DECIZIE nr. 796 din 27 septembrie 2007

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorIon Tiucă – procurorClaudia-Margareta Krupenschi – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, excepţie ridicată de Societatea Comercială „TAXI REAL” – S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 17.232/3/CA/2006 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal răspunde avocat Sorin Ovidiu Drăgan pentru autorul excepţiei şi partea Societatea Comercială "Fidascom Impex" – S.R.L. din Bucureşti, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii Constituţionale acordă cuvântul apărătorului părţilor prezente, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 38/2003 impun anumite criterii de limitare nejustificată a numărului de autorizaţii taxi acordate, de natură să afecteze principiile economiei de piaţă şi să determine scăderea calităţii serviciilor, limitarea posibilităţilor de a alege a consumatorilor, scăderea nivelului de trai al salariaţilor care prestează activitatea de taximetrie şi crearea unor societăţi de profil dominante pe piaţă, care pot exercita influenţe asupra autorităţilor locale competente a acorda autorizaţiile de transport în regim de taxi. În concluzie, susţine că atât redactarea, cât şi modul de aplicare a prevederilor legale criticate sunt neconstituţionale, în acest sens fiind şi opiniile Consiliului Concurenţei şi ale Guvernului, pe care reprezentantul părţilor prezente le depune la dosar.Reprezentantul Ministerului Public susţine că Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere reprezintă cadrul legal pentru asigurarea accesului la această activitate, care are natura unui serviciu public. Or, art. 45 din Constituţie, pretins a fi încălcat, garantează accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora în condiţiile legii, ceea ce constituie chiar obiectul de reglementare a dispoziţiilor art. 14 din legea criticată. În concluzie, solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 5 ianuarie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 17.232/3/CA/2006, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială „TAXI REAL” – S.R.L. din Bucureşti într-o cauză civilă având ca obiect obligarea pârâţilor Primăria Municipiului Bucureşti şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti la emiterea unui act administrativ.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul excepţiei susţine că textul de lege criticat încalcă prevederile constituţionale ale art. 45 – "Libertatea economică", ale art. 47 – "Nivelul de trai" şi ale art. 53 – "Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi", prin aceea că limitează numărul maxim de autorizaţii taxi pe care autorităţile administraţiei publice locale le vor emite. Astfel, arată că dimensionarea activităţii de transport public local de persoane realizate în regim de taxi de către administraţiile publice locale nu se justifică într-o economie de piaţă şi conduce la scăderea nivelului de trai a cetăţenilor care alcătuiesc grupul de salariaţi care prestează astfel de activităţi.În plus, menţionează, pe de o parte, că opinii în sensul neconstituţionalităţii art. 14 din Legea nr. 38/2003 aparţin şi Consiliului Concurenţei, iar pe de altă parte, că textul legal criticat nu contravine doar normelor constituţionale indicate, ci încalcă şi „principiile economiei europene”, fiind un „obstacol în calea integrării”.Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal apreciază că textul legal criticat este constituţional. În acord cu prevederile art. 45 din Constituţie, dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 38/2003 reglementează condiţiile şi limitele exercitării unei anumite activităţi economice şi a liberei iniţiative în materia transportului în regim de taxi, cu respectarea unor cerinţe specifice şi a unor limite rezonabile şi justificate, având în vedere factori cum sunt poluarea sau supraaglomerarea traficului, care pun în pericol sănătatea publică, dreptul la un mediu sănătos sau drepturile cetăţenilor, drepturi garantate prin Constituţie.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Guvernul şi-a exprimat punctul de vedere prin care apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Susţine, în esenţă, că activitatea de transport în regim de taxi prezintă interes public prin însăşi specificul ei, astfel că exigenţele legale avute în vedere pentru dimensionarea acestei activităţi constituie criterii obiective care se impun tocmai în scopul protejării interesului public. Ca atare, nu se poate reţine că prevederile instituind aceste exigenţe contravin principiului libertăţii economice, prevăzut de art. 45 din Constituţie, sau că încalcă dispoziţiile art. 53 din aceasta, referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 38/2003 sunt constituţionale. Articolul 45 din Legea fundamentală garantează libera iniţiativă şi activitatea economică numai dacă acestea sunt exercitate în condiţiile legii. Or, textul de lege criticat stabileşte astfel de limite, fără ca acestea să reprezinte o restrângere a exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, contrară prevederilor art. 53 din Constituţie.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 28 ianuarie 2003. Din motivarea autorului excepţiei rezultă însă că în realitate acesta a avut în vedere doar prevederile alin. (1), (2) şi (3) ale art. 14 din lege, astfel că asupra acestor dispoziţii se va pronunţa Curtea Constituţională. De asemenea, Curtea constată că, ulterior sesizării sale cu prezenta cauză, Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere a fost modificată şi completată prin Legea nr. 265/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 527 din 3 august 2007. În actuala redactare, dispoziţiile art. 14 alin. (1), (2) şi (3), astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 16 din Legea nr. 265/2007, au următorul conţinut:"(1) Activitatea de transport public local de persoane în regim de taxi trebuie dimensionată în raport cu gradul de satisfacere a transportului public local de persoane realizat cu autobuze, troleibuze, microbuze, tramvaie şi metrou, după caz.(2) Autorităţile administraţiilor publice locale şi ale municipiului Bucureşti, prin hotărâri ale consiliilor respective, cu consultarea asociaţiilor profesionale reprezentative, definite la art. 54, stabilesc numărul maxim de autorizaţii taxi, necesar pentru executarea transportului în regim de taxi, pentru o perioadă de 5 ani, după următoarele criterii minimale: … a) gradul de satisfacere a transportului public local de persoane realizat cu autobuze, troleibuze, microbuze, tramvaie şi metrou, după caz, asigurând echilibrul care se impune între acestea; … b) norma cuprinsă la art. 13 lit. j); … c) gradul de poluare; … d) cererea şi oferta permanente; … e) gradul de aglomeraţie în trafic; … f) promovarea tipurilor de transport mai puţin poluante. … (3) Numărul maxim de autorizaţii taxi care pot fi atribuite pentru o perioadă dată se poate stabili şi pe baza unui studiu de specialitate realizat, precum şi în urma consultării asociaţiilor profesionale reprezentative." … În motivarea excepţiei, autorul acesteia susţine că textele legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 45 – "Libertatea economică", ale art. 47 – "Nivelul de trai" şi ale art. 53 – "Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi".Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constată că aceasta este neîntemeiată pentru următoarele considerente:Activitatea de transport în regim de taxi reprezintă, potrivit legii, un serviciu public, aceasta fiind destinată a completa activitatea de transport public organizată la nivelul autorităţilor locale prin mijloace specifice. Ca atare, în reglementarea acestui domeniu de activitate, legiuitorul a avut în vedere protejarea interesului public pe care aceasta îl implică, astfel că limitarea, prin lege, a numărului de autorizaţii taxi este pe deplin justificată în lumina prevederilor art. 53 din Constituţie, referitor la restrângerea exerciţiului unui drept sau al unei libertăţi.Competenţa de atribuire a autorizaţiilor taxi revine în mod firesc autorităţilor locale, acestea fiind singurele în măsură a aprecia, prin studii de specialitate, necesităţile pe plan local în ceea ce priveşte transportul public de persoane. Totodată, Curtea constată că dispoziţiile art. 14 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 38/2003 nu impun o limită absolută a numărului maxim de autorizaţii taxi, alin. (4) al aceluiaşi articol prevăzând posibilitatea ca raportul de 4 autorizaţii taxi la 1.000 de locuitori să fie depăşit, cu acordul asociaţiilor profesionale reprezentative şi dacă studiile de specialitate realizate de autoritatea locală indică un necesar mai mare.De altfel, legiuitorul a reglementat în aceeaşi manieră prestarea oricărei activităţi care implică interesul public, cum sunt, spre exemplu, exercitarea profesiei de avocat, de notar public etc., fără a leza principiul economiei de piaţă şi al liberei concurenţe. Acesta este şi sensul prevederilor constituţionale ale art. 45, potrivit cărora "Accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora în condiţiile legii sunt garantate".În concluzie, Curtea constată că dimensionarea activităţii de taximetrie se realizează prin respectarea unor cerinţe specifice în domeniu, iar competenţa de atribuire în concret revine autorităţilor locale, care, înregistrând, prin studii de specialitate, un necesar mai mare de operatori de taxi pe piaţă (utilizând, deci instrumentul cererii şi al ofertei) şi cu acordul asociaţiilor profesionale reprezentative, poate decide acordarea unui număr de autorizaţii care să depăşească raportul de 4 autorizaţii taxi la 1.000 de locuitori stabilit de lege.Cât priveşte însă modalităţile efective de aplicare a textelor de lege criticate şi procedura de atribuire a autorizaţiilor taxi între operatorii de transport de pe piaţă de către autorităţile competente, Curtea constată că aceste aspecte reprezintă chestiuni de fapt asupra cărora nu are competenţa de a se pronunţa.De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat în acelaşi sens, respingând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere prin Decizia nr. 394 din 5 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.079 din 11 noiembrie 2004, ale cărei considerente se menţin şi în cauza de faţă, în lipsa unor elemente noi, de natură să modifice jurisprudenţa Curţii în materie.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, excepţie ridicată de Societatea Comercială „TAXI REAL” – S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 17.232/3/CA/2006 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 septembrie 2007.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Claudia-Margareta Krupenschi––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește