Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 190 din 23 martie 2012
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru
Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorIoniţa Cochinţu – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Cabinet de avocat Maria Marcu (Vinţan) în Dosarul nr. 45.164/299/2009 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.059D/2011.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, menţionând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv Decizia nr. 22 din 8 februarie 2000.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 9 septembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 45.164/299/2009, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Cabinet de avocat Maria Marcu (Vinţan) într-o cauză având ca obiect o acţiune oblică de ieşire din indiviziune.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile criticate contravin art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât cetăţenii care desfăşoară activităţi profesionale în afara contractului de muncă, respectiv liber- profesioniştii, nu sunt egali în faţa legii cu cetăţenii care desfăşoară activităţi profesionale în cadrul raporturilor de muncă, în ceea ce priveşte scutirea de taxa de timbru necesară acţiunilor şi cererilor în instanţă pentru recuperarea salariului sau onorariului corespunzător activităţii desfăşurate. Mai arată că, potrivit legii, contractul de asistenţă juridică este titlu executoriu, însă acesta nu poate fi pus în executare până nu se dispune ieşirea din indiviziune cu privire la bunurile debitorului, atâta timp cât un debitor nu are bunuri proprii, ci doar bunuri în indiviziune şi bunuri comune.Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti opinează că nu sunt încălcate dispoziţiile constituţionale care consacră egalitatea cetăţenilor în faţa legii. În acest sens arată că, pentru a putea invoca o discriminare, reclamantul ar trebui să se afle într-o situaţie comparabilă în raport cu persoana sau grupul de persoane faţă de care se consideră discriminat, or, în prezenta cauză, reclamantul este un cabinet de avocat, iar norma a cărei neconstituţionalitate se invocă se adresează salariaţilor.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile criticate sunt constituţionale, deoarece, în cazul de faţă, nu există o similitudine de situaţii între persoanele aflate într-un raport de muncă şi liber-profesionişti.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Avocatului Poporului, concluziile procurorului, notele scrise depuse, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, care au următorul cuprins:– Art. 15 lit. a): "Sunt scutite de taxe judiciare de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la:a) încheierea, executarea şi încetarea contractului individual de muncă, orice drepturi ce decurg din raporturi de muncă, stabilirea impozitului pe salarii, drepturile decurgând din executarea contractelor colective de muncă şi cele privind soluţionarea conflictelor colective de muncă, precum şi executarea hotărârilor pronunţate în aceste litigii." … În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1), potrivit cărora "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări".Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997 instituie o derogare de la principiul timbrării acţiunilor în justiţie în privinţa cererilor referitoare la încheierea, executarea şi încetarea contractului individual de muncă, orice drepturi ce decurg din raporturi de muncă, stabilirea impozitului pe salarii, drepturile decurgând din executarea contractelor colective de muncă şi cele privind soluţionarea conflictelor colective de muncă, precum şi executarea hotărârilor pronunţate în aceste litigii.De asemenea, Curtea constată că, în opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, liber-profesioniştii nu sunt egali în faţa legii cu salariaţii, fiind nemulţumit de faptul că cele două categorii nu beneficiază de aceleaşi scutiri prevăzute la art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997.Or, astfel cum a reţinut constant Curtea Constituţională, încălcarea principiului egalităţii şi nediscriminării poate exista numai atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă. În speţă, prevederile criticate reglementează norme de dreptul muncii, astfel că cei ce intră sub incidenţa ipotezei normei respective se află într-o altă situaţie juridică, diferită de cea a liber-profesioniştilor.Totodată, Curtea observă că prin Decizia nr. 773 din 1 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 1 august 2008, sau prin Decizia nr. 21 din 18 ianuarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 109 din 5 martie 2001, a statuat, de principiu, că instituirea de către legiuitor a unor scutiri de taxe de timbru pentru anumite categorii de cereri nu constituie o discriminare sau o atingere adusă principiului constituţional al egalităţii în drepturi, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie.Într-o atare situaţie, excepţia de neconstituţionalitate referitoare la prevederile art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru apare ca neîntemeiată.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Cabinet de avocat Maria Marcu (Vinţan) în Dosarul nr. 45.164/299/2009 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 februarie 2012.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Ioniţa Cochinţu___________