DECIZIE Nr. 75 din 13 iulie 1994

cu privire la constituţionalitatea unor texte din Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe



Curtea Constituţională a fost sesizată, la 30 iunie 1994, de către 60 deputaţi şi anume: Corneliu-Constantin-Ruse, Rada Istrate, Emil Cojocaru, Gheorghe Todut, Paula-Maria Ivanescu, Ilie Ştefan, Victor Bostinaru, Alexandru Brezniceanu, Emil Boros, Alexandru Sassu, Alexandru Ota, Ion Gurau, Gheorghe Tarna, Ioan Adrian Vilau, Teodor Luputiu, Bogdan Marinescu, Nicolae Alexandru, Constantin Berechet, George Iulian Stancov, Mihai Chiriac, Ladislau Borbely, Iuliu Vida, Francisc Pecsi, Ioan Nemeth, Attila Varga, Akos Birtalan, Jolt Zoltan Fekete, Karoly Kerekes, Zsolt Szilagyi, Lazar Madaras, Ştefan Sinko, Petru Litiu, Theodora Berti, Dinu Patriciu, Ioan Victor Pica, Sorin Pantis, Dan Florin-Trepcea, Horia Radu Pascu, Nicolae Cerveni, Ioan Muresan, Petru Dugulescu, Viorel Pavel, Gavril Dejeu, Florian Ion-Angelo, Cornel Sturza Popovici, Radu Livezeanu, Ion Hui, Vasile Niculae Constantin Ionescu Galbeni, Aurelian Paul Alecu, Ion Dinu, Gheorghe Comanescu, Mihail Bucur, George Stanescu, Emil Livius Nicolae Puţin, Dumitru Ifrim, Smaranda Dobrescu, Doru-Mihai Dobrescu, Mircea Popescu, Dumitru Moinescu, Dragos Enache, asupra neconstitutionalitatii unor prevederi ale art. 1 din Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe. De asemenea, la aceeaşi dată, 30 iunie 1994, Curtea a fost sesizată de către 50 deputaţi şi anume: Ervin Zoltan Szekely, Karoly Kerekes, Zoltan Szilagyi, Ioan Nemeth, Iosif Alfred Mazalik, Benedek Nagy, Ladislau Borbely, Arpad-Francisc Marton, Iuliu Vida, Akos Birtalan, Alexandru Konya Hamar, Attila Varga, Jolt Zoltan Fekete, Ferenc Asztalos, Ludovic Rakoczi, Francisc Baranyi, Eberhard-Wolfgang Wittstock, Varujan Vosganian, Emeric Feric, Ştefan Tcaciuc, Mihail Nica, Mircea Ioan Popa, Ioan Muresan, Aurelian Paul Alecu, Gavril Dejeu, Mircea-Mihai Munteanu, Liviu Neculai Marcu, Costel Paunescu, Gheorghe Comanescu, Ion Hui, Barbu pitigoi, Sergiu George Rizescu, Valentin Argesanu, Emil Livius Nicolae Puţin, Nestor Calin, Gheorghe Tokay, Vasile Mindroviceanu, Ştefan Sinko, Vasile Popovici, Constantin Şerban Rădulescu-Zonner, Gheorghe Gorun, George Crin Laurentiu Antonescu, Ion Dobrescu, Laurentiu Priceputu, Theodora Bertzi, Octavian Bot, Ioan Ghise, Romulus Ioan Joca, Petru Litiu, Stelian Tanase, cu privire la neconstituţionalitatea prevederii referitoare la instituirea unei taxe pentru trecerea frontierei, de la art. 1 lit. a) din aceeaşi lege. Curtea Constituţională, în temeiul art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, constata ca este competenţa să soluţioneze cele doua sesizări, care s-au înaintat cu respectarea prevederilor art. 144 lit. a) din Constituţie şi ale art. 17 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Având în vedere ca prin sesizările formulate se contesta constituţionalitatea prevederii referitoare la instituirea taxei pentru trecerea frontierei, de la art. 1 lit. a) al legii, obiecţiile de neconstituţionalitate au fost conexate. Grupurile de deputaţi contesta constituţionalitatea următoarelor dispoziţii din art. 1 al Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe: – la lit. a), prevederile referitoare la perfecţionarea reglementărilor privind impozitul de profit, considerind ca sunt contrare art. 133 alin. (1) din Constituie, potrivit cărora impozitele şi taxele se stabilesc numai prin lege, precum şi prevederile referitoare la instituirea taxei de trecere a frontierei, considerind ca acestea contravin art. 20, 25 şi 138 din Constituie, Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului: – la lit. c), prevederile referitoare la perfecţionarea unor proceduri şi mecanisme de privatizare şi restructurare a societăţilor comerciale cu capital de stat, apreciind ca ele ţin de domeniul legii organice, astfel încât nu puteau face obiectul abilitarii; – la lit. h), prevederile referitoare la îmbunătăţirea coeficienţilor de ierarhizare a salariilor din sectorul bugetar, apreciind ca aceasta problema, potrivit art. 71 alin. (3) lit. 1) din Constituţie, este de natura unei legi organice; – la lit. 1) referitoare la stabilirea unor reglementări privind protejarea patrimoniului cultural naţional, considerind ca privesc regimul general al proprietăţii, şi deci, potrivit art. 72 alin. (3) lit. k) din Constituţie, pot fi reglementate numai prin lege organică. Potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională a solicitat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, punctele lor de vedere asupra sesizarilor primite. În punctul sau de vedere, preşedintele Camerei Deputaţilor considera ca textele ce fac obiectul sesizării sunt constituţionale deoarece impozitele şi taxele datorate bugetului de stat sau bugetului asigurărilor sociale de stat pot fi reglementate prin lege ordinară, potrivit art. 138 din Constituţie, astfel încât pot face obiectul unei abilitari legislative, iar prevederile referitoare la îmbunătăţirea procedurilor şi mecanismelor de privatizare şi restructurare a societăţilor comerciale, la coeficienţi de ierarhizare a salariilor şi la protejarea patrimoniului cultural naţional nu privesc aspecte care, potrivit art. 72, alin. (3) din Constituie, sunt de natura legii organice. În ce priveşte stabilirea taxei pentru trecerea frontierei se considera ca aceasta nu afectează conţinutul dreptului de libera circulaţie, garantat de art. 25 din Constituţie, întrucît însăşi aceasta dispoziţie constituţională permite legiuitorului de a stabili condiţiile de exercitare a dreptului respectiv, ceea ce implica şi posibilitatea stabilirii taxei ce face obiectul legii de abilitare. Guvernul, în punctul sau de vedere, considera, de asemenea, ca obiecţiile de neconstituţionalitate nu sunt întemeiate, întrucît taxele şi impozitele pentru bugetul de stat se stabilesc prin lege ordinară şi, deci, pot face obiectul unei abilitari legislative, procedurile şi mecanismele menite sa accelereze procesul privatizării nu vizează regimul general al proprietăţii, iar coeficienţii de ierarhizare a salariilor nu fac parte din reglementarea generală a raporturilor de muncă, astfel încât şi acestea pot face obiectul unei abilitari legislative, neintrând în domeniul rezervat de Constituţie legilor organice. Pentru acelaşi motiv – faptul că nu privesc regimul general al proprietăţii, ce constituie un domeniu specific legii organice -, nici abilitarea acordată în vederea stabilirii unor măsuri de conservare şi apărare a patrimoniului cultural naţional nu este considerată ca neconstitutionala. În ceea ce priveşte instituirea taxei pentru trecerea frontierei, se apreciază ca abilitarea acordată este constituţională, ţinând seama de prevederile înscrise în Constituţie la art. 43 referitor la asigurarea unui nivel de trai decent, art. 33 privind asigurarea igienei şi sănătăţii publice şi art. 134 alin. (2) lit. f), potrivit căruia statul trebuie să asigure crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii. În acest sens, se arata ca bugetul public naţional nu poate suporta integral sarcinile de protecţie socială ce revin statului, iar scopul reglementării criticate este acela de a completa aceste resurse şi nu de a îngrădi libera circulaţie a persoanelor. Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere. CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,având în vedere sesizările celor două grupuri de deputaţi, punctele de vedere exprimate de către preşedintele Camerei Deputaţilor şi Guvern, raportul judecătorului-raportor, precum şi concordanta dintre textele legale ce fac obiectul sesizarilor şi dispoziţiile constituţionale, retine următoarele: Dispoziţiile privind "perfecţionarea unor proceduri şi mecanisme privind privatizarea şi restructurarea societăţilor comerciale cu capital de stat", de la art. 1 lit. c), "îmbunătăţirea coeficienţilor de ierarhizare a salariilor de baza pentru personalul din sectorul bugetar", de la art. 1 lit. h) şi "stabilirea unor reglementări privind protejarea patrimoniului cultural naţional", de la art. 1 lit. 1), ale Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, sunt considerate în sesizările primite ca neconstituţionale, pe motiv ca ar încalcă domeniile rezervate legii organice de art. 72 alin. (3) lit. k) di lit. l) din Constituţie. Ţinând seama de prevederile art. 114 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora legea specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe nu poate privi domeniile ce fac obiectul legii organice, rezultă ca sensul abilitarii este acela al investirii Guvernului cu componenta stabilirii unor măsuri legislative care însă sa nu afecteze, în nici un fel, aceste domenii. De aceea, sub aspect material, abilitarea are un caracter limitat, nu numai de scopul prevăzut de legea de abilitare, dar şi de interdicţia constituţională de a depăşi sfera legii ordinare printr-o ingerinta în domeniul legii organice. În ceea ce priveşte critica referitoare la imposibilitatea abilitarii Guvernului de a emite ordonanţe în legătură cu impozitul pe profit, intemeiata pe prevederile art. 138 din Constituţie, potrivit cărora impozitele şi taxele pentru bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege, urmează a fi respinsă, deoarece textul constituţional are în vedere legea ordinară. Este de principiu ca orice lege ordinară poate face obiectul unei abilitari legislative. De aceea abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe privind taxe şi impozite este constituţională, asa cum s-a statuat şi prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 5 din 14 iulie 1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173/1992. În legătură cu obiecţia de neconstituţionalitate referitoare la abilitarea Guvernului de a institui o taxa pentru trecerea frontierei în vederea constituirii unor resurse destinate protecţiei sociale se retine ca, asa cum se arata în sesizare, aceasta reprezintă un impediment de ordin financiar care restringe exerciţiul dreptului la libera circulaţie, prevăzut la art. 25 alin. (1) din Constituţie. În acelaşi sens a statuat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 71 din 15 decembrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305/1993. Potrivit art. 1 din Constituţie, România este un stat de drept, democratic şi social, ceea ce presupune obligaţia acestuia de a asigura cetăţenilor ei condiţiile necesare pentru un trai decent – aspect reglementat, în plan constituţional, prin dispoziţiile art. 43 -, statul având obligaţia de a lua măsurile necesare în vederea creării unui cadru corespunzător pentru creşterea calităţii vieţii, potrivit art. 134 alin. (2) lit. f) din Constituţie. În contextul acestor preocupări, în care se reflecta interesul statului pentru asigurarea resurselor necesare finanţării politicii sale sociale, se afla şi stabilirea unui buget adaptat acestor nevoi sociale, iar alimentarea lui nu se poate face decît printr-un sistem judicios şi echitabil de taxe şi impozite, stabilite în asa fel încât, pe de o parte, sa disponibilizeze fondurile necesare finanţării acestei politici, iar, pe de altă parte, sistemul legal de impuneri să asigure – asa cum prevede art. 53 din Constituţie – aşezarea justa a sarcinilor fiscale pe fiecare subiect impozabil. Asadar, potrivit celor de mai sus, instituirea taxei respective nu poate fi privită, în principiu, ca neconstitutionala, cita vreme este vorba de respectarea unei obligaţii fireşti ce revine oricărui cetăţean, în temeiul unei îndatoriri reglementate prin Constituţie şi anume aceea de a contribui, prin plata impozitelor şi a taxelor, la cheltuielile publice stabilite prin bugetul de stat. Având în vedere ca o asemenea taxa afectează însă un drept fundamental, potrivit art. 49 alin. (2) din Constituţie ea nu poate fi instituită decît dacă se impune pentru apărarea unor drepturi ale cetăţenilor. În cazul de faţa, ţinând seama de scopul taxei prevăzut în legea de abilitare – constituirea unor resurse destinate protecţiei sociale – rezultă ca drepturile în considerarea cărora se va stabili taxa nu pot fi decît cele din domeniul protecţiei sociale, cu condiţia ca ele să fie deja instituite în planul dreptului pozitiv. Aceasta, însă, constituie o cerinţa de care depinde caracterul constituţional al taxei şi vizează, deci, nemijlocit, Guvernul, când va emite ordonanţa, iar nu legea de abilitare ca atare. Aceasta concluzie se impune, deoarece, legiuitorul, acordind abilitarea, a avut în vedere ca Guvernul să-şi exercite împuternicirea cu care a fost investit, însă numai cu respectarea stricta a prevederilor constituţionale. În acelaşi sens, ţinând seama de alin. (2) al art. 49 din Constituţie, potrivit căruia restrîngerea exerciţiului unor drepturi nu poate atinge existenta acestora, este necesar ca valoarea taxei sa nu aibă un caracter prohibitiv, care să facă imposibila exercitarea dreptului la libera circulaţie. Aceasta este o alta cerinţa de ordin constituţional ce priveşte, de asemenea, modul de realizare a abilitarii acordate. Având în vedere considerentele expuse, vazind şi dispoziţiile art. 144 lit. a) şi ale art. 145 alin. (2) din Constituie, precum şi prevederile art. 20 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legii1. Constata ca dispoziţiile din art. 1 lit. a) "perfecţionarea unor reglementări referitoare la impozitul pe profit", art. 1 lit. c) "perfecţionarea unor proceduri şi mecanisme privind privatizarea şi restructurarea societăţilor comerciale cu capital de stat", art. 1 lit. h) "îmbunătăţirea coeficienţilor de ierarhizare a salariilor de baza pentru personalul din sectorul bugetar", art. 1 lit. l) "stabilirea unor reglementări privind protejarea patrimoniului cultural naţional", ale Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, sunt constituţionale. 2. Constata ca dispoziţiile art. 1 lit. a) privind "instituirea unei taxe de trecere a frontierei în vederea constituirii unor resurse destinate protecţiei sociale" sunt constituţionale, numai în măsura în care prin ordonanţa se vor stabili, în concret, drepturile de protecţie socială în considerarea cărora taxa urmează a fi percepută, precum şi cu condiţia ca valoarea acestei taxe sa nu aibă caracter prohibitiv în exercitarea dreptului la libera circulaţie. 3. Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Deliberarea a avut loc la data de 13 iulie 1994 şi la ea au participat Ioan Muraru, inlocuitorul preşedintelui, Viorel Mihai Ciobanu, Mihai Constantinescu, Miklos Fazakas, Antonie Iorgovan, Florin Bucur Vasilescu şi Victor Dan Zlatescu, judecători. p. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. Ioan MuraruMagistrat-asistent,Gabriela Dragomirescu

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește