DECIZIE Nr. 77 din 14 iulie 1994

Ioan Muraru – preşedinteViorel Mihai Ciobanu – judecătorMihai Constantinescu – judecătorMiklos Fazakas – judecătorAntonie Iorgovan – judecătorIoan Griga – procurorFlorentina Geangu – magistrat-asistent.Pe rol soluţionarea recursului formulat de Ministerul Public împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 20 din 14 martie 1994. La apelul nominal făcut în şedinţa publică părţile au fost lipsa. Procedura legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele completului da cuvintul reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii de admitere a recursului şi de casare a deciziei atacate. CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele: Inculpatul Lovin Dumitru a invocat, în Dosarul nr. 6430/1992 al Judecătoriei Tulcea, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 224 din Codul penal, cu motivarea ca acestea contravin prevederilor art. 135 alin. (2) şi alin. (4) din Constituţie, fiind abrogate prin dispoziţiile art. 150 alin. (1) din legea fundamentală. Prin Decizia nr. 20 din 14 martie 1994, pronunţată în cauza, Curtea Constituţională a respins ca lipsită de obiect excepţia de neconstituţionalitate invocată de Lovin Dumitru, întrucît prin Decizia nr. 33 din 26 mai 1993, rămasă definitivă, Curtea a constatat ca art. 224 din Codul penal este parţial abrogat conform art. 150 alin. (1) din Constituţie, urmînd a se aplică în continuare numai cu privire la bunurile ce constituie proprietate publică, potrivit art. 135 din Constituţie. Împotriva acestei decizii, Ministerul Public a declarat recurs pentru următoarele motive esenţiale: 1. prin respingerea excepţiei ca fiind lipsită de obiect, Curtea Constituţională a recurs la instituţia autorităţii lucrului judecat, care, în cauza, nu este aplicabilă, întrucît, în materie penală, ea implica dubla identitate de persoana şi obiect; 2. Curtea nu este competenţa să se pronunţe asupra conflictului legilor anterioare Constituţiei cu prevederile acesteia şi, deci, de a constata ca ele sunt abrogate potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie, în cazul în care încalcă o prevedere constituţională. CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,examinînd decizia atacată, încheierea de sesizare, motivele de recurs, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile recurentului – Ministerul Public -, dispoziţiile legale atacate ca neconstituţionale raportate la prevederile Constituţiei, precum şi cele ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele: Primul motiv de recurs, care vizează respingerea excepţiei ca lipsită de obiect, urmează a fi înlăturat ca nefondat, întrucît decizia nu s-a întemeiat pe autoritatea lucrului judecat, ci pe obligativitatea deciziilor Curţii Constituţionale potrivit art. 145 din Constituţie. De aceea, în mod justificat, prin decizia recurată se respinge excepţia invocată ca lipsită de obiect, ca urmare a Deciziei anterioare a Curţii Constituţionale nr. 33/1993, prin care se constatase ca art. 224 din Codul penal este abrogat parţial. În legătură cu cel de-al doilea motiv de recurs, urmează a se observa ca Ministerul Public continua sa nu ia în considerare mai multe decizii ale Curţii Constituţionale, decizii rămase definitive şi publicate în Monitorul Oficial al României. Prin aceste decizii (nr. 2/1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 18 februarie 1993, nr. 4/1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 24 martie 1993, nr. 5/1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 17 iunie 1993, nr. 7/1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 179 din 27 iulie 1993, nr. 33/1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 30 noiembrie 1993, nr. 38/1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 26 iulie 1993, nr. 41/1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 218 din 6 septembrie 1993), Curtea Constituţională a stabilit ca este competenţa să se pronunţe asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind dispoziţiile legale anterioare Constituţiei, în măsura în care acestea continua sa producă efecte juridice şi, ca atare, sunt în vigoare. Aceasta este, de altfel, explicatia logica a art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, în sensul căruia prevederile sale se aplică numai raporturilor juridice stabilite după intrarea în vigoare a Constituţiei din 1991. Este în afară oricărei îndoieli ca elementul-cheie este raportul juridic. Acest raport juridic poate lua naştere în baza unei legi în vigoare fără deosebire de faptul dacă legea este anterioară sau posterioară Constituţiei. Desigur, în aplicarea unei prevederi legale anterioare Constituţiei, mai întâi trebuie observat dacă prevederea legală nu a fost abrogată în baza art. 150 alin. (1) din Constituţie. Constatarea abrogării, asa cum de altfel Curtea Constituţională a statuat în mai multe decizii, revine în primul rind instanţei de judecată, dar în subsidiar şi Curţii Constituţionale. În cazul în care instanţa de judecată sau, după caz, Curtea Constituţională constata ca prevederea legală în discuţie este în vigoare, în mod firesc sunt aplicabile dispoziţiile privind excepţia de neconstituţionalitate, excepţie care poate fi soluţionată, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, numai de Curtea Constituţională. Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c), art. 145 alin. (2) şi art. 150 alin. (1) din Constituţie, precum şi al art. 1, art. 3, art. 13 alin. (1) lit. A.c), art. 25 şi art. 26 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE :Respinge recursul formulat de Ministerul Public împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 20 din 14 martie 1994, pronunţată în Dosarul nr. 19C/1994. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 14 iulie 1994. Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. PREŞEDINTE,prof. univ. dr. Ioan MuraruMagistrat-asistent,Florentina Geangu–––––––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește