DECIZIE nr. 80 din 27 ianuarie 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5-15 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale



Ion Predescu – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorDaniela Ramona Mariţiu – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5-15 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Final Construct” – S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 12.611/302/2009 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti – Secţia a II-a civilă şi de Societatea Comercială „Ikonos” – S.R.L. din Bujoreni în Dosarul nr. 3.491/90/2009 al Tribunalului Vâlcea – Secţia comercială şi contencios administrativ fiscal.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 1.887D/2010 şi nr. 1.908D/2010, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.Reprezentantul Ministerului Public consideră că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru conexare.Curtea, în temeiul prevederilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 1.908D/2010 la Dosarul nr. 1.887D/2010, care a fost primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens face referire la jurisprudenţa în materie a Curţii, concretizată în Decizia nr. 210 din 4 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 302 din 10 mai 2010.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:Prin Încheierea din 19 ianuarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 12.611/302/2009, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti – Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5-15, din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Final Construct” – S.R.L. din Bucureşti.Prin Încheierea din 31 martie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 3.491/90/2009, Tribunalul Vâlcea – Secţia comercială şi contencios administrativ fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (2), art. 7 şi art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Ikonos” – S.R.L. din Bujoreni.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prin procedura reglementată de actul normativ criticat se creează un dezavantaj debitorului, care nu se poate apăra în mod adecvat, nu poate formula apărări de fond şi nici nu poate administra probe. În măsura în care unul dintre participanţii la proces, în speţă creditorul, este favorizat prin dispoziţiile textului de lege criticat, se creează o inegalitate ce poate duce la abuzuri din partea acestuia. De asemenea, posibilitatea oferită creditorului de a înainta cererea de chemare în judecată fără a parcurge procedura impusă de dispoziţiile art. 720^1 din Codul de procedură civilă contravine prevederilor art. 21 din Constituţie.Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti – Secţia a II-a civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 instituie o procedură de judecată specială menită să asigure realizarea cu celeritate a creanţelor certe, lichide şi exigibile izvorâte din contracte comerciale, fără a încălca prevederile din Legea fundamentală invocate de autoarea excepţiei.Tribunalul Vâlcea – Secţia comercială şi de contencios administrativ fiscal arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 5-15 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 31 octombrie 2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 118/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 2 iunie 2008.Textele criticate fac parte din cap. IV al ordonanţei de urgenţă, intitulat "Dispoziţii procedurale".În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale, autorii excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie, art. 24 referitoare la dreptul la apărare, art. 124 referitoare la înfăptuirea justiţiei şi art. 129 referitoare la folosirea căilor de atac. De asemenea, se invocă şi încălcarea prevederilor art. 6 paragraful 1 şi ale art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că asupra constituţionalităţii dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 s-a pronunţat în repetate rânduri, exemplu fiind Decizia nr. 1.129 din 10 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 716 din 23 octombrie 2009, Decizia nr. 1.001 din 7 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 18 noiembrie 2008, sau Decizia nr. 1.116 din 16 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 19 noiembrie 2008.Cu acele prilejuri, Curtea a constatat că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 a fost adoptată pentru a stabili măsuri pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată asumate prin contracte comerciale şi pentru stabilirea unei proceduri simplificate de soluţionare a acţiunilor în justiţie având ca obiect asemenea obligaţii. Prevederile de lege criticate sunt în sensul aplicării principiului rolului activ al judecătorului, care, la soluţionarea pricinilor în primă instanţă, are obligaţia de a încerca împăcarea părţilor. Împrejurarea că, potrivit art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007, judecătorul citează părţile pentru explicaţii şi lămuriri şi stăruie în efectuarea plăţii sumei datorate înseamnă că hotărârea se va pronunţa numai după ce judecătorul va analiza toate probele aflate la dosar, inclusiv pe cele propuse de debitor. Mai mult, art. 2 din ordonanţa de urgenţă prevede că procedura reglementată de acest act normativ vizează exclusiv creanţele certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani care rezultă din contracte comerciale, iar art. 10 dispune că ordonanţa de plată se va emite numai în urma verificării cererii pe baza înscrisurilor depuse potrivit art. 6 alin. (2), a declaraţiilor părţilor, precum şi a celorlalte probe administrate, instanţa constatând că cererea este întemeiată.În ceea ce priveşte critica potrivit căreia procedura reglementată de ordonanţa de urgenţă oferă creditorului posibilitatea obţinerii unei hotărâri judecătoreşti fără ca debitorul să fie citat şi fără a se oferi celor două părţi posibilitatea rezolvării litigiului pe cale amiabilă, Curtea a constatat că autorul excepţiei nu ţine cont de dispoziţiile art. 7 alin. (1), care prevăd expres că "pentru soluţionarea cererii, judecătorul dispune citarea părţilor, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă referitoare la pricinile urgente, pentru explicaţii şi lămuriri, precum şi pentru a stărui în efectuarea plăţii sumei datorate de debitor ori pentru a se ajunge la o înţelegere a părţilor asupra modalităţilor de plată".Referitor la critica ce vizează dispoziţiile art. 13 din ordonanţa de urgenţă, Curtea constată că prin Decizia nr. 582 din 14 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 23 iunie 2009, a statuat că specificul domeniului supus reglementării a impus adoptarea unor soluţii diferite faţă de cele din dreptul comun, una dintre acestea constituind-o consacrarea cererii în anulare, care reprezintă, evident, o cale de atac împotriva ordonanţei. Împrejurarea că legiuitorul a instituit o cale de atac cu o fizionomie juridică diferită de aceea a căilor de atac de drept comun nu relevă niciun aspect de neconstituţionalitate, fiind în deplină concordanţă cu prevederile art. 129 din Constituţie, întrucât textul constituţional de referinţă foloseşte termenul generic de „căi de atac”, fără a le identifica şi a le caracteriza, respectiv fără a se referi in terminis la apel şi recurs, ipoteză în care respectarea acestor date de identificare ar fi fost convertită într-un criteriu de constituţionalitate. Pe de altă parte, legiuitorul ordinar este deplin îndreptăţit ca în considerarea anumitor particularităţi să opteze pentru o cale de atac cu o identitate proprie, alta decât a celei de drept comun.O asemenea concluzie rezultă, de altfel, din chiar formula redacţională adoptată de legiuitorul constituţional, potrivit căreia stabilirea regimului juridic al căilor de atac este de competenţa exclusivă a legiuitorului ordinar, care, potrivit atribuţiilor prevăzute de art. 126 alin. (2) din Constituţie, stabileşte competenţa şi procedura de judecată, evident cu condiţia ca nicio normă de procedură să nu contravină vreunei dispoziţii constituţionale.Întrucât nu au apărut împrejurări noi, care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în această materie, soluţia adoptată în precedent, precum şi considerentele pe care aceasta se întemeiază îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5-15 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Final Construct” – S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 12.611/302/2009 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti – Secţia a II-a civilă şi de Societatea Comercială „Ikonos” – S.R.L. din Bujoreni în Dosarul nr. 3.491/90/2009 al Tribunalului Vâlcea – Secţia comercială şi contencios administrativ fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 ianuarie 2011.PREŞEDINTE,ION PREDESCUMagistrat-asistent,Daniela Ramona Mariţiu––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește