DECIZIE nr. 738 din 26 octombrie 2006

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989



Ioan Vida – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorTudorel Toader – judecătorIon Tiucă – procurorMaria Bratu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Banca Naţională a României – Sucursala Suceava în Dosarul nr. 29.727/1/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia civilă şi de proprietate intelectuală.La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepţiei şi pentru partea Banca Naţională a României, consilierul juridic Dumitru Apetroaie, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul părţilor prezente solicită admiterea excepţiei, arătând că imobilul pentru care Banca Naţională a României – Sucursala Suceava se află în litigiu cu Raiffeisen Bank – S.A. a fost dobândit în temeiul unui contract de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1902, iar Banca Naţională a României nu a pierdut niciodată dreptul de proprietate asupra acestui imobil. Prin Legea nr. 1.056/1946 privind etatizarea şi organizarea Băncii Naţionale a României, au trecut în proprietatea statului numai acţiunile aparţinând Băncii Naţionale a României, bunurile imobile rămânând în continuare în proprietatea acesteia. Banca Naţională a României şi-a continuat activitatea în decursul timpului ca bancă de emisiune şi bancă centrală a statului, având personalitate juridică şi un patrimoniu distinct de cel al statului. De aceea, nu se poate considera că Banca pentru Agricultură şi Industrie Alimentară, reorganizată ulterior în Banca Agricolă – S.A. şi apoi devenită Raiffeisen Bank – S.A., este proprietară a imobilului aflat în litigiu, deoarece prin Ordinul guvernatorului Băncii Naţionale a României nr. 167/1973 acest imobil a trecut doar în administrarea operativă a Băncii pentru Agricultură şi Industrie Alimentară, şi nu în proprietatea sa. În susţinere, depune note scrise.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 2 martie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 29.727/1/2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia civilă şi de proprietate intelectuală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Banca Naţională a României – Sucursala Suceava.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate contravin art. 11, 44 şi 20 din Constituţie, precum şi art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece exclude Banca Naţională a României din categoria persoanelor juridice îndreptăţite la măsuri reparatorii potrivit Legii nr. 10/2001. De asemenea, mai arată că, deşi capitalul social al Băncii Naţionale a României aparţine statului, aceasta este o entitate cu personalitate juridică şi patrimoniu distinct de cel al statului.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia civilă şi de proprietate intelectuală consideră că prevederile de lege criticate nu contravin normelor constituţionale, întrucât este dreptul statului de a reglementa regimul juridic al proprietăţii sale, publice sau private. De asemenea, arată că situaţiile invocate de autorul excepţiei se referă la interpretarea şi aplicarea legii, aspecte care excedează competenţei Curţii Constituţionale, fiind de competenţa instanţelor de judecată.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază prevederile de lege criticate ca fiind constituţionale. În acest sens arată că, potrivit normelor constituţionale, legiuitorul este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea dreptului de proprietate, astfel că textul art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 este în concordanţă cu dispoziţiile constituţionale potrivit cărora „Conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege”.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei îl constituie prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, prevederi care au următorul conţinut: „Ministerele, celelalte instituţii publice ale statului sau ale unităţilor administrativ-teritoriale, inclusiv cele autonome sau independente, regiile autonome, companiile/societăţile naţionale, societăţile comerciale cu capital de stat, precum şi cele privatizate, potrivit legii, nu au calitatea de persoane îndreptăţite şi nu fac obiectul prezentei legi.”Textele constituţionale considerate a fi încălcate sunt cele ale art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 44 referitoare la dreptul de proprietate privată şi ale art. 20 – tratatele internaţionale privind drepturile omului. Este invocată, de asemenea, încălcarea prevederilor art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:Prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 au mai format obiectul controlului de constituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 246 din 10 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 541 din 28 iulie 2003, şi Decizia nr. 316 din 17 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 8 august 2003, Curtea a respins ca nefondată excepţia de neconstituţionalitate cu privire la aceste prevederi, formulată în raport cu dispoziţiile constituţionale ale art. 44 din Constituţie. Prin deciziile respective, Curtea a reţinut că, de regulă, instituţiile publice, regiile autonome şi societăţile comerciale cu capital de stat, ca deţinătoare ale imobilelor preluate în mod abuziv de stat, au, în economia Legii nr. 10/2001, calitatea de debitori ai obligaţiei de restituire. Prin termenul „persoane îndreptăţite”, prevăzut de art. 3 alin. (2) din lege, sunt desemnate numai acele persoane, proprietare ale imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora de către stat, care pot solicita măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau prin echivalent valoric. Rezultă că entităţile enumerate de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 nu au calitatea de proprietari în momentul solicitării restituirii, motiv pentru care textul de lege criticat nu contravine principiului constituţional referitor la protecţia dreptului de proprietate. Prin urmare, Curtea a constatat că dispoziţiile consacrate de art. 44 din Constituţie nu sunt aplicabile în cauza dedusă controlului de constituţionalitate.Atât considerentele, cât şi soluţiile din aceste decizii sunt valabile şi în cauza de faţă, întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii.Curtea reţine, de asemenea, că pentru aceleaşi motive urmează a fi respinse şi criticile de neconstituţionalitate cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 11 din Constituţie privind dreptul internaţional şi dreptul intern şi ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, cât şi cele ale art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Şi, în fine, Curtea constată că aspectele privind eventualele îndreptăţiri ale autorului excepţiei cu privire la imobilul aflat în litigiu, cât şi posibilitatea revendicării acestuia excedează competenţei sale, fiind de competenţa instanţelor de judecată.Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Banca Naţională a României – Sucursala Suceava în Dosarul nr. 29.727/1/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia civilă şi de proprietate intelectuală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din 26 octombrie 2006.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Maria Bratu––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește