DECIZIE nr. 787 din 16 iunie 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 613^2 din Codul de procedură civilă, precum şi ale art. 42 şi art. 43 din Codul familiei



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorIngrid Alina Tudora – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 613^2 din Codul de procedură civilă şi ale art. 42 şi art. 43 din Codul familiei, excepţie ridicată de Gigi Lucian Asandei în Dosarul nr. 5.024/301/2010 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, şi anume Decizia nr. 133/2009.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 27 iulie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 5.024/301/2010, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 613^2 din Codul de procedură civilă şi ale art. 42 şi art. 43 din Codul familiei. Excepţia a fost ridicată de Gigi Lucian Asandei într-o cauză civilă având ca obiect încredinţarea unui minor, pe calea ordonanţei preşedinţiale.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că părintele divorţat căruia nu i-a fost încredinţat minorul va suferi o diminuare şi o limitare a drepturilor sale cu privire la minor, având un statut legal inferior faţă de celălalt părinte, aspect ce contravine dispoziţiilor art. 16 din Constituţie. De asemenea, consideră că sunt neconstituţionale prevederile cuprinse în art. 42 şi art. 43 din Codul familiei, conform cărora încredinţarea este obligatorie în orice caz de desfacere a căsătoriei, iar încredinţarea are drept efect diminuarea şi limitarea drepturilor unuia dintre părinţi. Autorul excepţiei invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 82/2003 şi susţine că, deşi instanţa de contencios constituţional a statuat că obligativitatea încredinţării minorului către unul dintre părinţi este benefică minorului, în opinia sa, "efectele instituţiei încredinţării cu privire la drepturile părinţilor faţă de copiii lor sunt neconstituţionale". Apreciază că, prin prevederile art. 613^2 din Codul de procedură civilă, legiuitorul creează premisele restrângerii temporare a drepturilor unui părinte, care urmează a se efectua conform mecanismului procedural al ordonanţei preşedinţiale, fără cercetarea fondului.În final, autorul excepţiei este nemulţumit de modul de redactare a textelor de lege criticate din Codul familiei, efectuând o analiză comparativă cu alte texte legale din acelaşi domeniu de reglementare, respectiv cu prevederile art. 103 din Codul familiei şi cu cele ale art. 31 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti apreciază că prevederile de lege criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 16, 26 şi 53.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 613^2 din Codul de procedură civilă şi ale art. 42 şi art. 43 din Legea nr. 4/1953 – Codul familiei, care au următorul conţinut:– Art. 613^2 din Codul de procedură civilă: "Instanţa poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanţă preşedinţială, măsuri vremelnice cu privire la încredinţarea copiilor minori, la obligaţia de întreţinere, la alocaţia pentru copii şi la folosirea locuinţei.";– Art. 42 din Codul familiei: "Instanţa judecătorească va hotărî, o dată cu pronunţarea divorţului, căruia dintre părinţi vor fi încredinţaţi copiii minori. În acest scop, instanţa va asculta părinţii şi autoritatea tutelară şi, ţinând seama de interesele copiilor, pe care de asemenea îi va asculta, dacă au împlinit vârsta de zece ani, va hotărî, pentru fiecare dintre copii, dacă va fi încredinţat tatălui sau mamei.Pentru motive temeinice, copiii pot fi încredinţaţi unor rude, ori unor alte persoane, cu consimţământul acestora, sau unor instituţii de ocrotire.Totodată, instanţa judecătorească va stabili contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor.Învoiala părinţilor privitoare la încredinţarea copiilor şi la contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a acestora va produce efecte numai dacă a fost încuviinţată de instanţa judecătorească.";– Art. 43 din Codul familiei: "Părintele divorţat, căruia i s-a încredinţat copilul, exercită cu privire la acesta drepturile părinteşti.Când copilul a fost încredinţat unei alte persoane sau unei instituţii de ocrotire, instanţa judecătorească va stabili care dintre părinţi va exercita dreptul de a-i administra bunurile şi de a-l reprezenta sau de a-i încuviinţa actele. Persoana sau instituţia de ocrotire socială căreia i s-a încredinţat copilul va avea faţă de acesta numai drepturile şi îndatoririle ce revin părinţilor privitor la persoana copilului. Dispoziţiile art. 108 se aplică prin asemănare.Părintele divorţat, căruia nu i s-a încredinţat copilul, păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum şi de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea lui profesională".În opinia autorului excepţiei, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 26 alin. (1) referitoare la viaţa intimă, familială şi privată, precum şi celor ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile de lege criticate au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi motive de neconstituţionalitate formulate şi în prezenta cauză.În acest sens, sunt Decizia nr. 305/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 239 din 10 aprilie 2009, Decizia nr. 594/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 20 mai 2009, sau Decizia nr. 133/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 13 mai 2009, prin care Curtea a statuat că prevederile art. 613^2 din Codul de procedură civilă şi cele ale art. 42 şi art. 43 din Codul familiei sunt constituţionale.Astfel, prin Decizia nr. 305/2009, Curtea a statuat că prevederile art. 613^2 din Codul de procedură civilă instituie o procedură specială, prin care se pot dispune unele măsuri cu caracter vremelnic, a căror urgenţă este justificată de necesitatea evitării prejudicierii unor drepturi sau interese legitime. Prin urmare, se creează posibilitatea pentru cel vătămat într-un drept legitim ca, în anumite condiţii, expres şi limitativ prevăzute de lege, să se adreseze justiţiei în cazuri grabnice, pentru păstrarea dreptului care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. Aşadar, Curtea a constatat că, în măsura în care reglementarea dedusă controlului se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, critica de neconstituţionalitate cu un atare obiect nu este întemeiată.Cu privire la pretinsa neconstituţionalitate a prevederilor art. 42 şi art. 43 din Codul familiei, prin Decizia nr. 594/2009, Curtea a statuat că, deşi nu există o cerere expresă a soţilor în acest sens, instanţa judecătorească este obligată să se pronunţe prin hotărârea de divorţ şi asupra încredinţării copiilor minori, pentru a se evita introducerea ulterioară a unei noi acţiuni, ceea ce nu ar fi în interesul copiilor minori, care nu pot fi lăsaţi fără îngrijire şi întreţinere. Totodată, contribuţia părinţilor la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor se stabileşte prin hotărârea de divorţ, chiar dacă părţile nu au făcut cerere în acest sens, practica judiciară recentă fiind în sensul că instanţa se va pronunţa din oficiu asupra pensiei de întreţinere cu începere de la data introducerii acţiunii de divorţ.Prin Decizia nr. 133/2009, Curtea a reţinut că desfacerea căsătoriei prin divorţ şi, implicit, separarea părinţilor duc, evident, la modificarea modului de exercitare a drepturilor şi îndatoririlor părinteşti faţă de copil.Diferenţierile sunt determinate de separarea părinţilor şi de imposibilitatea obiectivă de menţinere şi după desfacerea căsătoriei a aceloraşi modalităţi de exercitare a drepturilor şi îndatoririlor părinteşti.Aşadar, textele de lege criticate reglementează aspecte privind încredinţarea copilului, contribuţia părinţilor la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională, aspecte ce sunt stabilite de către instanţa de judecată, precum şi posibilitatea desfacerii căsătoriei prin divorţ când, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.În sfârşit, faţă de modalitatea de deducere a neconstituţionalităţii prevederilor din Codul familiei, prin efectuarea unei analize comparative cu alte texte legale din acelaşi domeniu de reglementare, respectiv cu prevederile art. 103 din Codul familiei şi cu cele ale art. 31 din Legea nr. 272/2004, Curtea reţine că, aşa cum s-a pronunţat în mod constant în jurisprudenţa sa, examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acelui text cu dispoziţiile constituţionale pretins încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezultă din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei.Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 613^2 din Codul de procedură civilă şi ale art. 42 şi art. 43 din Codul familiei, excepţie ridicată de Gigi Lucian Asandei în Dosarul nr. 5.024/301/2010 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 iunie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Ingrid Alina Tudora–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește