DECIZIE nr. 768 din 24 iunie 2008

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19, 21, 23, 24 şi 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorIon Tiucă – procurorMihai Paul Cotta – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19, 21, 23, 24 şi 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Mihai Valentin Chiţu în Dosarul nr. 14.600/325/2007 al Judecătoriei Timişoara.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, considerând că textele legale criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale referitoare la prezumţia de nevinovăţie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 17 aprilie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 14.600/325/2007, Judecătoria Timişoara a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19, 21, 23 şi 24 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, excepţie ridicată de Mihai Valentin Chiţu în cauza ce are ca obiect judecarea plângerii contravenţionale formulate de autorul excepţiei.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 19, 21, 23, 24 şi 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 contravin prevederilor art. 24, 124, 126 şi 44 din Constituţie pentru următoarele motive:– este încălcat dreptul la apărare, deoarece procesul-verbal de contravenţie poate fi încheiat chiar în lipsa contravenientului, iar susţinerile agentului constatator se bucură de prezumţia de legalitate;– în faţa instanţei de judecată contravenientul este obligat să-şi dovedească nevinovăţia, fiind astfel încălcată prezumţia de nevinovăţie;– faptul că agentul constatator aplică şi sancţiunea constituie o încălcare a prevederilor constituţionale potrivit cărora justiţia se înfăptuieşte de instanţe;– agentul constatator poate stabili caracterul licit sau ilicit al dobândirii bunurilor de către persoana sancţionată contravenţional, ceea ce reprezintă o încălcare a prezumţiei caracterului licit al dobândirii averii.Judecătoria Timişoara apreciază că excepţia este neîntemeiată. Se arată că dispoziţiile legale criticate nu încalcă prevederile constituţionale invocate.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. În acest sens, invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 19, 21, 23, 24 şi 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată prin Legea nr. 180/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002, cu modificările şi completările ulterioare.Textele legale criticate reglementează condiţiile referitoare la întocmirea şi conţinutul procesului-verbal de contravenţie, modul de aplicare a sancţiunilor contravenţionale, stabilirea despăgubirii, confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţii, precum şi anumite aspecte procedurale la instanţa competentă să soluţioneze plângerea.Prevederile constituţionale invocate în motivarea excepţiei sunt cele ale art. 24 privind dreptul la apărare, ale art. 44 referitoare la dreptul de proprietate privată, ale art. 124 referitoare la înfăptuirea justiţiei şi ale art. 126 privind instanţele judecătoreşti.Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată că textele de lege criticate au mai format obiect al controlului de constituţionalitate. Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 183 din 8 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 17 iunie 2003, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (1) şi art. 34 alin. (1) ca neîntemeiată, reţinând, în esenţă, că „utilizarea de către legiuitor a noţiunii de contravenient (…) nu are semnificaţia unei înfrângeri a prezumţiei de nevinovăţie consacrate de art. 23 alin. (11) din Constituţie”. De asemenea, Curtea a statuat că „din procedura de soluţionare a plângerii împotriva procesului-verbal de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu rezultă răsturnarea sarcinii probei, ci, mai degrabă, exercitarea dreptului la apărare”.Prin Decizia nr. 5 din 15 ianuarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 124 din 15 februarie 2002, Curtea a statuat că dispoziţiile art. 19 alin. (1) nu încalcă dreptul la apărare consacrat de art. 24 alin. (1) din Constituţie, "deoarece textul prevede suficiente garanţii care să împiedice încheierea abuzivă a procesului-verbal fără participarea contravenientului. Astfel, această posibilitate nu intervine decât dacă nu există altă soluţie pentru constatarea contravenţiei săvârşite. Totodată este de observat că dreptul la apărare este consacrat de art. 24 din Constituţie în sfera activităţii judiciare, or constatarea săvârşirii unei contravenţii, deşi poate avea şi consecinţe judiciare, nu se înscrie în acest cadru. De altfel, alin. (2) al art. 24 din Constituţie se referă chiar la «cursul procesului». Pe de altă parte, este de reţinut şi faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 31 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia, care se judecă de instanţa judecătorească, iar în cadrul procesului contravenientul îşi poate angaja avocat şi îşi poate face orice apărare pe care o consideră necesară. De asemenea, conform art. 34 alin. (1) din ordonanţă, în cadrul procesului pot fi administrate probe în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal”.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia pronunţată de Curte prin deciziile menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o sunt valabile şi în prezenta cauză.În legătură cu critica autorului excepţiei referitoare la prevederea aplicării sancţiunii de către agentul constatator, considerăm că aceasta este neîntemeiată. Prevederea legală nu contravine dispoziţiilor art. 124 şi art. 126 din Constituţie, întrucât, potrivit art. 2 alin. (1) din ordonanţă, "Prin legi, ordonanţe sau hotărâri ale Guvernului se pot stabili şi sancţiona contravenţii în toate domeniile de activitate". Totodată, în baza art. 31-36 din aceeaşi ordonanţă, persoana căreia i s-a aplicat sancţiunea contravenţională şi se consideră nedreptăţită are deschis accesul la instanţele de judecată, unde poate contesta modalitatea în care aceasta i-a fost aplicată. În consecinţă, nu se poate susţine că justiţia se înfăptuieşte în afara instanţelor judecătoreşti.În ceea ce priveşte critica referitoare la posibilitatea agentului constatator de a stabili caracterul licit sau ilicit al dobândirii bunurilor de către persoana sancţionată contravenţional, considerăm că este, de asemenea, neîntemeiată. Potrivit prevederilor art. 44 alin. (9) din Constituţie, bunurile destinate, folosite sau rezultate din contravenţii pot fi confiscate în condiţiile legii. Or, art. 24 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, care prevede că persoana împuternicită să aplice sancţiunea dispune şi confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţii, este o aplicare a acestor prevederi constituţionale.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19, 21, 23, 24 şi 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Mihai Valentin Chiţu în Dosarul nr. 14.600/325/2007 al Judecătoriei Timişoara.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 iunie 2008.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Mihai Paul Cotta––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește