DECIZIE nr. 754 din 20 septembrie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei



Augustin Zegrean – preşedinteAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorIoniţa Cochinţu – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Concrete Prest” – S.R.L. din Ovidiu în Dosarul nr. 6.317/118/2009 al Tribunalului Constanţa – Secţia a II-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.144D/2012.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 14 iunie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 6.317/118/2009, Tribunalul Constanţa – Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Concrete Prest” – S.R.L. din Ovidiu într-o cauză întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 85/2006.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prin stabilirea termenului de 10 zile în care se poate formula contestaţie se încalcă principiul asigurării unei justiţii unice, imparţială şi egală pentru toţi, al egalităţii de şanse, precum şi al asigurării unei economii de piaţă, legiuitorul statuând de plano că apărările trebuie depuse într-un termen care nu este rezonabil.Tribunalul Constanţa – Secţia a II-a civilă opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului îşi menţine punctul de vedere reţinut de Curtea Constituţională, spre exemplu în Decizia nr. 1.223 din 20 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 2 din 3 ianuarie 2012, prin care a apreciat că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, iar textele de lege criticate sunt în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale invocate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 33 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins: „(2) În termen de 10 zile de la primirea copiei, debitorul trebuie fie să conteste, fie să recunoască existenţa stării de insolvenţă. Dacă debitorul contestă starea de insolvenţă, iar contestaţia sa este ulterior respinsă, el nu va mai avea dreptul să solicite reorganizarea judiciară.”În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 53 alin. (1) referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 57 privind exercitarea drepturilor şi a libertăţilor, art. 124 referitor la înfăptuirea justiţiei şi ale art. 135 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) referitor la asigurarea libertăţii comerţului, protecţiei concurenţei loiale, creării cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:Prevederile criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, astfel, prin Decizia nr. 1.247 din 18 noiembrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 857 din 19 decembrie 2008, sau prin Decizia nr. 59 din 14 ianuarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 184 din 23 martie 2010, Curtea stabilind că dispoziţiile art. 33 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 au în vedere, de fapt, doar interzicerea debitorului de a mai solicita reorganizarea judiciară după ce anterior a contestat existenţa stării de insolvenţă, iar contestaţia i-a fost respinsă.Referitor la garantarea libertăţii economice, Curtea a observat că aceasta trebuie să aibă loc, în mod egal, pentru toţi cei care desfăşoară o activitate economică, astfel încât garantarea drepturilor comercianţilor debitori să nu poată aduce prejudicii drepturilor creditorilor. Prin urmare, limitarea exerciţiului unor drepturi ale debitorilor care nu şi-au exercitat voluntar obligaţiile de plată apare ca justificată cu prilejul desfăşurării procedurii insolvenţei ce urmăreşte tocmai acoperirea pasivului acestora prin satisfacerea creanţelor creditorilor.Restrângerea anumitor drepturi ale debitorului nu duce însă la dispariţia totală a acelor drepturi. Astfel, debitorul are posibilitatea de a opta între acceptarea soluţiei cu privire la deschiderea procedurii insolvenţei şi propunerea unui plan de reorganizare sau contestarea soluţiei de deschidere a procedurii insolvenţei, contestare care însă nu trebuie să tindă spre o simplă tergiversare a cauzei. În plus, chiar dacă va fi respinsă contestaţia, un plan de reorganizare va putea fi propus de administratorul-judiciar sau de către creditori. Astfel, legea pune la dispoziţie mai multe căi prin care debitorul îşi poate valorifica drepturile sale, rămânând la latitudinea legiuitorului de a prevedea diverse proceduri şi consecinţele exercitării acestora. De altfel, dacă cererea creditorului nu ar fi contestată, automat se deschide procedura generală împotriva debitorului, cu parcurgerea şi a fazei reorganizării judiciare. O atare dispoziţie legală este o expresie a prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie.În ceea ce priveşte critica autorului prezentei excepţii de neconstituţionalitate referitoare la stabilirea termenului de 10 zile în care se poate formula contestaţie, se observă că prin Decizia nr. 142 din 25 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 15 martie 2010, Curtea a reţinut, raportat la critica de neconstituţionalitate ce vizează termenul de 10 zile în care debitorul trebuie să conteste cererea creditorului de a cere deschiderea procedurii, că acesta este un termen de decădere scurt, stabilit de legiuitor în considerarea faptului că procedura insolvenţei trebuie să se desfăşoare cu celeritate. Mai mult, este o prevedere legală care atrage atenţia părţilor asupra gradului de diligenţă ridicat pe care trebuie să îl manifeste atunci când se pune problema începerii procedurii.De altfel, Curtea Constituţională a statuat, spre exemplu, prin Decizia nr. 251 din 9 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 319 din 10 aprilie 2006 , că, în toate cazurile în care legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu s-a procedat în sensul restrângerii accesului liber la justiţie, drept de care persoana interesată a beneficiat în interiorul termenului instituit, ci exclusiv pentru a asigura cadrul legal în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut la art. 21.Totodată, Curtea a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenţei ce i-a fost conferită prin Constituţie, a condiţiilor de exercitare a unui drept – subiectiv sau procesual -, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, ocrotite în egală măsură.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Având în vedere cele prezentate, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, astfel cum a fost formulată, apare ca neîntemeiată.CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Concrete Prest” – S.R.L. din Ovidiu în Dosarul nr. 6.317/118/2009 al Tribunalului Constanţa – Secţia a II-a civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 septembrie 2012.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Ioniţa Cochinţu–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește