DECIZIE nr. 81 din 8 martie 2001

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 239 alin. 1 din Codul penal



Lucian Mihai – preşedinteCostica Bulai – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorIoan Muraru – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorIuliana Nedelcu – procurorMihai Paul Cotta – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 239 alin. 1 din Codul penal, excepţie ridicată de Pompiliu Bota în Dosarul nr. 6.431/2000 al Tribunalului Hunedoara.La apelul nominal se constata lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ridicate, ca fiind inadmisibila, considerând ca în cauza exista autoritate de lucru judecat, întrucât Curtea Constituţională s-a mai pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate având ca obiect aceleaşi prevederi, excepţie ridicată de acelaşi autor.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 15 ianuarie 2001, pronunţată în Dosarul nr. 6.431/2000, Tribunalul Hunedoara a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 239 alin. 1 din Codul penal, excepţie ridicată de Pompiliu Bota într-un dosar penal în care are calitatea de inculpat recurent, fiind trimis în judecata pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca prevederile art. 239 alin. 1 din Codul penal, privitoare la infracţiunea de ultraj, sunt contrare prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, referitoare la egalitatea în drepturi, precum şi prevederilor art. 20 din Constituţie, raportate la art. 6 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului. În motivarea susţinerilor sale autorul excepţiei considera ca dispoziţiile art. 239 alin. 1 din Codul penal creează un avantaj pentru funcţionarul public, subiect pasiv al infracţiunii de ultraj, în comparatie cu o persoană fizica oarecare. Astfel, arata autorul excepţiei, aceeaşi fapta de insulta, dacă este adresată unui funcţionar public, constituie infracţiunea de ultraj, pentru care acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, iar lipsa funcţionarului public de la judecata nu duce la încetarea procesului penal, asa cum se intampla atunci când insulta este adresată unei persoane obişnuite, când, potrivit dispoziţiilor art. 284^1 din Codul de procedură penală, lipsa nejustificată a părţii vătămate la doua termene consecutive în faţa primei instanţe este considerată drept retragere a plângerii prealabile şi, în consecinţa, atrage încetarea procesului penal în baza art. 11 pct. 2 lit. b) şi a art. 10 lit. h) din Codul de procedură penală. Or, arata autorul excepţiei, în speta funcţionarul public ultragiat nu s-a prezentat la proces şi totuşi instanţa nu a dispus încetarea procesului penal.Tribunalul Hunedoara, exprimandu-şi opinia, considera ca excepţia de neconstituţionalitate ridicată este vadit nefondata. Dispoziţiile art. 284^1 din Codul de procedură penală sunt aplicabile numai în cazul infracţiunilor enumerate în art. 279 alin. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, iar nu şi în cazul infracţiunii de ultraj prevăzute în art. 239 alin.1 din Codul penal. Acest text de lege se referă într-adevăr şi la insulta, calomnie şi ameninţare, dar în speta inculpatului i se imputa infracţiunea de ultraj, al carei obiect juridic principal îl constituie autoritatea de stat, iar nu demnitatea sau libertatea persoanei. De aceea sesizarea instanţei pentru infracţiunea de ultraj se face, potrivit art. 264 din Codul de procedură penală, prin rechizitoriul procurorului, iar nu prin plângerea prealabilă, ca în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 279 alin. 2 lit. a) din Codul de procedură penală. În consecinţa, apreciază instanţa, în speta nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 284^1 din Codul de procedură penală, privitoare la lipsa părţii vătămate, ci dispoziţiile art. 291 alin. 2 din Codul de procedură penală, potrivit cărora neprezentarea părţilor legal citate nu împiedica judecarea cauzei.Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul sau de vedere, arata ca dispoziţiile art. 239 alin. 1 din Codul penal sunt constituţionale şi propune respingerea excepţiei de neconstituţionalitate. Tratamentul diferit al infracţiunii de ultraj în raport cu insulta, calomnia sau ameninţarea nu constituie o încălcare a principiului egalităţii în drepturi prevăzut în art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece este vorba de valori sociale diferite care se cer aparate în mod diferit. Ultrajul este o infracţiune contra autorităţii, pentru care acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, şi de aceea nu pot fi aplicate dispoziţii cum ar fi cele prevăzute la art. 284^1 din Codul de procedură penală, care sunt incidente numai în cazul infracţiunilor la care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Nu se poate susţine ca dispoziţiile art. 239 alin. 1 din Codul penal sunt contrare prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece aceste dispoziţii nu creează privilegii sau discriminări şi nici nu contravin criteriilor egalităţii în drepturi, enumerate la art. 4 din Constituţie. Se mai arata ca dispoziţiile art. 239 alin. 1 din Codul penal nu contravin "dreptului la recunoaşterea personalităţii juridice, consacrat în art. 6 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului" şi deci nu se încalcă art. 20 alin. (1) din Constituţie, avându-se în vedere ca scopul urmărit de legiuitor prin incriminarea ultrajului este apărarea autorităţii de stat. Este menţionată totodată Decizia Curţii Constituţionale nr. 26 din 23 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 1 aprilie 1999, prin care Curtea s-a pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 239 alin. 1 din Codul penal, excepţie ridicată de acelaşi autor al excepţiei în faţa Judecătoriei Orastie în acelaşi proces de ultraj în care el era inculpat. Cu acel prilej Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate, constatând netemeinicia sa sub toate aspectele invocate de autorul acesteia.Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată cu care a fost sesizată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 239 alin. 1 din Codul penal, care au următorul conţinut: "Insulta, calomnia ori ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directa contra unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implica exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exerciţiul funcţiunii ori pentru fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii, se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 4 ani."Examinând excepţia, Curtea constata ca autorul acesteia, Pompiliu Bota, a fost trimis în judecata pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, prevăzută la art. 239 alin. 1 din Codul penal, săvârşită împotriva unui funcţionar public. Cauza a făcut obiectul Dosarului nr. 538/1998 al Judecătoriei Orastie, ca instanţa de fond. În faţa instanţei inculpatul a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 239 alin. 1 din Codul penal, privitoare la infracţiunea de ultraj. Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra acestei excepţii prin Decizia nr. 26 din 23 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 1 aprilie 1999. Cu acel prilej Curtea, respingând excepţia, a constatat ca dispoziţiile art. 239 alin. 1 din Codul penal nu contravin prevederilor art. 20 din Constituţie, cu referire la art. 19 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, la art. 10 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi la art. 19 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, toate privitoare la libertatea de opinie şi de exprimare. S-a mai constatat ca prevederile criticate nu sunt contrare nici dispoziţiilor art. 16 din Constituţie.Ulterior soluţionării în acest fel a excepţiei de neconstituţionalitate, procesul penal fiind reluat, partea care a ridicat excepţia a fost condamnata pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj prin Sentinta penală nr. 135/2000 a Judecătoriei Orastie. Împotriva sentinţei aceasta parte a declarat apel, iar în faţa Tribunalului Hunedoara a ridicat aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 239 alin. 1 din Codul penal, invocand ca şi prima data contrarietatea acestui text cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, precum şi cu prevederile art. 20 din Constituţie, cu referire de data aceasta la prevederile art. 6 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, care stabilesc dreptul omului de a i se recunoaşte personalitatea sa juridică oriunde s-ar afla. Ca argument suplimentar autorul excepţiei a invocat textul art. 284^1 din Codul de procedură penală privind lipsa nejustificată a părţii vătămate, text care în mod vadit nu are legătură cu cauza.În aceste condiţii Curtea observa ca Decizia Curţii Constituţionale nr. 26 din 23 februarie 1999, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 239 alin. 1 din Codul penal, are autoritate de lucru judecat, obiectul, cauza şi părţile fiind aceleaşi atât în cadrul excepţiei anterioare, cat şi al excepţiei ce face obiectul prezentei decizii. Astfel, ţinând seama de prevederile art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi de cele ale art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora deciziile definitive ale Curţii Constituţionale sunt obligatorii, partea care a invocat excepţia nu o mai poate reitera, întrucât prima hotărâre intră în puterea lucrului judecat şi în consecinţa excepţia este inadmisibila.Autorul excepţiei cunoştea conţinutul deciziei Curţii Constituţionale, care este publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi, de altfel, este depusa la dosarul instanţei de judecată, dar cu rea-credinţa a ridicat din nou aceeaşi excepţie cu scopul evident de a obţine suspendarea judecării cauzei. Reaua-credinţa a celui care a ridicat excepţia rezultă şi din invocarea aleatorie a unor texte din Constituţie şi din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului sau a dispoziţiilor art. 284 1 din Codul de procedură penală, care nu au nici o relevanta în cauza. Asa fiind, Curtea constata ca în cauza sunt incidente dispoziţiile art. 51 din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora „Când Curtea Constituţională constata ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi ca a fost ridicată cu rea-credinţa pentru a întârzia rezolvarea procesului, ea poate sanctiona partea care a invocat excepţia cu o amenda de 10.000 – 100.000 lei”.În consecinţa se va dispune amendarea autorului excepţiei.În sfârşit, Curtea constata, de asemenea, ca instanţa de judecată trebuia sa respingă ea însăşi cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:1. Respinge, ca fiind inadmisibila, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 239 alin. 1 din Codul penal, excepţie ridicată de Pompiliu Bota în Dosarul nr. 6.431/2000 al Tribunalului Hunedoara.2. Aplica autorului excepţiei de neconstituţionalitate o amenda de 100.000 lei în baza dispoziţiilor art. 51 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 martie 2001.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent,Mihai Paul Cotta──────────────────

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește