DECIZIE Nr. 81*) din 15 iulie 1994

Notă …
*) A se vedea şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 136 din 7 decembrie 1994. Victor Dan Zlatescu – preşedinte Antonie Iorgovan – judecătorViorel Mihai Ciobanu – judecătorIoan Griga – procurorConstantin Burada – magistrat-asistentCurtea Constituţională, prin Încheierea din 21 iulie 1993 a Judecătoriei Sibiu, a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 200 alin. 1 şi 2 din Codul penal, invocată de inculpatul Bozdog Ovidiu Nicolae, în cauza penală ce formează obiectul Dosarului nr. 5298/1993 de pe rolul acestei instanţe. Curtea Constituţională a mai fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor alin. 1 al aceluiaşi articol şi prin încheierile Judecătoriei Sibiu din 21 iulie 1993, excepţie invocată în Dosarul nr. 5711/1993 de către inculpatii Banu Ovidiu şi Blaga Lucian, şi, respectiv, din 29 septembrie 1993, excepţie invocată în Dosarul nr. 5943/1993 de către inculpatii Stoica Iordan Ciprian, Nastase Gheorghe Cristian şi Hopris Florin Petru. Prin Încheierea Judecătoriei Sibiu din 21 iulie 1993 este sesizată Curtea Constituţională şi cu excepţia de neconstituţionalitate a alin. 2 al art. 200 din Codul penal, invocată de inculpatul Blaga Lucian în Dosarul nr. 5711/1993 al Judecătoriei Sibiu. În esenta, pentru argumentarea excepţiei, inculpatii au susţinut ca art. 200 din Codul penal contravine art. 11, 20 şi 26 din Constituţia României, art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi art. 12 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului. Faţa de aceste prevederi, se apreciază ca relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex, deşi condamnabile din punctul de vedere al moralei crestine, nu se justifica a fi sancţionate penal, decît dacă pun în pericol "normală evoluţie a raporturilor sociale". Judecătoria Sibiu, prin încheierile de sesizare a Curţii Constituţionale a apreciat ca dispoziţiile art. 200 din Codul penal sunt constituţionale, întrucît prin ele se apara tocmai ordinea publică şi bunele moravuri la care se referă art. 26 din Constituţie. În subsidiar, instanţa a reţinut ca invocarea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului nu are relevanta în speta, deoarece, la data respectiva, România nu aderase încă la aceasta convenţie. Curtea Constituţională a constatat, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, ca este competenţa să soluţioneze aceasta cauza. În baza art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 au fost solicitate puncte de vedere Camerelor Parlamentului şi Guvernului. În punctul de vedere al Senatului s-a apreciat ca fiind utila amînarea soluţionării cauzei sau, după caz, luarea în considerare, la pronunţarea deciziei, a completărilor şi modificărilor Codului penal şi ale Codului de procedura penală, cuprinse în proiectul prezentat de Guvern şi în amendamentele Comisiei juridice, de numiri, disciplina, imunităţi şi validari a Senatului. Guvernul a apreciat ca excepţia nu este intemeiata, deoarece art. 200 din Codul penal nu contravine art. 26 din Constituţie. Se susţine ca din art. 26 al Constituţiei nu se poate trage concluzia după care viaţa intima a unei persoane este ocrotită şi atunci când lezeaza regulile de conduita ale celorlalţi membri ai societăţii, precum şi sentimentul moral general. Mai mult, se invoca şi texte din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cum ar fi art. 8 pct. 2, după care autorităţile publice, în temeiul legii, pot interveni ca o persoană sa nu-şi exercite un interes al său în dăuna celorlalte persoane, respectiv prevederile după care intervenţia autorităţii publice este justificată pentru apărarea ordinii publice, ocrotirea sănătăţii sau a moralei publice, precum şi pentru ocrotirea drepturilor şi libertăţilor altora. Acest punct de vedere nu a fost modificat, deşi Curtea a solicitat Guvernului noi precizări, atât după intrarea României în Consiliul Europei, cît şi după ratificarea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Camera Deputaţilor nu a comunicat punctul sau de vedere. În temeiul art. 12 alin. 4 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, judecătorul-raportor a solicitat puncte de vedere şi cultelor religioase care funcţionează legal în România, instituţiilor de învăţământ superior, autorităţilor publice şi organizaţiilor neguvernamentale din ţara. Cultele care şi-au comunicat punctul de vedere (Biserica Ortodoxa Română, Mitropolia Română Unita cu Roma, Federaţia Comunităţilor Evreiesti din România, Muftiatul Cultului Musulman din România, Mitropolia Cultului Crestin de Rit Vechi, Cultul Penticostal – Biserica lui Dumnezeu Apostolica din România, Uniunea Comunităţii Cultului Crestin după Evanghelie, Biserica Creştină Adventista de ziua a 7-a, Eparhia Reformata din Ardeal) au condamnat categoric actele homosexuale, majoritatea cerind menţinerea represiunii penale împotriva acestor practici. O nota distinctă se găseşte în punctul de vedere al Eparhiei Reformate din Oradea, în care se apreciază ca "legăturile sexuale între persoane de acelaşi sex" sunt o boala şi nu o infracţiune, atât timp cît nu atentează la morala publică şi nu corup tineretul, precizîndu-se, totodată , ca Biserica Reformata nu popularizeaza aceste legături, nu promovează sfintirea acestor persoane şi nu binecuvântează convieţuirea bazată pe astfel de legături. Facultăţile de Drept din Cluj-Napoca şi Iaşi au susţinut soluţia din proiectul legii de modificare a Codului penal, în sensul incriminării raporturilor homosexuale, "numai dacă se produce scandal public", iar Facultatea de Drept din Sibiu a considerat necesară modificarea art. 200 în sensul Amendamentului nr. 8 al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, formulat cu ocazia aderării României la acest organism. Facultatea de Sociologie, Psihologie şi Pedagogie din Bucureşti apreciază, în contextul unor ample consideratii teoretice, ca homosexualitatea generează prozeliti mai ales între adolescenti şi tineri, în procesul de conturare a personalităţii, la vârsta optiunilor, când ei ar trebui sa selecteze valorile. Ministerul Sănătăţii, prin Direcţia generală de medicina preventivă, sugereaza ca problema homosexualitatii să fie dezbatuta în colective de specialişti sau în comisii de specialitate (psihiatrie, medicina legală), urmînd a se lua măsurile ce se impun". Totodată, se retine ideea după care "legislaţia noastră trebuie să fie foarte categorica şi punitiva cu persoanele care fac prozelitism şi fără nici un fel de circumstanţe atenuante pentru persoanele care produc contaminarea conştienţă a partenerului, iar pedofilia trebuie condamnata maximum". Institutul Roman pentru Drepturile Omului, Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki, Liga Apărării Drepturilor Omului au calificat, în esenta, art. 200 din Codul penal ca fiind contrar art. 26 din Constituţie, asa cum acesta trebuie interpretat prin referire la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi la deciziile Curţii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg. La dosar au mai fost primite puncte de vedere ale unor organizaţii neguvernamentale de peste hotare, cum ar fi Comisia Internationala a Juristilor, Amnesty internaţional, Comisia pentru Drepturile Omului a Organizaţiei Internaţionale a homosexualilor şi lesbienelor, Federaţia Internationala Helsinki pentru Drepturile Omului, precum şi ale unor persoane fizice străine care, în unanimitate, au solicitat dezincriminarea raporturilor homosexuale. CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,examinînd încheierile de sesizare, punctele de vedere primite, raportul judecătorului desemnat în acest scop, concluziile reprezentantului Ministerului Public, precum şi corelatia dintre dispoziţiile art. 200 alin. 1 şi 2 din Codul penal şi prevederile Constituţiei, retine următoarele : Art. 200 din Codul penal român incrimineaza, după cum se menţionează expres "relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex", având următoarea redactare: "Relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex se pedepsesc cu închisoare de la unu la 5 ani. Fapta prevăzută la alin. 1, săvârşită asupra unui minor, asupra unei persoane în imposibilitatea de a se apara ori de a-şi exprima voinţa, sau prin constringere, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani. Dacă fapta prevăzută în alin. 1 are ca urmare vătămarea grava a integrităţii corporale sau a sănătăţii, pedeapsa este închisoare de la 3 la 10 ani, iar dacă are ca urmare moartea victimei sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani. Îndemnarea sau ademenirea unei persoane în vederea practicării faptei prevăzute în alin. 1 se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani." Rezultă ca acest text califica ca fiind infracţiune orice categorie de relaţii sexuale între persoane de acelaşi sex, indiferent de împrejurări şi indiferent dacă acestea au fost de acord cu atare raporturi. Excepţia de neconstituţionalitate priveşte însă numai primele doua alineate ale art. 200 din Codul penal şi, deci, Curtea Constituţională, fiind sesizată în aceste limite, nu se poate pronunţa asupra altor alineate ale textului, astfel cum s-a solicitat în unele dintre punctele de vedere exprimate. Sesizările invoca, în principal, încălcarea art. 26 din Constituţie, care are următoarea redactare: "(1) Autorităţile publice respecta şi ocrotesc viaţa intima, familială şi privată. (2) Persoana fizica are dreptul sa dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri."  … În legătură ce acest text, este de reţinut ca el reprezintă o dezvoltare a art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice, dispoziţii similare întâlnindu-se şi în alte Constituţii recente ale statelor europene. Logica interna a textului obliga la interpretarea celor două alineate în consonanta fireasca, deoarece formează, numai împreună, o unitate juridică. Astfel, în primul alineat al art. 26 sunt precizate obligaţii pentru autorităţile publice, reprezentind o garanţie a principiului prevăzut de art. 1 alin. (3) din Constituţie, potrivit căruia "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate". Se retine ca legiuitorul constituant operează, în art. 26 alin. (1), cu trei notiuni: viaţa intima, viaţa familială şi viaţa privată, iar alin. (2) al aceluiaşi articol obliga la o circumstantiere a acestor elemente. Atunci când legiuitorul prevede că orice persoană fizica are dreptul sa dispună de ea însăşi, dar fără sa încalce drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri, înţelege ca cele trei notiuni de la alin. (1) – viaţa intima, viaţa familială, viaţa privată -, nu pot fi concepute decît în respectul drepturilor şi libertăţilor altora, al ordinii publice, precum şi al bunelor moravuri. Aceasta înseamnă ca fiecare element de la alin. (1) trebuie raportat, pe rind, la fiecare dintre cele trei elemente ale alin. (2), dar esenţial în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate este stabilirea termenului de bune moravuri. În numeroase tari, în prezent, este admisă ideea ca raporturile homosexuale între persoane adulte, care au consimţit la acestea, reprezintă o dimensiune a vieţii intime a persoanei fizice şi de aceea ele nu pot fi sancţionate penal. La aceasta idee s-a ajuns după o perioadă de cautari. Astfel, chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg, în anul 1976, a respins ideea ca ar exista o morala general-europeană, conceptul de bune moravuri trebuind înţeles prin prisma prevederilor legislatiilor naţionale. Ulterior însă Curtea a revenit asupra acestui punct de vedere (Afacerea Dudgeon – 1981; Afacerea Norris – 1987, Afacerea Modinas -1993), considerind ca raporturile homosexuale dintre persoanele adulte, în privat, cu acordul lor, nu contravin bunelor moravuri şi deci ele nu sunt de natura sa încalce art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care prevede că: "1) Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi familiale, a domiciliului şi corespondentei sale. 2) Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept, decît în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsura care, într-o societate democratica, este necesară pentru siguranţa naţionala, ordinea publică, bunăstarea economică a tarii şi apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei sau pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora". Curtea Europeană a sugerat, prin aceste decizii, modificarea legislaţiei ţărilor membre ale Consiliului Europei, în sensul noii interpretări a art. 8 din convenţie. Aceeaşi idee se regaseste şi în Amendamentul nr. 8 al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei la Raportul asupra cererii de aderare a României la Consiliul Europei, în care se exprima speranta ca România nu va intirzia să-şi modifice legislaţia în sensul că art. 200 din Codul penal sa nu mai considere ca o infracţiune actele homosexuale, săvârşite în privat, între adultii care au consimţit la acestea. Trebuie admis ca expresia bunele moravuri poate dobîndi semnificatii diferite, în raport de religii şi ideologii. Dreptul, ca fenomen social, nu poate face abstractie de tendintele de evoluţie ale societăţii contemporane, inclusiv ale relaţiilor interumane, chiar dacă, la un moment dat, soluţiile legislative şi jurisprudentiale par a veni în contradictie cu preceptele morale traditionale. Dacă, atât timp cît România nu a fost membra a Consiliului Europei şi nu a aderat la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, interpretarea art. 8 al convenţiei, prin deciziile de speta ale Curţii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg, nu au avut nici o relevanta pentru legislaţia şi jurisprudenta română, după intrarea României în Consiliul Europei şi după aderarea la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (Legea nr. 30/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 31 mai 1994) datele problemei s-au schimbat fundamental. La aceasta schimbare obliga însăşi Constituţia României, care în art. 20 alin. (1) precizează ca dispoziţiile sale, în materia drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte, or, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, începând cu data de 31 mai 1994, a devenit un atare tratat. Mai mult, în alin. (2) al art. 20 din Constituţie se consacra principiul priorităţii normei de drept internaţional: "Dacă exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale". Se observa, din cele de mai sus, ca între art. 8 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, asa cum este acesta interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg, şi art. 200 alin. 1 din Codul penal român exista o atare neconcordanta, care obliga Curtea Constituţională a României la o decizie corespunzătoare. Înlăturarea conflictului dintre legea penală interna şi textul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, asa cum este acest text interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, conduce la admiterea, în parte, a excepţiei de neconstituţionalitate privind art. 200 alin. 1 din Codul penal. Admiterea excepţiei, spre a stabili concordanta dintre legea penală română şi norma internationala, nu este posibila însă decît prin stabilirea unei corelatii între interpretarea art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi cea a art. 26 din Constituţia României, interpretarea instanţei de contencios european, în virtutea principiului subsidiarităţii, impunându-se şi faţă de instanţa de contencios constituţional naţional. În baza acestor orientări de principiu, trebuie admis ca instanţa de contencios constituţional naţional are nu numai dreptul, dar şi obligaţia de a interpreta Constituţia, inlaturind, prin soluţia pe care o pronunţa, neconcordanta dintre textul intern şi textul european, astfel încât legea interna să fie aplicabilă, utilizînd termeni juridici în sensul în care au fost definiţi de legiuitor, cum ar fi, în speta, termenul în public, la care se referă art. 152 din Codul penal. Mai este de reţinut ca interpretarea art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, data de Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg, nu vizează, tale quale, orice raporturi între persoane de acelaşi sex, cum la fel este redactat şi Amendamentul nr. 8 al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, ci numai raporturi între persoane adulte, care au loc în privat, în intimitate, nu în public, şi deci fără a produce scandal public şi, evident, dacă persoanele respective au consimţit la asemenea raporturi. Per a contrario, orice raporturi cu minori sau între persoane adulte , dar prin constringere, ori în locuri publice sau în privat, dar care au dus la scandal public, nu mai intra sub protecţia art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi, pe cale de consecinţa, nici sub protecţia art. 26 din Constituţia României, fiind relaţii faţă de care trebuie menţinută represiunea penală. În consecinţa, excepţia de neconstituţionalitate privitoare la art. 200 alin. 1 din Codul penal urmează a fi admisă în parte, numai pentru raporturile sexuale între persoane majore de acelaşi sex, liber consimţite, comise în privat, cu condiţia sa nu producă scandal public. Excepţia referitoare la art. 200 alin. 2 din Codul penal, însă, urmează să fie respinsă, întrucît faptele incriminate prin acest text – cum sunt cele săvârşite asupra unui minor sau asupra unei persoane în imposibilitatea de a se apara ori de a-şi exprima voinţa sau prin constringere – aduc atingere unor valori sociale ce trebuie ocrotite, în continuare, prin legea penală. Faţa de considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 13 alin. (1) lit. A c) din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE :1. Admite, în parte, excepţia de neconstituţionalitate privind art. 200 alin. 1 din Codul penal, invocată de Bozdog Ovidiu Nicolae, Banu Ovidiu, Blaga Lucian, Stoica Iordan Ciprian, Hopris Florin Petru şi Nastase Gheorghe Cristian în dosarele nr. 5298/1993, nr. 5711/1993 şi nr, 5943/1993 ale Judecătoriei Sibiu, şi constata ca prevederile acestui alineat sunt neconstituţionale, în măsura în care se aplică relaţiilor sexuale între persoane majore de acelaşi sex, liber consimţite, care nu sunt săvârşite în public ori nu produc scandal public. 2. Respinge excepţia de neconstituţionalitate privind art. 200 alin. 2 din Codul penal, invocată de Bozdog Ovidiu Nicolae în Dosarul nr. 5298/1993 şi de Blaga Lucian în Dosarul nr. 5711/1993, ale Judecătoriei Sibiu. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 15 iulie 1994. PREŞEDINTE,prof. univ. dr. Victor Dan ZlatescuMagistrat-asistent,Constantin Burada

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește