DECIZIE nr. 759 din 1 iunie 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 62 alin. 3 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin



Ion Predescu – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorAugustin Zegrean – judecătorSimona Ricu – procurorMihaela Senia Costinescu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 62 alin. 3 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Prokagif” – S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 18.179/325/2008 al Curţii de Apel Timişoara – Secţia comercială.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 15 decembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 18.179/325/2008, Curtea de Apel Timişoara – Secţia comercială a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 62 alin. 3 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Prokagif” – S.R.L. din Timişoara.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul consideră că textul de lege criticat, potrivit căruia exercitarea căii de atac împotriva hotărârii pronunţate asupra opoziţiei la executarea somaţiei de plată se face într-un termen de 15 zile de la pronunţare, contravine flagrant principiului constituţional al garantării dreptului la apărare, precum şi principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii. Astfel, pe de o parte, persoana interesată este ţinută să exercite o cale de atac fără să cunoască considerentele care au stat la baza pronunţării hotărârii atacate şi, pe de altă parte, în condiţiile în care Codul de procedură civilă, dreptul comun în materia executării silite, prevede procedura contestaţiei la executare împotriva oricărui act de executare, inclusiv împotriva somaţiei de plată, dispoziţiile criticate contravin liberului acces la justiţie, întrucât introduc o cale de atac specială, numită opoziţie la executare. Existenţa unei proceduri speciale, paralele, este de natură a crea confuzii şi o practică neunitară.Curtea de Apel Timişoara – Secţia comercială apreciază că excepţia este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile legale criticate nu înfrâng dispoziţiile constituţionale invocate de autor.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 62 alin. 3 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, text de lege care are următorul cuprins: „Hotărârea pronunţată asupra opoziţiei va putea fi atacată cu apel în termen de 15 zile de la pronunţare.”În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) şi art. 24 alin. (1), precum şi prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că asupra constituţionalităţii acestor dispoziţii de lege s-a mai pronunţat, exemplu fiind Decizia nr. 792 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 5 ianuarie 2007. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că, potrivit textelor de lege criticate, debitorul poate face opoziţie la executare în termen de 5 zile de la primirea somaţiei şi judecătoria va judeca opoziţia potrivit Codului de procedură civilă, de urgenţă şi cu precădere, înaintea oricărei alte pricini.Curtea a stabilit că prin alin. 3 al art. 62 se instituie o normă specială, ce derogă de la prevederile referitoare la executarea silită cuprinse în Codul de procedură civilă. Instituirea unei norme speciale cu privire la momentul de la care începe să curgă termenul privind declararea căii de atac, prin care se derogă de la norma generală cuprinsă în art. 284 alin. 1 din Codul de procedură civilă, nu are semnificaţia unei atingeri aduse dreptului la apărare aparţinând autorului excepţiei. Aceasta, deoarece prevederile art. 62 alin. 3 din Legea nr. 58/1934 trebuie interpretate în coroborare cu prevederile art. 287 alin. 2 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul, precum şi dovezile invocate în susţinerea acestuia pot fi depuse inclusiv la prima zi de înfăţişare.Totodată, Curtea a mai reţinut că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prevăzut de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, între care şi stabilirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă.Pe de altă parte, Curtea constată că specificul domeniului supus reglementării a impus adoptarea unor soluţii diferite faţă de cele din dreptul comun, una dintre acestea constituind-o consacrarea opoziţiei la executare, care reprezintă o cale de atac împotriva somaţiunii de executare adresate debitorului. Împrejurarea că legiuitorul a instituit o cale de atac cu o fizionomie juridică diferită de aceea a căilor de atac de drept comun nu relevă niciun aspect de neconstituţionalitate, fiind în deplină concordanţă cu prevederile art. 129 din Constituţie. Într-adevăr, în măsura în care textul constituţional de referinţă foloseşte termenul generic de "căi de atac", fără a le identifica şi caracteriza, respectiv fără a se referi in terminis la apel şi recurs, ipoteză în care respectarea acestor date de identificare ar fi fost convertită într-un criteriu de constituţionalitate, legiuitorul ordinar este deplin îndreptăţit ca în considerarea anumitor particularităţi să opteze pentru o cale de atac cu o identitate proprie, alta decât a celei de drept comun.O asemenea concluzie rezultă, de altfel, din chiar formula redacţională adoptată de legiuitorul constituţional, potrivit căreia stabilirea regimului juridic al căilor de atac este de competenţa exclusivă a legiuitorului ordinar, care, potrivit atribuţiilor prevăzute de art. 126 alin. (2) din Constituţie, stabileşte competenţa şi procedura de judecată, evident cu condiţia ca nicio normă de procedură să nu contravină vreunei dispoziţii constituţionale.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 62 alin. 3 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Prokagif” – S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 18.179/325/2008 al Curţii de Apel Timişoara – Secţia comercială.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 1 iunie 2010.PREŞEDINTE,ION PREDESCUMagistrat-asistent,Mihaela Senia Costinescu–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește