Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 3 iulie 2009
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 şi art. 101 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorTudorel Toader – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorAntonia Constantin – procurorIoana Marilena Chiorean – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 şi 101 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Aquila Part Prod Com” – S.R.L. din Ploieşti şi Societatea Comercială „Tremula Nav” – S.A. din Constanţa în Dosarul nr. 1.463/114/2008 al Tribunalului Buzău – Secţia comercială şi de contencios administrativ.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 6 noiembrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 1.463/114/2008, Tribunalul Buzău – Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 şi art. 101 din Legea nr. 85/2006, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Aquila Part Prod Com” S.R.L. din Ploieşti şi Societatea Comercială „Tremula Nav” S.A. din Constanţa în cauza ce are ca obiect judecarea cererii privind procedura de insolvenţă.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că prevederile art. 96 şi 101 din Legea nr. 85/2006 sunt neconstituţionale în raport cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (1), (2) şi (3), art. 24 alin. (1) şi art. 124 din Constituţie. În acest sens, arată că textele de lege criticate încalcă drepturile creditorilor care, deşi sunt înscrişi în tabelul de creanţe şi deţin creanţe certe, lichide şi exigibile împotriva societăţii aflate în insolvenţă, nu beneficiază de un tratament echitabil. Se mai susţine că art. 96 alin. (1) permite constituirea unei categorii distincte de creditori chirografari consideraţi furnizori, care nu pot fi înlocuiţi deoarece activitatea debitorului nu se poate desfăşura.Tribunalul Buzău – Secţia comercială şi de contencios administrativ consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază că prevederile de lege criticate sunt constituţionale, specificul procedurii impunând adoptarea unor reguli speciale de procedură care derogă de la normele dreptului comun.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat Curţii Constituţionale punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 96 şi 101 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006.Prevederile de lege criticate au următorul cuprins:– Art. 96: "(1) În vederea administrării eficiente a procedurii, planul poate desemna o categorie separată de creanţe, compusă numai din acele creanţe chirografare care, în sensul art. 49 alin. (1), aparţin furnizorilor fără de care activitatea debitorului nu se poate desfăşura şi care nu pot fi înlocuiţi. Lista acestor creanţe trebuie confirmată de administratorul judiciar.(2) Planul va stabili acelaşi tratament pentru fiecare creanţă din cadrul unei categorii distincte, cu excepţia cazului în care deţinătorul unei creanţe din categoria respectivă consimte un tratament mai puţin favorabil pentru creanţa sa."; … – Art. 101: "(1) La data stabilită, un plan va fi confirmat de către judecătorul-sindic, dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii:A. cel puţin jumătate plus una dintre categoriile de creanţe menţionate în programul de plăţi, dintre cele menţionate la art. 100 alin. (3), acceptă sau sunt socotite că acceptă planul, cu condiţia ca minimum una dintre categoriile defavorizate să accepte planul;B. în cazul în care sunt doar două categorii, planul se consideră acceptat în cazul în care categoria cu valoarea totală cea mai mare a creanţelor a acceptat planul;C. fiecare categorie defavorizată de creanţe care a respins planul va fi supusă unui tratament corect şi echitabil prin plan.(2) Tratament corect şi echitabil există atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: … a) niciuna dintre categoriile care resping planul şi nicio creanţă care respinge planul nu primesc mai puţin decât ar fi primit în cazul falimentului; … b) nicio categorie sau nicio creanţă aparţinând unei categorii nu primeşte mai mult decât valoarea totală a creanţei sale; … c) în cazul în care o categorie defavorizată respinge planul, nicio categorie de creanţe cu rang inferior categoriei defavorizate neacceptate, astfel cum rezultă din ierarhia prevăzută la art. 100 alin. (3), nu primeşte mai mult decât ar primi în cazul falimentului. … (3) Doar un singur plan de reorganizare va fi confirmat. … (4) Confirmarea unui plan de reorganizare împiedică propunerea, admiterea, votarea sau confirmarea oricărui alt plan." … Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că au fost încălcate dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1), (2) şi (3) privind accesul liber la justiţie, art. 24 alin. (1) referitor la garantarea dreptului la apărare şi art. 124 privind înfăptuirea justiţiei.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:Potrivit dispoziţiilor de lege criticate, în scopul administrării eficiente a procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006, planul de reorganizare poate desemna o categorie separată de creanţe aparţinând furnizorilor fără de care activitatea debitorului nu se poate desfăşura şi care nu pot fi înlocuiţi, lista acestor creanţe trebuind să fie confirmată de administratorul judiciar. Planul va fi confirmat de judecătorul-sindic, cu condiţia îndeplinirii cumulative a cerinţelor prevăzute de art. 101 din aceeaşi lege.Curtea reţine că reglementarea – prin dispoziţiile de lege criticate – a unui tratament diferit pentru o categorie de creanţe chirografare stabilită în mod obiectiv, în vederea administrării eficiente a procedurii reorganizării judiciare, în concordanţă cu interesele asociaţilor/acţionarilor, dar şi cu cele ale creditorilor, este determinată de situaţia juridică diferită în care se află aceasta. Astfel, potrivit alin. (2) al art. 96 din Legea nr. 85/2006, planul va stabili acelaşi tratament pentru fiecare creanţă din cadrul unei categorii distincte, ceea ce este în deplină concordanţă cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la principiul egalităţii, jurisprudenţă potrivit căreia principiul egalităţii în faţa legii nu exclude instituirea unui tratament diferit pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, sunt diferite. În consecinţă, Curtea constată că sunt respectate dispoziţiile art. 16 din Legea fundamentală.În legătură cu celelalte critici formulate în cauză, Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate se referă la planul de reorganizare a activităţii debitorului pe perioada reorganizării judiciare, neavând legătură cu dispoziţiile constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie, dreptul la apărare ori înfăptuirea justiţiei.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 şi art. 101 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Aquila Part Prod Com” – S.R.L. din Ploieşti şi Societatea Comercială „Tremula Nav” – S.A. din Constanţa în Dosarul nr. 1.463/114/2008 al Tribunalului Buzău – Secţia comercială şi de contencios administrativ.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 mai 2009.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Ioana Marilena Chiorean–-