DECIZIE nr. 778 din 16 iunie 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 7 şi 8 lit. a) şi b), art. 72 alin. 2, art. 77, art. 86 alin. 3, art. 87, art. 88 alin. 2, art. 173 alin. 1 şi art. 279 alin. 2 din Codul de procedură penală, a art. I pct. 140 din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi, precum şi a Deciziei nr. XLVIII (48) din 4 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorMarieta Safta – prim-magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 7 şi 8 lit. a) şi b), art. 72 alin. 2, art. 77, art. 86 alin. 3, art. 87, art. 88 alin. 2 şi art. 173 alin. 1 din Codul de procedură penală, a art. I pct. 140 din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi, a Deciziei nr. 48/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite „completată şi referitor la dispoziţiile art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală, în ceea ce priveşte sintagma «când probele existente la dosar sunt suficiente»”, precum şi a dispoziţiilor art. 279 alin. 2 din Codul de procedură penală, „atât în ceea ce priveşte forma anterioară din Legea nr. 356/2006 (lit. b şi c), cât mai ales forma introdusă de această lege”, excepţie ridicată de Ion Criveanu în Dosarul nr. 142/288/2008 al Tribunalului Vâlcea – Secţia penală.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că acelaşi autor a invocat o excepţie similară la judecarea pe fond a aceleiaşi cauze, excepţie reiterată în recurs, prilej cu care a criticat şi alte texte de lege, care nu au însă legătură cu cauza. Asupra acestei excepţii, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 903 din 23 iunie 2009.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 21 iunie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 142/288/2008, Tribunalul Vâlcea – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 7 şi 8 lit. a) şi b), art. 72 alin. 2, art. 77, art. 86 alin. 3, art. 87, art. 88 alin. 2 şi art. 173 alin. 1 din Codul de procedură penală, a art. I pct. 140 din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi, a Deciziei nr. 48/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite „completată şi referitor la dispoziţiile art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală, în ceea ce priveşte sintagma «când probele existente la dosar sunt suficiente»”, precum şi a dispoziţiilor art. 279 alin. 2 din Codul de procedură penală, „atât în ceea ce priveşte forma anterioară din Legea nr. 356/2006 (lit. b şi c), cât mai ales forma introdusă de această lege”, excepţie ridicată de Ion Criveanu într-o cauză având ca obiect plângere împotriva rezoluţiei procurorului.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine, în esenţă, că textele criticate sunt neconstituţionale, deoarece nu permit părţii care formulează o plângere să îşi realizeze dreptul la apărare în faza urmăririi penale în sensul de a asista la efectuarea unor acte de cercetare penală, respectiv să fie prezentă la audierea făptuitorului sau învinuitului, să pună întrebări acestor persoane, să asiste la audierea martorilor şi să pună întrebări acestora. Se solicită în acest sens Curţii Constituţionale "să expliciteze în mod clar, fără a mai lăsa loc interpretărilor […] că persoana vătămată poate să exercite personal drepturile pe care legea i le conferă prin apărător". În plus, prin textele de lege menţionate nu se conferă petentului aceleaşi drepturi ca şi în faza cercetării judecătoreşti, lăsându-se soluţia la îndemâna procurorului, care are posibilitatea de a nu trimite în judecată persoanele bănuite că ar săvârşi infracţiuni. Cu privire la Decizia nr. XLVIII (48) din 4 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se arată că "nu duce decât la tergiversarea cercetărilor penale şi a judecăţii, cu consecinţa prescrierii faptelor penale, adică este dată tocmai în scopul favorizării infractorilor în detrimentul persoanelor care sunt victime ale infracţiunilor şi infractorilor". În ceea ce priveşte art. I pct. 140 din Legea nr. 356/2006, prin care s-a modificat art. 279 alin. 2 din Codul de procedură penală, se arată că ar trebui modificat („şi de altfel întregul Cod de procedură penală”), în sensul că toate infracţiunile ar trebui să se judece direct în faţa instanţei, prin plângerea persoanei vătămate adresate acesteia şi cu administrarea tuturor probelor în faţa instanţei, eventual, pentru anumite infracţiuni de o complexitate mai ridicată judecătorul de instrucţie stabilind ce probe trebuie administrate şi în ce mod. Autorul mai arată că, în forma anterioară modificării prin Legea nr. 356/2006, pentru un număr de 8 infracţiuni, plângerea prealabilă se adresa direct instanţei, cu administrarea probelor direct în faţa acesteia, făptuitorul având direct calitatea de inculpat, nefiind nicio opţiune din partea procurorului pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, acest drept avându-l exclusiv persoana vătămată, drept ce îi este încălcat în forma actuală, în situaţia în care procurorul dispune neînceperea urmăririi penale. Autorul mai susţine că, în cadrul procedurii speciale prevăzute de art. 278^1 din Codul de procedură penală, nu este admisibilă proba cu martori, ci doar cu acte, ceea ce încalcă prevederile constituţionale şi ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate.Tribunalul Vâlcea – Secţia penală consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 7 şi 8 lit. a) şi b), art. 72 alin. 2, art. 77, art. 86 alin. 3, art. 87, art. 88 alin. 2 şi art. 173 alin. 1 din Codul de procedură penală, precum şi a art. I pct. 140 din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi este neîntemeiată. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 279 din Codul de procedură penală în forma anterioară modificării prin Legea nr. 356/2006, precum şi a Deciziei nr. 48/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, se apreciază că aceasta este inadmisibilă, deoarece, pe de o parte, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra dispoziţiilor legale în vigoare, iar, pe de altă parte, deciziile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu pot forma obiectul unei examinări din punct de vedere al constituţionalităţii.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 278^1 alin. 7 şi 8 lit. a) şi b), art. 72 alin. 2, art. 77, art. 86 alin. 3, art. 87, art. 88 alin. 2, art. 173 alin. 1 şi art. 279 alin. 2 din Codul de procedură penală, ale art. I pct. 140 din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi, precum şi Decizia nr. XLVIII (48) din 4 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite.Textele din Codul de procedură penală criticate au următorul cuprins:– Art. 278^1 alin. 7 şi 8 lit. a) şi b): "Judecătorul, soluţionând plângerea, verifică rezoluţia sau ordonanţa atacată, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate.Judecătorul pronunţă una dintre următoarele soluţii:a) respinge plângerea, prin sentinţă, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată, menţinând rezoluţia sau ordonanţa atacată; … b) admite plângerea, prin sentinţă, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi trimite cauza procurorului, în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, după caz. Judecătorul este obligat să arate motivele pentru care a trimis cauza procurorului, indicând totodată faptele şi împrejurările ce urmează a fi constatate şi prin care anume mijloace de probă;"; … – Art. 72 alin. 2: "În cursul judecăţii dispoziţiile art. 323 alin. 2 şi 3 se aplică în mod corespunzător."; [dispoziţiile art. 323 alin. 2 şi 3 prevăd că: "Inculpatul este lăsat să arate tot ce ştie despre fapta pentru care a fost trimis în judecată, apoi i se pot pune întrebări de către preşedinte şi în mod nemijlocit de ceilalţi membri ai completului, de către procuror, de partea vătămată, de partea civilă, de partea responsabilă civilmente, de ceilalţi inculpaţi şi de apărătorul inculpatului a cărui ascultare se face.Instanţa poate respinge întrebările care nu sunt concludente şi utile cauzei."];– Art. 77: "Ascultarea părţii vătămate, a părţii civile şi a părţii responsabile civilmente se face potrivit dispoziţiilor privitoare la ascultarea învinuitului sau inculpatului, care se aplică în mod corespunzător.";– Art. 86 alin. 3: "Dispoziţiile art. 71-74 se aplică în mod corespunzător şi la ascultarea martorului.";– Art. 87: "Când se constată că există contraziceri între declaraţiile persoanelor ascultate în aceeaşi cauză, se procedează la confruntarea acelor persoane, dacă aceasta este necesară pentru lămurirea cauzei.";– Art. 88 alin. 2: "Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate încuviinţa ca persoanele confruntate să-şi pună reciproc întrebări.";– Art. 173 alin. 1: "Apărătorul părţii vătămate, al părţii civile şi al părţii responsabile civilmente are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală şi poate formula cereri şi depune memorii.";– Art. 279 alin. 2 lit. b) şi c) din Codul de procedură penală, în forma anterioară modificării prin Legea nr. 356/2006, aveau următorul cuprins: „Plângerea prealabilă se adresează: [… ]b) organului de cercetare penală sau procurorului, în cazul altor infracţiuni decât cele arătate la lit. a); … c) organului competent să efectueze urmărirea penală, când plângerea prealabilă este îndreptată contra unui judecător, procuror, notar public, militar, judecător şi controlor financiar de la camera de conturi judeţeană, controlor financiar de la Curtea de Conturi sau contra uneia dintre persoanele arătate în art. 29 pct. 1." … Dispoziţiile art. I pct. 140 din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, au următorul conţinut:"140. La articolul 279, alineatul 2 va avea următorul cuprins:«Plângerea prealabilă se adresează organului de cercetare penală sau procurorului, potrivit legii.»"Formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate şi Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. XLVIII (48) din 4 iunie 2007 pentru examinarea recursului în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la modul de aplicare a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală în cazul plângerii formulate împotriva rezoluţiei, ordonanţei ori dispoziţiei din rechizitoriul de neîncepere sau de clasare a cauzei, decizie publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 30 iulie 2008.Textele din Constituţie invocate în motivarea excepţiei sunt următoarele: art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 privind liberul acces la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 124 privind înfăptuirea justiţiei şi art. 126 privind instanţele judecătoreşti, cu raportare la art. 6 şi 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil şi dreptul la un recurs efectiv.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:I. Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „Curtea Constituţională asigură controlul constituţionalităţii legilor, a tratatelor internaţionale, a regulamentelor Parlamentului şi a ordonanţelor Guvernului”, iar, potrivit art. 29 alin. (1) din acelaşi act normativ, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă […]”. Prin urmare, nu intră în competenţa Curţii, astfel cum este aceasta prevăzută de Constituţie şi de prevederile legii sale de organizare şi funcţionare, controlul de constituţionalitate al deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor în interesul legii cu care este învestită. Astfel fiind, excepţia de neconstituţionalitate a Deciziei nr. XLVIII (48) din 4 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.II. Cât priveşte dispoziţiile legale criticate de autorul excepţiei, Curtea, examinându-le în raport cu cauza în care a fost ridicată această excepţie – recursul împotriva unei sentinţe prin care s-a respins plângerea formulată împotriva unei rezoluţii date de Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea -, constată că au legătură cu această cauză numai dispoziţiile art. 278^1 alin. 7 şi 8 lit. a) din Codul de procedură penală. Astfel fiind şi având în vedere prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia”, Curtea urmează să respingă ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 72 alin. 2, art. 77, art. 86 alin. 3, art. 87, art. 88 alin. 2 şi art. 173 alin. 1 din Codul de procedură penală, ale art. I pct. 140 din Legea nr. 356/2006, ale art. 279 alin. 2 din Codul de procedură penală, „atât în ceea ce priveşte forma anterioară din Legea nr. 356/2006 (lit. b şi c), cât mai ales forma introdusă de această lege”, precum şi ale art. 278^1 alin. 8 lit. b) din Codul de procedură penală.III. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 278^1 alin. 7 şi 8 lit. a) din Codul de procedură penală, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra aceloraşi critici, în sensul că textele în cauză nu permit persoanei vătămate să solicite proba cu martori sau alte probe necesare unei juste soluţionări a cauzei, formulate de acelaşi autor, de exemplu prin Decizia nr. 903 din 23 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 12 august 2009, sau prin Decizia nr. 1.277 din 25 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 9 ianuarie 2009. Cu acele prilejuri, Curtea s-a referit la jurisprudenţa sa constantă în care a reţinut că limitarea mijloacelor de probă care pot fi administrate la judecarea plângerii împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, realizată prin dispoziţiile art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală, este justificată având în vedere natura juridică a acestei plângeri, care nu vizează judecarea propriu-zisă a cauzei penale, ci constituie un mijloc procedural prin care se realizează un examen al rezoluţiei sau al ordonanţei procurorului atacate, sub aspectul legalităţii acesteia. Ca urmare, este firesc ca în vederea soluţionării plângerii instanţa să verifice, pe baza lucrărilor şi a materialului existente în dosarul cauzei, care au fost avute în vedere de procuror la emiterea ordonanţei sau a rezoluţiei de netrimitere în judecată atacate, dacă această soluţie a fost ori nu dispusă cu respectarea dispoziţiilor legale. De asemenea, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală nu încalcă dreptul la un proces echitabil, astfel cum este acesta consfinţit de prevederile constituţionale şi de reglementările internaţionale, petentul având deplina libertate de a demonstra în faţa instanţei de judecată nelegalitatea actului atacat, în raport cu lucrările şi materialul din dosarul cauzei, precum şi posibilitatea prezentării unor probe suplimentare faţă de cele deja administrate, respectiv „înscrisuri noi”. Plângerea prevăzută de art. 278^1 din Codul de procedură penală a fost concepută de legiuitor ca o cale de atac în cadrul căreia instanţa analizează legalitatea şi temeinicia ordonanţei sau a rezoluţiei procurorului, aşa încât este firesc ca instanţa de judecată, cu ocazia soluţionării acesteia, să se raporteze la „lucrările şi materialele din dosarul cauzei” care au fost avute în vedere de către procuror şi pe care se întemeiază soluţia.Întrucât nu au intervenit elemente noi, cele statuate în jurisprudenţa menţionată îşi menţin valabilitatea.Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:I. Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 8 lit. b), art. 72 alin. 2, art. 77, art. 86 alin. 3, art. 87, art. 88 alin. 2, art. 173 alin. 1 şi art. 279 alin. 2 din Codul de procedură penală, a art. I pct. 140 din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi, precum şi a Deciziei nr. XLVIII (48) din 4 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite, excepţie ridicată de Ion Criveanu în Dosarul nr. 142/288/2008 al Tribunalului Vâlcea – Secţia penală.II. Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 7 şi 8 lit. a) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 iunie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANPrim-magistrat-asistent,Marieta Safta–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește