Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 599 din 24 august 2011
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 1 şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente
Augustin Zegrean – preşedinteAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorCristina Teodora Pop – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 1 şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, excepţie ridicată de Virgiliu Ştefan în Dosarul nr. 26.371/3/2010 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a IV-a civilă, care face obiectul Dosarului nr. 4.226D/2010.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 4.236D/2010 şi nr. 4.349D/2010, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 1 şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, excepţie ridicată de Constantin Hriţcu în Dosarul nr. 26.738/3/2010 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a IV-a civilă şi de Mimbler I. Albin în Dosarul nr. 3.784/89/2009 al Curţii de Apel Iaşi – Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, precum şi în dosarele nr. 4.322D/2010 şi nr. 4.323D/2010 având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, excepţie ridicată de Sorin Călin Ceontea şi de Alexandru Maier în dosarele nr. 1.543/102/2010 şi nr. 1.667/102/2010 ale Tribunalului Mureş – Secţia civilă.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 4.236D/2010, nr. 4.322D/2010, nr. 4.323D/2010 şi nr. 4.349D/2010 la Dosarul nr. 4.226D/2010.Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu măsura conexării dosarelor.Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 4.236D/2010, nr. 4.322D/2010, nr. 4.323D/2010 şi nr. 4.349D/2010 la Dosarul nr. 4.226D/2010, care este primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca devenită inadmisibilă, invocând în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.354 din 20 octombrie 2010.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin încheierile din 20 septembrie 2010 pronunţate în dosarele nr. 26.371/3/2010 şi nr. 26.738/3/2010, Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 1 şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, excepţie ridicată de Virgiliu Ştefan şi de Constantin Hriţcu în cauze având ca obiect acordarea unor despăgubiri potrivit Legii nr. 221/2009.Prin încheierile din 7 octombrie 2010, pronunţate în dosarele nr. 1.543/102/2010 şi nr. 1.667/102/2010, Tribunalul Mureş – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, excepţie ridicată de Sorin Călin Ceontea şi Alexandru Maier în cauze având ca obiect acordarea unor despăgubiri potrivit Legii nr. 221/2009.Prin Încheierea din 24 septembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 3.784/89/2009, Curtea de Apel Iaşi – Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 1 şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, excepţie ridicată de Mimbler I. Albin într-o cauză având ca obiect acordarea unor despăgubiri potrivit Legii nr. 221/2009.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate cu privire la pretinsa încălcare a prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, autorii susţin că textele criticate contravin principiului neretroactivităţii şi arată că acestea nu pot fi aplicate persoanelor care au introdus cereri de chemare în judecată având ca obiect acordarea de despăgubiri potrivit Legii nr. 221/2009 înainte de intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, întrucât naşterea în patrimoniul acestora a dreptului la despăgubiri a avut loc încă de la data introducerii acestor acţiuni, când nu se putea vorbi despre o plafonare a valorii despăgubirilor.În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 1, art. 4 şi art. 16 şi a prevederilor art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, autorii excepţiei susţin că, deşi au introdus cereri de chemare în judecată având ca obiect acordarea de despăgubiri potrivit prevederilor Legii nr. 221/2009 sub imperiul formei nemodificate a acestei legi, le vor fi acordate despăgubiri a căror valoare este plafonată, potrivit aceleiaşi legi modificate prin dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, motiv pentru care sunt discriminaţi în raport cu persoanele care au introdus astfel de acţiuni tot sub imperiul primei forme a Legii nr. 221/2009 şi ale căror cereri au fost definitiv soluţionate înaintea modificărilor ce fac obiectul criticii de neconstituţionalitate. Se arată, de asemenea, că prin modificările şi completările aduse Legii nr. 221/2009 prin textele criticate nu se instituie un regim juridic echitabil de acordare a despăgubirilor privind condamnările cu caracter politic, ci unul vădit discriminatoriu, ce nu permite acordarea unor despăgubiri proporţionale cu suferinţele de natură fizică şi morală la care persoanele în cauză au fost supuse.Referitor la încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 1 şi art. 4, se susţine că reglementarea unor limite maxime ale valorii despăgubirilor ce pot fi acordate potrivit dispoziţiilor Legii nr. 221/2009 reprezintă o imixiune a puterii executive în sfera atribuţiilor instanţelor, care sunt singurele ce au dreptul să stabilească valoarea despăgubirilor pe care le acordă raportat la fiecare caz în parte.Autorii excepţiei susţin, totodată, că limitarea de către legiuitor a valorii despăgubirilor acordate reprezintă o limitare a răspunderii statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare în sensul prevederilor art. 52 alin. (3) din Constituţie.Cu privire la încălcarea art. 1 alin. (4) coroborat cu art. 124 din Constituţie, se arată că plafonarea sumelor ce pot fi acordate ca despăgubiri potrivit prevederilor Legii nr. 221/2009 reprezintă o imixiune a puterii executive în atribuţia instanţelor de a stabili, potrivit rolului lor activ, în mod liber cuantumul acestor despăgubiri pentru fiecare caz în parte.Referitor la încălcarea prevederilor art. 44 şi art. 136 din Constituţie, ale art. 5 paragraful 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 1 paragraful 1 din Primul Protocol la Convenţie, se susţine că în patrimoniul persoanelor care au introdus cereri de acordare a despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 s-au născut creanţe certe chiar dacă cuantumul acestora nu a fost stabilit. Or, prin prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, dreptul acestor persoane a fost limitat, fapt ce reprezintă o îngrădire a dreptului de proprietate.În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate extrinsecă vizând pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 115 alin. (4) din Constituţie, autorii susţin că nu a existat o situaţie extraordinară a cărei urgenţă nu a putut fi amânată şi care să determine adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010.Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a civilă, în dosarele nr. 4.226D/2010 şi nr. 4.236D/2010, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată şi arată că legea civilă se aplică doar raporturilor juridice născute după intrarea sa în vigoare, potrivit principiului tempus regit actum, şi că, deşi cuantumul despăgubirilor se concretizează în momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, intervenţia legiuitorului prin limitarea valorii acestor despăgubiri, ce fac obiectul unor drepturi de creanţă născute în patrimoniul titularilor înaintea datei intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, încalcă dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie.De asemenea, instanţa arată că textele criticate încalcă prevederile art. 16 din Constituţie, inclusiv prin raportare la dispoziţiile art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 1 din Protocolul adiţional nr. 12 la această convenţie, deoarece instituie un tratament diferenţiat între persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii potrivit Legii nr. 221/2009, creând discriminare între persoanele ce au obţinut dreptul la despăgubiri prin hotărâri judecătoreşti rămase definitive înaintea datei intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, în cazul cărora bugetul alocat în acest scop nu a fost plafonat, şi cele care au solicitat astfel de despăgubiri dar ale căror cereri nu au fost definitiv soluţionate, ale căror drepturi la despăgubiri sunt plafonate potrivit prevederilor art. I pct. 1 din actul normativ analizat. Referitor la încălcarea prevederilor art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, instanţa apreciază că reglementarea plafoanelor valorice prevăzute de normele legale criticate de autorul excepţiei este lipsită de o justificare obiectivă şi rezonabilă, întrucât este lipsită de un scop legitim şi nu există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit de legiuitor şi face trimitere la Hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului din 13 iunie 1979 şi, respectiv, 6 decembrie 2007, pronunţate în cauzele Marckx împotriva Belgiei şi Beian împotriva României. Totodată, instanţa arată că sunt încălcate şi prevederile art. 1 din Protocolul adiţional nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, făcând trimitere în acest sens la Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din data de 22 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Sejdic şi Finci împotriva Bosniei şi Herţegovinei.Tribunalul Mureş – Secţia civilă, în dosarele nr. 4.322D/2010 şi nr. 4.323D/2010, apreciază că excepţiile de neconstituţionalitate sunt întemeiate şi arată că textele criticate de autorii excepţiilor încalcă prevederile art. 16 şi ale art. 1 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 21 alin. (3) din Constituţie, întrucât dispoziţiile art. I pct. 1 şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 „generează discriminări între persoanele îndreptăţite la despăgubiri morale”, iar stabilirea unor limite maxime ale despăgubirilor morale de către puterea executivă apare ca o imixiune în atribuţiile puterii judecătoreşti.Curtea de Apel Iaşi – Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 4.349D/2010, apreciază că textele criticate sunt neconstituţionale, întrucât încalcă principiul neretroactivităţii legii, contravenind, astfel, prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, în dosarele nr. 4.226D/2010, nr. 4.236D/2010 şi nr. 4.349D/2010, dispoziţiile art. I pct. 1 şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 1 iulie 2010, iar în dosarele nr. 4.322D/2010 şi nr. 4.323D/2010, dispoziţiile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010.Din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate Curtea reţine însă că, în realitate, autorii critică dispoziţiile art. I pct. 1 şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, asupra cărora instanţa constituţională urmează să se pronunţe prin prezenta decizie.Textele criticate au următorul cuprins:– Art. I pct. 1: "Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 5 alineatul (1), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:«a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la:1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic;2. 5.000 de euro pentru soţul/soţia şi descendenţii de gradul I;3. 2.500 de euro pentru descendenţii de gradul al II-lea;».";– Art. II: "Dispoziţiile Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, astfel cum au fost modificate şi completate prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se aplică proceselor şi cererilor pentru a căror soluţionare nu a fost pronunţată o hotărâre judecătorească definitivă până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.”În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, textele criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 referitoare la statul român, ale art. 4 privind unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni, ale art. 15 alin. (2) şi (4) cu privire la neretroactivitatea legii, ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 20 alin. (2) referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) cu privire la accesul la justiţie, ale art. 44 privind Dreptul de proprietate privată, ale art. 52 alin. (3) referitoare la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, ale art. 115 alin. (4) privind delegarea legislativă, ale art. 124 referitoare la Înfăptuirea justiţiei, ale art. 136 privind Proprietatea, precum şi dispoziţiile art. 5 paragraful 5 şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la reparaţii al persoanei şi interzicerea discriminării şi cele ale art. 1 paragraful 1 din Primul Protocol la Convenţie privind protecţia proprietăţii.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:1. Ulterior sesizării sale prin încheierile din 20 septembrie 2010, 24 septembrie 2010 şi 7 octombrie 2010, prin Decizia nr. 1.354 din 20 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 1 şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, constatând că acestea sunt neconstituţionale.2. Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.Prin urmare, reţinând că acest caz de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate a intervenit între momentul sesizării Curţii Constituţionale şi momentul pronunţării instanţei de contencios constituţional asupra excepţiei de neconstituţionalitate, aceasta urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 1 şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, excepţie ridicată de Virgiliu Ştefan şi de Constantin Hriţcu în dosarele nr. 26.371/3/2010 şi nr. 26.738/3/2010 ale Tribunalului Bucureşti – Secţia a IV-a civilă, de Sorin Călin Ceontea şi de Alexandru Maier în dosarele nr. 1.543/102/2010 şi nr. 1.667/102/2010 ale Tribunalului Mureş – Secţia civilă şi de Mimbler I. Albin în Dosarul nr. 3.784/89/2009 al Curţii de Apel Iaşi – Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 iunie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Cristina Teodora Pop––-