DECIZIE nr. 725 din 24 octombrie 2006

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorTudorel Toader – judecătorIon Tiucă – procurorPatricia Marilena Ionea – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Katharina Marschi în Dosarul nr. 13.545/2005 al Judecătoriei Timişoara.La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.921D/2006, care are ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi prevederi legale, invocată de Anita Emilia Stoica în Dosarul nr. 22/2006 al Tribunalului Cluj – Secţia civilă.La apelul nominal răspunde reprezentanta autoarei excepţiei, avocat, cu delegaţie la dosar. Lipseşte cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită.Curtea, având în vedere că obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate invocate în dosarele nr. 1.921D/2006 şi nr. 1.380D/2006 este identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.Reprezentanta autoarei excepţiei Anita Emilia Stoica nu se opune conexării cauzelor.Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu această măsură.Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.921D/2006 la Dosarul nr. 1.380D/2006, care a fost primul înregistrat.Reprezentanta autoarei excepţiei Anita Emilia Stoica susţine admiterea excepţiei, arătând, în esenţă, că textul de lege criticat contravine principiului constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, deoarece instituie o discriminare între foştii proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv de către stat, în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, care revendică astfel de imobile în temeiul Legii nr. 10/2001, şi foştii proprietari care revendică imobile în temeiul Legii fondului funciar nr. 18/1991.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin încheierile din 16 mai 2006 şi 27 aprilie 2006, pronunţate în dosarele nr. 13.545/2005 şi nr. 22/2006, Judecătoria Timişoara şi Tribunalul Cluj – Secţia civilă au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. Excepţia a fost ridicată de Katharina Marschi în Dosarul nr. 13.545/2005 al Judecătoriei Timişoara şi de Anita Emilia Stoica în Dosarul nr. 22/2006 al Tribunalului Cluj – Secţia civilă.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textul de lege criticat este retroactiv, fiind în contradicţie cu prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie, deoarece, în esenţă, legalizează retroactiv o măsură abuzivă de preluare a unor imobile de către stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, prin faptul că, la expirarea termenului prevăzut pentru trimiterea notificării, potrivit art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, imobilul nu mai poate fi revendicat de către fostul proprietar. Se mai arată că prevederea legală criticată încalcă principiul constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, deoarece instituie o discriminare, pe de o parte, între foştii proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv de către stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 şi alte categorii de proprietari neposesori, care revendică imobile de la stat sau de la persoane fizice, în condiţiile dreptului comun, iar pe de altă parte, discriminarea este creată între foştii proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv care au iniţiat procedurile de revendicare a imobilelor înainte de modificarea Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, şi foştii proprietari care revendică astfel de imobile după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005. De asemenea, se susţine că, prin instituirea procedurii speciale de revendicare a unor categorii de imobile, este împiedicat accesul liber la justiţie, respectiv la revendicarea aceleiaşi categorii de imobile pe calea acţiunii în revendicare. În ceea ce priveşte încălcarea art. 44 alin. (1), (2), (3) şi (4) din Legea fundamentală, se arată că textul de lege criticat lipseşte de conţinut garanţia constituţională a dreptului de proprietate, prin lipsa posibilităţii de a valorifica în justiţie dreptul garantat, iar dreptul de proprietate este ocrotit în mod inegal, în funcţie de titular.În opinia autoarei excepţiei, efectul împlinirii termenului instituit de textul de lege criticat constă într-o adevărată naţionalizare a bunului revendicat, contrară dispoziţiilor art. 44 alin. (4) din Constituţie.Judecătoria Timişoara apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Tribunalul Cluj – Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, potrivit cărora: „(5) Nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.”Prevederile legale criticate sunt considerate a fi contrare dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) referitor la statul de drept, art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, art. 16 – Egalitatea în drepturi, art. 20 – Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 – Accesul liber la justiţie şi art. 44 – Dreptul de proprietate privată.De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 1 şi 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Analizându-se excepţia de neconstituţionalitate, se constată că prevederile legale criticate au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, prin raportare, între alte dispoziţii constituţionale, şi la art. 15, 16, 21 şi 44 din Legea fundamentală.Astfel, prin Decizia nr. 571 din 19 septembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 16 octombrie 2006, Curtea a statuat că textul de lege criticat nu încalcă dispoziţiile art. 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie, ci instituie norme procedurale pentru exercitarea acestui drept, în conformitate cu dispoziţiile constituţionale ale art. 126 alin. (2), ce prevăd că procedura de judecată este stabilită numai prin lege. S-a mai arătat, în decizia menţionată, că prevederile legale criticate dau expresie competenţei constituţionale a legiuitorului, reglementată prin art. 44 alin. (1) teza a doua, de a stabili conţinutul şi limitele dreptului de proprietate, iar în ceea ce priveşte invocarea principiului constituţional al egalităţii în drepturi, Curtea a statuat că prevederile art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 se aplică în mod egal tuturor subiectelor de drept aflate în aceeaşi situaţie juridică, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, astfel încât nici aceste susţineri ale autorilor excepţiei nu pot fi reţinute.Referitor la invocarea, în prezenta cauză, a dispoziţiilor art. 6 – Dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la protecţia proprietăţii, prin raportare la art. 20 – Tratatele internaţionale privind drepturile omului din Legea fundamentală, prin Decizia nr. 185 din 27 aprilie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 1 iunie 2004, Curtea a statuat că textul de lege criticat are în vedere tocmai celeritatea soluţionării procesului, satisfăcând astfel cerinţa soluţionării acestuia într-un termen rezonabil. Mai mult, s-a arătat în decizia menţionată, prevederile art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 sunt în acord cu cele cuprinse în art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţie, având ca scop asigurarea stabilităţii şi securităţii raporturilor civile, cu atât mai importante cu cât au ca obiect dreptul de proprietate.Argumentele ce au stat la baza respingerii ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate sunt valabile şi în prezenta cauză, neintervenind elemente noi de natură să determine o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale.Curtea constată că invocarea, în prezenta cauză, a dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) referitoare la statul de drept şi art. 1 – Obligaţia de a respecta drepturile omului din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu are relevanţă în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Katharina Marschi în Dosarul nr. 13.545/2005 al Judecătoriei Timişoara şi de Anita Emilia Stoica în Dosarul nr. 22/2006 al Tribunalului Cluj – Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 octombrie 2006.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Patricia Marilena Ionea––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește