DECIZIE nr. 73 din 5 mai 1998

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 12/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 282 din 31 iulie 1998
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LADECRET 337 26/11/1981 ART. 234
 Nu exista acte care fac referire la acest act

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 234 alin. 2 din Decretul nr. 337/1981 privind aprobarea Regulamentului vamal



Ioan Muraru – preşedinteCostica Bulai – judecătorViorel Mihai Ciobanu – judecătorMihai Constantinescu – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorVictor Dan Zlatescu – judecător Paula C. Pantea – procurorCarmen-Daniela Manea – magistrat-asistentPe rol, pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 234 alin. 2 din Decretul nr. 337/1981 privind aprobarea Regulamentului vamal, invocată de Firas Abdul Wahab Abas în Dosarul nr. 8.884/1997 al Judecătoriei Constanta.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 28 aprilie 1998 şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 5 mai 1998.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 7 octombrie 1997, Judecătoria Constanta a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 234 alin. 2 din Decretul nr. 337/1981, invocată de Firas Abdul Wahab Abas în cauza civilă ce face obiectul Dosarului nr. 8.884/1997 al acestei judecătorii.În motivarea excepţiei se constata constituţionalitatea dispoziţiilor legale atacate, în baza cărora, printr-un proces-verbal încheiat de Poliţia Port Constanta, s-a dispus confiscarea autoturismului cumpărat, fără autorizaţia Ministerului Finanţelor, introdus în România în regim temporar. Textul art. 234 alin. 1 din Decretul nr. 337/1981 interzice vânzarea, donarea sau înstrăinarea cu orice titlu ori încheierea autoturismelor, a altor vehicule şi a remorcilor acestora, introduse temporar în ţara, cu excepţia cazurilor în care s-a eliberat o autorizaţie administrativă, iar alin. 2 dispune ca încălcarea acestei dispoziţii se constata de organele vamale sau de cele ale Ministerului de Interne şi, de asemenea, ca, în momentul constatării, autoturismele şi remorcile acestora se confisca.Autorul excepţiei considera ca prin aceasta dispoziţie se încalcă prevederile art. 41 alin. (8) din Constituţie, potrivit cărora "pot fi confiscate, în condiţiile legii, doar bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii", or, faptele prevăzute la art. 234 alin. 1 nu constituie nici infracţiuni, nici contravenţii, nefiind prevăzute ca atare prin lege.Exprimandu-şi opinia asupra excepţiei, instanţa considera ca măsura confiscării, dispusă în temeiul alin. 2 al art. 234 din Decretul nr. 337/1981, este constituţională, având în vedere ca art. 1 din Legea nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor defineste contravenţia ca fapta săvârşită cu vinovăţie, care prezintă pericol social mai redus decât infracţiunea şi care este prevăzută şi sancţionată ca atare prin legi, decrete sau alte acte normative. Fapta menţionată la art. 234 alin. 1 nu este prevăzută la art. 246-250 din Decretul nr. 337/1981 ca fiind contravenţie şi, în consecinţa, considera instanţa, măsura confiscării încalcă prevederile art. 41 alin. (8) din Constituţie.În temeiul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, s-au solicitat punctele de vedere ale preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.În punctul de vedere al Guvernului se apreciază, ţinând seama şi de argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate, ca excepţia invocată este intemeiata. În completare, se precizează, ca un argument suplimentar, ca prin intrarea în vigoare a noilor reglementări din domeniul vamal – Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României şi Hotărârea Guvernului nr. 626/1997 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României – nu este sancţionată o faptă de natura celei reţinute în sarcina acestuia.Reglementarea din Decretul nr. 337/1981, care avea ca obiect aprobarea Regulamentului vamal, a fost înlocuită, ca o consecinţa a intrării în vigoare a Legii nr. 141/1997 privind codul vamal al României şi a regulamentului de aplicare a acestuia.Art. 234 din Decretul nr. 337/1981 prevede, la alin. 1, obligaţia obţinerii unei autorizari administrative eliberate de organele competente, pentru vânzarea, donarea sau înstrăinarea, cu orice titlu, ori pentru încheierea autoturismelor, a altor autovehicule şi a remorcilor acestora, introduse temporar în ţara.Prin alin. 2 al art. 234 se dispune ca încălcarea acestei dispoziţii se constata de organele vamale sau de cele ale Ministerului de Interne. În momentul constatării, autoturismele şi remorcile acestora se confisca.Deci, prin aplicarea art. 234 alin. 2, dispoziţie atacată ca neconstitutionala de autorul excepţiei, pot fi confiscate bunurile enumerate la alin. 1 ala aceluiaşi articol, pentru săvârşirea unor fapte pe care legea nu le califica nici infracţiuni, nici contravenţii.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctul lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, prevederile legale atacate, raportate la dispoziţiile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, republicată, retine următoarele:În cauza este invocată excepţia de neconstituţionalitate a unei prevederi cuprinse într-un decret – act de nivelul legii – care nu a fost expres abrogat.Curtea Constituţională este competenţa să soluţioneze excepţia cu care a fost sesizată, în conformitate cu prevederile art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 23 din Legea nr. 47/1992. În temeiul normei juridice atacate, a fost luată măsura administrativă ce face obiectul contestaţiei în Dosarul nr. 8.884/1997 al Judecătoriei Constanta.Reglementarea cuprinsă în Decretul nr. 337/1981, care avea ca obiect aprobarea Regulamentului vamal, a fost înlocuită cu cea cuprinsă – ca o consecinţa a intrării în vigoare a Legii nr. 141/1997 privind Codul vamal al României – în regulamentul de aplicare a acestui cod, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 626/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 271 din 9 octombrie 1997. Cu toate acestea, Decretul nr. 337/1981 nu a fost expres abrogat.Curtea constata, în aceste condiţii, ca textul art. 234 alin. 2 din Decretul nr. 337/1981, prin care se dispune confiscarea anumitor bunuri pentru săvârşirea unor fapte pe care legea nu le califica nici ca fiind infracţiuni şi nici ca fiind contravenţii, încalcă alin. (8) coroborat cu alin. (7) ale art. 41 din Constituţie, urmând ca excepţia de neconstituţionalitate să fie admisă.Deosebit de aceasta, Curtea retine ca în reglementarea data prin Regulamentul de aplicare a Codului vamal (1997) "vehiculele de folosinţă personală, admise temporar în România, pot fi vândute, închiriate, împrumutate sau date în comodat altor persoane, numai după achitarea taxelor vamale şi a altor drepturi de import". Asadar condiţia autorizării administrative prevăzute la art. 234 din Decretul nr. 337/1981 nu a fost preluată în actul normativ modificator.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Admite excepţia de neconstituţionalitate invocată de Firas Abdul Wahab Abas în Dosarul nr. 8.884/1997 al Judecătoriei Constanta şi constata ca dispoziţiile art. 234 alin. 2 din Decretul nr. 337/1981 privind aprobarea Regulamentului vamal sunt neconstituţionale.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 mai 1998.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN MURARUMagistrat-asistent,Carmen-Daniela Manea Pentru ca magistratul-asistent Carmen-Daniela Manea se afla în incapacitate temporară de muncă, în temeiul art. 261 din Codul de procedură civilă, în locul sau semneazăMagistrat-asistent şef,Claudia Miu–––––-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x