DECIZIE nr. 782 din 16 iunie 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (1) şi art. 51 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorValentina Bărbăţeanu – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (1) şi art. 51 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Lin Huaqing în Dosarul nr. 10.010/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă domnul Ioan Budura, în calitate de interpret autorizat de limba chineză, solicitat pentru a asigura traducerea în cauză.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că autorul acesteia învederează o problemă legată de aplicarea normelor criticate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 15 iunie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 10.010/2/2009, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (1) şi art. 51 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Lin Huaqing într-o cauză având ca obiect cererea de anulare a unei decizii de returnare a acestuia de pe teritoriul României.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că textele de lege criticate sunt lipsite de precizie şi claritate cu privire la situaţii similare cu cea a reclamantului, "astfel încât acesta să poată avea o indicare precisă asupra normelor aplicabile în situaţia sa şi nu protejează suficient străinii care se află în România împotriva arbitrariului şi abuzurilor Oficiului Român pentru Imigrări". Susţine că legea ar trebui "să fie mai specifică pe aspectul înţelesului de şedere ilegală ca motiv de sancţionare prin emiterea unei decizii de returnare, în condiţiile în care, din actele depuse la dosarul cauzei rezultă clar că în speţă este vorba doar despre o întârziere, motivată, la prelungirea dreptului de şedere". Precizează că "lipsa de precizie şi claritate a articolelor de lege criticate constituie un impediment pentru reclamant de a avea acces la o judecată dreaptă a cauzei sale şi la obţinerea unei hotărâri corecte, în condiţiile în care legea nu face diferenţa între şederea ilegală (…) şi o simplă întârziere, când străinul, din varii motive, nu a reuşit să întocmească la timp dosarul de prelungire a dreptului de şedere". Autorul excepţiei mai arată că refuzul prelungirii dreptului de şedere îl pune în situaţie de faliment şi de pierdere a investiţiilor realizate în România.Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate sunt constituţionale, precizând că acestea instituie reguli generale privind regimul şederii străinilor în România, nefiind de natură să împiedice părţile interesate de a apela la instanţele judecătoreşti, de a se prevala de toate garanţiile procesuale care condiţionează într-o societate democratică dreptul la un proces echitabil, judecat în condiţii de imparţialitate şi egalitate. Totodată, faţă de criticile privind caracterul imprecis şi confuz al textelor de lege, arată că interpretarea şi aplicarea acestora sunt operaţii ce aparţin organelor şi autorităţilor competente în materie.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 11 alin. (1) şi art. 51 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008, care au următorul conţinut:– Art. 11 alin. (1): "(1) Străinii aflaţi temporar în mod legal în România pot rămâne pe teritoriul statului român numai până la data la care încetează dreptul de şedere stabilit prin viză sau, după caz, prin permisul de şedere.";– Art. 51 alin. (1): "(1) Cererile de prelungire a dreptului de şedere temporară se depun personal de către solicitanţi, cu cel puţin 30 de zile înainte de expirarea termenului pentru care li s-a aprobat şederea, la formaţiunile teritoriale ale Oficiului Român pentru Imigrări de la locul de reşedinţă."În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse la art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi la art. 44 alin. (1) şi (2) care garantează dreptul de proprietate privată. De asemenea, invocă şi prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi cele ale art. 1 paragraful 1 din primul Protocol adiţional la aceeaşi convenţie.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat cu privire la textele de lege ce formează obiectul acesteia, din perspectiva unor critici similare şi prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale şi convenţionale, respingând excepţia de neconstituţionalitate ca inadmisibilă.Astfel, prin Decizia nr. 1.539 din 25 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 54 din 21 ianuarie 2011, precum şi prin Decizia nr. 1.645 din 16 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 18 ianuarie 2011, Curtea a reţinut că argumentele formulate în motivarea pretinsei neconstituţionalităţi, prezentate şi de autorul excepţiei de faţă, reprezintă, în realitate, critici referitoare la modalitatea de aplicare în practică a prevederilor de lege ce formează obiect al excepţiei. Or, lămurirea aspectelor legate de aplicarea şi interpretarea legii în speţe individual determinate revine exclusiv instanţelor de judecată învestite cu soluţionarea litigiilor în cadrul cărora au fost ridicate excepţiile de neconstituţionalitate, excedând competenţei Curţii Constituţionale.Totodată, Curtea observă că şi în această cauză, la fel ca şi în cele soluţionate de Curte prin deciziile menţionate, autorul excepţiei îşi întemeiază criticile pe lipsa din cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 a unor norme care consideră că ar fi necesare pentru clarificarea situaţiei sale personale sau care să reglementeze aspecte similare celor care caracterizează situaţia sa. Instanţa de contencios constituţional nu poate examina însă astfel de susţineri, întrucât, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor normative cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.Aceleaşi constatări justifică şi în prezenta cauză respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (1) şi art. 51 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Lin Huaqing în Dosarul nr. 10.010/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 iunie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Valentina Bărbăţeanu___________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește