DECIZIE nr. 8 din 21 decembrie 2000

Redacția Lex24
Publicat in ICCJ: DECIZII, 14/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 19 februarie 2001
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE (R) 56 09/07/1993 ART. 26
ActulREFERIRE LALEGE 4 04/04/1953 ART. 36
 Nu exista acte care fac referire la acest act

referitor la partajarea bunurilor comune dobândite de soţi în timpul căsătoriei



Sub preşedinţia preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie, Paul Florea, s-a luat în examinare recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie, cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 2 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură civilă în cazul soluţionării cererilor având ca obiect partajarea bunurilor comune dobândite de soţi în timpul căsătoriei, în cazul în care valoarea masei partajabile depăşeşte suma prevăzută în acest text de lege.Ministerul Public a fost reprezentat de Ion Ionescu, prim-adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie.Prim-adjunctul procurorului general a susţinut recursul în interesul legii, cerând a se decide în sensul că, indiferent de valoarea masei partajabile, competenţa de a soluţiona cererile având ca obiect partajarea bunurilor comune dobândite de soţi în timpul căsătoriei revine judecătoriei atât în cazul în care aceste cereri au fost introduse concomitent cu acţiunea principala de desfacere a căsătoriei, cat şi atunci când sunt formulate separat.SECŢIILE UNITE,deliberând asupra recursului în interesul legii, constata următoarele:În aplicarea prevederilor art. 2 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură civilă instanţele s-au pronunţat diferit cu privire la competenţa de soluţionare a cererilor având ca obiect partajarea bunurilor comune dobândite de soţi în timpul căsătoriei.Astfel, unele instanţe au considerat ca atât în cazul în care cererile având ca obiect partajarea bunurilor comune dobândite de soţi în timpul căsătoriei sunt introduse concomitent cu acţiunea principala de desfacere a căsătoriei, cat şi atunci când aceste cereri sunt formulate separat, competenţa de a le soluţiona revine tribunalului dacă valoarea masei partajabile depăşeşte 150 milioane lei, deoarece în ambele ipoteze se ia în considerare criteriul valoric stabilit la art. 2 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură civilă.Alte instanţe, dimpotriva, s-au pronunţat în sensul că tribunalului îi revine competenţa de a soluţiona cererea de partajare a bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei în cazul când valoarea masei partajabile depăşeşte cuantumul prevăzut de lege menţionat numai dacă o atare cerere este formulată după desfacerea căsătoriei. S-a considerat ca o atare cerere de partajare are caracter principal, fiind de sine stătătoare, iar nu accesorie sau incidentala, astfel ca într-un asemenea caz competenţa materială de soluţionare este supusă criteriului valoric stabilit la art. 2 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură civilă.În fine, au fost şi instanţe care au hotărât ca, indiferent de valoarea masei partajabile, competenţa de a soluţiona cererile având ca obiect partajarea bunurilor comune dobândite de soţi în timpul căsătoriei revine judecătoriei atât în cazul în care aceste cereri au fost introduse concomitent cu acţiunea principala de desfacere a căsătoriei, cat şi atunci când sunt formulate separat.Aceste din urma instanţe au procedat corect.Într-adevăr, potrivit art. 2 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură civilă, tribunalele judeca în prima instanţa, între altele, "procesele şi cererile privind drepturi şi obligaţii rezultând din raporturile juridice civile, al căror obiect are o valoare de peste 150 milioane lei".Aceasta dispoziţie, de stabilire a competentei materiale a instanţelor în raport cu criteriul valoric al obiectului raporturilor juridice civile la care se referă procesele şi cererile deduse judecaţii, nu este însă aplicabilă şi în cazul raporturilor juridice privind dreptul familiei.Prin prevederile acestui cod, intrat în vigoare la 4 ianuarie 1954, sunt reglementate, între altele, încheierea şi desfacerea căsătoriei, efectele căsătoriei, fiind totodată stabilite drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale soţilor.În acest cadru este fireasca includerea dispoziţiilor legale referitoare la partajul bunurilor comune ale soţilor în Codul familiei, care prevede la art. 36 ca "la desfacerea căsătoriei bunurile comune se împart între soţi, potrivit învoielii acestora", iar "dacă sotii nu se învoiesc asupra împărţirii bunurilor comune, va hotărî instanţa judecătorească".Rezultând astfel ca orice cerere de partajare a bunurilor comune, intemeiata pe dispoziţiile art. 36 din Codul familiei, nu poate fi privită decât ca o cerere accesorie la acţiunea principala de divorţ, indiferent dacă a fost formulată o dată cu aceasta sau separat, după desfacerea căsătoriei, este evident ca soluţionarea ei nu poate fi atribuită, sub aspectul competentei materiale, în raport cu criteriul valoric instituit prin art. 2 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură civilă, ci numai ţinându-se seama de obiectul acţiunii principale, respectiv desfacerea căsătoriei.Pe problema în discuţie îşi au aplicatiune, asadar, dispoziţiile art. 17 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora "cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente sa judece cererea principala". Este vorba de o extindere a competentei care are loc în cazul în care instanţa investită cu o cauza de competenţa sa devine competenţa sa examineze şi cererile accesorii, precum şi cele incidentale, formulate de una dintre părţi ori chiar de un al treilea. Aceste cereri care extind sfera procesului au o anumită legătură de conexitate cu acţiunea principala, astfel ca se impune, pentru o mai buna administrare a justiţiei să fie judecate deodată cu cererea principala.Aceasta este ratiunea pentru care are loc o prelungire sau o prorogare a competentei printr-o dispoziţie a legii, altfel spus, o prorogare legală de competenţa.Prin urmare cererile având ca obiect partajarea bunurilor comune dobândite de soţi în timpul căsătoriei, indiferent de valoarea masei partajabile, revin competentei de soluţionare a judecătoriei atât în cazul în care au fost introduse concomitent cu acţiunea principala de desfacere a căsătoriei, cat şi atunci când asemenea cereri sunt formulate separat.Pentru identitate de ratiune, faţă de prevederile art. 36 alin. 2 din Codul familiei şi ale art. 17 din Codul de procedură civilă, aceeaşi soluţie se impune şi în cazul cererilor formulate de soţi în timpul căsătoriei pentru împărţirea bunurilor comune.În consecinţa, faţă de considerentele ce preceda, în temeiul art. 26 lit. b) din Legea Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993, republicată, precum şi al art. 329 din Codul de procedură civilă, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili ca, indiferent de valoarea masei partajabile, competenţa de soluţionare a cererilor având ca obiect partajarea bunurilor comune dobândite de soţi în timpul căsătoriei revine judecătoriei atât în cazul în care aceste cereri au fost introduse concomitent cu acţiunea principala de desfacere a căsătoriei, cat şi atunci când sunt formulate separat.PENTRU ACESTE MOTIVEÎn numele legiiDECIDE:Admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie.Stabileşte ca, indiferent de valoarea masei partajabile, competenţa de a soluţiona cererile având ca obiect partajarea bunurilor comune dobândite de soţi în timpul căsătoriei revine judecătoriei atât în cazul în care aceste cereri au fost introduse concomitent cu acţiunea principala de desfacere a căsătoriei, cat şi atunci când sunt formulate separat.Obligatorie pentru instanţe, conform art. 329 alin. 3 teza a II-a din Codul de procedură civilă.Pronunţată în şedinţa publică la data de 21 decembrie 2000.PREŞEDINTELE CURŢIISUPREME DE JUSTIŢIE,PAUL FLOREAPrim-magistrat-asistent,Ioan Raileanu––––-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x