Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 717 din 23 octombrie 2007
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorAntonia Constantin – procurorAfrodita Laura Tutunaru – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, excepţie ridicată de Maria Coşofreţ, Camelia Coşofreţ şi Ciprian Coşofreţ în Dosarul nr. 4.495/300/2006 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti şi de Cristina Maria Perde şi Gabriela Perde în Dosarul nr. 39.233/299/2006 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.La apelul nominal răspunde personal autorul excepţiei Gabriela Perde şi pentru partea Engletina Antoaneta Pelegrino răspunde apărătorul ales cu delegaţie la dosar. Se constată lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Apărătorul ales al părţilor Cristina Mihaela Zdrăilă, Elena Coralia Mihail, Şerban Grigore Mihail, Cornel Negoieşteanu, Cristian Silviu Negoieşteanu şi Niculina Popescu a depus la dosar concluzii scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.Curtea, având în vedere că excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 446D/2007 şi nr. 675D/2007 au conţinut identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.Autorul excepţiei Gabriela Perde nu se opune conexării.Reprezentantul părţii Engletina Antoaneta Pelegrino este de acord cu conexarea celor două dosare.Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispoziţiile art. 164 din Codul de procedură civilă, solicită conexarea dosarelor.Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 675D/2007 la Dosarul nr. 446D/2007, care este primul înregistrat.Cauza se află în stare de judecată.Autorul excepţiei Gabriela Perde solicită admiterea acesteia şi depune concluzii scrise.Reprezentantul părţii Engletina Antoaneta Pelegrino solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin încheierile din 23 ianuarie 2007 şi 9 martie 2007, pronunţate în dosarele nr. 4.495/300/2006 şi nr. 39.233/ 299/2006, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti şi Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, excepţie ridicată de Maria Coşofreţ, Camelia Coşofreţ, Ciprian Coşofreţ, Cristina Maria Perde şi Gabriela Perde.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 referitoare la Egalitatea în drepturi şi ale art. 47 referitoare la Nivelul de trai, deoarece permit numai persoanelor care au cumpărat locuinţa în baza Legii nr. 112/1995 încheierea unui contract de închiriere pentru o perioadă de 5 ani. Se instituie astfel o discriminare între cumpărătorul de rea-credinţă al unui imobil preluat în mod abuziv, al cărui contract de vânzare-cumpărare, încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, a fost anulat, şi un cumpărător de bună-credinţă al cărui contract de vânzare-cumpărare a rămas valabil.Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că instituirea unei anumite modalităţi de protecţie este opţiunea legiuitorului, în temeiul art. 126 alin. (2) din Constituţie.Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că prevederile legale criticate garantează protecţia socială a chiriaşilor, ceea ce asigură un just echilibru între modul de exercitare a dreptului de proprietate şi dreptul chiriaşilor la un trai decent şi la o locuinţă.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul consideră că excepţia este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.Avocatul Poporului apreciază că prevederea legală criticată este constituţională.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere emise de Guvern şi de Avocatul Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 8 aprilie 1999, modificate prin articolul unic pct. 3 din Legea nr. 241/2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999, potrivit cărora: „În cazul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu încălcarea prevederilor Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, şi desfiinţate prin hotărâre judecătorească, proprietarul recunoscut de justiţie va încheia cu persoanele care au cumpărat locuinţa în baza Legii nr. 112/1995 şi care o ocupă efectiv, la cererea acestora, un contract de închiriere pentru o perioadă de 5 ani.”Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că textul de lege criticat a mai fost supus controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale şi cu o motivare similară.Astfel, prin Decizia nr. 742 din 26 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 979 din 7 decembrie 2006, Curtea a statuat că excepţia este neîntemeiată, întrucât nu se poate reţine o încălcare a principiului egalităţii în faţa legii, deoarece situaţiile juridice diferite impun reglementări legale diferite.Prin stabilirea conţinutului şi limitelor dreptului de proprietate potrivit art. 44 alin. (1) din Constituţie, legiuitorul a ţinut seama nu numai de interesele proprietarilor recunoscuţi prin hotărâri judecătoreşti, ci şi de interesele persoanelor care au cumpărat locuinţa în baza Legii nr. 112/1995, realizând astfel un echilibru între cele două categorii de persoane. În acest sens, legiuitorul a statuat că dreptul de a cere încheierea unui contract de închiriere este, în acest caz, un drept personal recunoscut numai titularilor contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995 şi ulterior anulate. În acest fel, i se oferă cumpărătorului locuinţei o protecţie împotriva unor eventuale abuzuri, cu asigurarea dreptului la o locuinţă pe durata unei perioade rezonabile, iar proprietarului i se recunoaşte dreptul său de proprietate, în limitele determinate de lege.Cele statuate în decizia menţionată îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, neintervenind elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale.În sfârşit, Curtea constată că dispoziţiile constituţionale ale art. 47 referitoare la Nivelul de trai nu au incidenţă în cauză.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, excepţie ridicată de Maria Coşofreţ, Camelia Coşofreţ şi Ciprian Coşofreţ în Dosarul nr. 4.495/300/2006 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti şi de Cristina Maria Perde şi Gabriela Perde în Dosarul nr. 39.233/299/2006 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 septembrie 2007.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru–-