DECIZIE nr. 763 din 31 octombrie 2006

referitoare la excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 83 alin. (3), art. 84 alin. (2) şi ale art. 85 alin. (1) teza finala din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strainilor în România



Ioan Vida – presedinteAspazia Cojocaru – judecatorAcsinte Gaspar – judecatorKozsokar Gabor – judecatorPetre Ninosu – judecatorIon Predescu – judecatorSerban Viorel Stanoiu – judecatorTudorel Toader – judecatorIon Tiuca – procurorClaudia-Margareta Krupenschi – magistrat-asistentPe rol se afla solutionarea excepţiei de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 83 alin. (3), art. 84 alin. (2) şi ale art. 85 alin. (1) teza finala din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strainilor în România, excepţie ridicata de Andreica Ogutcu Mahmut în Dosarul nr. 1.568/2/2006 al Curtii de Apel Bucureşti – Sectia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.Dezbaterile au avut loc în sedinta publică din 26 octombrie 2006 şi au fost consemnate în incheierea din acea data, când, la solicitarea reprezentantului legal al autorului excepţiei, Curtea a dispus amanarea pronuntarii la data de 31 octombrie 2006, în vederea depunerii de note scrise suplimentare în susţinerea excepţiei de neconstitutionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrarile dosarului, retine urmatoarele:Prin Incheierea din 2 martie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 1.568/2/2006, Curtea de Apel Bucureşti – Sectia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 83 alin. (3), art. 84 alin. (2) şi ale art. 85 alin. (1) teza finala din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strainilor în România. Excepţia a fost ridicata de Andreica Ogutcu Mahmut intr-o cauza privind contestarea unei ordonante emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti prin care acesta a fost declarat persoana indezirabila pe teritoriul României, pe o perioadă de 15 ani.În motivarea excepţiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine, în esenta, ca, pe de o parte, dispozitiile art. 83 alin. (3) şi ale art. 84 alin. (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 contravin prevederilor art. 21 alin. (1) şi (2) şi celor din art. 24 din Constitutie, precum şi ale art. 6 din Convenţia pentru apararea drepturilor omului şi a libertatilor fundamentale, raportat la art. 11 alin. (1) şi (2) şi art. 20 alin. (1) din Constitutia României, iar, pe de altă parte, art. 85 alin. (1) teza finala din aceeasi ordonanţa încalcă prevederile art. 129 din Legea fundamentala.Potrivit textelor de lege criticate, ordonanţa procurorului de declarare a strainului ca indezirabil nu se motiveaza în ipoteza în care măsura dispusa se intemeiaza pe ratiuni de siguranţă naţionala, iar motivele care au stat la baza luării unei asemenea măsuri nu i se aduc la cunoştinţa, ceea ce, în opinia autorului excepţiei, echivaleaza cu ingradirea accesului liber la justiţie, consacrat de art. 21 din Constitutie. Ingradirea consta în aceea ca instanţa investita cu solutionarea contestaţiei împotriva respectivei ordonante "nu este în măsura sa cenzureze legalitatea declararii ca indezirabil", controlul judecătoresc devenind astfel "strict formal, lipsit de continut". De asemenea, considera ca, în lipsa cunoasterii datelor şi informaţiilor ce au determinat luarea masurii, persoana declarata indezirabila nu are posibilitatea să le dovedeasca netemeinicia sau sa propuna administrarea de probe pertinente, astfel ca se încalcă şi dreptul la aparare, prevăzut de art. 24 din Constitutie, precum şi principiul "egalitatii de arme", reglementat de art. 6 din Convenţia pentru apararea drepturilor omului şi a libertatilor fundamentale.Cat priveste art. 85 alin. (1) din ordonanţa, care stabileste caracterul definitiv şi irevocabil al hotărârii prin care s-a solutionat plangerea împotriva ordonantei de declarare a strainului ca indezirabil, se sustine ca este contrar prevederilor art. 129 din Constitutie, referitoare la folosirea cailor de atac.Curtea de Apel Bucureşti – Sectia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal apreciaza ca excepţia de neconstitutionalitate este neintemeiata. Prevederile art. 83 alin. (3) şi ale art. 84 alin. (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 permit accesul la justiţie în condiţiile în care, potrivit art. 53 alin. (1) din Constitutie, exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrans în cazul apararii securitatii naţionale. De asemenea, nicio prevedere constituţională sau conventionala nu stabileste principiul dublului grad de jurisdictie, accesul la justiţie neincluzand şi acest principiu. În consecinţa, dispozitiile de lege criticate nu contravin normelor constitutionale şi convenţionale pretins a fi incalcate.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstitutionalitate invocata.Guvernul apreciaza ca excepţia este neintemeiata, invocand, în acest sens, jurisprudenta Curtii Constitutionale în materie. În esenta, se arata ca dispozitiile legale criticate conţin unele limitari de drepturi, care se impun însă pentru apararea sigurantei naţionale şi a ordinii publice, fiind în concordanta cu art. 31 alin. (3) şi art. 53 din Constitutie, referitoare la dreptul la informatie şi, respectiv, restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati. Mai mult, art. 84 alin. (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 nu contravine accesului liber la justiţie, deoarece, în temeiul art. 85 alin. (1) din acelasi act normativ, ordonanţa procurorului de declarare a strainului ca indezirabil poate fi atacata la Curtea de Apel Bucureşti. De asemenea, potrivit art. 129 din Constitutie, caile de atac pot fi exercitate în condiţiile legii, legiuitorul putand opta „în mod suveran, în considerarea naturii, importantei şi a particularitatilor diferitelor cauze supuse judecatii, cu privire la gradele de jurisdictie ce urmeaza a fi parcurse şi cu privire la numărul şi natura cailor de atac ce pot fi exercitate de părţile interesate nemultumite”.Avocatul Poporului apreciaza ca textele de lege criticate sunt constitutionale. Acestea nu ingradesc dreptul de acces la instanţa şi nici nu aduc atingere garantiilor procesuale care condiţioneaza un proces echitabil, intrucat accesul liber la justiţie nu impune şi accesul la toate structurile judecătorești, la toate mijloacele de infaptuire a justiţiei şi nici la toate caile de atac prevăzute pentru diferite cauze. Mai mult, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a retinut în jurisprudenta sa (cauza Maaouia contra Frantei) ca deciziile privind intrarea, sederea şi expulzarea strainilor nu privesc drepturile şi oblibaţiile civile ale reclamantului şi nici acuzatii de natura penala, în sensul art. 6 alin. 1 din Convenţia pentru apararea drepturilor omului şi a libertatilor fundamentale. Cat priveste pretinsa neconstitutionalitate a textelor de lege criticate faţă de art. 24 din Legea fundamentala, referitor la dreptul la aparare, se arata ca acestea nu afectează dreptul părţilor de a fi asistate în tot cursul procesului de un avocat. De asemenea, art. 85 alin. (1) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 este în deplina concordanta cu art. 129 din Constitutie, dreptul la folosirea cailor de atac fiind exercitat numai în condiţiile legii, în functie de modalitatile şi condiţiile reglementate de legiuitorul suveran.Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstitutionalitate.CURTEA,examinand incheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecatorul-raportor, sustinerile părţii prezente, concluziile procurorului, ca reprezentant al Ministerului Public, şi dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizata şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze excepţia de neconstitutionalitate.Obiectul excepţiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 83 alin. (3), art. 84 alin. (2) şi ale art. 85 alin. (1) teza finala din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strainilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 8 martie 2004, care au urmatorul cuprins:Art. 83 alin. (3) – Declararea ca indezirabil: "(3) Procurorul se pronunţă, prin ordonanţa motivata, în termen de 5 zile de la primirea propunerii formulate în condiţiile alin. (2) şi, în cazul aprobării acesteia, transmite ordonanţa de declarare ca indezirabil la Autoritatea pentru straini pentru a fi pusa în executare. Atunci când declararea strainului ca indezirabil se intemeiaza pe ratiuni de siguranţă naţionala, în conţinutul ordonantei nu vor fi menţionate motivele care stau la baza acestei decizii."Art. 84 alin. (2) – Aducerea la cunoştinţa strainului a masurii de declarare ca indezirabil: "(2) Comunicarea datelor şi informaţiilor care constituie motivele ce au stat la baza deciziei de declarare ca indezirabil pentru ratiuni de siguranţă naţionala se poate face numai în condiţiile stabilite şi către destinatarii în mod expres prevăzuţi de actele normative care reglementeaza regimul activităţilor referitoare la siguranţa naţionala şi protejarea informaţiilor clasificate. Asemenea date şi informaţii nu pot fi, sub nicio forma, direct sau indirect, aduse la cunoştinţa strainului declarat indezirabil."Art. 85 alin. (1) teza finala – Contestarea ordonantei de declarare ca indezirabil a strainului: "(1) Hotărârea este definitivă şi irevocabila."Autorul excepţiei invoca incalcarea prevederilor constitutionale ale art. 21 alin. (1) şi (2) privind "Accesul liber la justiţie", art. 24 – "Dreptul la aparare" şi ale art. 129 – "Folosirea cailor de atac", precum şi, prin raportarea la art. 11 alin. (1) şi (2) – "Dreptul international şi dreptul intern", art. 20 alin. (1) – "Tratatele internationale privind drepturile omului", nerespectarea art. 6 din Convenţia pentru apararea drepturilor omului şi a libertatilor fundamentale, privind "Dreptul la un proces echitabil".Analizand excepţia de neconstitutionalitate ridicata, Curtea retine urmatoarele:I. Dispozitiile art. 83 alin. (3) şi ale art. 84 alin. (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strainilor în România stabilesc, pentru ratiuni de siguranţă naţionala, interdictia aducerii la cunoştinţa strainului declarat persoana indezirabila a datelor şi informaţiilor ce au stat la baza acestei măsuri, ceea ce, în opinia autorului excepţiei, contravine dreptului la aparare, drept fundamental consacrat de art. 24 din Constitutie, precum şi principiului „egalitatii de arme”, cuprins în art. 6 din Convenţia pentru apararea drepturilor omului şi a libertatilor fundamentale.Examinand aceste sustineri şi textele de lege criticate, Curtea constata ca art. 83 alin. (3) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strainilor în România stabileste regula potrivit careia „procurorul se pronunţă, prin ordonanţa motivata”, asupra propunerii formulate de Autoritatea pentru straini sau de alte institutii competente în domeniu, de declarare a strainului ca indezirabil şi, doar în cazul în care „declararea strainului ca indezirabil se intemeiaza pe ratiuni de siguranţă naţionala, în conţinutul ordonantei nu vor fi menţionate motivele care stau la baza acestei decizii”. Chiar şi pentru aceasta ultima dispoziţie, alin. (2) al art. 84, criticat, de asemenea, ca fiind neconstitutional, prevede că datele şi informaţiile care au stat la baza unei astfel de decizii se comunică „numai în condiţiile stabilite şi către destinatarii în mod expres prevăzuţi de actele normative care reglementeaza regimul activităţilor referitoare la siguranţa naţionala şi protejarea informaţiilor clasificate”, ele neputand fi „sub nicio forma, direct sau indirect, aduse la cunoştinţa strainului declarat indezirabil”. Curtea Europeana a Drepturilor Omului a retinut ca, pentru ratiuni de siguranţă naţionala, dreptul la aparare poate fi restrans, atât timp cat este garantat accesul liber la justiţie, astfel încât o instanţa de judecată să poată cunoaste şi aprecia motivele pentru care autorităţile publice ale statului au dispus masurile concrete (Cauza Fitt împotriva Marii Britanii, 2000). Curtea Constituţională constata, de asemenea, ca alin. (1) al art. 83 stabileste ca declararea ca indezirabil „constituie o măsura administrativa de autoritate, dispusa împotriva unui strain care a desfăşurat, desfăşoară ori exista indicii temeinice ca intenţionează sa desfasoare activităţi de natura sa puna în pericol siguranţa naţionala sau ordinea publică”. Or, din coroborarea dispoziţiilor constitutionale ale art. 31 alin. (3), potrivit cărora „Dreptul la informatie nu trebuie să prejudicieze […] securitatea naţionala” cu cele ale art. 53 alin. (1) privind posibilitatea restrangerii, numai prin lege şi dacă se impune, pentru „[…] apararea securitatii naţionale […]”, a exercitiului unui drept sau al unor libertati, rezultă ca dispozitiile art. 83 alin. (3) şi ale art. 84 alin. (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 stabilesc chiar asemenea măsuri specifice de protejare a securitatii naţionale şi a altor valori supreme consacrate în art. 1 din Legea fundamentala. De altfel, dreptul statelor de a-şi proteja securitatea naţionala prin măsuri specifice, asupra cărora au o marja larga de apreciere, este consacrat şi unanim recunoscut la nivelul Convenţiei pentru apararea drepturilor omului şi a libertatilor fundamentale. În acest sens, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a decis în mod constant, în lumina art. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţie, ca statele au, „pe temeiul unui principiu de drept international public bine stabilit şi fără prejudicierea angajamentelor asumate prin tratate internationale, inclusiv Convenţia, dreptul de a controla intrarea, sederea şi indepartarea nenationalilor de pe teritoriile lor” (Cauza Chahal împotriva Marii Britanii, Hotărârea din 15 noiembrie 1996). Mai mult, paragraful 2 al art. 1 din acelasi protocol dispune ca garantiile procedurale în cazul expulzarilor de straini pot sa nu fie respectate atunci când expulzarea este necesară în interesul ordinii publice sau se intemeiaza pe motive de securitate naţionala. Curtea Constituţională considera, de principiu, ca în cazul unor ratiuni imperioase de securitate naţionala pot fi luate măsuri de indepartare a strainilor de pe teritoriul statului, fără ca motivele concrete ale unei asemenea măsuri să-i fie aduse la cunoştinţa strainului. De altfel, ordonanţa procurorului de declarare ca indezirabil a strainului contine suficiente elemente care să-i confere acestuia posibilitatea de a-şi formula apararile în justiţie, în raport de menţiunile pe care le contine: „a desfăşurat, desfăşoară şi exista indicii temeinice ca intenţionează sa desfasoare activităţi de natura sa puna în pericol securitatea naţionala”.Curtea Constituţională constata, de asemenea, ca prevederea cuprinsa în art. 84 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă criticata, potrivit careia datele şi informaţiile pe care s-a intemeiat decizia de declarare ca indezirabil pentru ratiuni de siguranţă naţionala nu pot fi aduse la cunoştinţa strainului vizat de această măsură, nu-l priveaza de exercitarea, în condiţiile legii, a dreptului de acces liber la justiţie şi a dreptului la aparare. Aceasta, deoarece, potrivit art. 85 din actul normativ criticat, ordonanţa de declarare a strainului ca indezirabil poate fi atacata la Curtea de Apel Bucureşti. Or, prezenta excepţie de neconstitutionalitate a fost ridicata tocmai în faţa acestei instante de judecată, autorul sau beneficiind, asadar, de toate garantiile procesuale specifice unui proces echitabil intr-o societate democratica.Critica autorului excepţiei de neconstitutionalitate, prin care sustine ca art. 83 alin. (3) din ordonanţa ingradeste accesul liber la justiţie, prin aceea ca, neavand posibilitatea sa cunoasca motivele ce au stat la baza luării masurii de declarare ca indezirabil, "instanţa nu este în măsura sa cenzureze legalitatea declararii ca indezirabil", controlul judecătoresc fiind "unul strict formal", este neintemeiata, intrucat, potrivit art. 84 alin. (2) din aceeasi ordonanţa, interdictia mentionata în text îl vizeaza doar pe strainul declarat indezirabil, nu şi instanţa de judecată. De altfel, nimic nu-l împiedica pe strain ca în faţa instanţei să-şi prezinte şi să-şi sustina considerentele care pledeaza împotriva masurii de indepartare de pe teritoriul statului. Codul de procedură civila reglementeaza modalitatea de propunere, incuviintare şi administrare a probelor, precum şi principiul potrivit caruia instanţa solutioneaza o cauza în baza propriei sale convingeri, formata cu luarea în considerare a ansamblului de probe administrate.II. În ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate a art. 85 alin. (1) teza finala din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 194/2002, potrivit careia, prin conferirea caracterului definitiv şi irevocabil al hotărârii prin care s-a solutionat plangerea împotriva ordonantei procurorului de declarare a strainului ca indezirabil, se încalcă principiul dublului grad de jurisdictie, astfel cum acesta rezultă din prevederile art. 129 din Constitutie referitoare la folosirea cailor de atac, Curtea constata ca este neintemeiata. Potrivit art. 126 alin. (2) din Constitutie, competenţa instanţelor judecătorești şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, legiuitorul fiind suveran ca, pentru situaţii diferite, în mod obiectiv şi rational, sa instituie reguli de procedura speciale, fără a încalcă astfel drepturile constitutionale ale părţilor. Necesitatea solutionarii cu celeritate a cauzelor privind statutul strainilor sau al refugiatilor izvoraste din specificul acestor litigii şi justifica, totodata, adoptarea unor norme speciale de procedura în ceea ce priveste caile legale de atac sau termenele în care acestea se pot exercita sau trebuie solutionate. Mai mult, Curtea Constituţională a statuat în mod constant ca accesul liber la justiţie nu echivaleaza cu parcurgerea tuturor etapelor procedurale existente la un moment dat în dreptul intern. De altfel, nicio prevedere din Convenţia pentru apararea drepturilor omului şi a libertatilor fundamentale nu instituie obligativitatea dublului grad de jurisdictie intr-o altfel de procedura decat în materie penala.Cat priveste invocarea art. 6 din Convenţia pentru apararea drepturilor omului şi a libertatilor fundamentale, Curtea constata ca, în lumina jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului (cauza Lupsa împotriva României, 2006), dispozitiile acestui text, fiind aplicabile drepturilor şi obligaţiilor civile ale reclamantului sau acuzatiilor de natura penala, nu privesc şi "deciziile privind intrarea, sederea şi expulzarea strainilor", astfel că nu sunt incidente în cauza.III. În sprijinul argumentelor formulate în motivarea excepţiei de neconstitutionalitate, autorul acesteia invoca deciziile Curtii Europene a Drepturilor Omului pronuntate în cauza Lupsa împotriva României, 2006, respectiv cauza Kaya împotriva României, 2006, prin care statul român a fost condamnat pentru incalcarea art. 8 din Convenţia pentru apararea drepturilor omului şi a libertatilor fundamentale, privind "Dreptul la respectarea vietii private şi de familie", precum şi a art. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţie, referitor la "Garantii procedurale în cazul expulzarilor de straini".Curtea Constituţională retine ca litigiile deduse judecatii instanţei europene de contencios al drepturilor omului priveau procedura de declarare a strainului ca indezirabil, prevăzută de dispozitiile art. 81-85 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strainilor în România. Analizand atât textele de lege aplicabile, cat şi circumstantele de fapt specifice spetelor, Curtea Europeana a Drepturilor Omului „acorda importanţa faptului ca Curtea de Apel Bucureşti s-a limitat la un examen pur formal al hotărârii Parchetului. În aceasta privinta, ea constata ca Parchetul nu a oferit Curtii de Apel nicio precizare în privinta faptelor atribuite reclamantului şi ca aceasta din urma nu a mers dincolo de afirmatiile Parchetului pentru a verifica dacă reclamantul prezenta intr-adevar un pericol pentru siguranţa naţionala sau pentru ordinea publică.” Intrucat reclamantii nu au beneficiat nici în faţa autorităţilor administrative, nici în faţa Curtii de Apel Bucureşti de gradul minim de protecţie împotriva arbitrariului autorităţilor, Curtea Europeana a conchis ca ingerinta în viaţa lor privată nu era prevăzută de o „lege” care să răspundă cerințelor Convenţiei şi, în consecinţa, a declarat incalcarea art. 8 din aceasta.Curtea Constituţională retine ca, spre deosebire de instanţa europeana, ea nu procedeaza la examinarea în fond a elementelor de fapt ce au generat cauza, atunci când este investita cu solutionarea unei excepţii de neconstitutionalitate. Atribuţii precum interpretarea şi aplicarea corecta a legii revin în exclusivitate instanţelor de judecată, care, de asemenea, sunt investite, potrivit legii, cu solutionarea cailor de atac împotriva unor acte administrative ori jurisdictionale pretins a fi nelegale. Ar fi contrar ratiunii şi competentei legale ale Curtii Constitutionale ca ea sa exercite atribuţii de control în ceea ce priveste legalitatea actelor şi a masurilor procedurale adoptate de un organ sau o autoritate publică, precum şi asupra interpretarii şi aplicarii legilor de către instantele de drept comun. Asa fiind, Curtea Constituţională nu poate retine astfel de critici cu prilejul examinarii şi solutionarii unei excepţii de neconstitutionalitate.Mai mult, chiar în cuprinsul notelor scrise formulate în susţinerea excepţiei de neconstitutionalitate şi depuse la dosarul cauzei, autorul acesteia afirma ca "tocmai din analizarea modului în care autorităţile române au înţeles să aplice şi sa interpreteze art. 83 alin. (3), art. 84 alin. (2) şi art. 85 alin. (1) teza finala din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 a concluzionat Curtea Europeana a Drepturilor Omului ca acestea produc o violare a art. 8 din Convenţia pentru apararea drepturilor omului şi a libertatilor fundamentale şi a art. 1 din Protocolul nr. 7 al aceleiasi conventii”, precum şi ca „neincluderea în cuprinsul ordonantei prin care procurorul declara indezirabila o persoană pe teritoriul României a motivelor ce au stat la baza a fost interpretata şi aplicata de Ministerul Public ca o exonerare de obligaţia de a motiva o astfel de decizie.”Faţa de aceste sustineri, Curtea considera ca atât interpretarea continutului unor norme juridice, ca faza indispensabila procesului de aplicare a legii la situaţiile de fapt deduse judecatii, cat şi aprecierea, în speta, a legalităţii activităţii desfăşurate de organele abilitate în domeniu sunt de competenţa exclusiva a instanţelor judecătorești.Asa cum s-a aratat, textele de lege criticate ca fiind neconstitutionale nu prevad in terminis interdictia accesului la datele şi informaţiile ce au stat la baza deciziei de declarare a strainului ca indezirabil în ceea ce priveste instanţa de judecată competenţa a solutiona contestaţia împotriva ordonantei procurorului, ci ea se referă exclusiv la strainul vizat de măsura în cauza. Curtea constata, în acest sens, ca, potrivit Legii nr. 182/2002 privind protectia informaţiilor clasificate, judecatorul are acces la documente pe diferite niveluri de secretizare, în condiţiile şi cu respectarea procedurilor specifice stabilite prin acest act normativ. Prin urmare, prin aplicarea corecta a legislaţiei în materie, exercitarea efectiva şi concreta a dreptului de acces liber la instanţa şi a dreptului la aparare este asigurata potrivit exigentelor normelor constitutionale şi convenţionale invocate, riscul de arbitrariu din partea autorităţilor administrative fiind, totodata, inlaturat.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,CURTEA CONSTITUTIONALAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 83 alin. (3), art. 84 alin. (2) şi ale art. 85 alin. (1) teza finala din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strainilor în România, excepţie ridicata de Andreica Ogutcu Mahmut în Dosarul nr. 1.568/2/2006 al Curtii de Apel Bucureşti – Sectia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în sedinta publică din data de 31 octombrie 2006.PRESEDINTELE CURTIICONSTITUTIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Claudia-Margareta Krupenschi–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește