DECIZIE nr. 730 din 7 mai 2009

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 74 alin.(1) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic şi ale art. 93 alin. (2) din Legea învăţământului nr. 84/1995



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorTudorel Toader – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorAntonia Constantin – procurorPatricia Marilena Ionea – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 74 alin. (1) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic şi ale art. 93 alin. (2) din Legea învăţământului nr. 84/1995, excepţie ridicată de Nicolae Niculescu în Dosarul nr. 17.409/245/2007 al Tribunalului Harghita – Secţia civilă şi în Dosarul nr. 17.410/245/2007 al Judecătoriei Iaşi.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 2 aprilie 2009 şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunţarea la data de 7 mai 2009.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin Încheierea din 27 noiembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Harghita – Secţia civilă în Dosarul nr. 17.409/245/2007, şi Încheierea din 10 decembrie 2008, pronunţată de Judecătoria Iaşi în Dosarul nr. 17.410/245/2007, Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 74 alin. (1) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic şi ale art. 93 alin.(2) din Legea învăţământului nr. 84/1995. Excepţia a fost ridicată de Niculae Niculescu cu prilejul soluţionării unor acţiuni prin care s-a solicitat încetarea exercitării atributelor ce îi revin autorului excepţiei în calitate de rector.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că textele de lege criticate contravin dispoziţiilor art. 32 alin. (5) şi (6) şi art. 44 din Constituţie. În acest sens, arată că, prin prevederile art. 116^2 alin. (1) şi ale art. 116^1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 84/1995, conceptul de autonomie universitară a dobândit, în ceea ce priveşte universităţile particulare, un nou conţinut, având ca fundament dreptul de proprietate privată al fondatorilor. În aceste condiţii recunoaşterea dreptului Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului de a confirma organele de conducere ale universităţilor particulare, de a dispune suspendarea rectorului atunci când nu agreează persoana desemnată democratic de senatul universitar şi de a intră în componenţa comisiilor de desemnare a organelor de conducere ale universităţii reprezintă imixtiuni în activitatea universităţilor particulare şi o nesocotire flagrantă a autonomiei universitare aşa cum este în prezent definită. De asemenea, consideră că prin aceste imixtiuni este încălcat şi dreptul de proprietate al fondatorilor universităţilor particulare, care implică dreptul acestora de a-şi desemna liber structurile de conducere managerială şi academică.Tribunalul Harghita – Secţia civilă arată că instituţiile particulare de învăţământ sunt parte a învăţământului naţional, modul de înfiinţare şi funcţionare al acestor instituţii fiind reglementat de legi emise de Parlament. Confirmarea rectorului prin ordin al ministrului nu aduce o atingere autonomiei universitare atât timp cât şi pentru celelalte instituţii ale învăţământului de stat şi confesionale se prevede aceeaşi modalitate de alegere a rectorului, iar toate aceste instituţii fac parte din învăţământul naţional funcţional în baza aceloraşi reglementări legale. Nu poate fi creată o stare discriminatorie între aceste instituţii. De asemenea, arată că, în măsura în care confirmarea de către ministru a alegerii rectorului reprezintă, de fapt, o verificare a legalităţii alegerilor, nu poate fi vorba despre o încălcare a dreptului de proprietate.Judecătoria Iaşi consideră că excepţia de neconstitu ţionalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată că textele de lege invocate de autorul excepţiei nu aduc atingere autonomiei universitare, iar împrejurarea că rectorul urmează a fi confirmat prin ordin nu este de natură a crea o stare discriminatorie pentru universităţile particulare faţă de cele de stat şi nici nu aduce atingere principiului constituţional al garantării proprietăţii. Confirmarea rectorului prin ordin al ministrului are ca scop acordarea unei garanţii suplimentare în ceea ce priveşte legalitatea procesului de învăţământ.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată că autonomia universitară a fost definită chiar de legiuitor, în virtutea competenţei sale atribuite prin Constituţie. Prin urmare, nu se poate primi susţinerea autorului excepţiei potrivit căreia dispoziţiile de lege criticate ar contraveni principiului constituţional al garantării autonomiei universitare, întrucât aceste dispoziţii vizează realizarea acestui principiu, în condiţiile legii, şi nu conţin norme contrare, ci, dimpotrivă, dau expresie acestuia, astfel cum a fost definit. De asemenea, arată că prevederile constituţionale referitoare la dreptul de proprietate nu sunt incidente în cauză, deoarece textele de lege criticate nu conţin dispoziţii de natură să afecteze dreptul de proprietate sau patrimoniul universităţilor particulare.Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 74 alin. (1) din Legea nr. 128/1997 şi ale art. 93 alin. (2) din Legea învăţământului sunt constituţionale. În acest sens, arată că textele de lege care stabilesc că rectorul ales de senatul universitar se confirmă prin ordin al ministrului sunt în concordanţă cu regula constituţională potrivit căreia „învăţământul de toate gradele se desfăşoară în unităţi de stat, particulare şi confesionale, în condiţiile legii” şi nu aduc atingere principiului autonomiei universitare. Aşadar, legiuitorul are competenţa exclusivă de a stabili procedura de alegere şi de confirmare a rectorului unei instituţii de învăţământ superior, fie că este publică sau privată. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 44 din Constituţie, arată că acestea nu sunt incidente în cauză.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 74 alin. (1) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 16 iulie 1997, dispoziţii potrivit cărora „Funcţiile de conducere din instituţia de învăţământ superior, cu excepţia rectorului, se confirmă de senatul universitar. Rectorul, ales de senatul universitar, se confirmă prin ordin al ministrului învăţământului. În caz de neconfirmare, se aplică în mod corespunzător prevederile alin.(3) din prezentul articol”.De asemenea, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie şi dispoziţiile art. 93 alin. (2) din Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 10 decembrie 1999, aşa cum au fost modificate prin articolul unic pct. 4 din Legea nr. 2/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 11 ianuarie 2008, având în prezent următoarea redactare: „Organele alese, cu excepţia rectorului, se confirmă de către senatul universitar. Rectorul se alege de către senat şi se confirmă prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului. O persoană nu poate ocupa funcţia de decan sau de rector mai mult de două mandate succesive complete. Rectorul poate fi revocat din funcţie de către senatul universitar prin aceeaşi procedură folosită la numire.”Autorul excepţiei consideră că acest texte de lege sunt contrare art. 32 alin. (5) şi (6) şi art. 44 din Constituţie referitoare la autonomia universitară, respectiv la proprietatea privată.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aspectele invocate de autorul excepţiei au mai fost supuse controlului instanţei de contencios constituţional. Astfel, prin Decizia nr. 72 din 18 iulie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 31 iulie 1995, şi Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 21 februarie 2005, Curtea a reţinut că o confirmare a numirii rectorului prin ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului este necesară nu doar pentru verificarea respectării procedurilor democratice de alegere, instituite prin art. 93 alin. (1) din Legea nr. 84/1995, dar şi pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor pentru alegere. De asemenea, a fost respinsă critica potrivit căreia prevederile art. 93 alin. (2) din legea amintită ar fi contrare principiului autonomiei universitare, „întrucât autonomia universitară a fost definită chiar de legiuitor, în virtutea competenţei sale atribuite prin Constituţie”. În acest sens, trebuie observat că art. 93 din Legea nr. 84/1995 face parte din secţiunea a 7-a a legii, prin care este reglementată „Autonomia universitară”.Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră însă că prin completările ce au fost aduse Legii nr. 84/1995, în sensul introducerii art. 116^1-116^4 prin articolul unic pct. 2 din Legea nr. 480/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.025 din 22 decembrie 2006, se dă un nou conţinut conceptului de autonomie universitară pentru universităţile particulare, punându-se accent pe proprietatea privată ca fundament al acestora. Aceste susţineri nu sunt însă în măsură să schimbe soluţia reţinută de Curte prin deciziile mai sus amintite, din moment ce legiuitorul a înţeles ca, în ciuda completărilor aduse Legii învăţământului cu privire la conţinutul conceptului de autonomie universitară pentru instituţiile de învăţământ superior particulare, să păstreze condiţiile referitoare la confirmarea numirii rectorului de către ministrul învăţământului, indiferent dacă este vorba de învăţământ de stat sau particular.În sfârşit, Curtea reţine că toate aceste argumente sunt valabile şi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 74 alin. (1) din Legea nr. 128/1997, întrucât acestea nu fac decât să preia reglementarea art. 93 alin. (2) din Legea nr. 84/1995.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 74 alin. (1) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic şi ale art. 93 alin. (2) din Legea învăţământului nr. 84/1995, excepţie ridicată de Nicolae Niculescu în Dosarul nr. 17.409/245/2007 al Tribunalului Harghita – Secţia civilă şi Dosarul nr. 17.410/245/2007 al Judecătoriei Iaşi.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 mai 2009.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Patricia Marilena Ionea––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește