Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 418 din 23 iunie 2010
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum au fost modificate prin art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2010 pentru modificarea art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar
Augustin Zegrean – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorSimona Ricu – procurorDoina Suliman – magistrat-asistent-şefPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, excepţie ridicată de Danina-Maria Cărăgui în Dosarul nr. 6.266/318/2009 al Judecătoriei Târgu Jiu.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza este în stare de judecată.Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, având în vedere jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 7 octombrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 6.266/318/2009, Judecătoria Târgu Jiu a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.Excepţia a fost ridicată de Danina-Maria Cărăgui într-o cauză având ca obiect o contestaţie la executare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2), art. 16, art. 20, art. 21 alin. (1), (2) şi (3), art. 41 alin. (2), art. 47 alin. (1) şi art. 148 alin. (2), precum şi prevederilor art. 6 paragraful 1, art. 14, art. 17 şi art. 18 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece, suspendând "de drept", obstrucţionează acordarea drepturilor salariale prevăzute de lege şi câştigate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.Judecătoria Târgu Jiu apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, întrucât suspendă executarea hotărârilor judecătoreşti având ca obiect creanţe împotriva Guvernului, eşalonând plata drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti devenite executorii până la 31 decembrie 2009.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece "actul normativ contestat, prin prevederea unor plăţi intermediare, garantează punerea în aplicare a hotărârilor într-un termen rezonabil, atât la nivel individual, cât, mai ales, la nivelul ansamblului fenomenului contencios de natură salarială a întreg personalului din sectorul bugetar."Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 18 iunie 2009, astfel cum au fost modificate prin art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2010 pentru modificarea art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 20 mai 2010, dispoziţii care au următorul cuprins:"Art. 1. – (1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:a) în anul 2012 se plăteşte 34% din valoarea titlului executoriu; … b) în anul 2013 se plăteşte 33% din valoarea titlului executoriu; … c) în anul 2014 se plăteşte 33% din valoarea titlului executoriu. … (2) În cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept. … (3) Sumele prevăzute la alin. (1), plătite în temeiul prezentei ordonanţe de urgenţă, se actualizează cu indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică. … (4) În înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţă, prin sectorul bugetar se înţelege autorităţile şi instituţiile publice a căror finanţare se asigură astfel: … a) integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz; … b) din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz; … c) integral din venituri proprii. … Art. 2. – Prin ordin al ordonatorilor principali de credite va fi stabilită procedura de efectuare a plăţii titlurilor executorii, cu respectarea termenelor prevăzute la art. 1.Art. 3. – Plăţile restante la sumele aferente titlurilor executorii aflate sub incidenţa prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 76/2009, şi a prevederilor Ordinului ministrului justiţiei, al ministrului economiei şi finanţelor, al preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, al preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 1.859/C/2.484/26.650/131/3.774/C/2008 privind modalitatea de eşalonare a plăţii sumelor prevăzute în titlurile executorii emise până la intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei se execută cu respectarea prevederilor art. 1 şi 2.”Prevederile invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 15 alin. (2), art. 16, art. 20, art. 21 alin. (1), (2) şi (3), art. 41 alin. (2), art. 47 alin. (1) şi art. 148 alin. (2) din Constituţie, precum şi cele ale art. 6 paragraful 1, art. 14, art. 17 şi art. 18 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 – în forma anterioară modificării aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2010 – plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi salariale stabilite în favoarea personalului bugetar urmau să fie plătite eşalonat începând cu anul 2010, pentru hotărârile devenite executorii până la sfârşitul anului 2009, şi începând cu 2011 pentru cele devenite executorii până la finalul acestui an.Prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 45/2010, s-a amânat plata acestor drepturi salariale câştigate în instanţă, ca urmare a constrângerilor bugetare impuse de situaţia economică actuală, astfel încât, ca urmare a modificărilor aduse prin acest act normativ, plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti, devenite executorii până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se va face astfel: 34% din valoarea titlului executoriu – în anul 2012 şi 33% din valoarea titlului executoriu – în anul 2013, respectiv în anul 2014.Curtea constată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2010, reglementează eşalonarea plăţii unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar. Instituirea acestei măsuri a fost determinată de existenţa unui număr substanţial de cauze având ca obiect acordarea de drepturi salariale, care a condus la o imposibilitate a autorităţii statale de a executa hotărârile judecătoreşti pronunţate deja în această materie, în special în actualul context de criză economică. Adoptarea actului normativ supus controlului de constituţionalitate a fost determinată de circumstanţele excepţionale care au impus instituirea unor măsuri prin care să fie limitată temporar exercitarea drepturilor decurgând din hotărârile judecătoreşti irevocabile pronunţate în materia respectivă, fără ca prin aceasta să se aducă atingere înseşi substanţei acestor drepturi.Pentru a evita devalorizarea sumelor ce fac obiectul titlurilor executorii, ordonanţa de urgenţă prevede că acestea se actualizează cu indicele preţurilor de consum, ceea ce garantează o executare în totalitate a creanţei. Acest mecanism asigură executarea integrală a titlului, acordând totodată statului posibilitatea să identifice resursele financiare necesare achitării acestor sume.Aşa fiind, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 are în vedere rezolvarea unei situaţii extraordinare, prin reglementarea unor măsuri cu caracter temporar şi derogatorii de la dreptul comun în materia executării hotărârilor judecătoreşti. Măsurile instituite urmăresc un scop legitim asigurarea stabilităţii economice a ţării – şi păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere – executarea eşalonată a hotărârilor judecătoreşti în cauză. Totodată, măsurile reglementate au un caracter pozitiv, în sensul că Guvernul recunoaşte obligaţia de plată a autorităţii statale şi se obligă la plata eşalonată a titlurilor executorii, modalitate de executare impusă de situaţia de excepţie pe care o reprezintă, pe de o parte, proporţia deosebit de semnificativă a creanţelor astfel acumulate împotriva statului, şi, pe de altă parte, stabilitatea economică a statului român în actualul context de criză economică naţională şi internaţională.Asupra constituţionalităţii prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, în formă anterioară modificărilor intervenite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2010, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010, şi Decizia nr. 190 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 9 aprilie 2010, statuând că acest act normativ este constituţional.Astfel, Curtea a constatat că nu se poate reţine existenţa niciunei discriminări între debitori, în sensul că statul ca debitor şi-ar aroga mai multe drepturi decât debitorii persoane de drept privat în ceea ce priveşte executarea hotărârilor judecătoreşti. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificată în mod obiectiv şi rezonabil, aceasta însemnând că nu urmăreşte un scop legitim sau nu păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere (în acest sens, a se vedea hotărârile pronunţate în cauzele "Aspecte privind regimul lingvistic în şcolile belgiene" împotriva Belgiei, 1968, Marckx împotriva Belgiei, 1979, Rasmussen împotriva Danemarcei, 1984, Abdulaziz, Cabales şi Balkandali împotriva Regatului Unit, 1985, Gaygusuz împotriva Austriei, 1996, Larkos împotriva Cipru 1999, Bocancea şi alţii împotriva Moldovei, 2004). Totodată, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, statele beneficiază de o anumită marjă de apreciere în a decide dacă şi în ce măsură diferenţele între diversele situaţii similare justifică un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variază în funcţie de anumite circumstanţe, de domeniu şi de context (în acest sens, a se vedea hotărârile pronunţate în cauzele "Aspecte privind regimul lingvistic în şcolile belgiene" împotriva Belgiei, 1968, Gaygusuz împotriva Austriei, 1986, Bocancea şi alţii împotriva Moldovei, 2004).Or, în cauza de faţă, măsura contestată urmăreşte un scop legitim – asigurarea stabilităţii economice a ţării – şi păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere – executarea eşalonată a hotărârilor judecătoreşti în cauză. Astfel, situaţia particulară ivită şi motivată prin existenţa unei situaţii extraordinare este una care reclamă o diferenţă evidentă de tratament juridic.Având în vedere cele de mai sus, Curtea apreciază că nu poate fi reţinută încălcarea prevederilor constituţionale şi convenţionale invocate în prezenta cauză.Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum au fost modificate prin art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2010 pentru modificarea art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, excepţie ridicată de Danina-Maria Cărăgui în Dosarul nr. 6.266/318/2009 al Judecătoriei Târgu Jiu.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 iunie 2010.PREŞEDINTE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent-şef,Doina Suliman––