DECIZIE Nr. 8*) din 31 ianuarie 1996

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 11/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL NR. 129 din 21 iunie 1996
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 3 28/03/1974 ART. 74
ActulREFERIRE LALEGE 3 28/03/1974 ART. 75
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEDECIZIE 177 26/09/2000
ActulREFERIT DEDECIZIE 55 14/05/1996





Ioan Deleanu – preşedinte Florin Bucur Vasilescu – judecătorVictor Dan Zlatescu – judecătorRaul Petrescu – procurorGabriela Dragomirescu – magistrat-asistentPe rol soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 74 alin. 2 şi ale art. 75 alin. 2 din Legea presei din Republica Socialistă România nr. 3/1974, ridicată de Belcin Victor în Dosarul nr. 152/1994 al Curţii de Apel Galaţi, în care Curtea a fost sesizată prin Încheierea din 15 martie 1995.La apelul nominal, făcut în şedinţa publică, părţile lipsa.Procedura legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele completului da cuvintul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, aratind următoarele: deşi Constituţia nu prevede dreptul subiectiv la replica al persoanei fizice, acesta este un drept ce rezultă din spiritul Constituţiei, respectiv din prevederile art. 30 alin. (6), potrivit căruia libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine. Conţinutul dreptului la replica consta în dreptul persoanei interesate de a se apara, concretizat în materialul scris întocmit de aceasta în vederea editării de către publicaţia în care a apărut articolul ce l-a lezat. În speta, nu a fost întocmit un asemenea material ci, prin cererea de chemare în judecata, s-a solicitat prelucrarea, elaborarea şi publicarea unui răspuns în replica în baza unei selectari şi esentializari a materialului depus la redactia ziarului "Viaţa libera" din Galaţi. Potrivit art. 72 şi 73 din Legea nr. 3/1974, organul de presa are obligaţia sa publice răspunsul sub forma de replica în termenele stabilite de lege, deci acel material în care sunt exprimate ideile proprii ale celui ce se considera lezat în drepturile sale.Preşedintele completului declara dezbaterile închise.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine:Prin Încheierea pronunţată în şedinţa publică din 15 martie 1995 de către Curtea de Apel Galaţi în Dosarul nr. 152/1994, Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 71 alin. 2 şi ale art. 72 alin. 2 din Legea presei nr. 3/1974, excepţie ridicată de Belcin Victor.În motivarea excepţiei se susţine ca dispoziţiile art. 71 alin. 2 şi ale art. 72 alin. 2 din Legea presei nr. 3/1974 contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 21, art. 24 alin. (1), art. 30 alin. (6), art. 31 alin. (4) şi ale art. 49 şi se solicita ca, facindu-se aplicarea art. 150 alin (1) din Constituţie, să se constate ca textele legale criticate nu mai sunt în vigoare, fiind inadecvate actualele condiţii social-politice din ţara noastră. În legătură cu aceste texte se mai susţine ca „termenul, sensul şi condiţia de refuz neîntemeiat păstrează un caracter incert, general (…), astfel încât, în final, rămâne numai la o apreciere pur subiectiva a instanţei”, ca „însăşi împrejurarea că nu se definesc şi nu se stabilesc în lege criteriile pentru care un refuz implicit de publicare a unui drept la replica are sau nu un caracter întemeiat …”, poate conduce, practic, „… ca tocmai în cadrul activităţii procesuale (…) să se invoce motive şi pretexte de orice natura” pentru a justifica refuzul publicaţiei de a proceda la publicarea dreptului la replica. În aceste condiţii, „adresarea la justiţie (…) nu conduce garantat la realizarea scopului esenţial de apărare a drepturilor şi intereselor legitime, ci numai la posibilitatea parcurgerii unor etape, care pot fi, până la urma, fără nici o finalitate concretă”.Exprimindu-şi opinia, Curtea de Apel Galaţi apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi primită, deoarece criticile aduse Legii presei nr. 3/1974 exced sfera controlului de constituţionalitate, fie pentru ca textele criticate sunt anterioare adoptării actualei Constituţii, fie pentru ca ele nu se referă la constituţionalitate.În temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Încheierea de sesizare din 15 martie 1995, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în Dosarul nr. 152/1994, a fost înaintată celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru comunicarea punctelor lor de vedere.În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca textele criticate sunt constituţionale.Camera Deputaţilor şi Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,având în vedere încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legale atacate ca neconstituţionale, raportate la prevederile Constituţiei, ale Legii nr. 47/1992 şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, retine:Deşi este vorba de o lege anterioară Constituţiei, Curtea este competenţa să se pronunţe asupra excepţiei, în temeiul art. 26 alin. (3) teza 1 din Legea nr. 47/1992, deoarece pe baza ei s-au stabilit raporturi juridice după intrarea în vigoare a Constituţiei din anul 1991. Pe de altă parte, Curtea de Apel Galaţi nu s-a pronunţat în baza art. 150 alin. (1) din Constituţie, ci a considerat necesară sesizarea Curţii Constituţionale.Excepţia de neconstituţionalitate vizează dispoziţiile art. 71 alin 2 şi ale art. 72 alin. 2 din Legea presei nr. 3/1974, dar, în realitate, în urma modificării acesteia prin Decretul Consiliului de Stat nr. 471 din 24 decembrie 1977, dîndu-se articolelor o noua numerotare, în forma republicată, art. 71 alin. 2 devine art. 74 alin. 2, iar art. 72 alin. 2 devine art. 75 alin. 2 şi, în consecinţa, Curtea urmează a se pronunţa asupra constituţionalităţii art. 74 alin. 2 şi art. 75 alin. 2 din Legea presei nr. 3/1974, republicată la 19 ianuarie 1978.Art. 74 şi art. 75 din Legea presei nr. 3/1974 prevăd:"Art. 74 – Refuzul de a publică sau difuza un răspuns în condiţiile art. 73 se comunică persoanei lezate în termen de 15 zile de la primirea sesizării scrise de aceasta.Nepublicarea sau nedifuzarea răspunsului în termenele prevăzute în articolul precedent se considera refuz, chiar dacă acesta nu a fost comunicat potrivit alin. 1.""Art. 75. – În cazurile prevăzute în articolul precedent, persoana lezata poate cere judecătorului obligarea organului de presa în cauza sa publice sau sa difuzeze răspunsul.Dacă instanţa judecătorească constata ca refuzul este neîntemeiat, obliga organul de presa sa publice sau sa difuzeze răspunsul în termen de 15 zile, care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.În cazul prevăzut în alineatul precedent, publicarea şi difuzarea răspunsului se fac cu menţiunea ca acestea s-au dispus prin hotărâre judecătorească, indicindu-se numărul şi data acesteia, precum şi instanţa care a dat hotărârea."Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 74 alin. 2 şi ale art. 75 alin. 2 din Legea presei nr. 3/1974 este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă.Dreptul la replica nu este menţionat în mod expres în dispoziţiile Constituţiei, dar, printr-o interpretare sistematica a prevederilor acesteia, rezultă caracterul constituţional al acestui drept.Art. 1 alin. (3) din Constituţie enumera, prin trăsăturile ce caracterizează statul de drept în România, garantarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, a liberei dezvoltări a personalităţii umane şi, în primul rind, a demnităţii omului, iar art. 15 stabileşte ca cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate de legea fundamentală.Cît priveşte libertatea de exprimare, art. 30 alin. (6) din Constituţie prevede că exerciţiul acesteia nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine, iar art. 13 alin. (4) statorniceste ca mijloacele de informare în masa sunt obligate să asigure informarea corecta a opiniei publice.În aceste condiţii este neîndoielnic ca dreptul la replica are valoarea unui drept constituţional colectiv celui la libera exprimare a opiniei, indiferent în ce forma ar fi exercitat. El poate fi considerat, de altfel, în strinsa legătură chiar cu prevederile art. 30 alin. (8) din Constituţie, care reglementează răspunderea civilă pentru informaţiile aduse la cunoştinţa publică.Într-adevăr, de vreme ce unele dintre aceste informaţii pot avea un caracter vexatoriu, este şi firesc ca persoanele lezate să poată cere celor vinovaţi repararea daunei morale sau materiale suferite prin difuzarea informatiei respective, pe căile prevăzute de lege.Or, prima modalitate prin care o asemenea iniţiativa poate fi realizată o constituie exerciţiul dreptului la replica, în măsura sa răspundă, între anumite limite, intenţie de reparatiune urmărite de persoana lezata.Asadar, în principiu, reglementarea, din Legea presei nr. 3/1974, a dreptului la replica, chiar în stadiul actual al legislaţiei, răspunde exigenţelor de ordin constituţional cuprinse în Constituţie.Susţinerea ca dispoziţiile art. 74 alin. 2 şi ale art. 75 alin. 2 din Legea presei nr. 3/1974 sunt contrare art. 49 din Constituţie, dreptul la replica atribuindu-i-se o valoare absolută, urmează, de asemenea, a fi respinsă.Într-adevăr, nu este exclus ca dreptul la replica să fie la rindul sau exercitat eronat sau abuziv. (Spre exemplu: în cazul în care lipseşte fie elementul de lezare, defaimare etc., fie cel în care nu persoana pretins afectată a fost avută în vedere, ci o alta).Pe de altă parte, chiar în cazul pertinentei exercitării dreptului la replica se pune problema limitelor lui, pentru ca este firesc ca între dimensiunile informatiei pretins defaimatoare şi cele ale replicii persoanei lezate sa nu existe o vădită disproportie în favoarea celei din urma, pastrindu-se limitele unei replici de dimensiuni rezonabile, concentrate asupra aspectelor cu caracter defaimator, combătute prin replica a carei publicare se solicita. S-ar putea pune şi problema conţinutului propriu-zis al replicii, în sensul că retinerile în publicarea ei ar putea fi generate de folosirea unui ton sau a unor expresii care nu concorda cu exigenţele fireşti existente în acest sens pentru o presa democratica şi, în acelaşi timp, decenta.Acestea sunt considerente care indreptatesc refuzul de publicare a dreptului la replica prevăzut de art. 74 din Legea presei nr. 3/1974, în condiţiile în care acest text stabileşte, pentru publicaţia vizata, obligaţia de a transmite în termen de 15 zile celui interesat refuzul de a publică replica solicitată.Desigur, un astfel de refuz poate fi, la rindul sau, abuziv şi, în aceste condiţii, neintelegerea ivita nu poate fi rezolvată decît în justiţie, în acest sens fiind edificatoare dispoziţiile art. 21 din Constituţie, potrivit cărora: Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept". Altfel, un conflict ivit între o publicaţie şi o persoană lezata ar deveni insolubil, pentru ca cea dintii ar putea susţine că nu este locul pentru publicarea replicii, iar cea de-a doua ca, dimpotriva, este obligatorie apariţia acesteia, indiferent de conţinut, dimensiuni, relevanta etc.Lipsa unei autorităţi care să arbitreze în condiţii de legalitate, într-un astfel de litigiu, nu ar face decît sa pagubeasca, dimpotriva, ambele părţi.Cu referire la susţinerea ca art. 74 din Legea presei nr. 3/1974 nu defineste criteriile de care trebuie să ţină seama instanţa pentru a socoti un refuz de publicare neîntemeiat, aceasta este o problemă care excede analiza constituţionalităţii dispoziţiei criticate.Pentru considerentele arătate, actuala reglementare nu reprezintă o restringere a drepturilor legitime ale cetăţenilor, contrare prevederilor art. 49 din Constituţie, ci, dimpotriva, instituie un cadru legal şi constituţional pentru salvgardarea intereselor şi drepturilor cetăţeneşti ocrotite de prevederile art. 30 şi ale art. 31 din Constituţie.Faţa de cele arătate, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 74 alin. 2 şi ale art. 75 alin. 2 din Legea presei nr. 3/1974 urmează a fi respinsă şi, în consecinţa, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 74 alin. 2 şi ale art. 75 alin. 2 din Legea presei nr. 3/1974, ridicată de Belcin Victor în Dosarul nr. 152/1994 al Curţii de Apel Galaţi.Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.Pronunţată în şedinţa publică din 31 ianuarie 1996.––––––––-Notă *) A se vedea şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 55 din 14 mai 1996, publicată la pag. 7.PREŞEDINTE,prof. univ. dr. Ioan DeleanuMagistrat-asistent,Gabriela Dragomirescu––––––-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x