DECIZIE nr. 762 din 31 octombrie 2006

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorTudorel Toader – judecătorAntonia Constantin – procurorClaudia-Margareta Krupenschi – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie ridicată de Muhand Mamon El Zoubir Abdelrahman în Dosarul nr. 635/302/2006 (636/2006) al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 19 octombrie 2006 şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când, la solicitarea reprezentantului legal al autorului excepţiei, Curtea a dispus amânarea pronunţării la 26 octombrie 2006 şi apoi, datorită imposibilităţii constituirii legale a completului de judecată, la data de 31 octombrie 2006.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 4 aprilie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 635/302/2006 (636/2006), Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România. Excepţia a fost ridicată de Muhand Mamon El Zoubir Abdelrahman într-o cauză având drept obiect soluţionarea unei plângeri împotriva hotărârii prin care Oficiul Naţional pentru Refugiaţi i-a respins acestuia cererea de recunoaştere a statutului de refugiat.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia, invocând art. 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie, susţine că Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 „este neconstituţională în raport cu situaţia unui cetăţean sudanez care urmează să fie returnat într-o ţară aflată în conflict armat”. Chiar dacă se recunoaşte posibilitatea legiuitorului de a impune anumite cerinţe de formă pentru acordarea protecţiei umanitare, consideră că, totuşi, aceste condiţionări nu trebuie să aducă atingere substanţei dreptului sau să-l lipsească de efectivitate. Or, în speţă este vorba despre protejarea dreptului la viaţă, aşa cum acesta se reflectă şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Ordonanţa criticată nu poate fi apreciată ca neconstituţională, din moment ce chiar prin această reglementare legală se acordă posibilitatea unui petent de a obţine o formă de protecţie în România. În plus, actul normativ criticat stabileşte şi o serie de drepturi şi beneficii pentru solicitanţii de azil, astfel că nu se poate susţine încălcarea dreptului la viaţă sau îngrădirea altor libertăţi ori interese legitime.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Textele criticate nu conţin interdicţii pentru persoanele interesate de a se adresa instanţelor judecătoreşti şi de a se folosi de toate garanţiile procesuale care condiţionează, într-o societate democratică, procesul echitabil şi în acest sens sunt indicate dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi ale art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000. Totodată, actul normativ criticat nu contravine prevederilor constituţionale ale art. 22 prin care se consfinţeşte dreptul la viaţă şi integritate fizică sau psihică, ci, dimpotrivă, acesta reprezintă tocmai asumarea de către stat a obligaţiei pozitive concretizate în acordarea unei forme de protecţie persoanei care, neîndeplinind condiţiile pentru acordarea statutului de refugiat, ar fi expusă pericolului ca, în situaţia în care ar fi returnată în ţara de origine, să sufere o vătămare a drepturilor sale, constând în tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit încheierii de sesizare a instanţei, îl constituie dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004. Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, a intrat în vigoare Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006, care, în art. 152 alin. (2), dispune abrogarea Ordonanţei Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, precum şi a oricăror alte dispoziţii contrare.Autorul excepţiei consideră că actul normativ criticat contravine, în ansamblul său, dispoziţiilor art. 22 din Constituţie referitoare la dreptul la viaţă şi la integritate fizică, precum şi ale art. 53 din aceasta privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:La data pronunţării prezentei decizii, Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, ce face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, nu mai este în vigoare, ea fiind abrogată expres prin dispoziţiile art. 152 alin. (2) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România. Or, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide doar asupra excepţiilor privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare.În consecinţă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie ridicată de Muhand Mamon El Zoubir Abdelrahman în Dosarul nr. 635/302/2006 (636/2006) al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 31 octombrie 2006.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Claudia-Margareta Krupenschi––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește