DECIZIE Nr. 8*) din 18 ianuarie 1995

privind excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 337 din Codul de procedură penală



Notă …
*) Definitivă prin nerecurare. Florin Bucur Vasilescu – preşedinteMihai Constantinescu – judecătorMiklos Fazakas – judecătorIoan Griga – procurorDoina Suliman – magistrat-asistentPe rol soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 337 din Codul de procedură penală, invocată de inculpatul Flore Vasile în Dosarul nr. 4063/1993 al Judecătoriei Oradea. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 12 ianuarie 1995. Concluziile părţilor au fost consemnate în încheierea din aceeaşi dată, pronunţarea fiind amînată pentru astăzi, 18 ianuarie 1995. CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele: Judecătoria Oradea, pe rolul căreia se afla Dosarul nr. 4063/1993 spre soluţionare, prin Încheierea din 10 octombrie 1994, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 337 din Codul de procedură penală, invocată de inculpatul Flore Vasile. În motivarea excepţiei se susţine ca art. 337 din Codul de procedură penală consacra dreptul discretionar al reprezentantului parchetului de a extinde sau nu actul de inculpare şi asupra unei alte persoane decît cea prevăzută în rechizitoriu, considerind ca dispoziţia legală menţionată a devenit parţial neconstitutionala, deoarece contravine prevederilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie care garantează accesul liber la justiţie şi interzice orice ingradire prin lege a acestui drept, precum şi prevederile art. 125 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora justiţia se realizează prin Curtea Suprema de Justiţie şi prin instanţele judecătoreşti, deci cu excluderea Ministerului Public. Judecătoria Oradea, exprimindu-şi opinia potrivit dispoziţiilor art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, apreciază ca excepţia invocată este neîntemeiată deoarece, pe de o parte, conform art. 31 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 92/1992, unele dintre atribuţiile Ministerului Public sunt "efectuarea urmăririi penale şi, după caz, supravegherea acesteia" şi "sesizarea instanţelor judecătoreşti pentru judecarea cauzelor penale", iar, pe de altă parte, prin art. 279 alin. 2 lit. a) şi b) din Codul de procedură penală sunt expres şi limitativ prevăzute infracţiunile pentru care punerea în mişcare se face la plîngerea prealabilă a persoanei vătămate adresată direct instanţei, precum şi infracţiunile pentru care plîngerea se adresează organului de cercetare penală. De asemenea, instanţa considera ca, prin modurile de sesizare prevăzute de lege, rechizitoriu sau plîngerea prealabilă, nu se asigura procurorului monopolul de a selectiona persoanele faţă de care declanseaza procesul penal. În vederea soluţionării excepţiei, au fost solicitate, în baza art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, punctele de vedere ale Camerei Deputaţilor, Senatului şi Guvernului. În punctul de vedere primit de la Guvern se susţine ca excepţia ridicată nu este intemeiata, deoarece dispoziţiile art. 337 din Codul de procedură penală sunt concordante cu dispoziţiile art. 130 alin. (1) din Constituţie care prevăd ca "în activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apara ordinea de drept, precum şi libertăţile cetăţenilor". De asemenea, Guvernul considera ca art. 337 din Codul de procedură penală nu încalcă prevederile constituţionale referitoare la drepturile fundamentale ale cetăţenilor şi nici prevederile art. 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie. Camera Deputaţilor şi Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere. Curtea Constituţională constata ca este competenţa să soluţioneze excepţia cu care a fost sesizată în conformitate cu prevederile art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 23 şi următoarele din Legea nr. 47/1992. Potrivit art. 337 din Codul de procedură penală, în cursul judecaţii, când se descoperă date cu privire la participarea şi a unei alte persoane la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală pusă în sarcina inculpatului, sau date cu privire la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală de către o altă persoană, dar în legătură cu fapta inculpatului, procurorul poate cere extinderea procesului penal cu privire la acea persoana, iar dacă instanţa găseşte cererea intemeiata, o admite şi procedează în baza dispoziţiilor art. 336 din Codul de procedură penală, care se aplică în mod corespunzător. În cadrul procesului penal privind pe inculpatul Flore Vasile, acesta a solicitat extinderea acuzarii şi asupra unei alte persoane despre care susţine ca ar fi participat la săvârşirea infracţiunii pusă în sarcina sa. Întrucît procurorul a refuzat extinderea invinuirii şi asupra acelei persoane, constatind că nu sunt probe care să justifice şi acuzarea acesteia pentru infracţiunea săvârşită, inculpatul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 337 din Codul de procedură penală pe motiv ca ar statua un monopol al Ministerului Public cu privire la trimiterea în judecata a persoanelor invinuite de săvârşirea de infracţiuni, incompatibil cu liberul acces la justiţie prevăzut de art. 21 din Constituţie, care permite acest acces nu numai pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de lege, ci şi "a unui interes legitim", cum susţine ca este cel din procesul care face obiectul acuzarii ce i se aduce. Competenţa exclusiva a Ministerului Public de a sesiza instanţa pentru infracţiunile la care acţiunea penală nu se pune în mişcare la plîngerea prealabilă a persoanei vătămate, cît şi pentru infracţiunile la care aceasta plîngere se adresează organului de cercetare penală, este conformă rolului ce îi revine potrivit art. 130 alin. (1) din Constituţie, în temeiul căruia Ministerul Public, în activitatea judiciară, reprezintă interesele generale ale societăţii şi apara ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor. De aceea, pentru infracţiunile ce privesc nemijlocit ordinea publică, şi nu numai interesele părţii vătămate, în mod necesar Ministerului Public îi revine competenţa exclusiva a acuzarii. Aceasta competenţa nu poate fi interpretată ca fiind contrară liberului acces la justiţie prevăzut de art. 21 din Constituţie, întrucît o persoană fizica sau juridică, indiferent de interesul sau subiectiv, nu se poate erija ca reprezentant al intereselor generale ale societăţii, spre a putea, astfel, pe acest temei, sa invoce apărarea lor împotriva celor care, prin săvârşirea unei infracţiuni, au încălcat ordinea publică. Numai Ministerul Public are autoritatea conferita de Constituţie, prin prevederile art. 130 alin. (1), sa reprezinte, în activitatea judiciară, aceste interese şi, în scopul proteguirii lor, sa traga la răspundere penală pe cei vinovaţi de încălcarea ordinii publice prin săvârşirea de infracţiuni. Competenţa Ministerului Public, deci implicit şi a procurorilor constituiţi în parchete, prin care acesta îşi exercită atribuţiile potrivit art. 130 alin. (2) din Constituţie, nu are un caracter discretionar cît timp, conform legii, ea impune stabilirea faptelor şi probelor ce justifica acuzarea, iar împotriva refuzului de declansare a acţiunii penale, inclusiv de extindere a acuzarii, orice persoană ce se considera vătămată în interesele sale legitime are deschisă calea plingerii prevăzută de art. 275 din Codul de procedură penală. Din aceasta cauza nu se poate retine nici motivul invocat în excepţie, în sensul că prevederile art. 337 din Codul de procedură penală ar fi contrare dispoziţiilor art. 125 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia justiţia se înfăptuieşte prin Curtea Suprema de Justiţie şi instanţele judecătoreşti. Justiţia, în materie penală, consta numai în judecarea cauzei cu care instanţa este sesizată prin actul de acuzare, cu excluderea oricărei alte autorităţi. De aceea, prin refuzul declanşării procesului penal, inclusiv al extinderii acuzarii, procurorul nu face un act de justiţie în sensul prevederilor art. 125 alin. (1) din Constituţie. Posibilitatea persoanei interesate de a se adresa instanţei judecătoreşti împotriva refuzului de pornire a procesului penal sau de extindere a invinuirii, în afară de modalitatea plingerii prevăzute de art. 275 din Codul de procedură penală, este o problemă de lege ferenda, de competenţa exclusiva a autorităţii legiuitoare, nu a Curţii Constituţionale, ea implicind şi stabilirea unor condiţii şi modalităţi care să evite utilizarea unei asemenea posibilităţi cu scopul de a stinjeni buna administrare a justiţiei în condiţiile de celeritate specifice procesului penal. Potrivit art. 144 din Constituţie, Curtea Constituţională poate numai constata legitimitatea constituţională a unor texte în vigoare, neputindu-se substitui legiuitorului în stabilirea unor noi reglementări. Pentru considerentele expuse, având în vedere prevederile art. 337 din Codul de procedură penală, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 337 din Codul de procedură penală, invocată de Flore Vasile în Dosarul nr. 4063/1993 al Judecătoriei Oradea. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa, astăzi, 18 ianuarie 1995. PREŞEDINTE,conf. univ. dr. Florin Bucur VasilescuMagistrat-asistent,Doina Suliman–––––––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește