DECIZIE nr. 74 din 7 martie 2002

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 pct. 1) din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, republicată



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorPaula C. Pantea – procurorMihaela Senia Costinescu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 pct. 1) din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, republicată, excepţie ridicată de Ion Cojocaru în Dosarul nr. 5.269/2001 al Tribunalului Braşov.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, arătând ca prin Legea nr. 61/1991, republicată, se prevăd norme de conduita în scopul ocrotirii unor importante valori sociale, precum convieţuirea socială, ordinea şi liniştea publică. Se considera ca dispoziţiile art. 30 alin. (6) şi (7) din Constituţie sunt aplicabile inclusiv instituţiilor publice, deoarece acestea reprezintă statul în relaţiile cu cetăţenii, iar alin. (7) al art. 30 prevede că „sunt interzise de lege defăimarea tarii şi a naţiunii […]”.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:Prin Încheierea din 30 noiembrie 2001, pronunţată în Dosarul nr. 5.269/2001, Tribunalul Braşov a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 pct. 1) din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, republicată. Excepţia a fost ridicată de Ion Cojocaru în recursul declarat de el împotriva unei sentinţe civile prin care i-a fost respinsă plângerea formulată împotriva unui proces-verbal de contravenţie întocmit de Poliţia Municipiului Braşov.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine ca prevederile legale criticate încalcă dispoziţiile art. 30 alin. (6) şi (7) din Constituţie. Autorul excepţiei considera ca sintagma "sau a instituţiilor publice" cuprinsă în textul art. 2 pct. 1) din Legea nr. 61/1991 este în contradictie cu prevederile constituţionale ale art. 30 alin. (6), care stabilesc ca „Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanelor şi nici dreptul la propria imagine”, şi ale art. 30 alin. (7), prin care „sunt interzise de lege defăimarea tarii şi a naţiunii […]”. Or, arata autorul excepţiei, onoarea şi demnitatea sunt trasaturi specifice persoanei fizice, şi nu instituţiilor publice, iar cuprinderea în sfera contravenţiilor a faptelor privitoare la lezarea demnităţii şi onoarei instituţiilor publice este în contradictie cu dispoziţiile Constituţiei.În opinia instanţei de judecată excepţia este nefondata, prevederile art. 2 pct. 1) din Legea nr. 61/1991, republicată, nefiind în contradictie cu dispoziţiile art. 30 alin. (6) şi (7) din Constituţie. Se arata ca art. 30 face parte din titlul II cap. II din Constituţie, care prevede drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, deci ale persoanelor fizice. Constituţia nu prevede drepturile persoanelor juridice într-un capitol separat, dar aceasta nu înseamnă ca persoanele juridice nu au drepturi, acestea fiind prevăzute în diverse legi. În speta este de discutat dacă persoanele juridice au demnitate sau onoare, însă acest lucru nu se poate constata prin prevederile art. 30 alin. (6) şi (7) din Constituţie, care privesc drepturile şi libertăţile persoanelor fizice. În consecinţa, sintagma „demnitatea şi onoarea instituţiilor publice” nu este contrară prevederilor art. 30 alin. (6) şi (7) din Constituţie, care se referă doar la drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor.În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază ca dispoziţiile art. 2 pct. 1) din Legea nr. 61/1991, republicată, nu contravin prevederilor constituţionale invocate. Cu privire la prevederile art. 30 alin. (6) din Constituţie se considera ca, pe de o parte, acestea apara, pe lângă persoanele fizice, şi persoanele juridice şi, pe de altă parte, textul nu are în vedere toate persoanele juridice, ci numai instituţiile publice, întrucât în societate acestea se bucura de autoritate şi prestigiu, valori ce pot fi lezate prin săvârşirea faptelor prevăzute la art. 2 pct. 1) din Legea nr. 61/1991, republicată. Mai mult, art. 30 alin. (6) din Constituţie nu reprezintă unicul temei constituţional al dispoziţiilor art. 2 pct. 1) din Legea nr. 61/1991, republicată. Legislaţia română recunoaşte persoanelor juridice o serie de drepturi, chiar dacă Constituţia nu le dedica un capitol special. Prevederile art. 2 pct. 1) din Legea nr. 61/1991, republicată, trebuie raportate la toate dispoziţiile din Constituţie care reglementează drepturile şi libertăţile cetăţenilor, precum şi instituţiile publice, dar şi la restul legislaţiei în care sunt prevăzute şi ocrotite drepturile persoanelor juridice.Guvernul arata ca normele de convieţuire socială, ordinea şi liniştea publică constituie valori care asigura existenta şi funcţionarea normală a oricărui stat democratic, fiind firesc ca statul să asigure protecţia acestora prin diverse mijloace. Unul dintre aceste mijloace îl constituie sancţionarea contravenţională a faptelor de încălcare a normelor de convieţuire socială, între care şi săvârşirea în public a unor fapte de natura sa tulbure ordinea şi liniştea publică sau sa provoace indignarea cetăţenilor ori sa lezeze demnitatea şi onoarea acestora sau a instituţiilor publice. Este adevărat ca expresia "demnitatea şi onoarea instituţiilor publice" este improprie, însă aceasta nu imprima textului de lege criticat un caracter neconstitutional. Dispoziţiile art. 30 alin. (6) şi (7) din Constituţie nu pot fi interpretate în sensul că ar permite încălcarea ordinii publice şi afectarea activităţii unei instituţii publice prin exercitarea abuzivă a dreptului la libera exprimare. Respectarea ordinii şi liniştii publice este necesară pentru desfăşurarea normală a activităţii autorităţilor şi instituţiilor publice tocmai pentru ca acestea să poată să asigure respectarea drepturilor persoanei, prevăzute în Constituţie. Or, prin săvârşirea împotriva unei instituţii a faptei prevăzute la art. 2 pct. 1) din Legea nr. 61/1991, republicată, s-ar aduce atingere funcţionarii acestor instituţii, prejudiciindu-se în mod indirect drepturile şi libertăţile constituţionale ale celorlalţi cetăţeni.Preşedintele Senatului nu a trimis punctul sau de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională constata ca a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2 pct. 1) din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea contravenţională a faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 18 august 2000. Dispoziţiile legale criticate ca fiind neconstituţionale sunt următoarele:Art. 1 pct. 1): "Constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni:1) săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, ameninţări cu acte de violenta împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natura sa tulbure ordinea şi liniştea publică sau sa provoace indignarea cetăţenilor ori sa lezeze demnitatea şi onoarea acestora sau a instituţiilor publice;"Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine ca dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 30 alin. (6) şi (7) din Constituţie, conform cărora: "(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.(7) Sunt interzise de lege defăimarea tarii şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ura naţionala, rasială, de clasa sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenta publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri." … Critica de neconstituţionalitate vizează dispoziţiile art. 2 pct. 1) din Legea nr. 61/1991, republicată, în măsura în care acestea se referă la lezarea demnităţii sau onoarei instituţiilor publice, ca urmare a faptelor calificate drept contravenţii. Autorul invoca argumentul conform căruia demnitatea şi onoarea sunt atribute exclusive ale persoanei fizice, astfel încât persoanele juridice nu pot beneficia de protecţia valorilor la care se referă art. 30 din Constituţie.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată şi urmează să fie respinsă.Potrivit art. 2 pct. 1) din Legea nr. 61/1991, republicată, constituie contravenţie comportamentul huliganic în public, manifestat prin fapte, acte sau gesturi obscene, prin proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, prin ameninţări cu acte de violenta împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, dacă sunt de natura sa tulbure ordinea şi liniştea publică sau sa provoace indignarea cetăţenilor ori sa lezeze demnitatea şi onoarea acestora sau a instituţiilor publice. Curtea retine ca faptele prevăzute la art. 2 pct. 1) nu sunt fapte contra persoanelor, ci contra normelor de convieţuire socială, contra ordinii şi liniştii publice. Asemenea fapte constituie infracţiuni în sistemele de drept penal în care contravenţiile sunt incluse printre infracţiuni. În sistemul nostru faptele menţionate în textul criticat constituie contravenţii dacă, fiind săvârşite în public, sunt de natura sa producă vreuna dintre consecinţele prevăzute de lege. Chiar dacă textul cuprinde unele impreciziuni de redactare, atunci când se referă la posibilitatea ca manifestările reprobabile menţionate sa lezeze demnitatea instituţiilor publice, nu se poate susţine ca dispoziţia legii ar fi neconstitutionala. Astfel, deşi alin. (6) al art. 30 din Constituţie are în vedere limitele exercitării libertăţii de exprimare – aceasta neputând sa prejudicieze, printre alte valori supreme ale statului de drept, dreptul persoanei la propria imagine -, textul constituţional menţionat are, coroborat cu alte prevederi constituţionale, efectul de a consacra un drept constituţional cu o identitate de sine stătătoare şi deci cu aplicabilitate într-un domeniu mai extins. Acest text constituţional este în deplina concordanta cu prevederile art. 10 pct. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit cărora „Exercitarea acestor libertăţi ce comporta îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrangeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratica, pentru securitatea naţionala, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti”. Ordinea şi liniştea publică implica atitudinea respectuoasa şi decenta faţă de instituţiile publice, iar argumentele pe care autorul excepţiei incearca să le impună prin invocarea prevederilor art. 30 alin. (6) din Constituţie, şi anume ca astfel de manifestări antisociale ar putea fi ingaduite faţă de instituţiile publice, nu pot fi acceptate.Potrivit dispoziţiilor art. 54 din Constituţie "Cetăţenii români, cetăţenii străini şi apatrizii trebuie să-şi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale cu buna-credinţa, fără sa încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi". Astfel, ordinea şi liniştea publică se impune a fi respectate de fiecare persoana în vederea desfăşurării normale a activităţii autorităţilor şi instituţiilor publice tocmai pentru ca acestea să poată asigura respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale consacrate de Constituţie. Este evident ca prin săvârşirea faptei prevăzute la art. 2 pct. 1) din Legea nr. 61/1991, republicată, împotriva unei instituţii publice se aduce atingere bunei funcţionari a acestei instituţii, ceea ce este de natura sa afecteze, în mod indirect, drepturile şi libertăţile constituţionale ale celorlalţi cetăţeni.Asa cum sentimentul onoarei sau demnităţii este caracteristic persoanei fizice, în acelaşi mod se poate vorbi despre faima şi bunul renume al unei instituţii sau autorităţi publice, atribute pe care legea le apara prin sancţionarea contravenţională a faptelor prevăzute la art. 2 pct. 1) din Legea nr. 61/1991, republicată. Deşi nu sunt menţionate printre valorile enumerate la art. 30 din Constituţie, aceasta nu înseamnă ca încălcarea lor este ingaduita.În consecinţa, sintagma "demnitatea şi onoarea instituţiilor publice" nu vine în contradictie cu prevederile constituţionale, întrucât se subscrie sferei de aplicabilitate a alin. (6) şi (7) ale art. 30 din Constituţie, care consacra limitele libertăţii de exprimare.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 pct. 1) din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, republicată, excepţie ridicată de Ion Cojocaru în Dosarul nr. 5.269/2001 al Tribunalului Braşov.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 martie 2002.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Mihaela Senia Costinescu––––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește