DECIZIE nr. 80 din 25 aprilie 2000

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 152/1999 privind produsele medicamentoase de uz uman



Lucian Mihai – preşedinteCostica Bulai – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorIoan Muraru – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorPaula C. Pantea – procurorLaurentiu Cristescu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 152/1999 privind produsele medicamentoase de uz uman, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 20 octombrie 1999, excepţie ridicată de Liga Asocias-Farm în Dosarul nr. 1.150/1999 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ.La apelul nominal răspund: avocat Gabriela Ghita, pentru Liga Asocias-Farm, şi consilier juridic Carmen Paun, pentru Ministerul Sănătăţii.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul autorului excepţiei arata ca prin dispoziţiile legale criticate sunt incalcate prevederile art. 134 alin. (1) din Constituţie, care statuează ca economia României este o economie de piaţa, precum şi cele ale alin. (2) lit. a) al aceluiaşi articol, prin care se asigura libertatea comerţului şi protecţia concurentei loiale. Asistenţii de farmacie sunt, de regula, persoane care au o vechime de 25-30 de ani în aceasta funcţie, iar prin dispoziţiile art. 3 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 152/1999 li se interzice eliberarea de medicamente în aceleaşi condiţii cu farmaciştii. Astfel, sunt incalcate dispoziţiile art. 33 alin. (3) din Constituţie referitoare la ocrotirea sănătăţii. Prin interdicţia impusa asistentilor de farmacie de a elibera anumite medicamente aceştia sunt transformati în drogheristi care pot vinde parfumuri, pudra etc. în loc de medicamente. Asistenţii de farmacie sunt în număr total de 18.000 şi, fiind raspanditi în toată ţara, lucrează, în special, în puncte farmaceutice din locuri greu accesibile, unde nu sunt încadraţi farmacisti. În atare situaţie ei nu-şi pot exercita profesia pentru care s-au pregătit şi pentru care au obţinut o diploma şi nici nu pot contribui la asigurarea sănătăţii populaţiei. De asemenea, prin aceasta interdicţie se instituie un monopol al farmacistilor la eliberarea medicamentelor. Se mai arata ca asistenţii de farmacie, nefiind cuprinşi în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, prin interdicţia impusa de norma legală criticata sunt în pericol de a nu-şi mai putea asigura acele încasări din vânzarea produselor farmaceutice care să le permită realizarea salariilor lor. Posibilitatea de a vinde numai lapte praf cu preţul de 140.000 lei cutia, preţ inaccesibil anumitor categorii ale populaţiei, este un exemplu elocvent în acest sens. Sunt incalcate astfel principiile art. 38 din Constituţie, referitor la dreptul la munca şi la protecţia socială a muncii. Dispoziţiile legale criticate încalcă şi prevederile art. 6 şi 12 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, primele referitoare la dreptul la munca, iar celelalte referitoare la dreptul la asigurarea sănătăţii publice.Reprezentantul Ministerului Sănătăţii arata ca profesiunea de farmacist, profesie practicată în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 81/1997 privind exercitarea profesiunii de farmacist, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Farmacistilor din România, nu este similară cu aceea de asistent de farmacie, personal cu studii medii, care are atribuţii limitate. Se mai arata ca dispoziţiile art. 134 alin. (1) şi (2) din Constituţie nu au incidenţa în cauza, deoarece se referă la altfel de activităţi comerciale. De asemenea, prin norma criticata nu sunt incalcate nici dispoziţiile art. 33 şi 38 din Constituţie, deoarece statul trebuie să ia măsuri pentru asigurarea dreptului la munca al cetăţenilor, dar nu este obligat să asigure aceleaşi atribuţii de serviciu pentru practicantii celor două profesii – farmacist şi asistent de farmacie. În final, se solicita respingerea excepţiei ca neîntemeiată.Reprezentantul Ministerului Public arata ca, în realitate, autorul excepţiei critica modul de aplicare a unui text de lege, situaţie care se poate soluţiona pe calea contenciosului administrativ. Se mai considera ca textul criticat nu încalcă dreptul la munca şi protecţia socială a muncii şi nici dreptul la asigurarea sănătăţii populaţiei. Tocmai prescrierea şi eliberarea necontrolata a medicamentelor ar putea pune în pericol sănătatea populaţiei. Libertatea alegerii profesiei nu constituie un drept de a opta pentru exercitarea oricărei profesii, indiferent de pregătirea profesională a celui în cauza. Asa fiind, se solicita respingerea excepţiei ca fiind nefondata.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:Prin Încheierea din 20 ianuarie 2000, pronunţată în Dosarul nr. 1.150/1999, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 152/1999 privind produsele medicamentoase de uz uman, excepţie ridicată, prin avocat, de Liga Asocias-Farm din Bucureşti.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arata ca, "în raport de faptul ca prin aceasta ordonanţa se stipulează clar ca medicamentele vor fi manipulate doar de farmacisti şi se vor elibera bolnavilor doar prin farmacii, exista o strânsă legătură între acest text şi cauza de faţa, ce are ca obiect anularea Ordinului ministrului sănătăţii nr. 201/1999 prin care se interzice asistentilor de farmacie sa elibereze medicamente în fostele puncte farmaceutice transformate în Tehnofarm”. Se mai susţine, în continuare, ca dispoziţiile restrictive ale art. 3 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 152/1999 contravin prevederilor art. 33 din Constituţie, referitoare la obligaţiile statului de a lua măsuri „pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice”, precum şi prevederilor art. 38 din Constituţie, referitoare la garantarea dreptului la munca, la alegerea libera a profesiei şi a locului de muncă. În susţinerea îngrădirii exerciţiului dreptului la munca şi la alegerea profesiei şi a locului de muncă se mai invoca şi prevederile art. 6 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, iar pentru întărirea afirmaţiilor referitoare la obligaţiile statului în domeniul asigurării sănătăţii se invoca prevederile art. 12 din acelaşi pact internaţional.Instanţa de judecată, contrar dispoziţiilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, nu şi-a exprimat în încheierea de sesizare opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată şi nu a completat aceasta încheiere nici la solicitarea Curţii Constituţionale.În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei ridicate.Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 152/1999 are ca obiect de reglementare produsele medicamentoase de uz uman, stabilind ca „cele din grupa A se eliberează, cu prescripţie medicală, numai în farmacii, pe când cele din grupa B se pot elibera fără prescripţie medicală, atât în farmacii, cat şi în drogherii”. Coroborand prevederile ordonanţei de urgenta cu cele ale Legii nr. 81/1997 privind exercitarea profesiunii de farmacist, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Farmacistilor din România, se arata în continuare, rezultă ca „eliberarea medicamentelor pe bază de prescripţie medicală se face numai sub supravegherea farmacistului. Toate aceste prevederi nu constituie nici o încălcare a dreptului la munca şi nici o ingradire a exercitării acestuia, ci o reglementare a desfăşurării profesiei alese în mod liber de către o persoană, în raport cu pregătirea profesională a acesteia. Nici nu se poate concepe practicarea unei profesii în afară cadrului şi normelor ce reglementează gradul de cunoştinţe profesionale care îi da sau nu dreptul de a o practica. Asistenţii de farmacie pot obţine avizul de libera practica în unităţi farmaceutice autorizate de Ministerul Sănătăţii, indeplinind atribuţiile corespunzătoare pregătirii lor profesionale”. Guvernul mai arata ca în cauza „nici nu se ridica probleme de constituţionalitate, ci de interpretare a legii în procesul de aplicare a acesteia” şi conchide ca excepţia este nefondata.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională constata ca a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Articolul 3 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 152/1999 privind produsele medicamentoase de uz uman, text criticat prin excepţia de neconstituţionalitate ridicată, are următoarea redactare: „(1) Agenţia Naţionala a Medicamentului stabileşte încadrarea produselor medicamentoase, cu excepţia celor prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. b) şi c), în funcţie de modul de eliberare, în:– grupa A – produse medicamentoase care se eliberează cu prescripţie medicală numai în farmacii;– grupa B – produse medicamentoase care se pot elibera fără prescripţie medicală în farmacii şi în drogherii.(2) Agenţia Naţionala a Medicamentului stabileşte pentru produsele medicamentoase aparţinând grupei A următoarele subgrupe: … a) produse medicamentoase care se eliberează în farmacie de către farmacist pe bază de prescripţie medicală valabilă timp de 6 luni, care poate să rămână la pacient; … b) produse medicamentoase care se eliberează în farmacie de către farmacist pe bază de prescripţie medicală care se retine în farmacie; … c) produse medicamentoase care se eliberează în farmacie de către farmacist pe bază de prescripţie medicală specială; … d) produse medicamentoase care se eliberează pe bază de prescripţie medicală în condiţii restrictive, pentru a fi utilizate în spaţii cu destinaţii speciale." … Excepţia de neconstituţionalitate s-a ridicat într-o cauza de contencios administrativ având ca obiect cererea de anulare a Ordinului ministrului sănătăţii nr. 201/1999 pentru aprobarea Normelor privind autorizarea de funcţionare a unităţilor farmaceutice, precum şi a Normelor tehnice privind funcţionarea farmaciei, depozitului farmaceutic şi a drogheriei.Autorul excepţiei considera ca prin textul de lege criticat sunt incalcate dispoziţiile art. 33 din Constituţie, text care are următorul conţinut: "(1) Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat.(2) Statul este obligat sa ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice. … (3) Organizarea asistenţei medicale şi a sistemului de asigurări sociale pentru boala, accidente, maternitate şi recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale şi a activităţilor paramedicale, precum şi alte măsuri de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii." … De asemenea, autorul excepţiei considera ca textul de lege criticat încalcă dispoziţiile art. 38 din Constituţie. Cu toate acestea, din motivare rezultă ca, în realitate, sunt invocate numai prevederile alin. (1) al art. 38, potrivit cărora "Dreptul la munca nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei şi alegerea locului de muncă sunt libere".Autorul excepţiei mai invoca, în susţinerea criticii sale, şi prevederile art. 6 şi 12 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 146 din 20 noiembrie 1974, texte care au următorul cuprins:– Art. 6: "1. Statele părţi la prezentul Pact recunosc dreptul la munca ce cuprinde dreptul pe care îl are orice persoană de a obţine posibilitatea să-şi câştige existenta printr-o munca liber aleasă sau acceptată şi vor lua măsuri potrivite pentru garantarea acestui drept.2. Măsurile pe care fiecare stat parte la prezentul Pact le va lua spre a asigura deplina exercitare a acestui drept trebuie să includă orientarea şi pregătirea tehnica şi profesională, elaborarea de programe, de măsuri şi de tehnici potrivite pentru a asigura o dezvoltare economică, socială şi culturală constanta şi o deplina întrebuinţare productiva a forţelor de muncă în condiţii care garantează indivizilor folosinţă libertăţilor politice şi economice fundamentale.";– Art. 12: "1. Statele părţi la prezentul Pact recunosc dreptul pe care îl are orice persoană de a se bucura de cea mai buna sănătate fizica şi mintală pe care o poate atinge.2. Măsurile pe care statele părţi la prezentul Pact le vor adopta în vederea asigurării exercitării depline a acestui drept vor cuprinde măsurile necesare pentru a asigura:a) scăderea mortalitatii noilor născuţi şi a mortalitatii infantile, precum şi dezvoltarea sanatoasa a copilului; … b) îmbunătăţirea tuturor aspectelor igienei mediului şi ale igienei industriale; … c) profilaxia şi tratamentul maladiilor epidemice, endemice, profesionale şi altora, precum şi lupta împotriva acestor maladii; … d) crearea de condiţii care să asigure tuturor servicii medicale şi un ajutor medical în caz de boala." … Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca textul de lege criticat nu aduce atingere dreptului constituţional la ocrotirea sănătăţii. Dimpotriva, art. 3 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 152/1999 intareste, prin măsuri concrete, aceasta garanţie şi stabileşte modalităţi de îndeplinire a obligaţiilor statului de a asigura igiena şi sănătatea publică, de a organiza în mod corespunzător şi eficient asistenţa medicală, asistenţa care include, evident, şi activităţile farmaceutice. Asa fiind, Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 152/1999 se încadrează în reglementările legale adoptate în vederea îndeplinirii acestei obligaţii constituţionale. În realitate, tocmai lipsa unei reglementări legale, care să prevadă condiţiile şi modul de eliberare a medicamentelor, ar putea prezenta pericol pentru igiena şi sănătatea publică, pentru sănătatea fizica şi mentala a persoanei, cu consecinţe greu de prevăzut.Referitor la dispoziţiile din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale invocate de autorul excepţiei, Curtea constata ca aceste dispoziţii stabilesc obligaţiile generale asumate de statele părţi pentru a lua cele mai eficiente măsuri de asigurare a sănătăţii publice şi a persoanelor. Toate aceste obligaţii sunt reflectate în mod corespunzător şi cu exigente sporite în prevederile art. 33 din Constituţie, iar o serie de reglementări legale, printre care şi cele privind exercitarea profesiei de farmacist sau cele de stabilire a condiţiilor de eliberare a produselor medicamentoase de uz uman, contribuie la îndeplinirea lor.Curtea mai constata, de asemenea, ca dispoziţiile art. 3 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 152/1999 nu ingradesc exerciţiul dreptului la munca şi nici al dreptului la libera alegere a profesiei şi a locului de muncă, reglementat prin art. 38 alin. (1) din Constituţie. Libertatea de alegere a profesiei nu are semnificatia ca o persoană poate opta pentru exercitarea oricărei profesii, indiferent de pregătirea profesională şi de experienta pe care le are. Alegerea profesiei implica pregătirea corespunzătoare pentru exercitarea acesteia, iar alegerea locului de muncă înseamnă opţiunea persoanei pentru un anume loc de muncă sau pentru o anumită funcţie, pentru care are nivelul corespunzător de pregătire profesională şi care este disponibilă.Este firesc şi necesar ca exercitarea profesiilor importante sub aspectul interesului general al societăţii să fie reglementate prin lege, stabilindu-se atât condiţiile de studii şi de atestare pentru exercitarea lor, cat şi limitele competentelor şi atribuţiilor funcţiilor din cadrul unor profesii date. O asemenea reglementare s-a adoptat şi pentru exercitarea profesiei de farmacist prin Legea nr. 81/1997 privind exercitarea profesiunii de farmacist, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Farmacistilor din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 14 mai 1997. Prin art. 2 din această lege se stabileşte ca „Profesiunea de farmacist are ca scop asigurarea sănătăţii publice, prin cercetarea, producerea, difuzarea şi eliberarea medicamentelor în condiţiile de calitate prevăzute de Farmacopeea Română şi de alte standarde oficiale din ţara şi din străinătate, aprobate de Ministerul Sănătăţii”. În vederea realizării acestui scop, legea prevede şi cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească persoana care doreşte sa exercite profesia de farmacist, respectiv să obţină autorizaţie de libera practica.În executarea Legii nr. 81/1997 ministrul sănătăţii a emis Ordinul nr. 201/1999, prin care au fost aprobate Normele privind autorizarea de funcţionare a unităţilor farmaceutice, precum şi Normele tehnice privind funcţionarea farmaciei, depozitului farmaceutic şi a drogheriei. Printre condiţiile de autorizare a funcţionarii unităţilor farmaceutice se regăsesc şi cerinţele referitoare la încadrarea unităţilor respective cu personal calificat. Normele prevăd posibilitatea eliberării autorizaţiei de libera practica atât pentru farmacisti, cat şi pentru asistenţii de farmacie, făcând diferentierea necesară în competentele şi atribuţiile celor două categorii de personal, în funcţie de nivelul lor de calificare profesională.Curtea retine ca Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 152/1999, dispunând clasificarea produselor medicamentoase de uz uman în diferite grupe, prevede că produsele mai importante sub aspectul efectului lor direct asupra organismului uman, ca şi sub aspectul posibilelor efecte secundare pot fi eliberate doar cu prescripţie medicală, în farmacii şi de către farmacisti, cum, de altfel, se prevede şi în art. 8 alin. (3) din Legea nr. 81/1997, potrivit căruia „În farmacii, eliberarea medicamentelor, pe bază de prescripţie medicală, se face numai sub supravegherea farmacistului”. Aceste reglementări limitează, fără indoiala, atribuţiile asistentilor de farmacie, dar nu restrang exerciţiul dreptului lor constituţional la munca şi la alegerea libera a profesiei şi a locului de muncă – acest din urma aspect fiind singurul asupra căruia Curtea Constituţională se poate pronunţa.În acelaşi context Curtea observa, de asemenea, ca, potrivit prevederilor pct. 2 al art. 6 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, măsurile de asigurare a exercitării depline a dreptului la munca trebuie "sa includă orientarea şi pregătirea tehnica şi profesională". Rezultă deci ca alegerea şi exercitarea unei anumite profesii presupun şi pregătirea tehnica şi profesională corespunzătoare.Curtea constata, asadar, că nu sunt întemeiate criticile de neconstituţionalitate aduse art. 3 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 152/1999 şi, prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 152/1999 privind produsele medicamentoase de uz uman, excepţie ridicată de Liga Asocias-Farm din Bucureşti în Dosarul nr. 1.150/1999 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 aprilie 2000.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent,Laurentiu Cristescu––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește