DECIZIE nr. 777 din 3 iunie 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 119 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale



Augustin Zegrean – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorSimona Ricu – procurorBenke Karoly – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 119 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Farmec” – S.A. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 1.325/1.285/2009 al Tribunalului Comercial Cluj.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public apreciază că excepţia ridicată este neîntemeiată, invocând, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 22 octombrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 1.325/1.285/2009, Tribunalul Comercial Cluj a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 119 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Farmec” – S.A. din Cluj-Napoca într-o cauză având ca obiect autorizarea convocării adunării generale a acţionarilor.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile criticate, dând posibilitatea unui acţionar minoritar de a solicita instanţei să autorizeze convocarea adunării generale cu o anume ordine de zi, stabilită chiar de către acţionarul respectiv, înseamnă a da putere de lucru judecat voinţei minorităţii, în mod nejustificat, în detrimentul voinţei majorităţii. Se mai arată că posibilitatea acţionarului minoritar de a cere conducerii societăţii convocarea adunării generale, ordinare sau extraordinare, este premisa subrogării acestuia în atribuţiile organului de conducere al societăţii comerciale, iar intervenţia instanţei de judecată echivalează cu o imixtiune nepermisă în activitatea internă a societăţii, contrar art. 44 alin. (2) din Constituţie. Se arată că aceste prevederi legale dau posibilitatea acţionarului minoritar să stabilească, prin voinţa sa exclusivă, o ordine de zi care să nu aibă nicio legătură cu deblocarea şi reluarea activităţii societăţii; de altfel, se arată că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cererea de convocare a adunării generale de către un acţionar aflat în ipoteza art. 119 alin. (1) din lege ar fi admisibilă numai dacă ar contribui la deblocarea şi reluarea activităţii societăţii.Tribunalul Comercial Cluj apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 119 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.006 din 17 noiembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins:"(1) Consiliul de administraţie, respectiv directoratul, convoacă de îndată adunarea generală, la cererea acţionarilor reprezentând, individual sau împreună, cel puţin 5% din capitalul social sau o cotă mai mică, dacă în actul constitutiv se prevede astfel şi dacă cererea cuprinde dispoziţii ce intră în atribuţiile adunării. […](3) În cazul în care consiliul de administraţie, respectiv directoratul, nu convoacă adunarea generală, instanţa de la sediul societăţii, cu citarea consiliului de administraţie, respectiv a directoratului, va putea autoriza convocarea adunării generale de către acţionarii care au formulat cererea. Prin aceeaşi încheiere instanţa aprobă ordinea de zi, stabileşte data de referinţă prevăzută la art. 123 alin. (2), data ţinerii adunării generale şi, dintre acţionari, persoana care o va prezida." … Textele constituţionale invocate sunt cele ale art. 44 alin. (2) privind dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică, art. 53 alin. (2) privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 135 alin. (2) lit. a) privind economia.Examinând excepţia de neconstituţionalitate şi dispoziţiile legale criticate, prin raportare la prevederile constituţionale invocate, Curtea constată următoarele:I. Soluţia legislativă conţinută de textul art. 119 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 este o expresie a „consolidării protecţiei acordate acţionarilor”, astfel cum reiese din expunerea de motive a Legii nr. 441/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, şi a Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 955 din 28 noiembrie 2006, lege care a prevăzut această formă redacţională a textului. Este de observat că posibilitatea oferită acţionarului aflat în ipoteza textului legal criticat nu este de natură să înfrângă voinţa majorităţii acţionarilor, în sensul că decizia finală cu privire la aprobarea măsurilor aflate pe ordinea de zi se ia de către majoritatea acţionarilor. Această procedură contestată vizează mai degrabă dreptul acţionarului minoritar de a se exprima, de a solicita acţionarilor majoritari imprimarea unei anumite direcţii/politici în cadrul societăţii comerciale, de a se proteja faţă de unele decizii ce au fost/pot fi luate de către acţionarii majoritari, însă, în final, cei care vor decide vor fi acţionarii care deţin majoritatea.Rezultă că, prin existenţa acestei proceduri, acţionarii minoritari nu se subrogă în drepturile acţionarilor majoritari şi nu exercită nicio imixtiune în activitatea societăţii comerciale. În aceste condiţii, critica de neconstituţionalitate cu privire la acest text de lege nu poate fi reţinută.II. În raport cu dispoziţiile art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, Curtea s-a mai pronunţat prin mai multe decizii. Exemplificativ, menţionăm Decizia nr. 295 din 11 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 3 aprilie 2008, prin care Curtea, în raport cu o critică de neconstituţionalitate ce viza pretinsa încălcare a art. 44 şi 135 din Constituţie, a statuat că „textul de lege criticat nu conţine nicio normă contrară [acestora]. Acest text de lege acordă instanţei de judecată posibilitatea de a autoriza convocarea adunării generale numai în măsura în care consiliul de administraţie, respectiv directoratul nu fac acest lucru în urma solicitării acţionarilor ce reprezintă cel puţin 5% din capitalul social sau o cotă mai mică, dacă în actul constitutiv se prevede astfel.Potrivit aceluiaşi text de lege, instanţa judecătorească poate hotărî prin încheiere doar în ceea ce priveşte convocarea adunării generale, stabilirea datei de referinţă pentru acţionarii îndreptăţiţi să fie înştiinţaţi şi să voteze în cadrul adunării generale, a datei ţinerii adunării generale, precum şi referitor la desemnarea dintre acţionari a persoanei care o va prezida. Prin urmare, intervenţia instanţei, dincolo de deblocarea activităţii societăţii comerciale, la cererea unora dintre acţionari, nu permite nicio imixtiune în activitatea internă a societăţii, aceasta urmând a se realiza în deplină concordanţă cu principiul autonomiei de decizie a organelor de conducere, care rămân libere a hotărî cu privire la operaţiunile comerciale întreprinse de agentul economic, în condiţiile legii".Considerentele reţinute de Curte în decizia menţionată sunt valabile şi în cauza de faţă, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei acesteia.Obiter dictum, se observă, de asemenea, că noţiunea de "deblocare a activităţii societăţii comerciale" nu este folosită în sensul că cererea de convocare ar trebui să vizeze stricto sensu acest aspect, ci în sensul că intervenţia instanţei este cea care deblochează activitatea societăţii din imobilismul în care aceasta se afla ca urmare a faptului că nu s-a dat curs cererii de convocare formulate de acţionarul minoritar aflat în ipoteza art. 119 alin. (1) din lege.Cele de mai sus demonstrează constituţionalitatea textului criticat şi în raport cu art. 45 din Constituţie, astfel încât, în lipsa constatării încălcării vreunei drept sau vreunei libertăţi fundamentale, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, art. 53 din Constituţie, invocat în susţinerea excepţiei, nu are incidenţă în cauză.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 119 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Farmec” – S.A. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 1.325/1.285/2009 al Tribunalului Comercial Cluj.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 iunie 2010.PREŞEDINTE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Benke Karoly––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește