Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 220 din 16 iunie 1998
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Actiuni induse de acest act: | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 1/1991 privind protecţia socială a şomerilor şi reintegrarea lor profesională, republicată
Ioan Muraru – preşedinteCostica Bulai – judecătorViorel Mihai Ciobanu – judecătorMihai Constantinescu – judecător Nicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu- judecătorRomul Petru Vonica – judecător Victor Dan Zlatescu – judecătorPaula C. Pantea – procurorMaria Bratu – magistrat-asistentPe rol, pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 1/1991, republicată, invocată de Nagy Ferenc în Dosarul nr. 2.378/1997 al Curţii de Apel Cluj-Napoca – Secţia civilă. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 5 mai 1998 şi sunt consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 12 mai 1998 şi apoi pentru data de 19 mai 1998. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea nr. 1.213 din 2 octombrie 1997, Curtea de Apel Cluj-Napoca – Secţia civilă a sesizată Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 1/1991, republicată, invocată de Nagy Ferenc în Dosarul nr. 2.378/1997 al acestei instanţe.În motivarea excepţiei se susţine ca dispoziţiile art. 6 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 1/1991, republicată, potrivit cărora nu beneficiază de ajutor de şomaj sau de ajutor de integrare profesională absolvenţii învăţământului liceal care urmează forme superioare de pregătire profesională, au caracter discriminatoriu în opinia autorului, în ceea ce priveşte persoanele care urmează cursurile unei instituţii de învăţământ superior şi care, fiind salariate, au devenit între timp şomeri, privarea lor de ajutorul de şomaj, potrivit dispoziţiilor sus-menţionate, constituind o încălcare a prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2), art. 26 alin. (2), art. 32 alin. (1), art. 38 alin. (1) şi (2), art. 43 alin. (1) şi (2), art. 45 alin. (1) şi (2) şi ale art. 134 alin. (2) lit. e) din Constituţie.Exprimandu-şi opinia, instanţa de judecată apreciază excepţia invocată ca "nefondata", întrucât dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 1/1991, republicată, reglementează excepţii care „au în vedere prevederi legale care reglementează măsuri ce asigura posibilitatea de a realiza venituri din munca şi alte măsuri de protecţie socială, în cazul reclamantului, obţinerea de bursa”.În conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea prin care a fost sesizată Curtea Constituţională a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a-şi exprima punctele lor de vedere.În punctul sau de vedere Guvernul apreciază ca dispoziţiile art. 6 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 1/1991, republicată, nu contravin prevederilor constituţionale, deoarece pe perioada studiilor universitare studenţii beneficiază de bursa şi de alte forme de ajutor prevăzute de Legea învăţământului nr. 84/1995.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, susţinerile părţii prezente şi dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, republicată, retine următoarele:În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, Curtea este competenţa să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate invocată.Art. 6 alin. (1) lit e) din Legea nr. 1/1991, republicată, prevede că nu pot beneficia de ajutor de şomaj sau de ajutor de integrare profesională absolvenţii învăţământului liceal care urmează forme superioare de pregătire profesională. În speta, în timpul studiilor universitare autorul excepţiei a avut calitatea de salariat, pe care însă a pierdut-o devenind somer. În temeiul dispoziţiilor art. 6 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 1/1991, republicată, acestuia nu i s-a mai plătit ajutorul de şomaj.Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 95 din 18 septembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 27 decembrie 1996, a statuat ca dispoziţiile art. 6 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 1/1991, republicată, sunt constituţionale. Aceasta decizie a avut însă în vedere numai prevederile art. 3 alin. (1) lit. a) din această lege ce asimilează, în anumite condiţii, şomerilor absolvenţii învăţământului liceal care nu s-au putut încadra în munca. În cauza de faţa însă, situaţia este alta, întrucât priveşte condiţia de somer a persoanelor încadrate cărora li s-a desfăcut contractul de muncă dintr-un motiv neimputabil acestora şi care beneficiază, potrivit Legii nr. 1/1991, republicată, de ajutorul de şomaj, pe de o parte, şi aceleaşi persoane care, deşi somere, sunt private de plată acestui ajutor, întrucât urmează cursurile unei instituţii de învăţământ superior, pe de altă parte.Dreptul la ajutorul de şomaj este nu numai un drept legal, prevăzut de Legea nr. 1/1991, republicată, ci şi constituţional, potrivit art. 43 alin. (2) din legea fundamentală. Privarea de ajutorul de şomaj a şomerilor ce urmează cursurile unei instituţii de învăţământ superior constituie o discriminare în sensul art. 16 alin. (1) din Constituţie privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii sau a autorităţilor publice, fără privilegii sau discriminări.Principiul egalităţii în faţa legii şi autorităţilor publice se aplică, prin natura lui, tuturor drepturilor şi libertăţilor consacrate prin Constituţie sau lege. Acest principiu este prevăzut şi la art. 14 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a fost consacrat şi în practica jurisdicţională a Curţii Europene a Drepturilor Omului. Astfel, în cazul Marekx contra Belgiei, Curtea Europeană a adoptat o soluţie în temeiul articolului sus-menţionat, retinand ca orice diferenţa de tratament, facuta de stat între indivizi aflaţi în situaţii analoage, trebuie să-şi găsească o justificare obiectivă şi rezonabila.Faptul ca un somer urmează cursurile unei instituţii de învăţământ superior nu constituie o justificare obiectivă şi rezonabila pentru decăderea sa din dreptul la plata ajutorului de şomaj, care, asa cum s-a arătat, constituie un drept constituţional.de principiu, exerciţiul unui drept constituţional, cum este dreptul la învăţătura, nu poate reprezenta un motiv de decădere din exerciţiul altui drept constituţional care este ajutorul de şomaj. De asemenea, acest motiv nu se încadrează în nici una din ipotezele prevăzute la art. 49 alin. (1) din Constituţie pentru restrangerea exerciţiului unor drepturi.Din aceste considerente rezultă şi diferenţa faţă de soluţia adoptată prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 95 din 18 septembrie 1996, deoarece privarea de ajutorul de şomaj a unor şomeri, întrucât îşi exercită dreptul la învăţătura, reprezintă o discriminare faţă de ceilalţi şomeri care se bucura de ajutorul de şomaj atât în temeiul art. 43 alin. (2) din Constituţie, cat şi al art. 2 din Legea nr. 1/1991, republicată, ei suportand, cat erau încadraţi, plata asigurărilor sociale.Legea nr. 1/1991, fiind anterioară Constituţiei, potrivit art. 150 alin. (2) din legea fundamentală, art fi necesar să facă parte din legislaţia asupra căreia Consiliul Legislativ urmează sa propună măsuri pentru punerea ei de acord cu normele şi principiile Constituţiei. Având în vedere aceasta obligaţie, se impune ca aceasta analiza să aibă în vedere şi eliminarea din legislaţie a discriminarii ce face obiectul excepţiei de faţa, spre a se adoptă o reglementare corespunzătoare.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Admite excepţia invocată de Nagy Ferenc în Dosarul nr. 2.378/1997 al Curţii de Apel Cluj-Napoca – Secţia civilă şi constata ca dispoziţiile art. 6 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 1/1991 privind protecţia socială a şomerilor şi reintegrarea lor profesională, republicată, sunt neconstituţionale în cazul în care se aplică unei persoane care, ca urmare a desfacerii contractului de muncă dintr-o cauza neimputabila acesteia, a devenit somer şi are, potrivit legii, dreptul la ajutor de şomajDefinitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 mai 1998.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN MURARUMagistrat-asistent,Maria Bratu ––––-