DECIZIE nr. 789 din 27 septembrie 2007

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 19 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 34/2002 privind accesul la reţelele publice de comunicaţii electronice şi la infrastructura asociată, precum şi interconectarea acestora



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorIon Tiucă – procurorMaria Bratu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 19 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 34/2002 privind accesul la reţelele publice de comunicaţii electronice şi la infrastructura asociată, precum şi interconectarea acestora, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Vodafone România” – S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 4.121/2004 (nr. vechi 29.082/2/2004) al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepţiei, avocat Simona Neagu. Partea Autoritatea Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei este reprezentată de Cătălina Maria Mihăilescu, şef al Serviciului contencios, executări şi acte interne.Cauza fiind în stare de judecată, avocatul Simona Neagu solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, dezvoltând argumentele expuse în motivarea acesteia. Depune note scrise în susţinere.Reprezentantul Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, referindu-se la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. Depune note scrise.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că prevederile de lege criticate nu contravin normelor constituţionale. Invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 9 octombrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 4.121/2004 (nr. vechi 29.082/2/2004), Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 19 alin. (1) lit a) din Ordonanţa Guvernului nr. 34/2002 privind accesul la reţelele publice de comunicaţii electronice şi la infrastructura asociată, precum şi interconectarea acestora, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Vodafone România” – S.A. din Bucureşti.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 23 alin. (11), întrucât creează posibilitatea sancţionării unui agent economic în baza unei prezumţii de vinovăţie "cu privire la o faptă viitoare". Acest lucru echivalează în opinia autoarei excepţiei cu "angajarea unei răspunderi administrative independent de vinovăţia persoanei sancţionate", or, imposibilitatea angajării unei răspunderi obiective a fost statuată şi de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, ca de exemplu Decizia nr. 161/1998 şi Decizia nr. 150/2001. Împrejurarea că pe parcursul litigiului, susţine autoarea excepţiei, obligaţia de plată curge în continuare, fiind de natură a intimida operatorii şi a-i determina indirect să renunţe la contestarea amenzilor, echivalează cu o limitare a accesului la justiţie. În ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Constituţie, se susţine că „principiul dreptăţii şi al demnităţii impune într-un stat de drept păstrarea sancţiunilor şi pedepselor în limite proporţionale cu gravitatea faptei pentru a nu le transforma în mijloace de intimidare”. De aceea, textul criticat este în contradicţie cu această dispoziţie constituţională, pentru că „permite ca amenda aplicată să curgă până la executarea efectivă a obligaţiei, fără nicio limită superioară, creându-se premisele acumulării de sume exorbitante, disproporţionate faţă de pericolul social concret al neîndeplinirii acestei obligaţii, de natură a pune în pericol continuarea activităţii agentului economic”. Autoarea excepţiei mai susţine că lipsa criteriilor privind limitarea amenzii totale aplicate creează premisele diminuării patrimoniului societăţii, contravenind astfel principiului constituţional al inviolabilităţii proprietăţii private.Şi, în fine, prevederile de lege criticate contravin şi art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie, întrucât obligaţia constituţională asumată potrivit acestui text "presupune şi asigurarea proporţionalităţii sancţiunilor cu gravitatea faptei, fără a pune în pericol existenţa persoanei sau a patrimoniului acesteia".Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră că dispoziţiile art. 23 alin. (11) din Constituţie nu au incidenţă în cauză. În ce priveşte celelalte dispoziţii constituţionale invocate a fi încălcate, arată că libertatea comerţului nu poate fi asigurată decât prin impunerea unui climat de disciplină economică la care agenţii economici trebuie să se conformeze. În consecinţă, legiuitorul are competenţa de a stabili sancţiunile corespunzătoare pentru nerespectarea regulilor stabilite.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul arată că dispoziţiile art. 23 alin. (11) din Constituţie nu sunt incidente în cauză. În ce priveşte încălcarea art. 21 din Legea fundamentală, consideră că norma criticată nu conţine nicio prevedere de natură să ducă la concluzia că ar împiedica liberul acces la justiţie. De altfel, de vreme ce partea interesată se află chiar în cadrul unui proces, accesul liber la justiţie este pe deplin asigurat.În ce priveşte celelalte dispoziţii constituţionale pretins a fi încălcate, se arată că sancţionarea cu amendă pentru neîndeplinirea unor obligaţii de către operatorii de reţele de comunicaţii electronice dă expresie preocupării statului de a proteja interesele naţionale şi de a descuraja comportamentul contrar acestor interese, fără a aduce atingere principiilor proclamate de Legea fundamentală.Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale. În acest sens, arată că sancţionarea cu amendă administrativă a operatorilor care furnizează autorităţii de reglementare în comunicaţii date incomplete şi incorecte reprezintă o opţiune a legiuitorului ce dă expresie preocupării statului pentru libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale şi crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă art. 19 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 34/2002 privind accesul la reţelele publice de comunicaţii electronice şi la infrastructura asociată, precum şi interconectarea acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 2 februarie 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 527/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 602 din 14 august 2002. Ulterior sesizării, acest text a fost modificat prin art. I pct. 22 din Legea nr. 133/2007 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2006 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul comunicaţiilor electronice şi al serviciilor poştale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 24 mai 2007.Curtea constată că aceste prevederi, în noua lor redactare, păstrează soluţia legislativă criticată de autorul excepţiei.Textele criticate au următorul conţinut:– Art. 19 alin. (1) lit. a): "(1) Autoritatea de reglementare poate obliga, prin decizie, operatorii la plata unor amenzi administrative în sumă de până la 30.000.000 lei pentru fiecare zi de întârziere, calculată de la data stabilită prin decizie, pentru a-i determina:a) să furnizeze în mod complet şi corect, în conformitate cu solicitarea scrisă a autorităţii de reglementare, informaţiile care le-au fost cerute conform prevederilor art. 11 alin. (3) sau ale art. 13 alin. (3);". … Textele constituţionale considerate a fi încălcate sunt: art. 1 alin. (3) – Statul român, art. 21 alin. (1) şi (2) referitor la accesul liber la justiţie, art. 23 alin. (11) cu privire la prezumţia de nevinovăţie, art. 135 alin. (2) lit. a) referitor la obligaţiile statului de a asigura libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie şi art. 136 alin. (5) privind inviolabilitatea proprietăţii private.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată pentru considerentele ce urmează.1. În ce priveşte susţinerile potrivit cărora textul de lege criticat contravine dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie, Curtea constată că acestea nu au temei deoarece, potrivit art. 20 alin. (6) din ordonanţa criticată, orice decizie a autorităţii de reglementare poate fi atacată în contencios administrativ, în condiţiile legii.2. Cu privire la invocarea încălcării principiului constituţional al prezumţiei de nevinovăţie, înscris în art. 23 alin. (11) din Constituţie, Curtea, în jurisprudenţa sa, ca de exemplu Decizia nr. 249 din 17 iunie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 332 din 27 noiembrie 1997, a statuat că: „Acest principiu nu poate fi însă desprins de contextul său constituţional. Or, prezumţia de nevinovăţie este reglementată în legătură cu libertatea individuală a persoanei, privind reţinerea, arestarea şi soluţionarea procesului penal, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.”Textul art. 19 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 34/2002 nu vizează situaţii care să aducă atingere libertăţii individuale, ci instituie o sancţiune specifică de drept administrativ, împotriva căreia este deschisă calea accesului liber la justiţie.3. Textul de lege criticat nu contravine nici art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie, deoarece libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale şi crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie nu pot fi asigurate decât prin impunerea unui climat de disciplină economică la care agenţii economici trebuie să se conformeze şi, în consecinţă, legiuitorul are competenţa de a stabili sancţiunile corespunzătoare pentru nerespectarea regulilor stabilite.4. Şi, în fine, art. 19 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 34/2002 nu contravine dispoziţiilor art. 136 alin. (5) din Constituţie. Potrivit jurisprudenţei Curţii, este de principiu că aplicarea măsurilor prevăzute de lege împotriva celor care nu îşi respectă obligaţiile legale sau contractuale nu contravine normelor constituţionale privind protecţia proprietăţii privateDe altfel, asupra constituţionalităţii prevederilor art. 19 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 34/2002, prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (4), art. 24 şi 126 din Constituţie, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 160 din 28 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 273 din 27 martie 2006. În această decizie, Curtea a reţinut că posibilitatea unei autorităţi a administraţiei publice de a aplica sancţiuni administrative nu contravine dispoziţiilor constituţionale, reprezentând o atribuţie ce ţine de activitatea autorităţii respective. Raţiunea reglementării are în vedere modalitatea de constrângere a operatorilor de reţele de comunicaţii electronice de a respecta cadrul legislativ în care această autoritate are responsabilităţi.Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 19 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 34/2002 privind accesul la reţelele publice de comunicaţii electronice şi la infrastructura asociată, precum şi interconectarea acestora, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Vodafone România” – S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 4.121/2004 (nr. vechi 29.082/2/2004) al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 septembrie 2007.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Maria Bratu––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește