DECIZIE nr. 741 din 1 iunie 2010

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 27/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 19 iulie 2010
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEDECIZIE 718 29/10/2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 84 din Codul penal



Ion Predescu – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorAugustin Zegrean – judecătorMarinela Mincă – procurorAfrodita Laura Tutunaru – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 84 din Codul penal, excepţie ridicată de Ştefan Buinoschi în Dosarul nr. 10.097/193/2009 al Judecătoriei Botoşani – Secţia penală şi de Traian Popa în Dosarul nr. 3.354/85/2009 al Tribunalului Sibiu – Secţia penală.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea, având în vedere că excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 8.265D/2009 şi nr. 8.464D/2009 au obiect identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispoziţiile art. 164 din Codul de procedură civilă, nu se opune conexării dosarelor.Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 8.464D/2009 la Dosarul nr. 8.265D/2009, care este primul înregistrat.Cauza se află în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin încheierile din 17 noiembrie 2009 şi 2 decembrie 2009, pronunţate în dosarele nr. 10.097/193/2009 şi nr. 3.354/85/2009, Judecătoria Botoşani – Secţia penală şi Tribunalul Sibiu – Secţia penală au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 84 din Codul penal.Excepţia a fost ridicată, în dosarele de mai sus, de Ştefan Buinoschi şi Traian Popa.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul Ştefan Buinoschi susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 4 alin. (2), art. 16 şi art. 21, deoarece inculpatul care nu are posibilitatea efectivă de acoperire a prejudiciului în perioada de încercare stabilită prin sentinţa de condamnare riscă revocarea suspendării condiţionate. Or, o asemenea posibilitate legitimează implementarea în legislaţie a unei viziuni de politică penală condiţionată de avere. Pe lângă discriminarea pe criteriul averii, constrângerea de a executa obligaţiile civile într-un anumit interval de timp este, în opinia autorului, contrară dreptului la un proces echitabil.De asemenea, autorul Traian Popa susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 23 alin. (13) referitoare la natura penală a sancţiunii privative de libertate, deoarece acţiunea civilă în procesul penal nu poate influenţa modul de individualizare a pedepsei şi, cu atât mai mult, nu poate avea ca şi consecinţă directă o sancţiune privativă de libertate.Judecătoria Botoşani – Secţia penală şi Tribunalul Sibiu – Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului a transmis, în Dosarul nr. 8.265D/2009, punctul său de vedere în care apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 84 cu denumirea marginală Revocarea în cazul neexecutării obligaţiilor civile din Codul penal, care au următorul conţinut: "Dacă până la expirarea termenului de încercare condamnatul nu a îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, instanţa dispune revocarea suspendării executării pedepsei, afară de cazul când cel condamnat dovedeşte că nu a avut putinţă de a îndeplini acele obligaţii."Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei, fiind o creaţie a legiuitorului, este firesc ca acesta să determine nu numai condiţiile, dar şi sfera de incidenţă a măsurii. De vreme ce suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu reprezintă un drept al persoanei, ci doar o măsură de individualizare a executării pedepsei, care oferă inculpatului numai o vocaţie, iar nu un drept de a beneficia de această măsură, şi revocarea măsurii trebuie circumscrisă unor criterii similare. Câtă vreme aplicarea acestei măsuri se face prin hotărâre judecătorească, pronunţată ca urmare a finalizării procesului penal, în cadrul căruia inculpatul are posibilitatea de a-şi face toate apărările, de a exercita căile de atac prevăzute de lege, de a propune şi de a administra probe, nu poate fi primită susţinerea în sensul că reglementarea criticată ar aduce atingere dreptului la un proces echitabil ori principiului ce statuează natura penală a sancţiunii privative de libertate. Aceasta întrucât pedeapsa a fost deja stabilită; ceea ce se schimbă fiind numai modul de executare. Împrejurarea că inculpatul a achitat sau nu prejudiciul produs prin infracţiune ori a depus sau nu stăruinţă în acoperirea acestuia constituie, după caz, circumstanţe atenuante ori agravante, contribuind la o corectă individualizare a pedepsei, şi, nicidecum, nu se poate spune că reprezintă o cauză a dispunerii sancţiunii privative de libertate.De asemenea, dispoziţiile art. 84 din Codul penal nu aduc atingere prevederilor constituţionale privind egalitatea în faţa legii, deoarece dispoziţia legală criticată nu stabileşte discriminări, ci instituie un tratament juridic egal pentru toate persoanele aflate în aceeaşi situaţie, fără nicio deosebire. Rezultă că nu se poate vorbi de încălcarea egalităţii în faţa legii, câtă vreme revocarea se aplică numai celor care nu au executat obligaţiile civile. De altfel, teza finală a textului criticat exceptează de la aplicare inculpaţii, care nu au îndeplinit obligaţiile civile, întrucât nu a avut putinţa de a le îndeplini.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1- 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 84 din Codul penal, excepţie ridicată de Ştefan Buinoschi în Dosarul nr. 10.097/193/2009 al Judecătoriei Botoşani – Secţia penală şi de Traian Popa în Dosarul nr. 3.354/85/2009 al Tribunalului Sibiu – Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 1 iunie 2010.PREŞEDINTE,ION PREDESCUMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru_________

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x