DECIZIE nr. 78 din 8 februarie 2005

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278 alin. 1 din Codul de procedură penală şi ale art. 61 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorMarinela Mincă – procurorFlorentina Geangu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278 alin. 1 din Codul de procedură penală şi ale art. 61 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepţie ridicată de Nicolae Dercaci în Dosarul nr. 1.978/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală.La apelul nominal răspunde, pentru părţile Mihai Dumitru, Mihai Andy Cristian, Mihai Nelu, Romelia Modoianu, Matei Frâncu, Viorica Popescu şi Florentina Popescu Preda, domnul avocat Dumitru Rădescu, în baza delegaţiei depuse la dosar, constatându-se lipsa autorului excepţiei, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Magistratul-asistent informează Curtea că autorul excepţiei a depus la dosar o cerere, prin care solicită amânarea judecării cauzei pentru lipsă de apărare.Având cuvântul asupra acestei chestiuni prealabile, reprezentantul părţilor se opune cererii de amânare, invocând în acest sens dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie şi cele ale art. 10 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, dispoziţii referitoare la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii de amânare a judecăţii cauzei, considerând că autorul excepţiei a avut suficient timp pentru pregătirea apărării.Deliberând, Curtea respinge cererea de amânare.Cauza fiind în stare de judecată, se dă cuvântul reprezentantului părţilor care solicită respingerea ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece prevederile legale contestate nu vin în contradicţie cu nici o dispoziţie constituţională.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei, întrucât apreciază că prevederile de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate ca fiind încălcate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 8 octombrie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 1.978/2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278 alin. 1 din Codul de procedură penală şi ale art. 61 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Excepţia a fost ridicată de Nicolae Dercaci într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii formulate de acesta împotriva soluţiei de neîncepere a urmării penale dispuse de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, în Dosarul nr. 304/P/2003 al acestuia, privind pe inculpaţii Mihai Dumitru, Mihai Andy Cristian, Mihai Nelu, Modoianu Romelia, Frâncu Matei, Popescu Viorica şi Popescu Preda Florentina.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textele de lege criticate încalcă prevederile art. 132 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora procurorii îşi desfăşoară activitatea conform principiului controlului ierarhic, deoarece, "dacă instanţa de judecată poate desfiinţa rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale sau ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală, procurorul şef rezolvă, dar nu are dreptul să infirme sau să dispună redeschiderea urmăririi penale". De asemenea, se susţine că dispoziţiile art. 278 alin. 1 din Codul de procedură penală încalcă prevederile art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţie privind accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală şi-a exprimat opinia în sensul că dispoziţiile de lege criticate sunt în deplină concordanţă cu prevederile Legii fundamentale.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul consideră că susţinerile autorului excepţiei privind neconstituţionalitatea prevederilor art. 61 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 304/2004 sunt neîntemeiate, deoarece procurorul ierarhic superior poate infirma soluţiile procurorilor din subordine, pronunţând o altă soluţie în cauza penală supusă controlului, respectând totodată autonomia pe care o are fiecare procuror de a pronunţa soluţia pe care o apreciază ca fiind legală şi temeinică. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278 alin. 1 din Codul de procedură penală, în raport cu prevederile art. 21 din Constituţie, Guvernul arată că şi aceasta este neîntemeiată, întrucât aceste dispoziţii nu împiedică în nici un mod accesul la justiţie. Persoana nemulţumită de soluţia dată plângerii sale, prin desfăşurarea procedurii în cadrul Ministerului Public, are dreptul, în temeiul art. 278^1 din Codul de procedură penală, să se adreseze instanţei de judecată, asigurându-se astfel accesul liber la justiţie.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 278 alin. 1 din Codul de procedură penală şi ale art. 61 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 278 alin. 1 din Codul de procedură penală, precum şi cele ale art. 61 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, dispoziţii care au următorul conţinut:– Art. 278 alin. 1 din Codul de procedură penală: "Plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta se rezolvă de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel ori de procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.";– Art. 61 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 304/2004: „(1) Dispoziţiile procurorului ierarhic superior, date în scris şi în conformitate cu legea, sunt obligatorii pentru procurorii din subordine.(2) În soluţiile dispuse, procurorul este autonom." … Autorul excepţiei consideră că aceste dispoziţii legale sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, precum şi celor ale art. 132 alin. (1), conform cărora "Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului […] controlului ierarhic […]".Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, pentru considerentele ce urmează:Prevederile art. 61 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, referindu-se la autonomia procurorului în soluţiile dispuse, nu contravin dispoziţiilor art. 132 alin. (1) din Constituţie referitoare la principiul controlului ierarhic, întrucât, conform prevederilor art. 61 alin. (1) din aceeaşi lege, „Dispoziţiile procurorului ierarhic superior, date în scris şi în conformitate cu legea, sunt obligatorii pentru procurorii din subordine”. Rezultă că procurorul ierarhic superior poate infirma soluţiile procurorilor din subordine, pronunţând o altă soluţie în cauza penală supusă controlului, respectând autonomia pe care o are fiecare procuror ca, în conformitate cu probele administrate în cauză, să pronunţe soluţia pe care o apreciază ca fiind legală şi temeinică. Drept urmare, autonomia de care se bucură procurorul în adoptarea uneia dintre soluţiile prevăzute la art. 262 din Codul de procedură penală nu determină şi irevocabilitatea acesteia, deoarece funcţionarea Ministerului Public se întemeiază pe principiul controlului ierarhic, consacrat în art. 132 alin. (1) din Constituţie.De asemenea, dispoziţiile din Partea specială a Codului de procedură penală titlul I "Urmărirea penală" cap. VII "Plângerea împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală" stabilesc coordonatele şi limitele în care funcţionează controlul ierarhic, fără a nega autonomia procurorului în adoptarea soluţiilor reglementate de art. 262 din Codul de procedură penală. În situaţia în care, ca urmare a formulării plângerii prevăzute de art. 278 din Codul de procedură penală, procurorul ierarhic superior constată că soluţia dată de procurorul ierarhic inferior este netemeinică şi nelegală, o infirmă motivat şi pronunţă o soluţie corespunzătoare. Această soluţie aparţine procurorului ierarhic superior, iar nu procurorului a cărui soluţie a fost infirmată. Drept urmare, o eventuală plângere în faţa instanţei judecătoreşti împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată se va îndrepta împotriva soluţiei procurorului ierarhic superior, astfel cum prevede art. 278^1 din Codul de procedură penală, iar nu împotriva soluţiei infirmate de către acesta, cum neîntemeiat susţine autorul excepţiei.În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei, potrivit căreia dispoziţiile art. 278 alin. 1 din Codul de procedură penală ar contraveni prevederilor art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţie privind dreptul oricărei persoane de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime, precum şi a dreptului la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, Curtea constată că şi aceasta este neîntemeiată, întrucât în art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală se prevede expres că, după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, dată de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi 278 din Codul de procedură penală, la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278 alin. 1 din Codul de procedură penală şi ale art. 61 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepţie ridicată de Nicolae Dercaci în Dosarul nr. 1.978/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 februarie 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Florentina Geangu________________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește