DECIZIE nr. 794 din 3 iunie 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. (1) teza întâi coroborate cu cele ale art. 1 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004



Augustin Zegrean – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorSimona Ricu – procurorValentina Bărbăţeanu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. (1) teza întâi coroborate cu cele ale art. 1 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Mărioara Micşunescu în Dosarul nr. 27.836/3/CA/2009 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 20 noiembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 27.836/3/CA/2009, Tribunalul Bucureşti – Secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) teza întâi coroborate cu cele ale art. 1 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Mărioara Micşunescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de suspendare a executării unui act administrativ.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că orice persoană, terţă faţă de un act administrativ unilateral, are posibilitatea ca, exercitându-şi în mod abuziv dreptul de acces la justiţie, să solicite instanţei şi să obţină suspendarea executării acestuia, fără să fie început un proces care să vizeze legalitatea însăşi a actului administrativ. Date fiind efectele suspendării acestuia şi durata mare a procedurilor, titularul dreptului de proprietate este împiedicat să îşi exercite acest drept în plenitudinea atributelor sale. Se susţine că "orice întârziere în exercitarea atributelor dreptului de proprietate constituie în fapt o expropriere, injustă, fără dreaptă şi prealabilă despăgubire, chiar dacă exproprierea are numai un caracter temporar". Se mai arată că textele de lege contestate sunt neconstituţionale, întrucât ele nu condiţionează posibilitatea introducerii unei cereri de suspendare a executării unui act administrativ de producerea unei pagube, ci doar de iminenţa unei pagube pentru prevenirea căreia o asemenea cerere ar fi introdusă. Or, "simpla eventualitate sau chiar iminenţa unei pagube nu se circumscrie în ocrotirea constituţională a dreptului persoanei vătămate de o autoritate publică".Tribunalul Bucureşti – Secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal precizează că opinia sa concordă cu cea exprimată de Curtea Constituţională în jurisprudenţa dezvoltată în analizarea unor excepţii având acelaşi obiect, în sensul conformităţii textelor de lege criticate cu prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 14 alin. (1) teza întâi coroborate cu cele ale art. 1 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, modificată prin Legea nr. 262/2007 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 30 iulie 2007, care au următorul cuprins:– Art. 14 alin. (1) teza întâi: "(1) În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. (…)";– Art. 1 alin. (2): "Se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept."În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin dispoziţiilor din Legea fundamentală cuprinse la art. 44 alin. (2) şi (3) care garantează şi ocroteşte în mod egal proprietatea privată şi care stabileşte condiţiile în care se poate face exproprierea şi la art. 52 alin. (1) privind dreptul pe care îl are persoana vătămată de o autoritate publică.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că autorul excepţiei este nemulţumit de faptul că art. 1 alin. (2) coroborat cu art. 14 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 554/2004 oferă şi persoanelor care sunt terţi faţă de un act administrativ unilateral posibilitatea de a solicita instanţei şi de a obţine suspendarea executării acestuia, opinând că ar putea să exercite acest drept în mod abuziv. În jurisprudenţa sa, concretizată în Decizia nr. 788 din 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 5 august 2008, Curtea a constatat că art. 1 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care oferă şi terţilor dreptul de a se adresa instanţei de contencios administrativ pentru anularea actelor administrative cu caracter individual al căror beneficiar este o altă persoană, în măsura în care acestea le afectează drepturi sau interese legitime, reprezintă expresia principiului constituţional al liberului acces la justiţie, lărgind sfera persoanelor care, prin intermediul instanţelor de judecată, pot să conteste legalitatea unui act administrativ vătămător. Curtea a reţinut că nu se poate pleca de la premisa că, invariabil, persoanele străine de raportul juridic stabilit între beneficiarul actului administrativ cu caracter individual şi autoritatea emitentă îşi vor exercita cu rea-credinţă dreptul conferit de art. 1 alin. (2) din lege şi a observat că atitudinea subiectivă a reclamantului şi maniera de exercitare a acestui drept urmează să fie calificată de instanţa de contencios administrativ sesizată, care va face propriile aprecieri, aplicând legea, potrivit competenţei sale.De asemenea, Curtea a reţinut în mod constant că suspendarea prin hotărâre judecătorească a executării actului administrativ unilateral, reglementată prin art. 14 alin. (1), reprezintă o excepţie de la regula executării din oficiu a actului administrativ. Pentru ca instanţa să poată dispune suspendarea, legea impune întrunirea a trei condiţii: existenţa cazului bine justificat, prevenirea unei pagube iminente şi dovada că persoana vătămată a formulat recursul prealabil la autoritatea emitentă a actului respectiv. Dintre acestea, autorul excepţiei de faţă este nemulţumit de modalitatea de reglementare a condiţiei referitoare la caracterul iminent al pagubei, susţinând că o asemenea formulare este de natură să conducă la încălcarea dreptului de proprietate, întrucât condiţionează posibilitatea introducerii cererii de suspendare a executării unui act administrativ doar de iminenţa producerii unei pagube. Curtea observă că Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 defineşte noţiunea de pagubă iminentă, care, potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) lit. ş), semnifică prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public. Prin urmare, legiuitorul a conferit reglementării un caracter preventiv, în scopul evitării efectelor vătămătoare ale actului a cărui legalitate este pusă în discuţie, scop care nu ar fi putut fi atins în ipoteza în care norma s-ar fi referit doar la o pagubă actuală. De altfel, iminenţa pagubei nu se prezumă, ci trebuie dovedită de către persoana care a solicitat suspendarea executării actului administrativ, instanţa de judecată urmând să aprecieze cu privire la aceasta.Totodată, Curtea reţine că suspendarea prin hotărâre judecătorească a executării actului administrativ unilateral, reglementată prin art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, are caracter provizoriu, măsura fiind dispusă doar până la pronunţarea instanţei de fond. În plus, cererea de suspendare are un regim special, caracterizat de celeritate, soluţionându-se de urgenţă şi cu precădere. În aceste condiţii, Curtea constată că nu se pune problema încălcării dreptului de proprietate şi, în special, a prevederilor art. 44 alin. (3) din Constituţie referitoare la interzicerea exproprierii. Aceasta, deoarece suspendarea efectelor actului administrativ individual nu este de natură să conducă la o trecere a bunului vizat de actul administrativ din patrimoniul unei persoane private în proprietatea statului.Aşadar, Curtea reţine că posibilitatea suspendării executării actului administrativ se încadrează în sfera limitelor dreptului de proprietate, stabilite prin lege, conform art. 44 alin. (1) teza finală din Constituţie.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. (1) teza întâi coroborate cu cele ale art. 1 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Mărioara Micşunescu în Dosarul nr. 27.836/3/CA/2009 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 iunie 2010.PREŞEDINTE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Valentina Bărbăţeanu–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește