DECIZIE nr. 747 din 26 octombrie 2006

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă



Ioan Vida – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorKozsokar Gabor – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorTudorel Toader – judecătorIon Tiucă – procurorMihaela Senia Costinescu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, excepţie ridicată de Uniunea Caselor de Ajutor Reciproc ale Salariaţilor Bucureşti în dosarele nr. 5.119/299/2006 şi nr. 5.275/299/2006 ale Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei, prin împuternicit Traian Ioan Berbecaru, lipsind Casa de Ajutor Reciproc Speranţa, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea Dosarului nr. 1.585D/2006 la Dosarul nr. 1.564D/2006, mai înainte înregistrat, având în vedere că obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate este identic.Apărătorul autorului excepţiei şi reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condiţiile conexării dosarelor.Reţinând identitatea de obiect, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Curtea dispune conexarea celor două dosare.Cauza fiind în stare de judecată, se acordă cuvântul autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care, prin reprezentant, solicită admiterea acesteia, arătând că dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 fac imposibilă recuperarea creanţelor, ceea ce este de natură a restrânge drepturile constituţionale ale creditorilor.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, întrucât instituirea termenelor de prescripţie nu echivalează cu restrângerea accesului liber la justiţie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 10 aprilie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 5.119/299/2006, şi Încheierea din 15 mai 2006, pronunţată în Dosarul nr. 5.275/299/2006, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, excepţie ridicată de Uniunea Caselor de Ajutor Reciproc ale Salariaţilor Bucureşti.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine că dispoziţiile legale criticate, care prevăd situaţiile în care nu operează întreruperea prescripţiei, deşi creditorul a efectuat un act începător de executare – introducerea unei cereri pe calea somaţiei de plată, aduc atingere liberului acces la justiţie şi dreptului la apărare. Mai mult, creditorul suferă un prejudiciu iremediabil, întrucât nu se poate folosi de toate mijlocele prevăzute de lege pentru apărarea drepturilor sale, fapt ce este de natură a contraveni dreptului la un proces echitabil, judecat în mod public şi într-un termen rezonabil.Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, întrucât stabilirea unor situaţii în care nu operează efectul interuptiv al prescripţiei este în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale invocate.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Guvernul consideră că dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 respectă prevederile art. 21 şi 24 din Constituţie, critica cu un atare obiect fiind nefondată.Avocatul Poporului apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată. Instituţia prescripţiei, în general, şi termenele în raport cu care îşi produce efectele aceasta nu pot fi considerate de natură să îngrădească accesul liber la justiţie sau dreptul la apărare, întrucât exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor în baza prerogativelor sale, cu respectarea anumitor exigenţe.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), precum şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 16 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, publicat în Buletinul Oficial al României, nr. 19 din 21 aprilie 1958, dispoziţii care au următorul conţinut: „Prescripţia nu este întreruptă, dacă s-a pronunţat încetarea procesului, dacă cererea de chemare în judecată sau executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat, ori dacă cel care a făcut-o a renunţat la ea.”Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 care consacră accesul liber la justiţie şi art. 24 referitoare la dreptul la apărare.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că întreruperea prescripţiei extinctive, ce are ca efect înlăturarea prescripţiei scurse înainte de apariţia unei cauze interuptive şi începerea cursului unui nou termen de prescripţie, operează, potrivit art. 16 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, în cele trei cazuri limitativ prevăzute: recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, respectiv efectuarea unui act începător de executare. Textul de lege criticat, art. 16 alin. (2) din decret, reglementează condiţiile pe care trebuie să le respecte ultimele două cauze de întrerupere a prescripţiei dreptului la acţiune pentru a-şi produce efectul: instanţa să nu fi pronunţat încetarea procesului, cererea de chemare în judecată sau de executare să nu fi fost respinsă, anulată sau perimată, iar autorul acesteia să nu fi renunţat la ea.În acest context, soluţia exceptării de la efectul întreruptiv al prescripţiei a cazului în care cererea de chemare în judecată sau executare a fost respinsă, anulată, s-a perimat ori a intervenit renunţarea la acţiune este firească, dat fiind faptul că, în această situaţie, se prezumă în continuare că starea de fapt este conformă cu starea de drept, atâta vreme cât cel în folosul căruia curge prescripţia nu recunoaşte dreptul subiectiv prescriptibil.De altfel, Curtea constată că s-a mai pronunţat cu privire la instituţia prescripţiei extinctive şi a condiţiilor în care aceasta operează. Astfel, s-a apreciat că aceasta prezintă incontestabile justificări, inclusiv din punctul de vedere al accesului liber la justiţie şi al dreptului la apărare, asigurând stabilitatea şi certitudinea necesare în raporturile juridice, precum şi mobilizarea titularilor de drepturi pentru realizarea lor în timp mai scurt, cu posibilităţi mai mari de probare a drepturilor subiective, precum şi cu consecinţe pozitive pentru asigurarea unei mai bune administrări a justiţiei.Pe de altă parte, exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă. Departe de a constitui o negare a dreptului în sine, asemenea exigenţe dau expresie ordinii de drept, absolutizarea exerciţiului unui anume drept având consecinţă fie negarea, fie amputarea drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cărora statul este ţinut să le acorde ocrotire în egală măsură.În condiţiile în care, potrivit principiului că nimeni nu se poate apăra invocând necunoaşterea legii ("nemo ignorare legem censetur"), titularul unui drept este prezumat că a avut cunoştinţă de reglementarea care prevedea că valorificarea dreptului său se circumscrie unui anumit termen şi anumitor condiţii, fără a înţelege să le respecte, acesta nu are decât a-şi imputa propriei lipse de diligenţă consecinţele negative pe care este ţinut să le suporte şi câtuşi de puţin textului de lege criticat.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, excepţie ridicată de Uniunea Caselor de Ajutor Reciproc ale Salariaţilor Bucureşti în dosarele nr. 5.119/299/2006 şi nr. 5.275/299/2006 ale Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 octombrie 2006.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Mihaela Senia Costinescu––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește