 raportat la art. 145^1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Marian Avramescu în Dosarul nr. 2.364/324/2006 al Judecătoriei Tecuci, de Daciana Brainaş în Dosarul nr. 58/63/2005 (nr. vechi 2.955/P/2005) al Tribunalului Dolj – Secţia penală şi de Alin Bîldea în Dosarul nr. 801/35/P/2007 al Curţii de Apel Oradea – Secţia penală şi pentru cauze cu minori.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 octombrie 2007.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru_________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește