Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 954 din 27 noiembrie 2006
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale şi a prevederilor art. 29 alin. (6) teza întâi din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale
Ioan Vida – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorTudorel Toader – judecătorIon Tiucă – procurorIrina Loredana Gulie – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, precum şi a dispoziţiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Uton” – S.A. din Oneşti în Dosarul nr. 675/2006 al Curţii de Apel Bacău – Secţia comercială şi de contencios administrativ.La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 27 aprilie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 675/2006, Curtea de Apel Bacău – Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, precum şi a dispoziţiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială „Uton” – S.A. din Oneşti.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 45 – Libertatea economică şi art. 135 – Economia, deoarece creează o stare de nesiguranţă a acţionarilor în ceea ce priveşte funcţionarea normală a unei societăţi comerciale, prin aceea că orice hotărâre a adunării generale a acţionarilor poate fi desfiinţată oricând, pentru motive de nulitate absolută, cu consecinţa desfiinţării tuturor actelor subsecvente acesteia.În ceea ce priveşte art. 29 alin. (6) teza întâi din Legea nr. 47/1992, se arată că acestea contravin dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, în temeiul cărora Curtea Constituţională este singura competentă să se pronunţe asupra excepţiilor de neconstituţionalitate.Curtea de Apel Bacău – Secţia comercială şi de contencios administrativ apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit motivării acesteia, îl reprezintă prevederile art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, precum şi dispoziţiile art. 29 alin. (6) teza întâi din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 16 iulie 2004, potrivit cărora:– Art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990: „Când se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acţiune este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulată şi de orice persoană interesată.”;– Art. 29 alin. (6) teza întâi din Legea nr. 47/1992: „Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. (…)”Prevederile legale criticate sunt considerate a fi contrare dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 21 – Accesul liber la justiţie, art. 24 – Dreptul la apărare, art. 44 alin. (1) şi (2) privind garantarea şi ocrotirea proprietăţii private şi a dreptului de proprietate privată, art. 45 – Libertatea economică, art. 53 – Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 57 – Exercitarea drepturilor şi a libertăţilor, art. 124 – Înfăptuirea justiţiei, art. 135 – Economia şi art. 146 lit. d) privind atribuţia Curţii Constituţionale de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele.Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:I. Prevederile art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale invocate şi în prezenta cauză şi cu o motivare similară.Astfel, prin Decizia nr. 370 din 4 mai 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 30 mai 2006, Curtea a respins excepţia şi a statuat că prevederile legale criticate nu contravin dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie privind dreptul la un proces echitabil, ci, dimpotrivă, sunt în deplină conformitate cu art. 21 alin. (1) din Legea fundamentală, asigurând posibilitatea oricărei persoane interesate de a se adresa justiţiei atunci când se încalcă dispoziţiile imperative ale legii.În ceea ce priveşte susţinerile autoarei excepţiei, în prezenta cauză, privind îngrădirea dreptului de proprietate al acţionarilor unei societăţi comerciale şi a libertăţii economice, în general, prin exercitarea unor acţiuni abuzive, Curtea a constatat că nu poate fi reţinută nicio contradicţie între textul de lege criticat şi dispoziţiile art. 44 alin. (1) teza întâi şi ale art. 45 din Constituţie, deoarece instanţa de judecată decide asupra legalităţii şi temeiniciei acţiunilor în justiţie, fiind astfel ocrotite, prin lege, numai interesele legitime.Argumentele ce au stat la baza respingerii ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate sunt valabile şi în prezenta cauză, neintervenind elemente noi de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale.De asemenea, în prezenta cauză, autoarea excepţiei invocă şi încălcarea dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 24 – Dreptul la apărare, art. 53 – Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 57 – Exercitarea drepturilor şi a libertăţilor, art. 124 – Înfăptuirea justiţiei, fără a arăta în ce constă contrarietatea dintre textul de lege criticat şi dispoziţiile din Legea fundamentală.Curtea constată că prevederile legale criticate, instituind o consacrare legală a regimului juridic al nulităţii absolute, prin legitimarea procesuală activă a oricărei persoane interesate de a ataca hotărârea adunării generale a acţionarilor, atunci când prin aceasta se încalcă o dispoziţie legală imperativă de interes public, nu contravin sub niciun aspect dispoziţiilor constituţionale invocate.II. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (6) teza întâi din Legea nr. 47/1992, Curtea constată că s-a mai pronunţat prin mai multe decizii asupra acestui text de lege, prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Legea fundamentală invocate şi în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 323 din 18 aprilie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 8 mai 2006, a statuat că prevederile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 sunt norme de procedură pe care instanţa în faţa căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate este obligată să le aplice în vederea selectării doar a acelor excepţii care, potrivit legii, pot face obiectul controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, ca unică autoritate de jurisdicţie constituţională. Această procedură nu permite însă instanţei judecătoreşti să respingă sau să admită excepţia de neconstituţionalitate, ci doar să se pronunţe asupra oportunităţii sesizării Curţii Constituţionale cu soluţionarea acesteia, cum, de altfel, a procedat instanţa de judecată şi în prezenta cauză.Neintervenind elemente noi care să conducă la o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii, soluţia şi considerentele pronunţate în decizia menţionată îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale şi a prevederilor art. 29 alin. (6) teza întâi din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Uton” – S.A. din Oneşti în Dosarul nr. 675/2006 al Curţii de Apel Bacău – Secţia comercială şi de contencios administrativ.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 octombrie 2006.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Irina Loredana Gulie––