DECIZIE nr. 747 din 2 iunie 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) teza a doua şi art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi ale art. I pct. 1 şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorIoniţa Cochinţu – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) şi art. 5 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea, precum şi a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, excepţie ridicată de Victoria Doina Ştefănescu în Dosarul nr. 1.565/90/2010 al Tribunalului Vâlcea – Secţia civilă, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.169D/2010.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 4.246D/2010-4.249D/2010 având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, respectiv a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, excepţie ridicată de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea, şi de Victoria Doina Ştefănescu, Leandru Leontin Ştefănescu, Sulfina Ştefănescu, Elena Veţeleanu, Marilena Florina Veţeleanu, Elena Şerban, Cristina Moraru şi Eugenia Tănase în dosarele nr. 1.564/90/2010, nr. 1.649/90/2010, nr. 2.177/90/2010 şi nr. 2.769/90/2010 ale Tribunalului Vâlcea – Secţia civilă.La apelul nominal, în Dosarul nr. 4.248D/2010, se prezintă personal partea Eugenia Tănase, constatându-se lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea, din oficiu, pune în discuţie problema conexării dosarelor.Reprezentantul Ministerului Public şi partea prezentă arată că sunt de acord cu conexarea cauzelor.Curtea, având în vedere obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 4.246D/2010-4.249D/2010 la Dosarul nr. 4.169D/2010, care este primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul părţii prezente, care solicită repunerea sa în drepturi şi recuperarea acestora.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 221/2009, ca devenită inadmisibilă, iar în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 221/2009, ca neîntemeiată, cu referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin Încheierea din 30 septembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 1.565/90/2010, Tribunalul Vâlcea – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) şi art. 5 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente.Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi art. 5 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, a fost invocată de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea, iar cea a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente a fost ridicată de Victoria Doina Ştefănescu cu ocazia soluţionării unei acţiuni prin care se solicită, în baza Legii nr. 221/2009, plata unor despăgubiri pentru daunele morale suferite ca urmare a unor condamnări cu caracter politic şi măsuri administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.Prin încheierile din 4 octombrie 2010, pronunţate în dosarele nr. 1.564/90/2010, nr. 1.649/90/2010, nr. 2.177/90/2010 şi nr. 2.769/90/2010, Tribunalul Vâlcea – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, şi a prevederilor acestei ordonanţe.Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 a fost invocată de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea, iar cea a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente a fost ridicată de Victoria Doina Ştefănescu, Leandru Leontin Ştefănescu, Sulfina Ştefănescu, Elena Veţeleanu, Marilena Florina Veţeleanu, Elena Şerban, Cristina Moraru şi Eugenia Tănase cu ocazia soluţionării unor acţiuni prin care se solicită, în baza Legii nr. 221/2009, plata unor despăgubiri pentru daunele morale suferite ca urmare a unor condamnări cu caracter politic şi măsuri administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, autorul acesteia susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) care prevăd că „În România respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”, art. 138 alin. (5) potrivit cărora „Nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare”, art. 74 alin. (3) potrivit cărora Guvernul îşi exercită iniţiativa legislativă prin transmiterea proiectului de lege către Camera competentă să îl adopte, ca primă Cameră sesizată, art. 51 alin. (1) privind dreptul de petiţionare şi art. 52 alin. (3) referitor la răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare.În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 138 alin. (5) din Constituţie, se arată că acestea consacră un principiu fundamental pentru asigurarea disciplinei financiare în cheltuirea banului public, în sensul că prin lege nu se pot stabili cheltuieli publice fără asigurarea sursei de finanţare. Invocă în acest sens deciziile Curţii Constituţionale nr. 36 din 2 aprilie 1996 şi nr. 666 din 16 iulie 2007, precum şi prevederile art. 15 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice. Totodată, arată că „prin comparaţie se poate lesne observa că prevederile art. 18 şi următoarele ale Legii nr. 247/2005 (..) prevăd sursele de finanţare în mod expres respectând dispoziţiile art. 138 ale Legii fundamentale”.Referitor la încălcarea art. 74 alin. (3) din Constituţie, se arată că Guvernul îşi exercită iniţiativa legislativă prin transmiterea proiectului de lege Parlamentului, conform art. 29-31 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, iar potrivit art. 1 alin. (5) din Constituţie, în România respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie. Prin modul deficitar de redactare a acestor dispoziţii legale, acestea fiind foarte sumare, cuprinzând doar câteva menţiuni generice cu privire la noţiunea de condamnare cu caracter politic, categoriile de persoane îndreptăţite, fără însă a indica modalitatea şi sursele de finanţare, nu corespund exigenţelor de tehnică legislativă. Or, referitor la aceste cerinţe, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în mod constant că o normă este previzibilă numai atunci când este redactată cu suficientă precizie (Cauza Rotaru împotriva României).Dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 încalcă art. 51 alin. (1) şi art. 52 alin. (3) din Constituţie, deoarece legiuitorul a extins în mod abuziv şi nelegal exercitarea dreptului de a introduce acţiune privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, „dând mandat oricărei persoane fizice sau juridice interesate, din oficiu, parchetului de pe lângă tribunalul în circumscripţia căruia domiciliază persoana interesată”.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, autorii acestei excepţii consideră că dispoziţiile criticate contravin dispoziţiilor art. 15 alin. (2) referitoare la neretroactivitatea legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, „art. 75” prin care se stabilesc categoriile de legi, art. 108 referitoare la actele Guvernului şi art. 124 alin. (1) şi (3) privind înfăptuirea justiţiei.În esenţă, se arată că prevederile "art. 75" din Constituţiei stabilesc o ierarhie a actelor normative şi o limită determinată a conţinutului reglementărilor, interzicând modificări sau completări ale dispoziţiilor unei legi printr-un act normativ de rang inferior. Or, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 modifică „două legi importante reparatorii care reglementează categorii de drepturi stabilite pentru cetăţenii României, prin Legea nr. 221/2009 şi Legea nr. 247/2005, (…) lipsindu-le practic de efecte juridice”.În ceea ce priveşte art. I pct. 1, care impune judecătorului o limită până la care are dreptul să stabilească întinderea daunelor morale prevăzute de Legea nr. 221/2009, acesta este neconstituţional, deoarece judecătorul este „împiedicat să analizeze potrivit probelor şi propriei conştiinţe”, iar referitor la art. II, se susţine că acesta încalcă atât art. 15 alin. (2), cât şi art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece se aplică proceselor şi cererilor pentru a căror soluţionare nu a fost pronunţată o hotărâre judecătorească definitivă, până la data intrării în vigoare a ordonanţei respective, şi creează o discriminare.Tribunalul Vâlcea – Secţia civilă opinează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, în ceea ce priveşte prevederile art. II prin care se face aplicarea dispoziţiilor art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, fiind neîntemeiată faţă de celelalte dispoziţii criticate.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierile de sesizare, în Dosarul nr. 4.169D/2010, îl constituie prevederile art. 4 alin. (1) şi art. 5 din Legea nr. 221/2009 şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, iar în dosarele nr. 4.246D/2010, nr. 4.247D/2010 şi nr. 4.249D/2010, cele ale art. 5 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, iar în Dosarul nr. 4.248D/2010, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 care modifică Legea nr. 221/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009.Din analiza considerentelor încheierilor de sesizare, precum şi din motivările autorilor excepţiei de neconstituţionalitate reiese că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 4 alin. (1) teza a doua, art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, precum şi dispoziţiile art. I pct. 1 şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 1 iulie 2010.Prevederile art. 4 alin. (1) teza a doua au următorul cuprins: "Cererea poate fi introdusă şi după decesul persoanei, de orice persoană fizică sau juridică interesată ori, din oficiu, de parchetul de pe lângă tribunalul în circumscripţia căruia domiciliază persoana interesată."Prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) aveau următorul cuprins:– Art. 5 alin. (1) lit. a): "(1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi, după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanţei de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ţine seama şi de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările şi completările ulterioare;”. … Dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 au fost modificate prin art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, dispoziţiile modificatoare având următoarea redactare:"Art. I. – Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 5 alineatul (1), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:«a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la:1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic;2. 5.000 de euro pentru soţul/soţia şi descendenţii de gradul I;3. 2.500 de euro pentru descendenţii de gradul al II-lea;»".De asemenea, partea introductivă a alin. (1) al art. 5 a fost modificată şi completată prin art. XIII pct. 2 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, având următorul cuprins:– Art. 5 alin. (1): "(1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi, după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanţei prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:".Curtea constată că art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 modifică şi completează dispoziţiile de lege criticate prin introducerea a trei puncte ce stabilesc plafoane maxime ale cuantumului despăgubirilor, iar fraza a doua a art. 5 alin. (1) lit. a) din lege a fost preluată şi completată prin art. I pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 referitor la introducerea unui nou alineat al art. 5, şi anume alin. (1^1).Potrivit art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, dispoziţiile de modificare şi de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta.Curtea observă că dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, astfel cum au fost modificate şi completate prin art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, cuprind două soluţii legislative distincte, şi anume: pe de-o parte, teza întâi privind acordarea unor despăgubiri (soluţie legislativă preluată şi de dispoziţiile modificatoare), iar pe de altă parte, teza a doua, adică pct. 1-3 ale lit. a), referitoare la plafonarea cuantumului acestor despăgubiri (soluţie legislativă introdusă prin dispoziţiile modificatoare).Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:1. Ulterior sesizării sale, prin Decizia nr. 1.354 din 20 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată direct de Avocatul Poporului şi a constatat că dispoziţiile art. I pct. 1 şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 – prin care se plafonează despăgubirile prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 – sunt neconstituţionale.Totodată, prin deciziile nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 şi nr. 1.360 din 21 octombrie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 sunt neconstituţionale.Or, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale”.Prin urmare, reţinând că acest caz de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate a intervenit între momentul sesizării Curţii Constituţionale şi momentul pronunţării instanţei de contencios constituţional asupra excepţiei de neconstituţionalitate, aceasta urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.II. În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei, potrivit căreia dispoziţiile art. 4 alin. (1) aduc atingere art. 51 alin. (1) din Constituţie privind dreptul de petiţionare, Curtea reţine că, pe de o parte, Constituţia reglementează dreptul de petiţionare, care este un drept cetăţenesc, de care beneficiază cetăţenii, în mod individual sau grupurile de cetăţeni, indiferent că sunt constituite ad-hoc sau organizate în forme prevăzute de lege, iar, pe de altă parte, accesul liber la justiţie, prevăzut de art. 21 din Constituţie, în sensul că orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime, nicio lege neputând îngrădi exercitarea acestui drept.Aşadar, Curtea observă că dispoziţiile constituţionale ale art. 51 alin. (1) se referă la dreptul la petiţionare, care este diferit de dreptul de a introduce acţiuni la instanţele judecătoreşti, iar sesizarea instanţelor judecătoreşti pentru valorificarea unui drept sau pentru realizarea unui interes, care se poate obţine numai pe calea justiţiei, nu reprezintă un aspect al dreptului de petiţionare, sens în care, de altfel, s-a pronunţat şi Curtea, spre exemplu, prin deciziile nr. 175 din 15 aprilie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 17 mai 2004, şi nr. 453 din 20 septembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 943 din 21 octombrie 2005.Dreptul de petiţionare se referă la cererile, reclamaţiile, sesizările şi propunerile în legătură cu rezolvarea unor probleme personale sau de grup ce nu presupun calea justiţiei şi la care autorităţile publice au obligaţia de a răspunde în termenele şi în condiţiile stabilite potrivit legii, în timp ce cererile de chemare în judecată se soluţionează după reguli specifice activităţii de judecată. În consecinţă, textul legal criticat nu este contrar reglementărilor constituţionale cu privire la dreptul de petiţionare, din moment ce conţinutul său normativ nu are nicio relevanţă asupra acestora. Astfel că, în ceea ce priveşte critica referitoare la pretinsa încălcare a art. 51 alin. (3) din Constituţie, excepţia urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.III. În ceea ce priveşte critica privind încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 52 alin. (3) referitor la răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, autorul excepţiei nu motivează pretinsa încălcare a acestora, simpla enumerare a textelor constituţionale nu satisface exigenţele art. 10 alin. (2) din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit cărora "Sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate". În acest sens este şi jurisprudenţa constantă a Curţii, cu titlu exemplificativ reţinându-se Decizia nr. 147 din 8 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 320 din 10 mai 2011, Decizia nr. 627 din 29 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 23 iulie 2008, Decizia nr. 465 din 17 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:I. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea, în dosarele nr. 1.565/90/2010, nr. 1.564/90/2010, nr. 1.649/90/2010, nr. 2.177/90/2010 şi nr. 2.769/90/2010 ale Tribunalului Vâlcea – Secţia civilă, precum şi a dispoziţiilor art. I pct. 1 şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, excepţie ridicată de Victoria Doina Ştefănescu, Leandru Leontin Ştefănescu, Sulfina Ştefănescu, Elena Veţeleanu, Marilena Florina Veţeleanu, Elena Şerban, Cristina Moraru şi Eugenia Tănase în aceleaşi dosare ale aceleiaşi instanţe.II. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea, în dosarele nr. 1.565/90/2010, nr. 1.564/90/2010, nr. 1.649/90/2010, nr. 2.177/90/2010 şi nr. 2.769/90/2010 ale Tribunalului Vâlcea -Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 iunie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Ioniţa Cochinţu–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește