DECIZIE nr. 761 din 3 iunie 2010

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 27/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 437 din 30 iunie 2010
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEAOG (R) 1 20/01/2000 ART. 24
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 3
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 10
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 61
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEDECIZIE 252 04/06/2020

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală



Augustin Zegrean – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorMarinela Mincă – procurorCristina Toma – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală, excepţie ridicată de Ioan Macea în Dosarul nr. 1.504/117/2008 al Curţii de Apel Ploieşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei, personal şi asistat de avocatul Veronica Dinescu, cu împuternicire la dosar. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Având cuvântul, apărătorul autorului susţine excepţia astfel cum aceasta a fost formulată în faţa instanţei de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca fiind inadmisibilă, întrucât critica autorului priveşte probleme de interpretare şi aplicare a legii. De asemenea, apreciază că modificarea textului criticat, solicitată de autorul excepţiei, nu intră în competenţa Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 1 aprilie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 1.504/117/2008, Curtea de Apel Ploieşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală.Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Ioan Macea în cadrul unei acţiuni penale.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine că textul de lege criticat îi încalcă acestuia dreptul la un proces echitabil, întrucât instanţa, datorită faptului că avizele Comisiei superioare medico-legale nu sunt motivate, a trecut la soluţionarea laturii penale a cauzei cu probe ce nu pot fi verificate şi combătute. Arată că respectiva comisie ar fi trebuit să avizeze motivat unul dintre cele două rapoarte medico-legale existente în cauză şi să motiveze ştiinţific de ce nu şi-a însuşit concluziile Comisiei de avizare şi control al actelor. Consideră că instanţele de judecată au interpretat concluziile Comisiei superioare cu uşurinţă, datorită faptului că nu au fost motivate.Curtea de Apel Ploieşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că textul de lege criticat nu încalcă liberul acces la justiţie al părţilor. Arată că autorul excepţiei nu formulează o reală critică de neconstituţionalitate, ci semnalează o serie de probleme de interpretare şi aplicare a legii, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 1/2000 este inadmisibilă.Avocatul Poporului apreciază că textul de lege criticat este constituţional. Precizează că activitatea Comisiei superioare medico-legale nu îmbracă o formă jurisdicţională, astfel încât părţile îşi pot valorifica drepturile prin formularea de cereri în faţa instanţelor judecătoreşti, solicitând administrarea oricăror probe în apărarea lor şi exercitând căile de atac prevăzute de lege. Consideră că instituirea obligaţiei motivării de către Comisia superioară a concluziilor asupra actelor medico-legale ce nu pot fi avizate şi a propriilor concluzii ar constitui o modificare a dispoziţiilor criticate, or, Curtea Constituţională nu se poate substitui legiuitorului pentru adăugarea unor noi prevederi celor deja instituite.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 24 din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 996 din 10 noiembrie 2005. Din motivarea autorului reiese însă că acesta critică doar prevederile alin. (2) al art. 24 din ordonanţă, astfel încât obiect al excepţiei îl constituie numai acest text, având următorul conţinut: „În cazul în care concluziile actelor medico-legale nu pot fi avizate, Comisia superioară medicolegală recomandă refacerea totală sau parţială a lucrărilor la care se referă actele primite pentru verificare şi avizare, formulând propuneri în acest sens sau concluzii proprii.”Autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul nu formulează o veritabilă critică de neconstituţionalitate, în realitate fiind nemulţumit de interpretarea şi aplicarea legii de către instanţa de judecată. În mai multe rânduri, Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţă că nu intră în competenţa sa controlul interpretării legii de către instanţele judecătoreşti şi nici modul de aplicare a legii, astfel încât, sub acest aspect, excepţia apare ca fiind inadmisibilă.În ceea ce priveşte propunerea autorului excepţiei de completare a legii, prin adăugarea la textul criticat a obligativităţii Comisiei de a motiva ştiinţific concluziile acesteia cu privire la actele medico-legale ce nu pot fi avizate, precum şi propriile concluzii, constatăm că, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”. De asemenea, potrivit prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării”, astfel încât instanţa de control constituţional nu se poate substitui acestuia pentru adăugarea unor noi prevederi celor deja instituite. Prin urmare, şi sub acest aspect excepţia urmează a fi respinsă ca fiind inadmisibilă.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală, excepţie ridicată de Ioan Macea în Dosarul nr. 1.504/117/2008 al Curţii de Apel Ploieşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 iunie 2010.PREŞEDINTE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Cristina Toma––-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x