Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 122 din 23 februarie 2010
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 92 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale
Acsinte Gaspar – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorSimona Ricu – procurorBenke Karoly – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 92 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, excepţie ridicată de Domnica Savu şi Elisabeta Petruţa Savu în Dosarul nr. 691/120/2009 al Tribunalului Dâmboviţa – Secţia civilă.La apelul nominal răspunde, pentru partea Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa, consilier juridic cu delegaţie la dosar, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Casei Judeţene de Pensii Dâmboviţa, care susţine că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată.Reprezentantul Ministerului Public apreciază că excepţia ridicată este neîntemeiată, întrucât indemnizaţia de urmaş trebuie acordată numai în măsura în care persoana aflată în ipoteza normei legale nu dispune de cele necesare pentru a-şi asigura traiul.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 9 aprilie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 691/120/2009, Tribunalul Dâmboviţa – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 92 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, excepţie ridicată de Domnica Savu şi Elisabeta Petruţa Savu într-o cauză având ca obiect contestarea unei decizii a Casei Judeţene de Pensii Dâmboviţa de suspendare a plăţii pensiei de urmaş şi de recuperare a sumelor încasate în mod nelegal sub acest titlu.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că textul legal criticat încalcă art. 41 alin. (1) din Constituţie din moment ce suspendarea plăţii pensiei de urmaş este condiţionată, practic, doar de faptul angajării în muncă. Astfel, salariul minim brut pe ţară este întotdeauna mai mare decât o pătrime din salariul mediu brut pe economie, ceea ce duce la imposibilitatea cumulării unui salariu cu pensia de urmaş.Tribunalul Dâmboviţa – Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 92 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, care au următorul cuprins:"(1) Plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei în care: […]d) beneficiarul unei pensii de urmaş realizează dintr-o activitate profesională venituri brute lunare mai mari de o pătrime din salariul mediu brut pe economie, stabilit conform art. 5 alin. (3)". … Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 41 alin. (2) cu privire la instituirea unui salariu minim brut pe ţară.Analizând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată următoarele:Raţiunea instituirii pensiei de urmaş rezidă în obligaţia pozitivă a statului de a susţine soţul supravieţuitor sau copiii celui decedat prin acoperirea cheltuielilor materiale necesare traiului şi pentru a suplini astfel contribuţia materială a celui decedat. Pensia de urmaş, întrucât are natura unui ajutor din partea statului, nu se poate cumula cu alte venituri dacă beneficiarul acesteia realizează venituri peste un anumit cuantum, considerat de legiuitor ca fiind suficient pentru un trai decent. În acest caz, ajutorul nu se mai justifică din moment ce beneficiarul pensiei de urmaş realizează venituri din activităţi profesionale peste un anumit cuantum ce îi permit să îşi asigure un trai decent independent de ajutorul primit din partea statului sub forma pensiei de urmaş.Prin urmare, Curtea constată că pensia de urmaş are natura juridică a unui ajutor acordat de stat persoanelor care se regăsesc în cap. IV secţiunea V din Legea nr. 19/2000, în scopul suplinirii pe cât posibil a contribuţiei materiale a celui decedat.În aceste condiţii, suspendarea plăţii pensiei de urmaş în cazul în care beneficiarul acesteia realizează dintr-o activitate profesională venituri brute lunare mai mari de o pătrime din salariul mediu brut pe economie nu este decât o aplicare la nivelul legii a raţiunii pentru care a fost instituită pensia de urmaş. Faptul că o persoană care se angajează va avea un salariu cel puţin la nivelul salariului minim brut pe economie, care depăşeşte în toate situaţiile o pătrime din salariul mediu brut pe economie, reprezintă chiar voinţa legiuitorului de a nu acorda ajutorul în cauză persoanelor angajate care, în acest mod, îşi asigură resursele materiale necesare traiului. Angajarea unei persoane beneficiare a pensiei de urmaş reprezintă un act de voinţă al acesteia în sensul că îşi poate asigura traiul fără a mai apela la ajutorul acordat de stat sub forma pensiei de urmaş; în această situaţie, plata pensiei de urmaş se suspendă, putând fi reluată în momentul în care persoana în cauză nu mai realizează venituri.Totuşi, Curtea reţine că, în măsura în care beneficiarul unei pensii de urmaş realizează venituri din activităţi profesionale (nu ca angajat, ci ca prestator de servicii, profesii liberale etc.) sub acest nivel, va putea cumula pensia de urmaş cu venitul realizat.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 92 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, excepţie ridicată de Domnica Savu şi Elisabeta Petruţa Savu în Dosarul nr. 691/120/2009 al Tribunalului Dâmboviţa – Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 ianuarie 2010.PREŞEDINTE,ACSINTE GASPARMagistrat-asistent,Benke Karoly––-