DECIZIE Nr. 74 din 13 iulie 1994

Curtea Constituţională a fost sesizată, la 28 iunie 1994, de către 56 deputaţi şi anume: Ion Diaconescu, Ion Ratiu, Mihail Bucur, Gheorghe Comanescu, Ion Hui, Vasile Gheorghe Victor Pop, Ion Dinu, Ion Berciu, Radu Livezeanu, Vasile Niculae Constantin Ionescu Galbeni, Tudor Gavril Dunca, Mircea Ioan Popa, Ion Cornita, Emilian Bratu, Gavril Dejeu, Alexandru Simionovici, Valentin Vasilescu, Sorin Victor Lepsea, George Stanescu, Ioan Muresan, Vasile Lupu, Valentin Argesanu, Viorel Pavel, Costel Paunescu, Sergiu George Rizescu, Constantin-Şerban Rădulescu-Zonner, Gheorghe Cristea, Florian Ion-Angelo, Rasvan Dobrescu, Vasile Mandroviceanu, Otto-Ernest Weber, Mihail Nica, Octavian Bot, Horia Mircea Radu, Ion Dobrescu, Niculae Cerveni, Petru Dugulescu, Alexandru Konya Hamar, Ervin Zoltan Szekely, Karoly Kerekes, Barbu Pitigoi, Dinu Patriciu, Raymond Luca, Petru Litiu, Romulus Ioan Joca, Theodora Bertzi, Victor Bostinaru, Corneliu-Constantin Ruse, Iuliu Vida, Francisc Pecsi, Ştefan Sinko, Ferenc Asztalos, Imre Andras, Istvan Antal, Liviu Neculai Marcu, Remus-Constantin Opris, asupra neconstitutionalitatii Legii privind acordarea unor facilităţi suplimentare faţă de Legea nr. 35/1991, republicată, pentru atragerea de investitori străini în industrie. Legea are următorul conţinut: "Art. 1. – Societăţile comerciale care se înfiinţează, potrivit legii, în domeniul industriei, cu participare de capital străin, la care aportul subscris de investitorul străin este vărsat în suma de minimum 50 milioane dolari S.U.A. în contul societăţii comerciale deschis la o banca, persoana juridică română, şi care realizează, în termenul şi potrivit prevederilor din contractul de societate, producţie cu un grad valoric de integrare în România de minimum 60% şi un export de minimum 50% din valoarea producţiei anuale, beneficiază de următoarele facilităţi: a) scutirea de la plata taxelor vamale, pe o perioadă de 7 ani începând să curgă de la data înmatriculării societăţii comerciale, a maşinilor, utilajelor, instalaţiilor, echipamentelor din import necesare investiţiei, subscrise ca aport în natura sau plătite din surse proprii, atrase sau împrumutate;  … b) scutirea de la plata taxelor vamale, pe o perioadă de 7 ani calculată de la data înmatriculării societăţii comerciale, a materiilor prime, materialelor consumabile, pieselor de schimb şi componentelor importate pentru producţia proprie a societăţii, plătite din surse proprii, atrase sau împrumutate;  … c) scutirea de la plata impozitului pe profit pentru o perioadă de 5 ani de la data obţinerii de profit, dar nu mai mult de 7 ani de la data începerii activităţii productive.  … Art. 2. – În cazul în care, într-o perioadă de 14 ani calculată de la data înmatriculării, societatea comercială îşi reduce capitalul social astfel încât participarea investitorului străin coboară sub minimul de 50 milioane dolari S.U.A. sau se dizolva voluntar, ea va fi obligată la plata tuturor impozitelor şi taxelor ce i s-ar fi aplicat pe întreaga durata de funcţionare, în lipsa facilităţilor de care a beneficiat, inclusiv a celor de care a fost dispensata în perioada de scutire." Sesizarea apreciază, în esenta, în legătură cu art. 1 din lege ca prin prevederea care obliga ca aportul subscris să fie vărsat la o banca, persoana juridică română se introduce o restrictie, neprevăzută în legislaţia în vigoare, deoarece celelalte societăţi comerciale cu capital străin pot depune capitalul exprimat în valută în conturi deschise la bănci cu sediul în România sau cu sediul în străinătate, potrivit reglementărilor Băncii Naţionale a României. Tot ca o restrictie este calificată şi dispoziţia art. 1 lit. a), care limitează scutirea de plată taxei vamale la 7 ani de la data înmatriculării societăţii comerciale, spre deosebire de celelalte societăţi comerciale cu capital străin, pentru care art. 12 din Legea nr. 35/1991 acorda astfel de scutiri pentru o perioadă nelimitată. Cît priveşte art. 2 din lege se considera ca el introduce, de asemenea, anumite restrictii faţă de prevederile Legii nr. 35/1991, deoarece interzice diminuarea capitalului social pe o perioadă de 14 ani, obliga şi la restituirea taxelor vamale şi măreşte perioada în care societatea comercială nu poate să-şi intrerupa voluntar activitatea. În aceste condiţii se apreciază ca art. 1 şi 2 din Lege contravin art. 16 alin. (1) din Constituţie care interzice orice discriminări, precum şi art. 49 din legea fundamentală, deoarece nu sunt create situaţii care să justifice restrîngerea (proporţională) a unor drepturi şi libertăţi acordate de legislaţia în vigoare. În al doilea rind, sesizarea considera ca legea este neconstitutionala deoarece a fost adoptată cu procedura prevăzută de art. 74 alin. (2) din Constituţie pentru legile ordinare, or legea este organică, la fel ca şi Legea nr. 35/1991, şi deci trebuie adoptată cu procedura prevăzută de art. 74 alin. (1) din Constituţie. În sfârşit, legea este apreciată neconstitutionala şi pentru ca, restringind exercitarea unor drepturi şi libertăţi existente în prezent în legislaţia în vigoare şi care vor continua să se acorde celorlalte societăţi comerciale cu capital străin, va avea efectul contrar celui asteptat, actionind astfel împotriva intereselor naţionale, ceea ce încalcă prevederile art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituţie. Curtea Constituţională a fost sesizată cu respectarea prevederilor art. 17 din Legea nr. 47/1992 şi ea este competenţa să se pronunţe asupra sesizării în temeiul art. 144 lit. a) din Constituţie. În baza art. 19 din Legea nr. 47/1992 s-au solicitat puncte de vedere asupra sesizării preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului. Preşedintele Camerei Deputaţilor a comunicat prin adresa nr. 62 din 5 iulie 1994 punctul sau de vedere în sensul că legea adoptată este constituţională pentru următoarele motive redate în esenta: a) art. 16 alin. (1) şi art. 49 alin. (1) şi (2) din Constituţie se referă la persoanele fizice – cetăţeni români, care, pe baza principiilor prevăzute în Capitolul I din Titlul II al Constituţiei, au drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale prevăzute în Capitolul II al aceluiaşi titlu. Drepturile şi libertăţile persoanelor fizice pot fi restrânse, în exercitarea lor, conform art. 49 din Constituţie. Pe cale de consecinţa titularii unor asemenea drepturi, libertăţi sau îndatoriri nu pot fi persoanele juridice, respectiv societăţile comerciale la care se referă legea atacată şi deci art. 16 şi art. 49 din Constituţie nu sunt aplicabile acestora;  … b) legea în cauza are caracter de lege ordinară şi deci în mod corect ea a fost votată cu majoritatea prevăzută de art. 74 alin. (2) din Constituţie. Legea fundamentală pretinde prin art. 72 alin. (3) lit. k) să se reglementeze prin lege organică numai regimul general al proprietăţii, or nici una din prevederile legii nu se referă la vreunul din elementele dreptului de proprietate – folosinţă, posesia şi dispoziţia -, ci doar la modalitatea de exercitare a acestui drept, ale cărui limite se stabilesc prin lege ordinară şi nu organică, conform art. 41 alin. (1) din Constituţie. De altfel, chiar din titlul legii rezultă ca aceasta se referă la unele "facilităţi suplimentare faţă de Legea nr. 35/1991” şi nu la elementele regimului general al proprietăţii;  … c) potrivit art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituţie statul are obligaţia asigurării protejării intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară. Obiectul legii nu este protejarea intereselor naţionale, ci acordarea unor facilităţi pentru pătrunderea în România a marelui capital din străinătate, dar prin aceasta se realizează dezvoltarea economiei naţionale, ceea ce desigur nu poate fi calificat ca o neprotejare a intereselor naţionale. În plus, art. 41 alin. (1) din Constituţie permite, ca prin lege, să se stabilească limitele exercitării dreptului de proprietate şi deci nu poate exista o contradictie între aceste prevederi şi cele ale art. 134 alin. (2) lit. b), asa cum ar putea sugera autorii sesizării Curţii, ci o relaţie de completare şi de compatibilitate.  … În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca legea atacată este constituţională şi, în legătură cu obiecţiile de neconstituţionalitate cuprinse în sesizare, se arata, în esenta, următoarele: a) legiuitorul – o dată ce a acceptat avantajarea investitorilor străini – are tot dreptul ca, în cadrul acestei categorii de persoane beneficiare ale unui regim de favoare, sa opereze nuantari în ceea ce priveşte acordarea anumitor facilităţi. Asemenea distincţii sunt fireşti, de vreme ce nimeni nu poate contesta varietatea investiţiilor străine, volumul şi durata lor diferita, ramura economică spre care sunt orientate, precum şi alte aspecte de diferentiere, statul fiind preocupat ca, în cadrul politicii sale economice, sa determine pirghii variabile de încurajare a infuziei de capital străin. În felul acesta se explica distincţia între facilităţile stabilite prin Legea nr. 35/1991 (republicată) şi cele din legea de faţa. Diferentierea de regim juridic este, în speta, expresia unor optiuni concrete ale politicii economice a statului şi, nicidecum, rezultatul unei tendinte de a opera discriminări, în dispreţul art. 16 din Constituţie. În cauza nu poate fi vorba de încălcarea principiului egalităţii în drepturi ci de reflectarea în cuprinsul legislaţiei şi, în particular, al legii care face obiectul sesizării, a unor aspecte existentiale deosebite, care reclama reglementări nuantate. În acest sens, problematica avută în vedere de semnatarii sesizării poate fi discutata mai degraba în termenii unor considerente de oportunitate şi de analiza economică dar, în nici un caz, din punctul de vedere al încălcării prevederilor constituţionale.  … De asemenea, se considera neîntemeiată şi asertiunea potrivit căreia legea încalcă prevederile art. 49 din Constituţie, introducând, în mod arbitrar, restrîngerea exerciţiului unor drepturi. Faptul ca în art. 2 al legii criticate este stabilită o norma cu caracter sanctionatoriu, nu poate duce la concluzia ca, în acest mod, investitorul îşi vede limitat exerciţiul dreptului de a investi în România. Dispoziţia în cauza nu vizează decît eventuala nerespectare, de către investitorul străin a obligaţiilor corelative regimului de facilităţi instituit de stat în beneficiul sau. Aceasta, deoarece este de neconceput ca un regim de favoare sa nu fie dublat de un minimum de obligaţii, a căror încălcare sa nu determine afectarea drepturilor şi a facilităţilor acordate; b) susţinerea potrivit căreia legea trebuia adoptată după procedura prevăzută de art. 74 alin. (1) din Constituţie pentru legile organice este eronată deoarece pe de o parte, la momentul adoptării Legii nr. 35/1991, în sistemul nostru legislativ nu exista distincţia actuala între legi constituţionale, organice şi ordinare, operata, ulterior, de Constituţie. Pe de altă parte, legea de faţa, deşi aflată în directa legătură cu Legea nr. 35/1991 (republicată), nu poate fi considerată ca fiind organică, deoarece obiectul sau concret de reglementare nu se găseşte în enumerarea limitativa din art. 72 alin. (3) din Constituţie privind domeniile care se reglementează prin lege organică;  … c) susţinerea ca legea atacată ar încalcă dispoziţiile art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituţie care obliga statul să asigure protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară poarta în sine o contradictie, deoarece ea alătură unui context legislativ referitor la investitorii străini o prevedere constituţională care se referă expres la protejarea intereselor naţionale. Specularea nuantarilor reglementării în aceasta materie, în sensul acreditării tezei lezarii interesului naţional, este nefondata. Aceasta, deoarece conţinutul intereselor economiei naţionale variaza, în mod obiectiv, de la o etapa de dezvoltare socioeconomica la alta. În nici un caz nu se poate susţine ca o economie aflată în stadiul de tranzitie şi, implicit, în faza de dezvoltare, ar fi dezavantajata de acele investiţii străine care îi sporesc patrimoniul economic şi îi ridica nivelul tehnologic, facilitându-i astfel pătrunderea pe piaţa concurentiala mondială.  … Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere. CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,examinînd sesizarea grupului de deputaţi, punctele de vedere exprimate de către preşedintele Camerei Deputaţilor şi Guvern, raportul întocmit de judecătorul-raportor, precum şi concordanta dintre textele legale a căror constituţionalitate a fost contestată şi dispoziţiile Constituţiei, retine următoarele: În legătură cu prima obiectie de neconstituţionalitate şi anume ca art. 1 şi 2 din legea atacată ar contraveni art. 16 alin. (1) şi art. 49 din Constituţie este de observat ca legea supusă controlului nu abroga dispoziţii din Legea nr. 35/1991 şi nici nu modifica prevederi ale sale. Legea nr. 35/1991 rămâne să se aplice în continuare astfel cum a fost adoptată, promulgată şi publicată, după modificarea ei prin Legea nr. 57/1993. Prin legea noua se creează o alta situaţie, ce are în vedere numai societăţile comerciale, înfiinţate potrivit legii, în domeniul industriei, cu participare de capital străin în condiţiile precis determinate de art. 1. Este vorba deci de reglementări diferite pentru situaţii diferite, astfel încât principiul egalităţii nu este afectat. Atât în doctrina, cît şi în jurisprudenta constituţională se subliniaza constant ca principiul egalităţii nu pretinde uniformitate, deci ca toate situaţiile să fie tratate în acelaşi fel astfel ca la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, iar la situaţii diferite poate exista un tratament diferit. În acest sens s-a mai pronunţat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 70/1993. Este de necontestat ca toţi investitorii străini care se supun Legii nr. 35/1991 se bucura de o protecţie egala, iar cei care doresc sa acţioneze în condiţiile legii atacate au, de asemenea, un tratament egal, astfel încât nu se poate vorbi de o discriminare şi deci de încălcarea art. 16 alin. (1) şi art. 49 din Constituţie. Pe de altă parte, se retine ca noua lege defineste o serie de avantaje în scopul atragerii de capital străin. Regimul investiţiilor străine este exclusiv o problemă de oportunitate politica pe care legiuitorul este îndreptăţit sa o adopte în funcţie de interesele naţionale, legate de importul de capital. În aceste condiţii încălcarea principiului egalităţii s-ar putea pune numai dacă, stabilind o anumită măsura, legiuitorul ar fi discriminat anumiti comercianţi străini. Egalitatea între diferitele politici comerciale legate de importul de capital nu este o problemă de ordin constituţional, ci de politica comercială, astfel încât nu poate fi neconstitutionala crearea de regimuri juridice diferite în funcţie de interesele naţionale diferite cu referire la importul de capital. În sfârşit, drepturile fundamentale prevăzute în Constituţie se aplică cetăţenilor, iar în ceea ce priveşte persoanele juridice numai în măsura în care, printr-o anumită reglementare privind aceste persoane, sunt afectate indirect drepturile fundamentale ale cetăţenilor. În cazul de faţa aceasta problema nici nu se poate pune, întrucît este vorba de interesele unor societăţi comerciale străine. Cît priveşte obiecţia de neconstituţionalitate care se referă la procedura de adoptare a legii este de observat ca legea nu vizează regimul general al proprietăţii, astfel cum a fost definit şi prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 5/1992 şi nr. 6/1992 şi deci nu era necesară o lege organică. Este adevărat ca Legea nr. 35/1991, care a fost adoptată într-un moment anterior Constituţiei, când în sistemul nostru legislativ nu exista distincţia dintre legile organice şi cele ordinare, a fost modificată prin Legea nr. 57/1993, a carei adoptare s-a făcut cu procedura stabilită de art. 74 alin. (1) din Constituţie prevăzută pentru legile organice, dar astfel cum s-a arătat deja, legea atacată nu abroga şi nici nu modifica Legea nr. 35/1991, republicată, ci stabileşte facilităţi fiscale aplicabile unei categorii determinate de investitori străini, ceea ce este de domeniul legii ordinare. În sfârşit, în legătură cu obiecţia ca legea ar încalcă art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituţie, este de reţinut ca, dimpotriva, legea urmăreşte stabilirea unui regim juridic diferit pentru investitorii străini de o anumită pondere, tocmai în scopul atragerii de capital, deci, în interesul economiei naţionale. Parlamentul este îndreptăţit sa stabilească prin ce mijloace se realizează în diferite momente interesul naţional în domeniul economic, financiar şi valutar. Chiar dacă legea nu are ca obiect protejarea industriei româneşti, nu se poate susţine ca ea este împotriva intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară şi deci contrară Constituţiei. Având în vedere considerentele expuse, Vazind şi dispoziţiile art. 144 lit. a) şi ale art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi prevederile art. 20 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE :Constata ca Legea privind acordarea unor facilităţi suplimentare faţă de Legea nr. 35/1991, republicată, pentru atragerea de investitori străini în industrie este constituţională. Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Deliberarea a avut loc la data de 13 iulie 1994 şi la ea au participat Ioan Muraru, inlocuitorul preşedintelui, Viorel Mihai Ciobanu, Mihai Constantinescu, Miklos Fazakas, Antonie Iorgovan, Florin Bucur Vasilescu şi Victor Dan Zlatescu, judecători. p. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. Ioan MuraruMagistrat-asistent,Gabriela Dragomirescu––––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește