Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 562 din 25 iulie 2008
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 720^1 din Codul de procedură civilă
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorSimona Ricu – procurorDoina Suliman – magistrat-asistent-şefPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 720^1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Gilmet" – S.R.L. din Craiova în Dosarul nr. 9.223/63/2007 al Tribunalului Dolj – Secţia comercială.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza este în stare de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 28 februarie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 9.223/63/2007, Tribunalul Dolj – Secţia comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 720^1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Gilmet" – S.R.L. din Craiova.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textul de lege criticat încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (2), art. 44 alin. (1) şi (2) şi ale art. 53, precum şi ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens, arată că dispoziţiile de lege atacate, pe de o parte, îngrădesc exercitarea dreptului la acţiune, impunând condiţia îndeplinirii procedurii concilierii anterior sesizării instanţei, iar pe de altă parte, modifică termenele generale şi speciale de prescripţie, în sensul că acestea se scurtează cu timpul necesar îndeplinirii procedurii concilierii.Tribunalul Dolj – Secţia comercială apreciază că art. 720^1 din Codul de procedură civilă nu contravine prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 720^1 din Codul de procedură civilă, având următorul cuprins: "În procesele şi cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluţionarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte.În scopul arătat la alin. 1, reclamantul va convoca partea adversă, comunicându-i în scris pretenţiile sale şi temeiul lor legal, precum şi toate actele doveditoare pe care se sprijină acestea. Convocarea se va face prin scrisoare recomandată cu dovadă de primire, prin telegramă, telex, fax sau orice alt mijloc de comunicare care asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia. Convocarea se poate face şi prin înmânarea înscrisurilor sub semnătură de primire.Data convocării pentru conciliere nu se va fixa mai devreme de 15 zile de la data primirii actelor comunicate potrivit alin. 2.Rezultatul concilierii se va consemna într-un înscris cu arătarea pretenţiilor reciproce referitoare la obiectul litigiului şi a punctului de vedere al fiecărei părţi.Înscrisul despre rezultatul concilierii ori, în cazul în care pârâtul nu a dat curs convocării prevăzute la alin.2, dovada că de la data primirii acestei convocări au trecut 30 de zile se anexează la cererea de chemare în judecată."În susţinerea neconstituţionalităţii acestui text de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale din art. 21 alin. (1) şi (2) privitoare la accesul liber la justiţie, art. 44 alin. (1) şi (2) referitoare la dreptul de proprietate privată şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la dreptul la un proces echitabil.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constată că s-a mai pronunţat, prin numeroase decizii, asupra constituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate, prin raportare la aceleaşi prevederi constituţionale. Astfel, prin Decizia nr. 559 din 7 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 15 august 2007, Decizia nr. 361 din 2 mai 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 29 mai 2006, şi Decizia nr. 335 din 16 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 955 din 19 octombrie 2004, Curtea a statuat că prin instituirea procedurii prealabile de conciliere legiuitorul a urmărit să transpună în practică principiul celerităţii soluţionării litigiilor dintre părţi – mai pregnant în materie comercială – şi să degreveze activitatea instanţelor de judecată. Rolul normei procedurale criticate este acela de a reglementa o procedură extrajudiciară care să ofere părţilor posibilitatea de a se înţelege asupra eventualelor pretenţii ale reclamantului, fără implicarea autorităţii judecătoreşti competente. Faţă de aceste raţiuni majore, condiţionarea sesizării instanţei de parcurgerea procedurii de conciliere cu partea potrivnică nu poate fi calificată ca o îngrădire a accesului liber la justiţie, în accepţiunea prohibită de prevederile constituţionale de referinţă, atâta vreme cât partea interesată poate sesiza instanţa judecătorească cu cererea de chemare în judecată.Pentru aceleaşi considerente, dispoziţiile art. 720^1 din Codul de procedură civilă sunt în concordanţă cu prevederile constituţionale referitoare la dreptul de proprietate privată şi cu cele privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi cu reglementările cuprinse în art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil, judecat într-un termen rezonabil.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii, soluţia adoptată şi argumentele ce au stat la baza deciziilor menţionate se menţin şi în cauza de faţă.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 720^1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Gilmet" – S.R.L. din Craiova în Dosarul nr. 9.223/63/2007 al Tribunalului Dolj – Secţia comercială.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 iulie 2008.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent-şef,Doina Suliman__________