DECIZIE nr. 762 din 7 iunie 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 1 şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorTudorel Toader – judecătorSimina Gagu – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. I şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, excepţie ridicată, din oficiu, de Tribunalul Bucureşti – Secţia a III-a civilă în Dosarul nr. 27.870/3/2009 şi care formează obiectul Dosarului nr. 3.880D/2010 al Curţii Constituţionale.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că partea Aristide Buzuloiu a depus la dosar note scrise prin care, în esenţă, formulează precizări privind desfăşurarea judecăţii şi hotărârea instanţei de fond, precum şi motivele de recurs împotriva acesteia.Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 3.881D-3.884D/2010 şi nr. 3.954D/2010, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată, din oficiu, de Tribunalul Bucureşti – Secţia a III-a civilă în dosarele nr. 15.524/3/2010, nr. 6.603/3/2010, nr. 3.328/3/2010 şi nr. 26.160/3/2010, precum şi de Ioan Adrian Băltăreţu şi NicolaeMarius Băltăreţu în Dosarul nr. 419/97/2010 al Tribunalului Hunedoara – Secţia civilă.La apelul nominal răspunde personal partea Dionisie Dărău şi, pentru partea Mihai Gheorghe Ştefănescu, avocatul Anelis-Vanina Istrăţescu, cu delegaţie depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 3.880D-3.884D/2010 şi nr. 3.954D/2010, având în vedere că acestea au obiect identic.Partea Dionisie Dărău şi reprezentantul părţii Mihai Gheorghe Ştefănescu sunt de acord cu măsura conexării dosarelor.Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condiţiile conexării dosarelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 3.881D-3.884D/2010 şi nr. 3.954D/2010, la Dosarul nr. 3.880D/2010, care este primul înregistrat. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul părţii prezente Dionisie Dărău, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. Avocatul părţii Gheorghe Mihai Ştefănescu solicită admiterea criticii de neconstituţionalitate şi arată că aceleaşi raţiuni care au stat la baza pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1.354/2010 subzistă şi în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate invocată, din oficiu, de Tribunalul Bucureşti – Secţia a III-a civilă.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca devenită inadmisibilă, deoarece, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.354/2010, textele de lege criticate au fost declarate neconstituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin încheierile din 2 septembrie 2010, pronunţate în dosarele nr. 27.870/3/2009, nr. 15.524/3/2010, nr. 6.603/3/2010, nr. 3.328/3/2010 şi nr. 26.160/3/2010, Tribunalul Bucureşti – Secţia a III-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente.Excepţia a fost ridicată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a III-a civilă, din oficiu, în cauze civile având ca obiect pretenţii în temeiul Legii nr. 221/2009.Prin Încheierea din 17 septembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 419/97/2010, Tribunalul Hunedoara – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente.Excepţia a fost ridicată de Ioan Adrian Băltăreţu şi Nicolae-Marius Băltăreţu într-o cauză civilă având ca obiect pretenţii în temeiul Legii nr. 221/2009.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, prin care a fost plafonat cuantumul despăgubirilor pentru prejudiciile morale suferite, restrânge dreptul stabilit de Legea nr. 221/2009 şi încalcă regula constituţională prevăzută de art. 52 în ceea ce priveşte acoperirea integrală a prejudiciului. Cuantificarea prejudiciului moral rezultat din condamnarea pe motive politice sau supunerea la măsuri administrative este obligaţia şi atributul exclusiv al justiţiei, instanţa de judecată fiind suverană ca, după administrarea probatoriului adecvat, să statueze în echitate asupra sumelor acordate. Intervenţia legiuitorului printr-o modificare legislativă adoptată pe parcursul unui litigiu poate fi apreciată ca un obstacol de drept pentru una din părţi, mai ales prin aceea că reprezintă un element de imprevizibilitate, ce aduce atingere dreptului substanţial dedus judecăţii. Invocând aspecte din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, Tribunalul Bucureşti – Secţia a III-a civilă arată că limitarea sumelor acordate cu titlu de despăgubire este de natură a favoriza poziţia procesuală a statului, în calitate de pârât în cauzele deduse judecăţii, ceea ce afectează justul echilibru care trebuie să existe între reclamant şi pârât. Prin plafonarea despăgubirilor pe considerentul „impactului asupra bugetului”, se încalcă astfel dreptul la un proces echitabil, precum şi regulile fundamentale privind înfăptuirea justiţiei, în special independenţa judecătorilor.De asemenea, dispoziţia tranzitorie cuprinsă în art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 contravine principiului neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, şi generează discriminări în cadrul aceleiaşi categorii de persoane, în funcţie de existenţa sau inexistenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive, fără a fi respectat raportul rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit. Astfel, există persoane care au obţinut deja despăgubiri, în temeiul Legii nr. 221/2009, nemodificată, iar persoanele care au obţinut în primă instanţă despăgubiri sau vor introduce în viitor acţiuni similare vor obţine despăgubiri plafonate în raport cu cele deja acordate până la momentul intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010.Totodată, consideră că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 a fost adoptată cu încălcarea interdicţiilor privind modificarea Legii nr. 221/2009, lege organică.Tribunalul Hunedoara – Secţia civilă îşi exprimă opinia în sensul că excepţia de neconstituţionalitate invocată este întemeiată, deoarece excedează competenţei executivului cuantificarea unor drepturi fundamentale, iar prin introducerea unor plafoane privind despăgubirile ce pot fi acordate pentru prejudiciul moral, se lipseşte de eficienţă puterea de apreciere a instanţei judecătoreşti. Prin dispoziţiile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 se instituie un regim discriminatoriu între persoanele care au obţinut deja hotărâri definitive, conform cărora statul român a fost obligat la plata unor despăgubiri într-un cuantum mult mai mare decât cel stabilit prin ordonanţă, şi persoanele îndreptăţite care vor introduce, în viitor, cereri de chemare în judecată şi care vor beneficia doar de o despăgubire limitată la anumite sume.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse de partea Aristide Buzuloiu la Dosarul nr. 3.880D/2010, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.În ceea ce priveşte obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că, deşi, potrivit încheierilor de sesizare, acesta îl constituie dispoziţiile art. I şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, ordonanţă publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 1 iulie 2010, în realitate, autorii excepţiei critică doar dispoziţiile art. I pct. 1 şi art. II din această ordonanţă de urgenţă, astfel că instanţa constituţională urmează să se pronunţe numai asupra acestor prevederi de lege, care au următorul cuprins:– Art. I pct. 1: "Art. I. – Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 5 alineatul (1), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:«a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la:1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic;2. 5.000 de euro pentru soţul/soţia şi descendenţii de gradul I;3. 2.500 de euro pentru descendenţii de gradul al II-lea;».";– Art. II: "Art. II. – Dispoziţiile Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, astfel cum au fost modificate şi completate prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se aplică proceselor şi cererilor pentru a căror soluţionare nu a fost pronunţată o hotărâre judecătorească definitivă până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.”În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, textele legale criticate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, ale art. 115 privind delegarea legislativă şi ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei, precum şi prevederile art. 6 paragraful 1 şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil şi interzicerea discriminării, ale art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţie, privind dreptul la respectarea bunurilor, şi ale art. 1 din Protocolul adiţional nr. 12 la Convenţie, privind interzicerea generală a discriminării.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 1.354 din 20 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. I pct. 1 şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 sunt neconstituţionale. În acest sens, Curtea a reţinut că dispoziţiile legale criticate instituie o inechitate, fără o motivare temeinică, obiectivă şi raţională, deşi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 este motivată de urgenţa şi necesitatea reglementării „unor măsuri pentru instituirea unui regim echitabil în acordarea despăgubirilor privind condamnările cu caracter politic pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989”.Totodată, Curtea a observat că tratamentul juridic diferit aplicat persoanelor care solicită despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare este determinat de celeritatea cu care a fost soluţionată cererea de către instanţele de judecată, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive. Tratamentul juridic diferenţiat aplicat celor care se consideră îndreptăţiţi la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea politică, în funcţie de momentul în care hotărârea pronunţată de instanţă privind dreptul la despăgubiri rămâne definitivă, afectează drepturile persoanelor care nu deţineau o hotărâre definitivă la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010.În consecinţă, Curtea a constatat că dispoziţiile art. I pct. 1 şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie privind egalitatea în drepturi.De asemenea, Curtea a constatat că prevederile legale criticate încalcă şi principiul neretroactivităţii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie, în sensul că se aplică inclusiv situaţiilor în care există o hotărâre judecătorească pronunţată în primă instanţă, care, deşi nedefinitivă, poate fi legală şi temeinică prin raportare la legislaţia aflată în vigoare la data pronunţării acesteia. Astfel, la data introducerii cererii de chemare în judecată, sub imperiul Legii nr. 221/2009, nemodificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, s-a născut un drept la acţiune pentru a solicita despăgubiri neplafonate sub aspectul întinderii, iar Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 nu constituie norme de procedură pentru a se invoca principiul aplicării sale imediate, ci reprezintă un act normativ cu dispoziţii de drept material, astfel că legea aflată în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată este aplicabilă pe tot parcursul procesului.Pe de altă parte, Curtea a constatat că dispoziţiile art. I pct. 1 şi art. II ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 înfrâng şi prevederile art. 115 alin. (6) din Constituţie, deoarece este afectat un drept fundamental – egalitatea în drepturi a cetăţenilor, consfinţit prin art. 16 alin. (1) din Constituţie.Având în vedere argumentele expuse, Curtea a observat că nerespectarea acestor norme constituţionale atrage şi înfrângerea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), potrivit cărora, "în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie".În aceste condiţii, Curtea constată că, în prezenta cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale”.Reţinând că acest caz de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate a intervenit după sesizarea Curţii, excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 1 şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, excepţie ridicată, din oficiu, de Tribunalul Bucureşti – Secţia a III-a civilă în dosarele nr. 27.870/3/2009, nr. 15.524/3/2010, nr. 6.603/3/2010, nr. 3.328/3/2010 şi nr. 26.160/3/2010, precum şi de Ioan Adrian Băltăreţu şi Nicolae-Marius Băltăreţu în Dosarul nr. 419/97/2010 al Tribunalului Hunedoara – Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 iunie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Simina Gagu________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește