DECIZIE nr. 760 din 24 iunie 2008

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 24/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 562 din 25 iulie 2008
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 115 16/05/2008
ActulREFERIRE LAOUG 126 05/11/2007
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEAOUG 126 05/11/2007
ActulREFERIRE LALEGE 248 20/07/2005
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 3
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 10
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
ActulREFERIRE LAPROTOCOL 4 16/09/1963 ART. 2
ActulREFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 6
 Nu exista acte care fac referire la acest act

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 126/2007 pentru modificarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorIon Tiucă – procurorClaudia-Margareta Krupenschi – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 126/2007 pentru modificarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, excepţie ridicată de Dan Berar în Dosarul nr. 2.853/3/2008 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a V-a civilă.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei ca devenită inadmisibilă, deoarece, ulterior sesizării Curţii Constituţionale, actul normativ criticat a fost abrogat.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 8 februarie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 2.853/3/2008, Tribunalul Bucureşti – Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 126/2007 pentru modificarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate.Excepţia a fost ridicată de Dan Berar într-o cauză privind soluţionarea unei cereri de chemare în judecată formulate de Direcţia Generală de Paşapoarte având ca obiect limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 126/2007 a fost adoptată cu încălcarea art. 115 alin. (6) din Constituţie, întrucât reglementează, printre altele, liberul acces la justiţie, garantat de art. 21 din Legea fundamentală, şi libera circulaţie, prevăzută de art. 25 din aceasta. Totodată, susţine că prin stabilirea competenţei exclusive a Tribunalului Bucureşti de soluţionare a cererilor privind limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate este îngrădit, practic, accesul său la justiţie, prin aceea că, datorită lipsurilor financiare, nu se poate deplasa şi nu poate avea acces direct şi personal la piesele dosarului şi nu poate angaja un avocat în acest oraş. Invocă, în acelaşi timp, încălcarea dreptului la liberă circulaţie, garantat de art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi de art. 25 din Constituţie, coroborat cu art. 53 din aceasta, precum şi a dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din Convenţie.Tribunalul Bucureşti – Secţia a V-a civilă apreciază că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 126/2007 nu contravine prevederilor art. 21 şi ale art. 25 din Constituţie, privind accesul liber la justiţie, respectiv libera circulaţie.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului a transmis punctul său de vedere prin care arată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 126/2007 a fost respinsă prin Legea nr. 115/2008 şi, ca atare, aceasta a încetat să mai producă efecte. Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare, astfel că, în temeiul art. 29 alin. (6) din aceeaşi lege, excepţia de neconstituţionalitate a devenit inadmisibilă.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 126/2007 pentru modificarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 760 din 9 noiembrie 2007 şi respinsă prin Legea nr. 115/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 21 mai 2008.Autorul excepţiei apreciază că ordonanţa criticată contravine, în ordinea invocării lor, prevederilor constituţionale ale art. 115 alin. (6), potrivit cărora ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică, art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 25 referitoare la libera circulaţie şi ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, invocă prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenţie, intitulat "Libertatea de circulaţie".Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constată că, ulterior sesizării sale cu soluţionarea prezentei excepţii, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 126/2007 pentru modificarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate a fost respinsă prin Legea nr. 115/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 21 mai 2008.Prin urmare, la momentul pronunţării deciziei, actul normativ criticat şi examinat nu mai este în vigoare. Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare. Fiind contrară acestor prevederi legale, excepţia urmează ca, în temeiul art. 29 alin. (6) din acelaşi act normativ, să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 126/2007 pentru modificarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, excepţie ridicată de Dan Berar în Dosarul nr. 2.853/3/2008 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a V-a civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 iunie 2008.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Claudia-Margareta Krupenschi___________

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x