DECIZIE nr. 767 din 12 mai 2009

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 lit. i) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorTudorel Toader – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorAntonia Constantin – procurorPatricia Marilena Ionea – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 lit. i) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, excepţie ridicată de Vasile Băbuţ în Dosarul nr. 5.604/97/2007 al Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.La apelul nominal se prezintă personal autorul excepţiei. Lipsesc părţile Primăria Simeria şi primarul oraşului Simeria, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Autorul excepţiei de neconstituţionalitate solicită admiterea acesteia, aşa cum a fost formulată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care arată că art. 56 lit. i) din Codul muncii nu înfrânge principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor, întrucât se aplică în mod egal, fără discriminări, tuturor persoanelor prevăzute de norma de lege şi reprezintă o restrângere a exerciţiului unor drepturi permisă de Constituţie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 26 ianuarie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 5.604/97/2007, Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 lit. i) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii. Excepţia a fost ridicată de Vasile Băbuţ cu prilejul soluţionării recursului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 436/LM/2008, pronunţată de Tribunalul Hunedoara în Dosarul nr. 5.604/97/2007.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că textul de lege criticat este contrar art. 16 alin. (1) şi (2), art. 41 şi 53 din Constituţie. Astfel, arată că, în cazul pedepselor accesorii, suspendarea condiţionată a executării pedepsei atrage şi suspendarea acestor pedepse, în timp ce pedepsele complementare urmează să se execute în continuare, aşa încât se creează un tratament juridic discriminatoriu. De asemenea, consideră că, efect al dispoziţiilor art. 56 lit. i) din Codul muncii, dreptul la muncă este restrâns.Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată, sens în care arată că restrângerea dreptului la muncă este urmare a folosirii funcţiei ocupate în vederea săvârşirii unei fapte penale. De asemenea, faptul că în cazul pedepselor accesorii, suspendarea pedepsei principale atrage suspendarea executării pedepselor accesorii nu are nicio relevanţă în cauză, întrucât, spre deosebire de acestea, care urmează soarta pedepsei principale, pedepsele complementare se execută după executarea pedepsei principale, chiar dacă aceasta a fost suspendată condiţionat pe o anumită perioadă.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că textul de lege criticat este constituţional.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 56 lit. i) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, dispoziţii potrivit cărora „Contractul individual de muncă încetează de drept: […]i) ca urmare a interzicerii exercitării unei profesii sau a unei funcţii, ca măsură de siguranţă ori pedeapsă complementară, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus interdicţia." … Autorul excepţiei consideră că textul de lege criticat este contrar următoarelor texte din Constituţie: art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 41 referitor la dreptul la muncă şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.Examinând excepţia de neconstituţionalitate în raport cu prevederile constituţionale care consacră principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor, Curtea constată că acest principiu are în vedere aplicarea unui tratament juridic egal pentru situaţii egale. Din contră, situaţii diferite justifică şi uneori chiar impun instituirea unor reglementări diferite.În speţă, Curtea constată că regimul juridic al pedepselor complementare este diferit de regimul juridic al pedepselor accesorii. Una dintre diferenţele semnificative vizează perioada executării. Astfel, în timp ce pedepsele accesorii se execută de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate şi până la data terminării executării sau până la data considerării acesteia ca executată (prin graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori prin prescripţia executării), pedepsele complementare se execută după executarea pedepsei închisorii, după graţierea (totală sau parţială) sau după prescripţia pedepsei închisorii. Aceste diferenţe de tratament ţin de raţiunile diferite pe care legiuitorul le-a urmărit prin instituirea acestor pedepse, cele complementare vizând protejarea unor interese generale sau particulare, în conformitate cu prevederile art. 53 din Constituţie, şi ulterior executării pedepsei.În lumina acestor argumente, apare ca evidentă şi netemeinicia criticilor raportate la prevederile constituţionale care consacră dreptul la muncă, mai ales în condiţiile în care prevederile art. 54 lit. i) din Codul muncii prin coroborare cu prevederile art. 64 lit. c) din Codul penal fac trimitere la o funcţie, profesie sau activitate "de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii;".Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 lit. i) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, excepţie ridicată de Vasile Băbuţ în Dosarul nr. 5.604/97/2007 al Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 mai 2009.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Patricia Marilena Ionea–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește