DECIZIE nr. 812 din 3 iunie 2010

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 27/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 530 din 29 iulie 2010
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEDECIZIE 263 09/05/2023
ActulREFERIT DEDECIZIE 232 03/05/2022
ActulREFERIT DEDECIZIE 34 24/01/2012
ActulREFERIT DEDECIZIE 146 21/02/2012
ActulREFERIT DEDECIZIE 384 26/04/2012
ActulREFERIT DEDECIZIE 816 04/10/2012
ActulREFERIT DEDECIZIE 1020 14/07/2011
ActulREFERIT DEDECIZIE 1063 14/07/2011
ActulREFERIT DEDECIZIE 1548 06/12/2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 373^1 din Codul de procedură civilă



Augustin Zegrean – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorSimona Ricu – procurorFabian Niculae – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 42/2009 privind modificările art. 373^1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Victor Ioan Marghit în Dosarul nr. 4.209/182/2009 al Tribunalului Maramureş – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 2 octombrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 4.209/182/2009, Tribunalul Maramureş – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 42/2009 privind modificările art. 373^1 din Codul de procedură civilă.Excepţia a fost ridicată de Victor Ioan Marghit într-un dosar având ca obiect o cerere de încuviinţare a executării silite.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul consideră că dispoziţiile legale criticate încalcă art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (1), (2) şi (3), creditorul fiind privilegiat, iar debitorul discriminat, debitorul fiind în imposibilitate de a-şi apăra drepturile, interesele sale legitime, fiindu-i îngrădit accesul la justiţie în cadrul unui proces echitabil.Tribunalul Maramureş – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 42/2009 privind modificările art. 373^1 din Codul de procedură civilă.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, aşa cum a fost formulată, Curtea constată că în realitate obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 373^1 din Codul de procedură civilă, cu modificările şi completările ulterioare, prevederi ce au următorul conţinut: "Cererea de executare silită, însoţită de titlul executoriu, se depune la executorul judecătoresc, dacă legea nu prevede altfel. Acesta, de îndată, va solicita instanţei de executare încuviinţarea executării silite, înaintându-i în copie cererea de executare şi titlul respectiv.Asupra cererii de încuviinţare, preşedintele instanţei de executare se pronunţă prin încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părţilor. Încheierea de încuviinţare a cererii de executare silită nu este supusă niciunei căi de atac. Încheierea prin care se respinge cererea de încuviinţare a executării silite poate fi atacată cu recurs numai de către creditor, în termen de 5 zile de la comunicare.După încuviinţarea cererii potrivit alin. 2, la instanţa de executare se va alcătui un dosar privind executarea, la care executorul judecătoresc este obligat să depună câte un exemplar al fiecărui act de executare, în termen de 48 de ore de la efectuarea acestuia.În tot cursul executării, executorul judecătoresc este obligat să aibă rol activ, stăruind, prin toate mijloacele admise de lege, pentru realizarea integrală şi cu celeritate a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu, cu respectarea dispoziţiilor legii, a drepturilor părţilor şi ale altor persoane interesate.Dacă socoteşte că este în interesul executării, executorul judecătoresc îl va putea invita pe debitor pentru a-i cere, în scris, în condiţiile legii, lămuriri în legătură cu veniturile şi bunurile sale asupra cărora se poate efectua executarea, cu arătarea locului unde se află acestea, precum şi pentru a-l determina să execute de bunăvoie obligaţia sa, arătându-i consecinţele la care s-ar expune în cazul executării silite.Refuzul nejustificat al debitorului de a se prezenta ori de a da lămuririle necesare, precum şi darea de informaţii incomplete ori eronate atrag răspunderea acestuia pentru toate prejudiciile cauzate, precum şi aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 1082 alin. 2, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei fapte prevăzute de legea penală.În situaţia prevăzută de art. 371^7 alin. 1, executorul judecătoresc este dator să pună în vedere părţii să îşi îndeplinească de îndată obligaţia de avansare a cheltuielilor de executare."În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1), (2) şi (3) privind liberul acces la justiţie, art. 44 alin. (2) privind dreptul de proprietate privată, art. 124 alin. (1) şi (2) privind înfăptuirea justiţiei, precum şi art. 6 privind dreptul la un proces echitabil şi art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, aşa cum a fost formulată, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate instituie reguli speciale de procedură privind exercitarea căilor de atac. Aceste dispoziţii nu contravin prevederilor constituţionale şi convenţionale invocate de autorul excepţiei. Raţiunea pentru care legiuitorul delegat a înlăturat, atât pentru creditor, cât şi pentru debitor, calea de atac împotriva încheierii de încuviinţare a cererii de executare silită este aceea a celerităţii ce se justifică în această etapă procesuală. Astfel, creditorul este lipsit de interes să atace o hotărâre prin care i s-a admis cererea, iar debitorul are posibilitatea de a-şi apăra drepturile, în raport cu orice incident de executare silită, pe calea contestaţiei la executare.Cu privire la încheierea de respingere a cererii de încuviinţare a executării silite, nu există interesul debitorului de a ataca o asemenea hotărâre şi de aceea nici nu a fost prevăzută pentru el calea de atac a recursului. În schimb, creditorul are posibilitatea de a-şi apăra drepturile prin exercitarea căii de atac a recursului, posibilitate pe care în domeniul executării silite debitorul o are asigurată prin dreptul de a formula contestaţii împotriva oricărui act de executare.Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 373^1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Victor Ioan Marghit în Dosarul nr. 4.209/182/2009 al Tribunalului Maramureş – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 iunie 2010.PREŞEDINTE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Fabian Niculae–––-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x