DECIZIE nr. 782 din 17 noiembrie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal



    Augustin Zegrean – preşedinte    Valer Dorneanu – judecător    Petre Lăzăroiu – judecător    Mircea Ştefan Minea – judecător    Daniel Marius Morar – judecător    Mona-Maria Pivniceru – judecător    Puskas Valentin Zoltan – judecător    Simona-Maya Teodoroiu – judecător    Tudorel Toader – judecător    Cristina Teodora Pop – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, excepţie ridicată de Ioan Valeriu Soporan şi de Marius Ovidiu Tîrlogeanu în dosarele nr. 923/88/2014 şi nr. 2.317/88/2014 ale Tribunalului Tulcea – Secţia penală, care formează obiectul dosarelor Curţii Constituţionale nr. 379D/2015 şi 380D/2015.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că dezbaterile au avut loc la data de 15 octombrie 2015 în prezenţa reprezentantului Ministerului public, Cosmin Grancea, când, prin încheierea pronunţată, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Dosarul nr. 380D/2015 a fost conexat la Dosarul nr. 379D/2015. Prin aceeaşi încheiere, Curtea, constatând necesitatea lămuririi suplimentare a unor aspecte, în temeiul art. 58 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 şi art. 56 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, adoptat prin Hotărârea Plenului Curţii Constituţionale nr. 6/2012, a dispus redeschiderea dezbaterilor pentru data de 17 noiembrie 2015.4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că pedeapsa cu închisoarea ce rezultă prin aplicarea prevederilor art. 39 alin. (1) din Codul penal nu poate depăşi maximul legal al pedepsei închisorii, prevăzut la art. 60 din Codul penal. Se face trimitere, în acest sens, la art. 2 alin. (3) din acelaşi cod, care precizează, în mod expres, că nicio pedeapsă penală nu poate fi stabilită şi aplicată în afara limitelor sale generale.

CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:5. Prin încheierile din 13 februarie şi 24 februarie 2015, pronunţate în dosarele nr. 923/88/2014 şi nr. 2.317/88/2014, Tribunalul Tulcea – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, excepţie ridicată de Ioan Valeriu Soporan şi de Marius Ovidiu Tîrlogeanu în cauze având ca obiect stabilirea vinovăţiei autorilor excepţiei sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni concurente.6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că aplicarea cumulului aritmetic în stabilirea pedepsei în cazul concursului de infracţiuni contravine dispoziţiilor art. 23 alin. (12) din Constituţie. Se susţine, totodată, că modalitatea de calcul al pedepsei închisorii în cazul concursului de infracţiuni, prevăzută la art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, poate duce la stabilirea unor pedepse care să depăşească maximul general de 30 de ani, prevăzut prin art. 60 din Codul penal, fapt ce presupune încălcarea aceloraşi dispoziţii constituţionale, conform cărora nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii.7. Tribunalul Tulcea – Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi că aspectele invocate de autorii excepţiei vizează interpretarea şi aplicarea textului criticat. Se arată, în acest sens, că prevederile art. 60 din Codul penal, care stabilesc maximul special al pedepsei închisorii la 30 de ani, nu permit ca, în urma aplicării dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, să fie dispuse pedepse cu închisoarea mai mari de 30 de ani. Se susţine, totodată, că prevederile art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal dau posibilitatea ca, în mod excepţional, în cazul săvârşirii unor fapte deosebit de grave, să poată fi aplicată pedeapsa detenţiunii pe viaţă.8. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, care au următorul cuprins: "(1) În caz de concurs de infracţiuni, se stabileşte pedeapsa pentru fiecare infracţiune în parte şi se aplică pedeapsa, după cum urmează:[…] b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite; […]".12. Se susţine că textul criticat încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 23 alin. (12) referitor la libertatea individuală.13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 711 din 27 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 913 din 9 decembrie 2015, a constatat că actualul Cod penal reglementează un regim juridic de sancţionare al celor două forme de concurs de infracţiuni – real şi formal, privitor la persoana fizică, infractor major, în cadrul căruia se pot observa o pluralitate de sisteme de sancţionare, cu modificări substanţiale faţă de concepţia Codului penal din 1969. Astfel, art. 39 alin. (1) din Codul penal instituie sancţionarea concursului de infracţiuni potrivit sistemului absorbţiei, când s-au stabilit pedeapsa cu detenţiunea pe viaţă şi una sau mai multe pedepse cu închisoarea sau amenda [lit. a)], sistemului cumulului juridic cu spor obligatoriu şi fix, în cazul în care pentru infracţiunile concurente s-au aplicat numai pedepse cu închisoarea sau numai pedepse cu amenda [lit. b) şi c)], sistemului cumulului aritmetic între pedeapsa închisorii şi pedeapsa amenzii, când au fost aplicate ambele tipuri de sancţiuni [lit. d)] şi un sistem mixt, al cumulului juridic cu spor obligatoriu şi fix, combinat cu sistemul cumulului aritmetic, atunci când s-au stabilit mai multe pedepse de specie diferită – închisoare şi amendă [lit. e)]. Atunci când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoarea, dacă prin adăugare la pedeapsa cea mai mare a sporului de o treime din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea stabilite s-ar depăşi cu 10 ani sau mai mult maximul general al pedepsei închisorii, iar pentru cel puţin una dintre infracţiunile concurente pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 20 de ani sau mai mare, se poate aplica pedeapsa detenţiunii pe viaţă [art. 39 alin. (2) din Codul penal].14. Cu titlu de principiu, Curtea a reţinut că, în noua reglementare, operaţiunea de determinare concretă a pedepsei în cazul concursului de infracţiuni parcurge două etape, în prima etapă având loc stabilirea pedepsei pentru fiecare infracţiune concurentă în parte, iar în cea de-a doua aplicarea pedepsei pe care infractorul urmează să o execute pentru toate infracţiunile. Astfel, în prima etapă, instanţa judecătorească realizează o individualizare a răspunderii penale pentru fiecare infracţiune care se află în pluralitatea de infracţiuni săvârşite de infractor, iar în cea de-a doua, aceeaşi instanţă apreciază cu privire la ansamblul activităţii infracţionale a infractorului, dând spre executare o pedeapsă pentru întreg ansamblul, pedeapsă ce reflectă pericolul social ce reiese din comiterea infracţiunilor concurente.15. Aşadar, potrivit prevederilor art. 39 alin. (1) lit. b) din actualul Cod penal, dacă pentru infracţiunile concurente s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se va aplica pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite. În context, Curtea a reţinut că o limitare cu privire la cuantumul pedepsei rezultante ce urmează a fi executată se face prin dispoziţiile art. 60 din Codul penal, aceasta neputând fi mai mare de 30 de ani de închisoare.16. Prin aceeaşi decizie, Curtea a reţinut că, întrucât săvârşirea mai multor infracţiuni de către aceeaşi persoană demonstrează o perseverenţă pe calea infracţională a acesteia, sunt necesare sisteme de sancţionare adecvate pentru asigurarea constrângerii şi reeducării, iar reglementarea acestora nu trebuie să se facă decât cu respectarea Constituţiei şi a supremaţiei sale.17. De asemenea, Curtea nu a putut reţine nici susţinerile autorilor potrivit cărora prevederile criticate sunt în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale ale art. 23 privind libertatea individuală. Libertatea individuală nu are caracter absolut, fiind necesar a se exercita între coordonatele stabilite de ordinea de drept, aşa încât încălcarea regulilor care compun ordinea de drept autorizează legiuitorul să reglementeze, în funcţie de gravitatea comportamentului infracţional, norme penale care vizează direct libertatea persoanei. Aceste dispoziţii penale însă trebuie să fie strict delimitate şi condiţionate, astfel încât libertatea individuală să fie respectată. Or, Curtea a constatat că normele criticate permit o individualizare judiciară a pedepsei principale (rezultante) în caz de concurs de infracţiuni "în condiţiile şi în temeiul legii", potrivit art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală, o garanţie împotriva unei eventuale ingerinţe arbitrare a judecătorului în libertatea individuală reprezentând-o limita generală a pedepsei închisorii impusă de lege. Aşadar, o limitare cu privire la cuantumul pedepsei rezultante ce urmează a fi executată se face prin dispoziţiile art. 60 din Codul penal, aceasta neputând fi mai mare de 30 de ani de închisoare. Cu alte cuvinte, dacă sporul obligatoriu ar depăşi limita generală a pedepsei închisorii impusă de lege, aceasta se va reduce corespunzător.18. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei anterior menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ioan Valeriu Soporan şi Marius Ovidiu Tîrlogeanu în dosarele nr. 923/88/2014 şi nr. 2.317/88/2014 ale Tribunalului Tulcea – Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Decizia se comunică Tribunalului Tulcea – Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa din data de 17 noiembrie 2015.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește